Status as Securitate collaborator based on information reporting on economic shortages and restrictions on freedom of expression

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 07.09.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2017, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3192 din data de 03.07.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3192 din data de 03.07.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşita a legii, invocând în acest sens dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În primul rând instanţa de fond nu face referire în considerente cu privire la excepţia de inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârât.

Consideră ca excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată este admisibilă în raport de prevederile art. 8-11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, având în vedere că acţiune in constatarea calităţii de colaborator se poate introduce doar în măsura în care C.N.S.A.S. aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice sesizarea instanţei cu acţiune pentru constatarea calităţii de colaborator al acesteia.

Potrivit adresei nr. x/31.07.2017 emisă de Cabinetul Secretarului Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii, rezultă că avizul Direcţiei Juridice cât şi hotărârea Colegiului CNSAS au fost de a infirma nota de constatare.

Recurentul-pârât a contestat veridicitatea tuturor înscrisurilor despre care intimata-reclamantă a susţinut că provin de la acesta, respectiv notele informative, solicitând în acest sens administrarea în cauza a probei cu expertiză grafoscopică, având ca obiectiv să se determine dacă înscrisurile sunt scrise şi semnate de către recurentul-pârât.

Instanţa de fond a considerat că prin neprezentarea la termen, înscrisurile denunţate ca fiind false, respectiv notele informative, le-a luat ca fiind recunoscute făcând aplicarea art. 306 C. proc. civ.

Faptul că nu s-a putut prezenta în faţa instanţei datorită unor probleme de sănătate, nu avea dreptul de a-l decade din proba solicitată prin întâmpinare.

Recurentul-pârât consideră ca fiind greşită aprecierea instanţei de fond conform căreia, în raport de conţinutul notelor informative, prin informaţiile furnizate pârâtul a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte de a genera îngrădirea, după caz, fie a libertăţii de exprimare, fie a dreptului la viaţa privată, aparţinând persoanelor vizate şi fiind de natură a atrage consecinţe negative asupra persoanelor indicate.

Ori din cele 3 note informative, care se presupune ca ar proveni de la recurentul-pârât, nu se denunţă activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nici nu s-a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Consideră că instanţa de fond a încălcat principiul rolului activ al instanţei de judecată, având în vedere că potrivit C. proc. civ. şi practicii jurisprudenţiale, aceasta era obligată să stăruie în aflarea adevărului potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere împrejurările concrete ale cauzei.

Mai mult decât atât instanţa avea obligaţia să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurările de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere, şi să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Aşa cum s-a arătat, recurentul-pârât nu a fost colaborator al Securităţii şi nu a dat note informative cu privire la supravegherea informativă generală pe raza comunei Bobiceşti.

Faţă de cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din data de 7 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor menţionate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a constatat că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Din această perspectivă considerentele hotărârii primei instanţe explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este legală întrucât constatarea calităţii de colaborator al securităţii corespunde realităţii.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că intimatul-reclamant CNSAS şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată exclusiv pe notele informative olografe semnate la data de 20.05.1987, 24.01.1987 şi la data de 21.12.1986, referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, limitând învestirea instanţei de judecată la conţinutul acestora în analiza calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii în sensul art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Prin conţinutul mai multor decizii (Deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 şi nr. 1522/2011), Curtea Constituţională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică si politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală si juridică cu caracter colectiv, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat defineşte noţiunea de "colaborator al Securităţii" ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi si libertăţi fundamentale ale omului".

Din semnificaţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii", rezultă condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de "colaborator al Securităţii".

În jurisprudenţa sa constantă (Deciziile nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632 din 20 decembrie 2011, nr. 760 şi nr. 1416/2011, Decizia nr. 672/2012 etc.), Curtea Constituţională a subliniat faptul că, într-o acţiune în constatarea calităţii de colaborator, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii". În cadrul acestui proces, pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât şi faptele negative, acestea din urmă, prin dovedirea faptelor pozitive contrare.

Relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii nu au o valoare probantă prestabilită, deci instanţa nu poate pronunţa o hotărâre exclusiv în baza acestora, având obligaţia de a analiza întregul material probator administrat in cauză şi de a uza de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului.

În Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituţională a subliniat în mod explicit că:,,(...) pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, nu pot fi administrate şi apreciate individual, ca probe unice; cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă".

În prezenta cauză, prin acţiunea introductivă, reclamanta CNSAS a solicitat constatarea calitaţii de colaborator al Securităţii în persoana recurentului, prevalându-se exclusiv pe nota informativă olografă semnată la data de 20.05.1987, în care recurentul-pârât a consemnat,/.../L-am auzit pe RN discutând cu un vecin, căruia zicea că acum e bătrân şi viaţa este foarte grea pentru el, pentru că nu mai găseşte mâncare pe la magazine nici pentru el şi soţie, dar să mai fi avut şi câţiva copii, că atunci când era el mai tânăr se găseau de toate/.../" (1148319, f. x); nota informativă olografă semnată la data de 24.01.1987 în care recurentul-pârât a consemnat "/.../Am discutat cu I.I. despre condiţiile de viaţă din ţara noastră şi acesta spunea că pe timpul lui, adică atunci când era mai tânăr, se găseau de toate, dar acum nu se mai găseşte nimic. Trebuie să se scoale la ora 03:00 dimineaţa pentru a merge să cumpere cornuri fiindcă nu are ce mânca (R 325653, f. x); şi nota informativă olografă semnată la data de 21.12.1986, în care recurentul-pârât a consemnat "Sursa vă informează că în ziua de 21.12.1986, când se ducea la serviciu, s-a întâlnit cu numitul I.I., care se plângea că este bătrân şi că nu mai poate munci şi că toţi copiii l-au uitat. Nu-i mai aduc alimente, mai ales pâine, pentru faptul că este raţionalizată şi nici ei nu prea au pâine la masă, dar să-i mai aducă şi lui. Carne şi alte alimente se găsesc foarte greu şi nivelul de trai în loc să crească, cum se spune, scade substanţial." (R 325653, f. x).

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.

Activitatea concretă a recurentului-pârât, astfel cum rezultă din notele informative, a determinat semnalarea comentariilor negative la adresa condiţiilor de trai şi la lipsa alimentelor. În concluzie, informaţiile furnizate au îngrădit libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la viaţă privată prevăzute de art. art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974.

Prin urmare, admiterea cererii intimatului-reclamant este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 3192 din 03 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.