Arbitration award annulment appeal dismissed for loss of legal capacity upon deregistration of plaintiff

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei, Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.01.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în temeiul art. 613 alin. (3) C. proc. civ., a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 87/18 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017, iar subsecvent anularii sentinţei arbitrale, trimiterea cauzei către tribunalul arbitral, pentru soluţionarea pe fond a cauzei şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3280 din data de 10.07.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

A anulat parţial sentinţa arbitrală nr. 87/18.12.2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei extinctive şi, pe cale de consecinţă, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3280 din data de 10.07.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă.

Astfel, sentinţa civila recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. şi dispoziţiilor art. 6 din CEDO întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Faţă de prevederile art. .432 din C. proc. civ. invocă excepţia autorităţii de lucru judecat şi efectul pozitiv al puterii lucrului judecaţi ambele în raport de soluţionarea dosarelor nr. x/2005, nr. y/2009 şi nr. 417/2005 de către Curtea de Arbitraj de la Bucureşti, şi ulterior de instanţele judecătoreşti în calea de atac a acţiunii în anulare împotriva sentinţelor arbitrale pronunţate de Curtea de Arbitraj de la Bucureşti.

Potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Printr-o altă critică subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, deoarece instanţa de fond a aplicat greşit prevederile din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă reţinând în mod eronată că:

"Or, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Decret:

Dreptul la acţiunea privitoare la sume de bani consemnate sau depuse la instituţiile de bancă, credit şi economie sau la orice alte organizaţii socialiste, pe seama statului ori a organizaţiilor de stat, se prescrie în termen de 3 ani de la data consemnării sau depunerii. Cu toate acestea când eliberarea sumelor consemnate sau depuse este condiţionată de un act al organului judecătoresc sau al altui organ de stat, aceste sume vor fi restituite celor în drept la prezentarea actului respectiv; dreptul la acţiune în acest din urma caz se prescrie în termen de un an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului organului de stat. Dispoziţiile alineatelor precedente nu sunt aplicabile sumelor constituite drept garanţie pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale".

Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. q) din O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, în vigoare la data încheierii contractelor în cauză, "garanţia de bună execuţie a contractului" reprezintă un "depozit valoric, titluri de credit sau alte forme de garanţie acceptate de către autoritatea contractantă, puse la dispoziţie autorităţii contractante de către ofertantul invitat să încheie contractul de achiziţie publică".

Conform art. 72 din aceeaşi Ordonanţă, "ofertantul invitat de autoritatea contractantă pentru încheierea contractului de achiziţie publică are obligaţia de a constitui garanţia de bună execuţie în conformitate cu prevederile cuprinse în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei".

Rezultă din aceste dispoziţii legale speciale că sumele de bani se constituie în depozite bancare deschise pe numele ofertantului, dar la dispoziţia autorităţii contractante, în condiţiile legii, astfel că raţiunea imprescriptibilităţii dreptului la acţiune se întemeiază pe împrejurarea că patrimoniul titularului contului nu este diminuat cu acest drept de creanţă, acesta fiind doar supus unei afectaţiuni speciale, constând în plata obligaţiilor contractuale în cazul în care lucrările sau serviciile nu corespund cerinţelor contractului de achiziţie publică. Or, în esenţă, aceasta a fost şi apărarea reclamantei cu privire la prescripţia dreptului său material la acţiune prin care urmărea constrângerea autorităţii pârâte la executarea obligaţiei de eliberare a garanţiei.

Astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat de instanţa arbitrală în cadrul dosarelor nr. x/2005 şi, respectiv, nr. 417/2005, pârâta a fost obligată să încheie procesele-verbale de recepţie finală, de existenţa cărora era condiţionată contractual eliberarea garanţiei, astfel că nu se poate considera că, în lipsa executării voluntare de către debitor a acestei obligaţii de a face, intuitu personae ar fi început să curgă termenul de prescripţie pentru sumele existente/acumulate în cont suplimentar celor deja debitate (cuantificate în transe ce au cumulat, teoretic, 100%). În măsura în care acestea provin din dobânzi, ar fi incidente dispoziţiile art. 11.3 din contractele de execuţie lucrări ("Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea executantului de lucrări").

Faţă de acest raport juridic, Curtea a reţinut că dispoziţiile alin. (3) al art. 23 din Decretul nr. 167/1958 exclud expres cazul garanţiilor, constituite pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale, de la aplicarea termenelor de prescripţie de Ia alin. (1)-(2) ale aceluiaşi articol, astfel ca nu poate fi opusă reclamantei o eventuală pasivitate.

O altă interpretare ar fi de natură a afecta siguranţa circuitului civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa că instituirea unor termene de prescripţie ţine de marja de apreciere a statelor într-un anumit domeniu, iar aceste termene, considerate drept limitări implicite ale "dreptului de acces la un tribunal", sunt admise de Convenţie, dat fiind scopul lor de a garanta securitatea juridică şi de a împiedica utilizarea unor elemente de probă incomplete datorită timpului scurs (cauza Vo c. Franţei, Stubbings şi alţii c. Regatului Unit).

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru că nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, a depus o cerere prin care invocă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă motivată de faptul că, prin Rezoluţia nr. 93252 din 19.07.2019 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus radierea acestei societăţi.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 martie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 23 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor menţionate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte apreciază că recursul este formulat împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea unei cereri prin care s-a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 87/18 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017, iar subsecvent anularii sentinţei arbitrale, trimiterea cauzei către tribunalul arbitral, pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

Conform dispoziţiilor art. 194 alin. (1) C. civ., persoana juridică se înfiinţează: prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale; prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii; în orice alt mod prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 205 C. civ.: (1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor. (2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.

Cât priveşte începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, dispoziţiile înscrise în art. 205 C. civ. disting între persoanele juridice supuse înregistrării şi celelalte persoane juridice (adică persoanele juridice nesupuse înregistrării). Astfel, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă de la data înregistrării lor.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice cuprinde aptitudinea generală şi abstractă de a avea toate acele drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice. în ceea ce priveşte persoanele juridice fără scop lucrativ, acestea pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se sfârşeşte odată cu încetarea fiinţei (desfiinţarea) acesteia. Încetarea persoanei juridice poate avea loc printr-unul dintre următoarele moduri: constatarea ori declararea nulităţii, fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că prin Rezoluţia nr. 93252 din data de 19.07.2019 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, judecătorul delegat a admis cererea formulată de A. S.R.L. înregistrată sub nr. x din data de 15.07.2019 şi a dispus radierea, fiind emis Certificatul de radiere la data de 22.07.2019.

Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată, iar conform dispoziţiilor art. 251 alin. (1) C. civ., persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, Înalta Curte constată că odată cu emiterea certificatului de radiere emis la data de 22.07.2019, A. S.R.L. a pierdut capacitatea de folosinţă.

7. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru considerente arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-reclamante A. S.R.L. şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ca fiind declarant împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-reclamante A. S.R.L..

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împotriva sentinţei nr. 3280 din 10 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind declarant împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.