Justification for exceptional fiscal precautionary measures: failure to demonstrate imminent danger of asset dissipation

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.08.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019, ca fiind netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 109 din 1 noiembrie 2019 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L. x, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita şi, în consecinţă:

Anulează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019, emisă de pârâtă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei nr. 109 pronunţată în data de 1 noiembrie 2019 de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinţei civile atacate in sensul respingerii acţiunii formulată de către A. S.R.L..

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că nu ar exista, în cuprinsul deciziei atacate, elemente concrete sau indicii de natură a constata pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, întrucât decizia contestată cuprinde o motivare amplă a conduitei intimatei care a condus la concluzia că ar putea să se sustragă de la o eventuală obligaţie fiscală, conduită care se reflectă în relaţiile contractuale ale acesteia.

Astfel, desfăşurarea unor relaţii comerciale cu S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiar a fost un argument suficient pentru a naşte suspiciuni cu privire la conduita pe viitor a intimatei, faţă de aspectul că persoanele au fost angajate să presteze servicii exclusiv pentru societatea austriacă, societatea nerealizând venituri din muncă prestată pe teritoriul României.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. de înregistrare 8/18.07.2019 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, solicitând anularea acesteia ca netemeinică.

Prima instanţă a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019 emisă de pârâtă.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate.

A invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, inspectorii antifraudă au efectuat un control la sediul societăţii S.C. A. S.R.L. având ca obiectiv "verificarea realităţii declaraţiilor lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a declaraţiilor fiscale privind obligaţiile lunare la bugetul consolidat al statului în corelaţie cu datele din statele de plată, cu datele din balanţele de verificare, modul de determinare, calculare, evidenţiere şi virare a contribuţiilor datorate."., în urma căruia a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, estimându-se în timpul controlului operativ, prin referat, obligaţii de plată în sumă totală de 18.774.230 RON, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare.

În decizie s-a arătat că "întrucât există elemente care necesită asigurarea colectării sumelor suplimentare este indicată dispunerea de măsuri asigurătorii", raportându-se la dispoziţiile art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură Fiscală.

S-a mai arătat că modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii îl reprezintă:

"poprire asigurătorie asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane".

Potrivit dispoziţiilor art. 213 - Poprirea şi sechestrul asigurător alin. (1-5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior.

Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asiguratorii.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Recurenta învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii a fost cuantumul mare al sumelor estimate, dar şi comportamentul fiscal al Societăţii S.C. A. S.R.L. care a înregistrat ca şi "cheltuieli deductibile fiscal, diurnele acordate angajaţilor care au lucrat în Austria, la firma S.C. B. S.R.L., deşi sumele acordate angajaţilor de către societate sub formă de diurnă, nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi încadrate în categoria de delegare/detaşare." .

Doar învederarea acestui comportamentului fiscal nu justifică măsura excepţională a indisponibilizării conturilor de disponibilităţi, aşa cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Instituirea unor măsuri asigurătorii reprezintă o măsură cu un caracter exceptional, fiind astfel calificată chiar prin prevederile art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, putând fi dispuse în ipotezele arătate strict de norma legală, respectiv atunci când există pericolul ca bunurile mobile şi/sau imobile ale debitorului să fie sustrase, ascunse ori risipite, fiind astfel, periclitată sau îngreunată în mod considerabil colectarea.

Măsurile asigurătorii instituite asupra intimatei prin decizia nr. 8/18.07.2019 nu au fost justificată de organul fiscal competent care a dispus emiterea acestui act administrativ.

Caracterul excepţional al măsurilor asigurătorii reclamă verificarea indiciilor arătate în motivarea actului administrativ contestat, din care să reiasă iminenţa pericolului de risipire a bunurilor debitorului, numai în aceste condiţii putând fi legală măsura de indisponibilizare a bunurilor debitorului.

În doctrină şi practica judiciară s-a decelat cerinţa ca pericolul ce justifică luarea măsurilor asigurătorii să rezulte atât din elemente de fapt care compun comportamentul fiscal considerat necorespunzător prevederilor legale în materie fiscală, cât şi din alte împrejurări ce reliefează o conduită voliţională de diminuare a patrimoniului, în scopul îngreunării colectării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Chiar în situaţia în care, de principiu, evidenţierea, de către organul fiscal, a unor operaţiuni economice nereale ale contribuabilului, poate contura existenţa unui pericol de sustragere/ascundere/risipire a bunurilor acestuia, îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală reclamă analizarea, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, şi a altor împrejurări ce relevă iminenţa diminuării patrimoniului, fapt de natură a periclita plata datoriilor fiscale.

Mai mult decât atât, acest pericol iminent, care, în accepţiunea autorităţii publice, transpare din comportamentul fiscal al reclamantei, considerat a fi periculos, în referire la operaţiunile fiscale exemplificate în decizia de instituire a măsurii asigurătorii, este insuficient conturat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita împotriva sentinţei nr. 109 din 1 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita împotriva sentinţei nr. 109 din 1 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.