Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4544/2020 AI generated

Recovery of rural development grant for failure to complete mandatory professional training within the contractual deadline

Case Number Decizia nr. 4544/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the individual's administrative challenge. The dispute concerned the annulment of an Agency for Rural Investment Financing decision and a control report that imposed a budgetary claim for the recovery of a fourth-year grant payment under Measure 141 of the National Rural Development Program, following the beneficiary's failure to submit proof of completing a required professional training course within three years of the initial funding decision. The Court held that the financial correction was legally justified because the beneficiary did not provide evidence of course completion by the statutory deadline, and the argument that the local agricultural chamber did not organize such courses in 2015 was rejected as evidence of a lack of diligence, given the broad discretion in the choice of training providers and the three-year compliance period. The decision relied on the specific obligations and consequences outlined in the individual funding decision, the technical specifications of Measure 141, and the procedural provisions of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation, affirming that the administrative authorities correctly applied the material law.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004; Recovery of rural development grant for failure to complete mandatory professional training within the contractual deadline: The dispute concerned the annulment of an Agency for Rural Investment Financing decision and a control report that imposed a budgetary claim for the recovery of a fourth-year grant payment under Measure 141 of the National Rural Development Program, following the beneficiary's failure to submit proof of completing a required professional training course within three years of the initial funding decision. The Court held that the financial correction was legally justified because the beneficiary did not provide evidence of course completion by the statutory deadline, and the argument that the local agricultural chamber did not organize such courses in 2015 was rejected as evidence of a lack of diligence, given the broad discretion in the choice of training providers and the three-year compliance period. The decision relied on the specific obligations and consequences outlined in the individual funding decision, the technical specifications of Measure 141, and the procedural provisions of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation, affirming that the administrative authorities correctly applied the material law.

Keywords

AI generated
statutory deadline agricultural law rural development contractual obligations failure to provide evidence financial corrections

Cited Legislation

AI generated
art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
- Persoană Fizică Autorizată a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
- Persoană Fizică Autorizată şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a formulat critici circumscrise acestui motiv de casare.
art. 488 din C. proc. civ
Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
art. 496 din C. proc. civ
Cited in the dispositive as the procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded.
art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004
Cited in the dispositive as the main legal basis for rejecting the appeal and upholding the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004

Cited in the dispositive as the main legal basis for rejecting the appeal and upholding the lower court's decision.

art. 496 din C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 aprilie 2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu AFIR anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată sub nr. x/2016, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor bugetare din 2 august 2016 prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanţă bugetară de 6.724,20 RON precum şi repunerea sa în drepturile pe care le are conform deciziei de finanţare, respectiv admiterea depunerii cererii de plată tranşa V la OJFIR Iaşi şi acordarea ajutorului financiar nerambursabil aferent.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 136/2017 din 10 octombrie 2017 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea judecătorească recurată este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material, în sensul că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 2 august 2016 echipa de control din cadrul AFIR a reţinut că nu s-a realizat scopul şi obiectivele pentru care s-a solicitat sprijin financiar nerambursabil în condiţiile stabilite de Măsura 141, condiţii acceptate prin semnarea Declaraţiei de finanţare. Astfel, s-a reţinut în mod eronat că nu am prezentat dovada faptului că aş fi urmat un curs de pregătire profesională prin Măsura 111 în raport cu proiectul.

În opinia recurentei, declaraţia a fost completată la data de 29.04.2015, momentul depunerii cererii de plată pentru tranşa a IV-a. în perioada aprilie 2015 - mai 2016. S-a aflat în imposibilitatea de a urma astfel de cursuri, întrucât ele nu au fost organizate de către Camera Agricolă Judeţeană Iaşi.

Totodată, recurenta critică hotărârea instanţei de fond care nu a valorificat Adeverinţa emisă de către Camera Agricolă Judeţeană Iaşi din care rezultă că este înscrisă la cursul de formare profesională.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează interpretarea şi aplicarea în mod greşită a dispoziţiilor referitoare la intrarea în vigoare a contractului încheiat între părţi. Astfel, reclamanta consideră că data încheierii contractului cu Autoritatea contractantă APDRP (AFIR) este 4 aprilie 2012, când a primit decizia de finanţare. Or, rezultă că data limită pentru depunerea cererii de plată pentru anul V a fost data de 04.05.2016.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. - Persoană Fizică Autorizată a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 27.410/11.10.2016 (de soluţionare a contestaţiei), a Procesului Verbal (de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare) nr. 22.132/09.08.2016, solicitând repunerea sa în drepturile pe care le are conform deciziei de finanţare, respectiv admiterea depunerii cererii de plată tranşa V la OJFIR Iaşi şi acordarea ajutorului financiar nerambursabil aferent.

Soluţionând cauza prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată, motiv pentru care reclamanta a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta reclamantă A. - Persoană Fizică Autorizată şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a formulat critici circumscrise acestui motiv de casare.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, reorganizată prin O.U.G. nr. 41/2014 în Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă şi reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/16.03.2012 având ca obiect acordarea finanţării Proiectului intitulat:

"Ferma de subzistenţă a A.".

Conform Fişei Tehnice a Măsurii 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă" din PNDR, obiectivul general al acesteia este "creşterea competitivităţii exploataţiilor agricole în curs de restructurare pentru facilitarea rezolvării problemelor legate de tranziţie", iar "sprijinul vizat prin această măsură se adresează fermelor de subzistenţă pentru mai buna utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie, prin stimularea spiritului antreprenorial şi diversificarea activităţilor şi veniturilor".

Conform art. 4 - Obligaţiile beneficiarului, alin. (4) (2) din Decizia de finanţare, în termen de trei ani de la data acordării sprijinului aferent primei plăţi, beneficiarul trebuie să urmeze un curs de formare profesională prin Măsura 111 "Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe" în cel puţin unul din domeniile: managementul exploataţiilor agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc. Astfel, s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligaţia de a urma un curs de formare profesională în termen de trei ani de la data semnării deciziei de finanţare.

Totodată, Decizia de finanţare nr. x/16.03.2012 la art. 1 1(2) prevede că "Se acordă beneficiarului ajutorul financiar nerambursabil pe parcursul a 5 ani de la data prezentei reprezentat de prime anuale în valoare de 1500 euro.", iar la art. 4 4(3) alin. (2) se prevede că în cazul nerespectării obligaţiei referitoare la absolvirea unui curs de formare profesională "Decizia de finanţare nu va mai fi valabilă pentru anii de execuţie IV şi V, iar APDRP nu va mai acorda primele corespunzătoare acestor ani...".

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a reţinut că suspiciunea de neregulă sesizată prin IRD 0.1 - Nota de descoperire a unei nereguli de fundamentare pentru desfăşurarea unui control se confirmă constatându-se că "în data de 18.04.2016 s-a întocmit notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a cererii de plată AP 0. Astfel, 16.05.2016 este data expirării Notificării beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a cererii la plata AP 0.2, inclusiv a expirării termenului de depunere a Certificatului de formare profesională, document obligatoriu potrivit Ghidului măsurii 141 şi conform fişei de verificare tehnică şi financiară referitoare la declaraţia pe proprie răspundere ca până la data de 31.12.2015 să fi absolvit un curs de formare profesională şi să prezinte certificatul, situaţie care impune recuperarea sumelor aferente tranşei de plată a anului IV.".

Împotriva Procesului Verbal de constatare nr. 22.132/09.08.2016, beneficiarul a formulat contestaţie, care a fost soluţionată în sensul respingerii acesteia, prin Decizia nr. 27.410/11.10.2016, emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Faţă de situaţia de fapt prezentată mai sus şi de dispoziţiile legale citate, Înalta Curte constată, aşa cum a reţinut corect şi instanţa de fond, că beneficiarul A. - Persoană Fizică Autorizată a depus cererea de plată pentru tranşa IV la data de 12 mai 2015, în termen. Or, tranşa de plată IV, conform Adresei de Management nr. x/23.03.2015, s-a acordat beneficiarului în baza declaraţiei pe proprie răspundere potrivit căreia aceasta urma să depună certificatul de formare profesională până la data de 31.12.2015.

Faţă de aspectele învederate, Înalta Curte împărtăşeşte raţionamentul instanţei de fond, în sensul că măsura aplicării corecţiei financiare este corectă, reclamanta nedepunând nicio dovadă din care să rezulte că a urmat cursurile de formare profesională, "nici măcar până în mai 2016, data expirării termenului de depunere a cererii de plată pentru tranşa a V-a".

În egală măsură, Înalta Curte nu poate primi nici criticile reclamantei vizând aspectul că "s-a aflat în imposibilitatea urmării acestor cursuri întrucât Camera Agricolă Judeţeană Iaşi în anul 2015 nu a organizat astfel de cursuri". Este evidentă, din acest punct de vedere, lipsa de diligenţă a reclamantei în îndeplinirea obligaţiilor asumate şi comportamentul dezinteresat, deşi avea la dispoziţie o perioadă de trei ani, 2012 - 2015, pentru îndeplinirea acestei obligaţii, iar prin decizia de finanţare nu i s-a impus ca aceste cursuri să fie organizate numai de către o anumită instituţie, ci s-au stabilit doar anumite domenii de interes corelative scopului şi obiectivelor Măsurii accesate.

Cu atât mai mult, Înalta Curte nu poate nici criticile vizând data limită a depunerii celei de a cincea cereri de finanţare, în contextul celor anterior antamate. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că indiferent de data limită care se calculează fie de la data emiterii deciziei de finanţare, fie de la data semnării concrete a acesteia de reclamantă, aceasta nu face nici până în prezent dovada îndeplinirii obligaţiei de absolvire a cursurilor de formare profesională în termenul de 3 ani de la data acordării primei tranşe a ajutorului financiar.

Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva sentinţei nr. 136/2017 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva sentinţei nr. 136/2017 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.