Tax objection suspension annulled and merits adjudication ordered after ANAF appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 martie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele MFP - ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, anularea Deciziei nr. 221/30.08.2016 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/22.12.2015 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 151/CA/2017- P.I. din 8 noiembrie 2017 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins ca lipsită de obiect excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite nr. 44/22.12.2015;

- a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Oradea - societate în reorganizare prin administrator special B. şi administrator judiciar CITR Filiala Bihor SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF;

- a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiilor formulate de reclamantă, nr. 221/30.08.2016 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF;

- a obligat pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF să soluţioneze pe fond contestaţiile formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/22.12.2015 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, emise de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 151/CA/2017- P.I. din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esenţă, că în mod greşit, instanţa de fond în considerentele hotărârii atacate a reţinut că actele administrative atacate au fost emise anterior intrării în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală, iar, în soluţionarea contestaţiei administrative au fost aplicate prevederile Legii nr. 207/2015.

Faţă de data la care contestaţia administrativă a fost formulată, după data intrării în vigoare a Noului cod de procedură fiscală, pârâta apreciază că, în mod corect, în soluţionarea acesteia s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 207/2015.

Totodată, apreciază că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală obligând Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulata de intimata-reclamanta.

Or, ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate la intimata-reclamantă, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au stabilit că societatea a declarat achiziţii de bunuri şi servicii (în special lucrări de construcţii) pentru care se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate.

Totodată, societatea a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni care au condus la diminuarea bazelor de impunere aferente impozitului pe profit, TVA şi impozitului pe veniturile obţinute din România de persoane nerezidente, fiind stabilite suplimentar cu acest titlu obligaţii fiscale în sumă de 13.982.372 RON.

De asemenea, urmare aceloraşi constatări, organele de inspecţie fiscală au stabilit şi diminuarea pierderii fiscale, înregistrate şi declarate de societate la data de 31.12.2013, cu suma de 19.370.976 RON.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/22.12.2015 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Faţă de cele anterior menţionate şi având în vedere solicitările organelor de cercetare penală, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au transmis către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, în vederea cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2012, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, Decizia de impunere nr. x/22.12.2015 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, reţinând aferent operaţiunilor înregistrate de societate impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile obţinute din România de persoane nerezidente şi accesorii aferente acestora în sumă de 13.982.372 RON, precum şi diminuarea pierderii fiscale cu suma de 19.370.976 RON, sume care fac atât obiectul actelor administrativ fiscale întocmite, cât şi al contestaţiilor formulate împotriva acestora de societate.

Mai mult, ulterior, prin adresa din 27.05.2016, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a comunicat faptul că toate constatările organelor de inspecţie fiscală din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015 întocmit la S.C. A. S.R.L., fac obiectul_cercetărilor penale efectuate în dosarul penal nr. x/2012

Astfel, arată pârâta că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că nu s-a demonstrat în cauza existenţa acelei strânse legături necesare care să justifice suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, atâta timp cât Direcţia Naţionala Anticorupţie, prin adresa menţionată, a menţionat tocmai aceasta strânsă legătură.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17.16.2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. în reorganizare prin administrator special a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte în acord cu soluţia instanţei de fond, reţine că în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă, autoritatea pârâtă a aplicat dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, dispoziţii legale care nu sunt aplicabile potrivit prevederilor art. 352 alin. (1) şi alin. (2) din actul normativ anterior citat. În acest sens, reţinând că actele administrative ce fac obiectul contestaţiilor formulate de reclamantă şi suspendate prin Decizia nr. 221/30.08.2016, respectiv Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/22.12.2015 şi Dispoziţia nr. 44/22.12.2015, au fost emise în anul 2015, anterior intrării în vigoare a Noului cod de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, intrat în vigoare la data de 01.01.2016, dispoziţiile noului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

Faţă de cele menţionate în precedent, Înalta Curte mai reţine şi prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Guvern nr. 92/2003, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, Dispoziţiei nr. 44/22.12.2015 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015 .

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte reţine că părţile au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent neadresând nicio sesizare a vreunei unităţi de parchet cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către reclamantă.

Controlul fiscal căruia reclamanta i-a fost supusă s-a efectuat la solicitarea Direcţiei Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, căreia pârâta i-a înaintat rezultatul controlului, consemnat în cuprinsul actelor administrative contestate, respectiv Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/22.12.2015 şi Dispoziţia nr. 44/22.12.2015.

Din dispozitivul deciziei nr. 221/30.08.2016 rezultă aspectele anterior enunţate şi faptul că prin adresa din 27.05.2016, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a comunicat faptul că toate constatările organelor de inspecţie fiscală din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.12.2015 întocmit la S.C. A. S.R.L. fac obiectul cercetărilor penale efectuate în dosarul penal nr. x/2012

Totodată, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o analiză a acestei cerinţe, reţinând în mod corect că nu este îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative şi că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al operaţiunilor efectuate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni. Mai mult decât atât, prin adresa emisa de DNA - Serviciul Teritorial Oradea la solicitarea instanţei de fond de a-i comunica stadiul cercetărilor în dosarul penal nr. x/2012 (dosar fond), s-a menţionat doar că dosarul penal nr. x/2012 se află în curs de soluţionare. Astfel, nu s-a susţinut că s-ar fi început urmărirea penală în acel dosar, care sunt persoanele suspecte şi nici infracţiunile pentru care se desfăşoară cercetările penale.

Totodată Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Astfel, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Raportând aceste garanţii la susţinerile recurentei-pârâte, privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative are drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei.

Or, această împrejurare este de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 151/CA/2017- P.I. din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.