Presumption of ethnic discrimination in urban planning permits and allocation of proof burden under Anti-Discrimination Ordinance

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2017, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede, a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea pct. 2, 3, 4 şi 5 ale Hotărârii nr. 38 din 18.01.2017, pronunţată de pârât în dosarul nr. x/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3875 din 23 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea criticată nu a ţinut cont de punctul de vedere înaintat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar motivul care i-a determinat pe aleşii locali să decidă neaprobarea planului urbanistic a fost susţinerea unuia dintre consilierii locali, C., făcută în cadrul dezbaterii proiectului de HCL privind aprobarea respectivului plan urbanistic care a declarat, referitor la forţa obligatorie a sentinţei civile nr. 210/2015, că: "am citit lucrarea domnului D. şi a E., profesoară universitară la Facultatea de drept din Craiova şi doctoratul la Paris, în care spunea, printre altele, că nimeni nu poate să ordone unui consilier parlamentar, judeţean sau chiar local cum să voteze un proiect de hotărâre. Deci, nu are cum o instanţă de judecată să-mi ordone mie cum să votez".

Totodată, recurentul susţine că analiza acestei declaraţii arată doar faptul că dl. consilier local C. s-a raliat unei opinii exprimată în literatura de specialitate referitoare la un subiect de dezbatere privitor la aplicarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, subiect care nu are absolut nicio legătură cu originea etnică nici a petenţilor şi nici a vreunei alte persoane precum şi nici cu vreo altă deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată etc.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a reţinut acest aspect şi nici nu a motivat pentru care considerente a înlăturat această apărare, rezumându-se doar la a afirma că reclamantul "a dovedit că refuzul nu s-a datorat apartenenţei etnice a petenţilor, ci altor motive, bine întemeiate".

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare şi a solicitat anularea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă din perspectiva criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este conformă normelor de drept material incidente în speţă.

Astfel, raportat la contextul faptic menţionat în cuprinsul Hotărârii nr. 38 din 18.01.2017, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia tardivităţii privind afirmaţia făcută de primul reclamant în anul 2013, conform dispoziţiilor art. 21 - 27 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, a stabilit că respingerea petenţilor privind obţinerea planului urbanistic de detaliu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. a) şi h) din O.G. nr. 137/2000 şi a aplicat amendă contravenţională de 3000 RON faţă de Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Referitor la susţinerile petenţilor vizând respingerea cererii de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie pe criteriul apartenenţei etnice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că poate fi prezumată discriminarea etnică (respingerea unei cereri faţă de care instanţa de judecată s-a pronunţat în sensul obligaţiei de a o aproba, anterior motivaţiei rasistă) iar reclamantul nu a reuşit să dovedească, conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 că nu a avut loc o încălcarea a principiului menţionat şi că tratamentul aplicat petenţilor este justificat de factori obiectivi şi străini de orice discriminare pe un criteriu interzis.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii formulate de către reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede, este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, constituie discriminare orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Prin urmare, deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile dar care sunt tratate diferit datorită apartenenţei lor la una din categoriile prevăzute de textul de legale anterior citat.

Or, raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, a fost demonstrată existenţa unui tratament diferenţiat, susţinerile consilierului C., făcute în cadrul dezbaterii proiectului de HCL privind aprobarea respectivului plan urbanistic care a declarat, referitor la forţa obligatorie a sentinţei civile nr. 210/2015, fiind relevante în acest sens: "am citit lucrarea domnului D. şi a E., profesoară universitară la Facultatea de drept din Craiova şi doctoratul la Paris, în care spunea, printre altele, că nimeni nu poate să ordone unui consilier parlamentar, judeţean sau chiar local cum să voteze un proiect de hotărâre. Deci, nu are cum o instanţă de judecată să-mi ordone mie cum să votez" şi susţinerile consilierului local F. consemnat în procesul-verbal din data de 29.09.2013 potrivit cărora: "există un teren lângă domnul G., unde nu s-a dat voie la construcţii şi nu sunt de acord cu acestea în centrul rezidenţial. Eu cu turnuleţe şi manele în centru nu sunt de acord.".

Înalta Curte, în acord instanţa de fond, constată că raportat la elementele particulare ale petiţiei, se poate reţine un raport de cauzalitate între criteriul indicat (apartenenţa etnică) şi tratamentul diferit aplicat (respingerea cererii de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru obţinerea autorizaţiei de construire).

Într-o atare ipoteză, dispoziţiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevăd că atunci când persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament, or se observă faptul că partea reclamantă nu a putut dovedi că ar fi fost respinse cereri similare ale unor persoane care nu aparţin etniei rome şi nici nu a susţinut cu argumente pertinente de ce a fost respins cererea de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.

Or, în mod corect instanţa de fond a reţinut că petenţii au prezentat fapte pe baza cărora poate fi prezumată discriminarea etnică (respingerea unei cereri faţă de care instanţa de judecată s-a pronunţat în sensul obligaţiei de a o aproba, respectiv Sentinţa 210/2015 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2013, anterior motivaţiei rasistă), iar reclamantul de discriminare nu a reuşit să dovedească, conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, că nu a avut loc o încălcare a principiului menţionat şi că tratamentul aplicat petenţilor este justificat de factori obiectivi şi străini de orice discriminare pe un criteriu interzis.

Dincolo de aspectul potrivit căruia reclamantul nu justificat în mod obiectiv acest tratament diferenţiat, nici nu a arătat că ar fi fost respinse cereri similare ale unor persoane care nu aparţin etniei rome.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede împotriva sentinţei civile nr. 3875 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede împotriva sentinţei civile nr. 3875 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.