Invalidity of insurance guarantee decision for insufficient reasoning of rejected indemnity calculation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Guarantee Fund of Policyholders, leaving in force the lower court’s decision that partially annulled the administrative decision and obligated the Fund to reanalyze the rejected claim. The dispute arose from a challenge to an administrative decision issued by the Fund, which had partially rejected a policyholder’s payment request of approximately 5,164 RON for vehicle repair damages, citing that the amount was not justified by the claim file and that there was no technical or qualitative difference between parts from different manufacturers. The Supreme Court held that the administrative decision was null and void for insufficient reasoning, as the Fund failed to provide specific, concrete justifications for the calculation differences or the exclusion of the claimant’s estimate, violating the mandatory duty to motivate administrative acts that affect individual rights. This lack of motivation constitutes a ground for nullity and a violation of material law, as the obligation to provide transparent reasoning serves as a guarantee against administrative arbitrariness and enables effective judicial control, consistent with European Court of Justice case law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Invalidity of insurance guarantee decision for insufficient reasoning of rejected indemnity calculation: Împotriva sentinţei civile nr. 3713 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 ianuarie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2017, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei Nr. 3008/15.12.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.).
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3713 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A.;
- a anulat în parte Decizia nr. 3008/15.12.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte art. 2 referitor la respingerea cererii de plată a sumei de 5.164,07 RON;
- a obligat pe pârât să reanalizeze cererea de plată a sumei respinse în cuantum de 5.164,07 RON conform considerentelor prezentei hotărâri;
- a respins cererea de obligare a pârâtului la admiterea cererii pentru aceeaşi sumă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3713 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că instanţa de judecată nu a solicitat lămuriri faţă de modul de calcul realizat şi nici nu a pus în discuţia părţilor modul de utilizare a sistemului B..
Totodată, arată că nu poate fi confundat cu societatea de asigurare intrată în faliment, acesta nefiind un succesor în drepturi şi obligaţii a C. S.A..
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 6 martie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Soluţia primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei.
Astfel, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 3008/15.12.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Prin Decizia nr. 3008/15.12.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost admisă cererea de plată pentru suma de 1.127 RON şi a fost respinsă cererea de plată cu privire la suma de 5.164,07 RON, reţinându-se că din analiza tuturor înscrisurilor existente la dosarul de daună şi prin raportare la preţurile practicate de către unităţile reparatoare nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 5.164,07 RON, reprezentând diferenţa dintre suma solicitată prin cererea de plată şi valoare devizului întocmit conform reperelor existente pe auto la plata daunei şi soluţiilor tehnice acordate.
Astfel, Înalta Curte susţine, prin prezenta decizie, cât şi prin prisma jurisprudenţei sale constante, cele arătate de judecătorul fondului în ceea ce priveşte obligativitatea motivării actului administrativ, în speţă, a explicării motivelor care au condus la respingerea unei părţi din suma solicitată.
Se constată că actul administrativ atacat - Decizia nr. 3008/15.12.2016, aflat la dosarul fond, nu este motivată, arătându-se doar că "Din analiza tuturor înscrisurilor existente la dosar de daună şi, prin raportare la preţurile practicate de către unităţile reparatoare nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 5.164,07 RON ... " şi că "nu există nicio diferenţă din punct de vedere tehnic şi calitativ, între piesele şi subansamblele produse de producători diferiţi."
Reclamantul, la momentul formulării cererii de deschidere a dosarului de daune, a anexat documente justificative, respectiv nota de constatare întocmită de inspectorul de daune al asigurătorului întocmită în anul 2015, dosar fond, şi calculul de reparaţii nr. RCA/SV/60 efectuat la data de 10.02.2016 în sistemul B., dosar fond.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului în sensul că "în urma instrumentării dosarului de daună s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 5.164,07 RON, reprezentând diferenţa dintre suma solicitată prin cererea de plată şi valoare devizului întocmit conform reperelor existente".
Chiar dacă o astfel de motivare nu este prevăzută expres, obligativitatea acesteia constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, impunându-se mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale. În acest sens s-au reţinut deciziile Curţii Europene de justiţie în cauzele C-41/1969 şi cauza C-509/1993, motivarea îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care poate să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar.
În acest sens, nemotivarea deciziei tocmai sub aspectul esenţial de natură să genereze consecinţe cu privire la situaţia reclamantului reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, constituind o garanţie împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că obligaţia motivării nu a fost respectată în speţă, în ceea ce priveşte contestaţia reclamantului, iar omisiunile actului administrativ nu pot fi suplinite nici de menţiunile şi nici de motivaţiile furnizate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs, ceea ce atrage sancţiunea anulării actului administrativ.
Mai mult decât atât, în mod corect a reţinut instanţa de fond că "nu există din partea pârâtului nici o motivare asupra elementelor luate în calcul la momentul stabilirii sumei de 1126,93 RON şi nu există nici o justificare a motivelor pentru care a fost înlăturat devizul prezentat de reclamant care are la bază acelaşi sistem de specialitate B..
Pârâtul nu explică în ce constau diferenţele din punct de vedere tehnic şi calitativ între piesele şi subansamblele produse de producători diferiţi, nu a arătat care sunt acei producători diferiţi la care a făcut referire, rezumându-se la a insera o frază cu caracter general care nu prezintă relevanţă şi nu permite exercitarea controlului judiciar.".
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, elementele luate în calcul la momentul stabilirii sumei de 1.126,93 RON şi nici nu a arătat în mod detaliat în ce constau diferenţele dintre cele două devize care au la bază acelaşi sistem de date.
În consecinţă, pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 raportat la dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3713 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.