Fiscal precautionary measures: "state of danger" justifies liens without proof of actual asset dissipation

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş:

- în principal, să se constate nulitatea absolută a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 52 din 11.10.2018, precum şi a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii, respectiv a Adresei de înfiinţare a popririi asigurătorii nr. 5491/16.10.2018;

- în subsidiar, anularea în tot a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 52 din 11.10.2018,

- desfiinţarea tuturor măsurilor asigurătorii care se întemeiază pe Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 52 din 11.10.2018,

- anularea măsurii asigurătorii a popririi instituită prin Adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii nr. 5491/16.10.2018, emisă în temeiul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 52 din 11.10.2018, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 78 din 5 martie 2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.10.2018, respingând în rest acţiunea.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 4162 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale - onorariu avocaţial.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală.

Astfel, a apreciat că prima instanţă a ignorant faptul că din analiza veniturilor înregistrate de societate reiese că profitul acesteia reprezintă un procent foarte mic din cifra de afaceri aferentă anilor 2016 şi 2017, respectiv că înregistrează pierderi mari la data de 31.08.2018 şi, totodată, aceasta înregistrează sume de bani împrumutate de la asociaţi, societatea derulând şi tranzacţii comerciale cu societăţi afiliate, care desfăşoară acelaşi obiect de activitate şi are aceiaşi parteneri externi ca societatea verificată.

Recurenta a susţinut că măsurile asigurătorii instituite, pentru activele identificate - creanţe terţi şi conturi bancare - s-au impus având în vedere comportamentul fiscal al debitorului, situaţia de fapt fiscală constatată cu ocazia controlului inopinat, diferenţele estimate constând în impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii sociale aferente, cât şi faptul că există pericolul radierii societăţii întrucât are asociaţi administratori persoane străine, care nu figurează cu rezidenţa în România, neavand bunuri mobile/imobile urmăribile.

Aşa fiind, a susţinut că, în cauză, organele de control au respectat prevederile art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii având la bază sumele estimate prin procesul-verbal contestat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamanta A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât nu conţine nicio critică de nelegalitate în privinţa sentinţei atacate, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând, în principal, constatarea nulităţii absolute a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 52 din 11.10.2018 şi a actelor subsecvente iar, în subsidiar, a cerut anularea acestei decizii şi desfiinţarea tuturor măsurilor asigurătorii care se întemeiază pe respectiva decizie.

Curtea de Apel Timişoara a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei atacate.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia Curţii de apel, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Instanţa de control judiciar constată că sunt întemeiate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin decizia contestată, nr. 52 din 11.10.2018, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii pentru obligaţiile fiscale suplimentare în cuantum total de 5.047.054 RON, reprezentând impozit pe veniturile salariale şi contribuţii sociale obligatorii pretins a fi datorate de către societatea reclamantă pentru sumele acordate salariaţilor săi pe perioada deplasărilor în străinătate cu titlu de indemnizaţii de deplasare.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora

(2) "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Totodată, la pct. 16 din Ordinul nr. 2546/2016 se prevede că:

"Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (…).

De asemenea, în pct. 17 din ordin se arată că "În situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

În motivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii s-au reţinut mai multe argumente, printre care:

- în perioada verificată societatea a achitat salariaţilor săi venituri salariale fără a le impozita în întregime;

- societatea a înregistrat şi declarat TVA de rambursat;

- s-au înregistrat profituri mici din cifra de afaceri în anul 2016 şi 2017, iar la data de 31.08.2018 înregistra pierderi mari;

- a înregistrat sume împrumutate de la asociaţi "într-un cuantum semnificativ" şi precum şi faptul că derulează tranzacţii comerciale cu societăţi afiliate cu acelaşi obiect de activitate şi aceiaşi parteneri externi;

- există pericolul radierii întrucât societatea are ca asociat/administratori persoane străine care nu figurează cu rezidenţă în România, neavând bunuri mobile/imobile urmăribile.

Aşa fiind, se reţine că autoritatea publică pârâtă a făcut referire la împrejurări concrete, care demonstrează diminuarea patrimoniului şi care au determinat-o să ajungă la concluzia că există o situaţie excepţională, ce impune luarea măsurilor asigurătorii împotriva debitoarei-reclamante, pentru a asigura colectarea debitului.

Astfel, se constată că în decizia atacată au fost reţinute mai multe motive pentru care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, printre care se regăseşte comportamentul societăţii şi situaţia de fapt fiscală constatată, ceea ce constituie o situaţie excepţională avută în vedere la luarea respectivelor măsuri.

De subliniat este că textul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 face referire expresă la o stare de pericol, aspect ce implică posibilitatea aplicării unei prezumţii simple (în sensul că există un risc real ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul) întemeiate pe un fapt vecin şi conex (în speţă, volatilitatea veniturilor societăţii, structura acţionariatului şi împrumuturile acordate acţionarilor precum şi relaţiile comerciale realizate cu societăţi afiliate, aspecte care fac ca o externalizare a valorilor urmăribile să fie foarte facilă şi previzibilă) .

Nu se poate condiţiona aplicarea măsurii asiguratorii de existenţa unor acţiuni certe de risipire/diminuare/sustragere a patrimoniului, pentru că s-ar lipsi de conţinut textul de lege care permite instituirea de măsuri asiguratorii prin raportare la o stare de pericol şi nu la un anumit rezultat.

Altfel spus, sintagma utilizată de legiuitor, respectiv "există pericolul", configurează o situaţie viitoare şi nu faptul consumat al diminuării patrimoniului.

În interpretarea art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate.

În concluzie, aşa cum s-a arătat, prin raportare la conţinutul concret al actului atacat, se reţine că sunt indicate o serie de elemente, cu referire la comportamentul fiscal inadecvat al contribuabilului de natură să justifice concluzia existenţei unei stări de pericol,

Or, potrivit art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, partea avea obligaţia să colaboreze cu inspectorii fiscali la constatarea stărilor de fapt fiscale,

Aşadar, pentru instituirea unor astfel de măsuri se apreciază că este suficient doar să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele menţionate.

În aceste condiţii, se constată că hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare al art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu consecinţa reformării sentinţei atacate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 78 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.