Cross-appeals admitted and case quashed for retrial due to first-instance failure to analyze merits of delayed VAT refund fiscal interest claim
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cross-appeals filed by the taxpayer-plaintiff and the tax authority-defendant, quashing the lower court’s judgment and remanding the case to the same instance for retrial. The dispute involved a challenge to administrative decisions rejecting the plaintiff's claims for fiscal interest (approx. 4.9 million RON) resulting from delayed VAT refunds, alongside procedural objections regarding the proper defendant entities. The Supreme Court ruled that the first-instance court violated the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights and domestic constitutional provisions by failing to effectively analyze the merits or address the specific legal arguments and defenses raised by the parties, thereby rendering the initial decision unreasoned and depriving the parties of a genuine double degree of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 36 din C. proc. civ, art. 1 pct. 2 din Legea nr. 207/2015, art. 490 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 496 şi 497 C. proc. civ; Cross-appeals admitted and case quashed for retrial due to first-instance failure to analyze merits of delayed VAT refund fiscal interest claim: The dispute involved a challenge to administrative decisions rejecting the plaintiff's claims for fiscal interest (approx. 4.9 million RON) resulting from delayed VAT refunds, alongside procedural objections regarding the proper defendant entities. The Supreme Court ruled that the first-instance court violated the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights and domestic constitutional provisions by failing to effectively analyze the merits or address the specific legal arguments and defenses raised by the parties, thereby rendering the initial decision unreasoned and depriving the parties of a genuine double degree of jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeals and ordering the cancellation of the judgment with remittal to the lower court.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2020
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. - SUCURSALA BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA SECTORULUI 1 A FINANŢELOR PUBLICE şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând instanţei să dispună: anularea Deciziei de soluţionare nr. 266968/10.08.2016, emise de A.F.P. Sector 1 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. şi comunicată Sucursalei în data de 16.08.2016, prin care a fost respinsă contestaţia Sucursalei înregistrată la organele fiscale sub nr. x din data de 04.08.2016, îndreptată împotriva Deciziei de respingere a cererilor de dobânzi; anularea în tot a Deciziei de respingere a cererilor de dobânzi nr. x/01.07.2016 în ceea ce priveşte respingerea dreptului de a beneficia de dobânzi fiscale în cuantum de 4.918.788 Ron, aferente rambursării cu întârziere a T.V.A la care era îndreptăţită Sucursala; anularea în tot a Deciziei de respingere de dobânzi nr. 14788/01.07.2016 în ceea ce priveşte respingerea dreptului de a beneficia de dobânzi fiscale în cuantum de 4.918.788 Ron, aferente rambursării cu întârziere a T.V.A. la care era îndreptăţită Sucursala; recunoaşterea dreptului Sucursalei la rambursarea sumei de 4.918.788 Ron şi obligarea pârâtelor la rambursarea efectivă a sumei de 4.918.788 Ron către Sucursală; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu prezenta cauză.
Prin cererea precizatoare, înregistrată la dosar la data de 19.05.2017, reclamanta A. Sucursala Bucureşti şi-a modificat cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâte a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
Pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare la acţiunea iniţială, precum şi la precizarea cadrului procesual pasiv, prin care a invocat excepţia lipsei calităţi procesuale pasive motivată de faptul că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti este singurul organ fiscal care ar putea să stingă obligaţiile fiscale conform dispoziţiilor instanţei, ca instituţie care gestionează în prezent dosarul fiscal al S.C. A. S.R.L., precum şi de împrejurarea că societatea reclamantă are în prezent calitatea de contribuabil mijlociu.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în numele Administraţiei Fiscale Sector 1 a formulat întâmpinare la acţiunea iniţială, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
De asemenea, prin întâmpinarea la cererea modificatoare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă cu motivarea că actele administrativ fiscale contestate au fost emise de AFP Sector 1 şi deci nu are calitate procesuală în cauză.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4367 din 15 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins excepţiile invocate, ca neîntemeiate, şi a respins acţiunea formulată şi modificată de reclamanta A. Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta A. - SUCURSALA BUCUREŞTI, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., în esenţă, susţinând că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 70, 104 şi 124 din vechiul Codul de procedură fiscală, şi pct. 5, cap. II din Procedura de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, aprobată prin OMFP nr. 263/2010
Pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a formulat recurs incident, înregistrat la data de 27.04.2018, întemeiat, de asemenea, în drept, pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., în esenţă, invocând inexistenţa motivării în cazul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGAMC în cauză şi considerând că sentinţa criticată cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGAMC a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa a procedat la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, şi art. 36 din C. proc. civ., art. 30 alin. (1), coroborat cu art. 1 pct. 2 din Legea nr. 207/2015.
4. Procedura de soluţionare a recursurilor
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi prin acţiunea introductivă, reclamanta a formulat critici punctuale împotriva deciziilor contestate şi a motivelor pe care acestea au fost întemeiate, instanţa de fond a omis să analizeze aceste critici.
În plus, din această perspectivă, instanţa de fond a omis să analizeze şi criticile formulate de reclamantă în privinţa nemotivării, în fapt şi în drept, a actelor administrative contestate.
Procedând în această manieră, instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, omiţând, practic, să analizeze şi să furnizeze acesteia un răspuns cu privire la apărările formulate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, ceea ce determină practic, pe de o parte, imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţa de recurs, iar, dintr-o altă perspectivă, ar priva părţile de exercitarea unei căi de atac prin soluţionarea pretenţiilor pe fond direct în recurs.
Jurisprudenţa instanţei europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le evalua pertinenţa.
Or, în virtutea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanţa era datoare să analizeze şi să ofere un răspuns tuturor susţinerilor în fapt şi în drept ale reclamantei.
Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, cărora le-a cauzat în acest mod o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeinicei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Mai mult, fiind învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor administrative emise de pârâte, instanţa de fond era datoare a aprecia asupra stării de fapt rezultată şi din susţinerile reclamantei, pe baza tuturor motivelor reţinute în susţinerea soluţiei date.
Instanţa de fond, însă, şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii pe simplul raţionament că, în ceea ce priveşte deconturile solicitate, organele fiscale au soluţionat cererea societăţii reclamante cu respectarea prevederilor legale aplicabile, prin prezentarea doar a stării de fapt rezultate în dosar.
Instanţa de recurs precizează că rezultatul deliberării trebuie să fie fundamentat pe stabilirea situaţiei factuale rezultate din coroborarea şi interpretarea tuturor efectelor şi consecinţelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, se aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional.
Din această perspectivă, prima instanţă a deliberat practic prin folosirea nepermis de facilă a raţionamentului per a contrario, doar pe situaţia de fapt, şi fără a răspunde la cele invocate prin acţiune, deşi avea la îndemână instrumente procedurale şi mijloace de probă suficiente.
Prin urmare, era esenţial ca instanţa de fond să dea dezlegare, în fapt dar mai ales în drept, asupra criticilor esenţiale relevate de reclamantă prin acţiunea introductivă, prin raportare la cadrul legal incident, toate acestea în cadrul unui veritabil şi efectiv examen relativ datelor privitoare la deciziile a căror anulare a solicitat.
Pentru realizarea unei activităţi jurisdicţionale efective şi reale, care s-ar putea reduce la o operaţiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept şi deducerea efectului juridic, rezultatul deliberării primei instanţe ar fi trebuit să fie fundamentat pe stabilirea situaţiei factuale rezultate din coroborarea şi interpretarea tuturor efectelor şi consecinţelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, să fie aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional.
Neprocedând astfel, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în contextul în care controlul de legalitate a actelor administrative ce au format obiectul cauzei trebuia realizat prin raportare la criticile şi apărările efective avansate de reclamantă, iar această împrejurare face practic imposibilă şi exercitarea controlului judiciar în recurs.
Prin urmare, pentru realizarea unei activităţi jurisdicţionale efective şi reale, care s-ar putea reduce la o operaţiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept şi deducerea efectului juridic, judecătorul fondului avea obligaţia de a manifesta rol activ, pentru ca apoi să aplice cadrul legal incident, ceea ce nu a procedat, hotărârea astfel pronunţată fiind practic, nemotivată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei- reclamante sunt întemeiate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre nelegală, căreia îi lipseşte motivarea şi, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. e C. proc. civ.. este fondat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nesoluţionarea fondului, în conformitate cu litera şi spiritul legii procesual civile, echivalează cu ipoteza reglementată de art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 şi având în vedere imperativul respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru o analizare unitară a cauzei.
Cu prilejul rejudecării procesului, se vor avea în vedere toate apărările părţilor, regăsite atât în cuprinsul pieselor probatorii existente deja în dosarul instanţei de fond, cât şi criticile regăsite în cuprinsul declaraţiilor de recurs şi întâmpinărilor formulate, inclusiv, din perspectiva jurisprudenţei C.J.U.E. în materie, cât şi în materie de dobânzi fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi de recurenta- pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinţei civile nr. 4367 din 15 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.