Wage parity for judicial personnel: applicability of maximum salary level provisions and sectoral reference values following unconstitutionality ruling

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată la data de 07.12.2016, ulterior modificată, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat instanţei de contencios administrativ:

- obligarea pârâtului Ministerul Public să emită dispoziţii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, şi în cuantum de 445,50 RON, începând cu data de 1 decembrie 2015 (405 RON +10%, conform Legii nr. 293/2015);

- obligarea pârâţilor Ministerul Public şi Ministerul Finanţelor Publice la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit prezentei cereri, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 445,50 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie pozitiv şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15.12.2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2020 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată.

A obligat pârâtul să emită dispoziţii de salarizare pentru reclamanţi, cu aplicabilitate de la 09.05.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi de 445,50 RON începând cu data de 01.12.2015.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale, actualizată cu indicele de inflaţie pozitiv.

A respins cererea de intervenţie formulată de N., ca inadmisibilă

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurentul că acţiunea reclamanţilor este lipsită de interes având în vederea emiterea Ordinului nr. 2536/21.12.2016.

A susţinut recurentul că Ordinul nr. 171/2 septembrie 2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este un act administrativ cu caracter individual, legal şi temeinic, emis în aplicarea legii.

În calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ţinut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

Recurentul a făcut trimitere la dispoziţiile O.G. nr. x susţinând că inechităţile salariale existente în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinele nr. 154, nr. 155, nr. 156 din 12 august 2016 prin care a dispus ca începând cu 1 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorate cu 18 %.

Însă, urmare a art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016 şi art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, aplicarea Ordinelor mai sus arătate a rămas fără fundament legal, întrucât la emiterea acestora au fost avute în vedere drepturi salariale sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, adică tocmai pe care textul actual o excludea.

În consecinţă, prin Ordinul nr. 171/2 septembrie 2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus încetarea Ordinelor nr. 154, nr. 155, nr. 156 din 12 august 2016 începând cu data de 1 august 2016 urmând ca drepturile salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor să fie cele stabilite anterior acestei date.

Pentru considerentele expuse, a susţinut recurentul că Ordinul nr. 171/2 septembrie 2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost emis conform prevederilor legale în vigoare.

A mai susţinut recurentul că urmare a deciziei nr. 974/15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, Procurorul General la data de 21.22.2016 a emis Ordinul nr. 2536 prin care, începând cu data de 1 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18%, practic fiind repuse în vigoare Ordinele nr. 154, nr. 155, nr. 156 din 12 august 2016 a căror aplicare a fost suspendată de Ordinul nr. 171/2016.

A susţinut recurentul că faţă de acest aspect, acţiunea reclamantilor a devenit lipsită de interes.

Faţă de lipsa de interes a acţiunii, recurentul a solicitat şi respingerea cererilor accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei instanţei de fond şi în rejudecare respingerea acţiunii reclamanţilor ca lipsită de interes.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând criticile invocate în recurs raportat la soluţia instanţei de fond şi la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepţia privind respingerea acţiunii reclamanţilor ca lipsită de interes, excepţie invocată de recurent, Înalta Curte o va respinge.

În susţinerea acestei excepţii, recurentul a arătat că înţelege să invoce această excepţie ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2536/21.22.2016 pe care l-a anexat cererii de recurs.

Însă din analiza actelor dosarului Înalta Curte constată că ordinul la care a făcut referire recurentul nu se regăseşte la dosarul cauzei.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

Faţă de aceste dispoziţii, în situaţia în care la dosarul cauzei nu se regăseşte Ordinul nr. 2536/21.12.2016, invocat de recurent, pentru ca instanţa de recurs să verifice şi să aprecieze cu privire la efectele acestuia asupra cauzei prezente, dar şi folosul practic, legitim şi actual în obţinerea unei soluţii, Înalta Curte găseşte nefondată excepţia invocată de recurent.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aprecierea a dispoziţiilor legale în materie şi cu privire la situaţia de fapt în cauza prezentă.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice s-a introdus alin. (5)1la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text ce prevede că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin urmare, în considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte, prin decizia nr. 23/2006, ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în mod corect a constatat instanţa de fond că dispoziţiile art. 1 alin. (5) indice 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 se aplică şi personalului autorităţii judecătoreşti şi, în consecinţă, reclamanţii din prezenta cauză, în condiţiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, sunt îndreptăţiţi la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

Având în vedere aceste considerente, în mod corect instanţa de fond a reţinut că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, calculat în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

Nu în ultimul rând, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit art. 11din Legea nr. 293/2015, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexele acestei legi, respectiv anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamanţilor este de 445,50 RON, de la data de 1 decembrie 2015, şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale, actualizată cu indicele de inflaţie pozitiv.

Prin urmare, criticile recurentului nu sunt fondate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2020 din 30 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.