R.C.A. insurance claim: scope of appellate review for fact-based fault findings and application of common fault provisions

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, contestaţie împotriva Deciziei nr. 7606/17.07.2017, emisă de pârât, solicitând: admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate ca nelegală şi netemeinică, şi obligarea pârâtului F.G.A. să emită o decizie de admitere în totalitate a cererii sale de plată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 273 din 29 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat în parte Decizia F.G.A. nr. 7606/17.07.2017 şi a obligat pârâtul să emită decizie de admitere la plata şi a sumei de 2.455,55 RON; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 RON, reprezentând taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi a încheierii din 8 ianuarie 2018, care face corp comun cu sentinţa, şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea acţiunii în contencios formulate de către partea intimată-reclamantă.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a criticat sentinţa primei instanţe, pentru nelegalitate, cuprinzând motive contradictorii sau străine de natura cauzei şi ca fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a relevat aspecte prealabile aspecte referitoare la situaţia de fapt şi aspecte privind atribuţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor conform legii, pentru soluţionarea cererii de plată, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi pe baza cererii de plată depuse de petent, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a procedat la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a deschis procedura falimentului.

În ceea ce priveşte soluţia dată de prima instanţă, care a admis capătul de cerere al acţiunii reclamantului, prin care acesta solicită obligarea F.G.A. la plata integrală a despăgubirilor, respectiv, diferenţa respinsă la plată în cuantum de 2.455,55 RON, şi în ceea ce priveşte dispoziţia primei instanţe de obligare a F.G.A. la emiterea unei decizii de admitere şi a plăţii acestei diferenţe către reclamant, recurentul-pârât a solicitat casarea sentinţei recurate.

Recurentul- pârât subliniază faptul că asigurarea R.C.A. este o asigurare de răspundere obligatorie, caracterul forţat al acestui contract rezultând din faptul că are condiţiile de asigurare stabilite prin lege (Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România) şi Norma R.C.A. nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în vigoare la data emiterii poliţei de asigurare în discuţie.

Prin urmare, arată recurentul, conţinutul contractului de asigurare auto obligatorie (R.C.A.) este cuprins în Poliţa R.C.A. şi Norma R.C.A. edictată de autoritatea de stat competentă (A.S.F.), în vigoare la momentul încheierii contractului de asigurare încheiat în mod valabil, în acest sens fiind prevederile art. 1 alin. (3) din Norma 23/2014, normă R.C.A. emisă de A.S.F., normă potrivit căreia au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) teza I şi alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 18 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 26 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 28 alin. (1)- (2) din Norma 23/2014.

Recurentul- pârât arată că, analizând toate piesele dosarului de daună, s-a constatat că în speţă, sunt incidente prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi, de aceea, F.G.A. a reţinut că, în fapt, este vorba despre o culpă comună a ambilor conducători auto, care nu au respectat normele de circulaţie pe drumurile publice şi marcajele locului accidentului, aspect care a contribuit la producerea accidentului rutier şi avarierea ambelor vehicule implicate, fiind reţinută o culpă comună conform prevederilor art. 28 alin. (1) şi alin. (2) din Norma R.C.A. nr. 23/2014.

Pentru aceste considerente, recurentul-pârât apreciază ca fiind greşită motivarea primei instanţe, care este dată cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 28 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, prima instanţă reţinând că autoturismul cu nr. de înmatriculare x se deplasa pe banda de circulaţie destinată efectuării virajului la stânga, iar nu pe banda destinată circulaţiei de tramvaie sau, în cazul în care desenul de pe constatarea amiabilă nu corespunde realităţii, pe o bandă de mers pe care avea obligaţia să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers (viraj stânga şi să semnalizeze această schimbare pe toată durata efectuării manevrei)- astfel cum rezultă din coroborarea declaraţiilor date şi semnate de cei doi conducători auto implicaţi în producerea accidentului şi observând prezentarea imagistică, aşa cum rezultă aceasta din Google Maps, a locului în care a avut loc accidentul- prezentare imagistică pe care a depus-o ca înscris doveditor la dosarul cauzei.

De asemenea, recurentul-pârât consideră că soluţia dată de prima instanţă, care a obligat F.G.A. la emiterea unei decizii de admitere la plată a diferenţei de 2.455,55 RON, este o soluţie pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea specială nr. 13/2015 şi a art. 13 alin. (3), (4) şi (5) din Legea nr. 13/2015.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul- reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, şi menţinerea hotărârii civile atacate, ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nu poate fi reţinut, întrucât decizia pronunţată de instanţa de fon a fost în mod corespunzător motivată, raportat la prevederile art. 425 C. proc. civ., instanţa răspunzând tuturor motivelor formulate de părţi. De asemenea, nu se poate reţine nici existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Înalta Curte observă că, instanţa de fond a analizat toate motivele şi argumentele invocate de părţi, arătând considerentele care fundamentează hotărârea adoptată, cu referire la elementele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care conduc la soluţia pronunţată. Hotărârea pronunţată răspunde exigenţei impuse de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de a indica cu suficientă claritate motivele care stau la baza adoptării sale şi de a examina efectiv aspectele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, prima problemă care se impune a fi tranşată vizează prevederile legale aplicabile în cauză, în condiţiile în care, recurentul-pârât a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Dincolo de faptul că aspectele evidenţiate de recurentul-pârât ating chestiuni legate de administrarea probatoriului - ce nu pot face obiectul cenzurii în această etapă procesuală, se constată că, în mod judicios curtea de apel a constatat că aceste prevederi nu sunt incidente, pârâtul reţinând fără temei în decizia contestată şi culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x în producerea accidentului.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în speţă, nu se aplică prevederile Normei A.S.F. nr. 23/2014 care, la art. 28 alin. (1) prevede că, în situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul- pârât contestă cele reţinute de instanţa de fond faţă de cele rezultate, în opinia sa, "din coroborarea declaraţiilor date şi semnate de cei doi conducători auto implicaţi în producerea accidentului şi observând prezentarea imagistică, aşa cum rezultă aceasta din Google Maps, a locului în care a avut loc accidentul- prezentare imagistică pe care a depus-o ca înscris doveditor la dosarul cauzei.".

Or, se reţine că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie, ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar.

Modalitatea în care instanţa a înţeles să valorifice sau să interpreteze materialul probator existent în dosar privitor la stabilirea culpei în producerea accidentului, nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar, reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse, instanţa supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, considerente pentru care, criticile recurentului-pârât sunt nefondate şi, astfel, Înalta Curte constată că în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, sentinţa recurată fiind legală şi la adăpost de orice critică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR împotriva sentinţei civile nr. 273 din 29 ianuarie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.