Judges' claim for maximum salary equalization under Emergency Ordinance No. 83/2014 interpreting "same level" salary parity

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi Y. au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL SUCEAVA şi TRIBUNALUL BOTOŞANI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3529/C/28.09.2016; obligarea pârâţilor să emită ordinul de salarizare prin care nivelul salariului de care beneficiază fiecare reclamant să fie stabilit la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, Ministerul Justiţiei, cu includerea în salariile cuvenite pentru fiecare reclamant în parte, a indexărilor de 5%, 2% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, salarii care vor fi puse în plată cu efecte încă din anul 2011, reactualizate în funcţie de indicele inflaţiei şi cu daune interese moratorii reprezentând dobânda legală prevăzută de lege, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi salariale; sesizarea Curţii Constituţionale a României, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) teza finală din O.U.G. nr. 57/2015 astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 43/2016, respectiv sintagma "nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti" în raport cu art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126 din Constituţia României; suspendarea prezentei contestaţii, până la data soluţionării de către Curtea Constituţională a României, a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 12 din O.U.G. nr. 43/2016 invocate mai sus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1935 din 24 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţiile de inadmisibilitate şi rămânere fără obiect, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţei salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală; a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată/completată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., Z., P., Q., R., S., T., V., W., X., Y., U., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani; a anulat în parte, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3529/C/28.09.2016, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordine de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2005; a obligat pârâtul Tribunalul Botoşani să plătească diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective; a respins în rest cererea de chemare în judecată modificată/completată, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a CCR cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecăţii în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii TRIBUNALUL BOTOŞANI, solicitând admiterea recursului şi schimbarea în tot a sentinţei civile recurate şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiată.

În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Tribunalul Botoşani a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a criticat sentinţa recurată ca fiind netemeinică şi nelegală raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Modul de stabilire prin lege a drepturilor salariale în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi modificată de către instanţa de judecată, legiuitorul este suveran în ceea ce priveşte legiferarea acordării unor drepturi băneşti, instanţa fiind obligată să aplice legea, nu să aprecieze asupra oportunităţii sale faţă de anumite categorii profesionale şi să creeze un alt nivel de salarizare.

În prezent, arată recurentul-pârât, intimaţii-reclamanţi beneficiază de drepturi salariale stabilite conform legislaţiei în vigoare- cu referire la această categorie profesională.

Într-adevăr, reglementarea succesivă şi necorelată din domeniul salarizării a condus în ultimul timp la diferenţe salariale ce au determinat legiuitorul să intervină pentru înlăturarea inechităţilor, şi în acest scop a fost adoptată O.U.G. nr. 20/2016, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Prin dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, 11 şi 12, legiuitorul a definit sintagma "fiecare funcţie" şi a specificat drepturile salariale luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi, în temeiul acestor dispoziţii a fost emis Ordinul M.J. nr. 1469/C/2017, emis la data de 24.05.2017.

Într-adevăr, mai arată recurentul-pârât, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, în temeiul căreia motivează hotărârea prima instanţă, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, se reţine: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţie de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv, familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Or, susţine recurentul-pârât, decizia Curţii Constituţionale nu are efect retroactiv, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României. Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost accentuată chiar de către Curtea Constituţională, prin decizia nr. 838/2009, unde precizează expres:

"Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii".

Recurentul-pârât învederează instanţei de recurs că, începând cu data de 01.10.2016 şi până în prezent, intimaţii- reclamanţi beneficiază de drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv, drepturile salariale sunt calculate cu valoarea de referinţă sectorială de 445,5 RON, adică, 405 RON majorată cu 10%, motiv pentru care cererea lor pentru perioada 01.10.2016 şi în prezent, este rămasă fără obiect.

Mai mult decât atât, susţine recurentul, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată nu a precizat în mod concret perioada pentru care a recunoscut drepturile solicitate de reclamanţi, şi nici modalitatea de calcul a acestora.

Prin urmare, Tribunalul Botoşani nu poate fi obligat să plătească alte drepturi salariale decât cele stabilite prin Legea- cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv, ordinele emise Ministerul Justiţiei, legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească/modifice cuantumul drepturilor salariale, precum şi orice suprimare sau eliminare a acestora.

În opinia sa, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, ar însemna ca instanţele de judecată să refuze aplicarea dispoziţiilor legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, ori să o înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.

În ceea ce priveşte capătul de cerere potrivit căruia reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor, recurentul-pârât a solicitat a se observa că este accesoriu capătului de cerere principal, iar potrivit principului de drept accesorium sequitur principalem, solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Mai mult, face trimitere la O.U.G. nr. 99/2016, art. 13 alin. (1) lit. a)- e).

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a relevat scurt istoric al cauzei şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 a fost emis în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizaţiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

La art. 1 al acestui Ordin s-a prevăzut că, începând cu 9 aprilie 2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, li se recalculează indemnizaţia la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, realizându-se, astfel, o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcţie de actul normativ în vigoare.

Totodată, a mai arătat recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, art. 2 din Ordinul menţionat prevede că, începând cu data de 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, pe familie ocupaţională, ţinând cont de faptul că de la 1 octombrie 2016 la nivelul I.C.C.J. s-a acordat valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui I.C.C.J. nr. 283/25.10.2016, începând cu această dată s-a făcut raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională în funcţie de această valoare de referinţă sectorială majorată cu 10%.

În continuare, recurentul- pârât a arătat că prin Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016, cu prevederile de la art. 1 alin. (1) şi, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 şi art. 3 din Ordinul M.J. nr. 219/C/2017, care statuează că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale se va realiza ulterior, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite, aducerea la îndeplinire a acestor prevederi s-a concretizat în ceea ce îi priveşte pe intimaţii- reclamanţi prin emiterea Ordinului M.J. nr. 1469/C/2017.

Aşadar, susţine recurentul-pârât, conform dispoziţiilor art. 1 alin51 din O.U.G. nr. 83/2014, prin Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcţie de actul normativ în vigoare, iar în prezent s-a finalizat activitatea privind emiterea ordinelor prin care indemnizaţiile să se stabilească individual conform acestui text de lege.

Textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu foloseşte sintagma "nivel maxim în plată", aşa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. 1 pct. 1, şi, prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizaţiilor din sistem la "nivel maxim în plată".

În fine, ţinând cont de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, care statuează că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor de la data publicării în Monitorul Oficial al României, recurentul- pârât apreciază că actele administrative invocate prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiei intimaţilor- reclamanţi, au fost emise în acord cu Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, astfel că este neîntemeiată obligarea Ministerului Justiţiei de a emite un ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON pentru o perioadă anterioară datei de 01.10.2016.

4. Apărarea în cauză

Intimaţii- reclamanţi nu au formulat întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Intimaţii- reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut, şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Concluzia Curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentului-pârât că în mod nelegal a fost admisă cererea intimaţilor- reclamanţi de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reţinută.

De asemenea, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor- pârâţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat, iar recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi TRIBUNALUL BOTOŞANI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei civile nr. 1935 din 24 mai 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.