Lack of interest in challenging partial approval of retroactive EU fund reimbursement

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, anularea în parte a Notificării nr. x/19.08.2016 emisă de pârâta Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI) şi anularea în tot a adresei MCSI nr 7.409/11.10.2016 ca fiind nelegale şi netemeinice şi obligarea pârâtei la introducerea la plată şi a diferenţei de 8.170.062,09 RON inclusiv TVA, reprezentând cheltuieli eligibile nerambursabile acordate din FEDR, astfel cum au fost prevăzute la art. 3 din contractul de finanţare nr. x/19.08.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3341 din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca lipsită de interes acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, având ca obiect "anulare act administrativ".

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut faptul că întreaga sumă solicită de reclamantă a fost avizată "bun de plată", însă suportarea cheltuielilor s-a realizat, conform prevederilor contractului de finanţare, parţial din FEDR, parţial de la bugetul de stat al României.

Or, tocmai aceasta s-a dispus prin Notificarea contestată: suportarea sumei de 24.510.186,28 RON (inclusiv TVA) din FEDR, respectiv a sumei de 8.170.062,09 RON (inclusiv TVA) din bugetul de stat.

Mai mult decât atât, cheltuielile efectuate pentru proiectul retrospectiv "întărirea capacităţii de interoperabilitate a sistemelor EMCS şi AEOI" având cod SMIS 59935 fuseseră plătite din bugetul de stat al României anterior depunerii cererii de finanţare.

Reclamanta susţine, în argumentarea acţiunii sale, că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate, proiectul fiind implementat, iar autoritatea de management avea obligaţia de a-i comunica odată cu rezultatul verificării cererii de rambursare eventualele corecţii financiare aplicate.

Or, suma solicitată la plată nu a fost diminuată, şi cu atât mai puţin pentru eventuale corecţii, inexistente în realitate, ci scopul/raţiunea proiectelor retrospective a fost acoperirea unei părţi din plăţile efectuate de la bugetul de stat al României prin atragerea de fonduri europene din FEDR.

În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu justifică niciun interes în anularea Notificării, fiind în eroare cu privire la conţinutul şi semnificaţia actului contestat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs recurenta-reclamantă a arătat că prin cererea de rambursare nr. x/19.08.2016 a fost solicitată rambursarea sumei de 32.680.248,37 RON din FEDR din valoarea eligibilă de 39.516.624,39 RON dar prin notificarea atacată s-a aprobat rambursarea în parte a cheltuielilor solicitate fără a se indica motivele pentru care o parte din cheltuieli nu a fost rambursată.

Recurenta-reclamantă afirmă că nu a fost respectat contractul de finanţare nr. x/19.08.2016 întrucât autoritatea publică intimată nu a aprobat integral suma prevăzută în contract şi nici nu se afla în situaţia aplicării unor corecţii, aceasta fiind singura modalitate în care sumele eligibile puteau fi diminuate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea recursului şi, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimata-pârâtă arată că în cererea de recurs nu se regăsesc date cu privire la numele şi prenumele consilierului juridic care a întocmit cererea şi nici date referitoare la denumirea şi sediul intimatului, fiind încălcate prevederile art. 486 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. civ.

Pe fond, intimatul-pârât arată că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, recurenta-reclamantă aflându-se în eroare cu privire la conţinutul şi semnificaţia actului atacat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţie nulităţii ca neîntemeiată. Recurenta-reclamantă arată că doar menţiunile de la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c)-e sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute nu şi cele de la art. 486 alin. (1) lit. b) iar în ceea ce priveşte numele şi prenumele consilierului juridic, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 485/2015 a fost declarat neconstituţional art. 486 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte obligativitatea formulării recursului prin consilier juridic.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând probele administrate în cauză şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinţei şi retrimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a cererii.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, se constată că, într-adevăr, aşa cum a arătat şi recurenta-reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, menţiunea referitoare la denumirea şi sediul intimatului nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, în ceea ce priveşte numele consilierului juridic, este adevărat că această menţiune este reglementată la art. 486 alin. (1) lit. a) şi, potrivit alin. (3) din acelaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii dar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 485/2015 dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituţionale.

În consecinţă excepţia nulităţii recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul recursului se constată că prima instanţă a considerat în mod gresit că recurenta-reclamantă nu are un interes în promovarea prezentei acţiuni. .

Se reţine că între recurenta-reclamantă şi intimatul-pârât a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/19.08.2016 prin care recurentei-reclamante i s-a acordat o finanţare retrospectivă pentru proiectul SMIS 59935, proiect finanţat iniţial de la bugetul de stat.

Valoarea proiectului, conform contractului, era de 39.516.624,39 RON, aceasta fiind şi valoarea totală eligibilă, conforma art. 3 din contract. Potrivit aceluiaşi articol, Autoritatea de management s-a obligat să acorde finanţare pentru 82,70% din valoarea totală eligibilă a proiectului, restul rămânând în sarcina bugetului de stat.

În baza acestui contract recurenta-reclamantă a formulat o cerere pentru rambursarea sumei de 32.680.248,37 RON din FEDR din valoarea eligibilă de 39.516.624,39 RON dar prin notificarea atacată s-a aprobat rambursarea din FEDR a sumei de 24.510.186,09 RON, restul de 8.170.062,09 RON rămânând să fie suportat de la bugetul de stat.

În aceste condiţii nu se poate afirma că recurenta-reclamantă nu avea niciun folos practic din promovarea acţiunii, interesul acesteia fiind acela de obţinere a unei aprobări pentru întreaga sumă solicitată, respectiv pentru valoarea de 32.680.248,37 RON. Dacă recurenta-reclamantă era îndreptăţită la rambursarea integrală a sumei sau dacă, dimpotrivă, în mod corect s-a aprobat rambursarea din FEDR a unei părţi din suma solicitată reprezintă o chestiune de temeinicie a cererii nu o problemă de interes, neputându-se susţine că suma solicitată la rambursare nu a fost diminuată în raport cu cererea formulată.

De asemenea, faptul că partea care nu a fost aprobată la rambursare din FEDR a rămas în sarcina statului (în condiţiile în care este vorba de o finanţare retrospective pentru care, iniţial, întreaga valoarea a contractului a fost suportată din bugetul de stat) nu o lipseşte pe recurenta-reclamantă de dreptul de a contesta în instanţă notificarea în condiţiile în care, fiind beneficiarul contractului de finanţare nr. x/19.08.2016, este entitatea direct prejudiciată în cazul unei rambursări parţiale nelegale.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 şi 497 din C. proc. civ., raportat la art. 20 din legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Admite recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 3341 din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.