Administrative court jurisdiction to fix moral damages directly instead of remanding to the guarantee fund for re-evaluation

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 17125 din data de 27.09.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 691 din 22 februarie 2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia nr. 17125 din 27.09.2018 emisă de pârât, obligându-l pe acesta la plata diferenţei de 8630 RON, reprezentând daune morale.

Totodată, a respins cererea în rest ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 14 şi art. 224 din C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului contradictorialitatii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare.

Astfel, a arătat că prima instanţă, în limitele investirii (dacă este sau nu opozabilă reclamantului modalitatea de stabilire a daunelor morale prin raportare la criteriile adoptate prin Decizia nr. 142/2016), trebuia să se pronunţe asupra apărărilor formulate, în caz contrar fiind încălcat dreptul său la apărare, or, aceasta a refuzat să analizeze temeinicia şi legalitatea susţinerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale.

Totodată, a susţinut că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciind că, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanţă şi-a atribuit competenţe care erau date de legiuitor în competenta autorităţii administrative, respectiv Comisiei speciale din cadrul autorităţii pârâte, or, consecinţa anulării deciziei atacate este aceea a obligării pârâtului la reanalizarea cererii de plată.

De asemenea, a precizat că judecătorul fondului, deşi face referire la criteriile adoptate de Ghidul FPVS, evită să analizeze şi Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorand din cazuri de vătămări corporale sau deces, adoptată de Fond prin Decizia nr. 142/2016, la care face trimitere, pe larg, afirmând că Ghidul nu are putere de lege.

În continuare, recurentul a apreciat că nu s-ar putea susţine că Fondul ar fi stabilit în mod arbitrar şi netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menţionate în Anexa 1 a Deciziei nr. 142/26.05.216, astfel că nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a acestor daune, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitatea generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu.

Aşadar, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru potenţialii creditori de asigurare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii atacate, respectiv asupra soluţiei capătului de cerere privind daunele morale.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 17125 din data de 27.09.2018, prin care autoritatea publică pârâtă i-a admis în parte cererea prin care a solicitat suma de 200 000 RON reprezentând daune, în sensul că i-a acordat suma de 15.556,80 RON, reprezentând daune morale şi materiale, respingând cererea pentru diferenţa solicitată, ca neîntemeiată.

Curtea de apel a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a anulat în parte decizia atacată, obligând pârâtul la plata diferenţei de 8630 RON, cu titlu de daune morale, respingând celelalte pretenţii formulate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1 Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de recurent ca fiind incident faţă de soluţia de anulare a deciziei atacate şi de stabilire a cuantumului despăgubirilor, deşi consecinţa anulării deciziei atacate fiind aceea a obligării pârâtului la reanalizarea cererii de plată, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, prevederi care nu au fost încălcate în cauză.

Astfel, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, ţinând cont că autoritatea publică pârâtă a analizat temeinicia pretenţiilor formulate prin cererea de plată a reclamantului, considerând că se impune admiterii acestora în parte.

Altfel spus, pârâtul a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamant, apreciind cu privire la cuantumul sumei solicitate drept despăgubiri.

Or, în aceste condiţii nu se poate susţine că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conţinutului hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fără a trata în mod diferenţiat contenciosul obiectiv (de anulare) şi contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) şi (2) ale acestui text de lege.

Astfel, în situaţia în care conduita nelegală a autorităţii produce o vătămare reclamantului, instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, şi, în acest scop, poate să dea curs solicitării reclamantului, atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O asemenea măsură se încadrează în soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ este îndrituită să le pronunţe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi nu poate fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susţine recurentul, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

1.2 .Cu privire la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază, de asemenea, că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul invocă faptul că prima instanţă a încălcat principiului contradictorialitatii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că, în opinia părţii, nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate, refuzând să analizeze temeinicia şi legalitatea susţinerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale.

Instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor dreptului la apărare şi a contradictorialităţii, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.

Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiile menţionate.

1.3. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, critica recurentului este centrată pe susţinerea conform căreia prima instanţă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a avut în vedere Ghidul privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, fără să ţină cont de Procedura adoptată de Fond, prin Decizia nr. 142/2016.

Prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea intimatului-reclamant şi a acordat suma de 15.556,80 RON, daune morale şi materiale, respingând cererea pentru diferenţa solicitată ca neîntemeiată, în cuprinsul acesteia făcând trimitere la prevederile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, care la pct. 1 lit. f) prevede că stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui acident rutier, trebuie să fie "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În raport cu prevederile art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015, actele medicale ataşate la dosarul de daună reprezintă documente justificative ale prejudiciului moral suferit de reclamant, ca urmare a internării acestuia într-o unitate medicală, efect al producerii unu accident de circulaţie soldat cu vătămarea sa corporală.

În cauză, prin certificatul medico legal nr. 953/21.09.2016 s-a stabilit că în urma evenimentului rutier care a avut loc la data de 10.09.2016, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, ceea ce în mod evident implică existenţa unor suferinţe fizice, dar şi psihice determinate de modul de afectare a vieţii obişnuite a persoanei.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport de consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aşadar, în lipsa unui algoritm obiectiv de calcul, stabilirea cuantumului daunelor morale având ca element de comparaţie prevederile Ghidului întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, prin care s-a stabilit că în cazul vătămărilor corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii sunt stabilite două puncte, iar valoarea unui punct reprezintă o zecime din cea a câştigului salarial mediu net lunar determinat de Institutul Naţional de Statistică, respectă obligaţia referitoare la calculul cuantumului despăgubirii ţinând cont de criterii obiective.

Astfel, prima instanţă a stabilit în mod corect că pentru luna mai 2017 (data formulării cererii de plată) această valoare a fost de 472,6 RON (10% x 2363 RON x 2 puncte) reieşind astfel pentru 50 zile de îngrijiri medicale suma de 23630 RON.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantului într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, fără a arăta motivul concret care a determinat adoptarea acestei soluţii, pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul reclamantului la despăgubiri, cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.

În fine, se mai reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, aşa încât apare ca necenzurabilă critica părţii din această perspectivă.

În concluzie, reclamantul fiind îndreptăţit, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata daunelor morale.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 691 din 22 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.