Accreditation revocation of social services center; appeal declared null for lack of valid cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled that the appeal was null and void, thereby upholding the lower court's decision to dismiss the original administrative lawsuit and confirming the ministry's refusal to accredit the plaintiff social services center. The dispute arose from a challenge against an administrative decision withdrawing the accreditation of a nursing home for persons with disabilities, where the appellate court had previously dismissed the claim and accepted the intervention of the respective social inspection agencies. The decisive legal basis for the final outcome was the procedural requirement under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, which mandates that an appeal must specifically identify and develop grounds for cassation concerning illegality (such as violation of substantive law or procedural rules); because the appellant failed to articulate any such specific legal defects and merely expressed dissatisfaction, the court found the appeal non-compliant with statutory form requirements and declared it null.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Accreditation revocation of social services center; appeal declared null for lack of valid cassation grounds: The dispute arose from a challenge against an administrative decision withdrawing the accreditation of a nursing home for persons with disabilities, where the appellate court had previously dismissed the claim and accepted the intervention of the respective social inspection agencies. The decisive legal basis for the final outcome was the procedural requirement under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, which mandates that an appeal must specifically identify and develop grounds for cassation concerning illegality (such as violation of substantive law or procedural rules); because the appellant failed to articulate any such specific legal defects and merely expressed dissatisfaction, the court found the appeal non-compliant with statutory form requirements and declared it null.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvisions cited in the operative decision as the legal basis for declaring the appeal null due to non-compliance with statutory form requirements and failure to meet grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. Brăila a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1141 din 20.07.2017, de retragere acreditare servicii sociale Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru persoane cu handicap "Sfântul Dumitru", emisă de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 78 din 21 mai 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Asistenţei Sociale şi cererile de intervenţie formulată de intervenientele Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Galaţi şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, având ca obiect anulare act administrativ fiscal. În consecinţă s-au admis cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, formulate de A.N.P.I.S. şi A.J.P.I.S. Galaţi.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, Asociaţia "A." a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentului, nu se poate evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.
Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de Asociaţia "A." împotriva sentinţei nr. 78 din 21 mai 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.