Mootness of administrative salary order after supervening regulation obviates judicial ordering, while financial liability for wage arrears persists

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat anularea Ordinului nr. 1956/C/2735/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Resurse Umane şi documentare şi recunoaşterea dreptului încălcat, respectiv emiterea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor noi ordine de salarizare prin aplicarea Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 prin stabilirea cuantumului cel mai mare al indemnizaţiei brute lunare cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, inclusiv prin hotărâri judecătoreşti emise în temeiul unei legislaţii cu aplicabilitate generală, începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014 (act normativ ce dispune egalizarea salarială la nivelul maxim al personalului existent în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice); acordarea sumelor cuvenite de la data de 09.04.2015, reprezentate de diferenţa de valoare sectorială calculată reclamanţilor (280 RON) şi cea cuvenită, respectiv 405 RON, cu dobânda legală şi a indicelui de inflaţie cuvenit.

Pârâtul, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, deoarece nu au solicitat revocarea actelor administrative privind salarizarea, emise anterior Ordinelor nr. 2536/21.12.2016 şi nr. 332/27.01.2017 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; excepţia prescrierii dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 11.10.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2063 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârât, ca neîntemeiate, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a obligat pârâtul să emită pentru reclamanţi ordinele individuale de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, a obligat pârâtul să asigure fondurile necesare pentru plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate începând cu data de 09.04.2015, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac recurentul a susţinut următoarele.

Prin Ordinul nr. 1704 din 30.07.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a realizat o aliniere a indemnizaţiilor procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Prin Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca, începând cu 01.08.2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorate cu 18%. Ţinând seama de Decizia nr. 794 din 15.12.206 a Curţii Constituţionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 332 din 27.01.2017. Prin acest ordin s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din anexa VI a aceluiaşi act normativ, " ... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Precizează recurentul că noile indemnizaţii de încadrare ale magistraţilor nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

În opinia recurentului, prima instanţă a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011,p ronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011.

Prin această decizie, s-a statuat că "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariate ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

Precizează recurentul că acordarea creşterilor salariale de 7% şi 18% doar anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

A susţinut recurentul că, prin admiterea acţiunii, instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii, pentru că data la care se acordă drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată se raportează la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale. Solicitarea acordării drepturilor începând cu data de 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, prin Ordinul atacat s-au stabilit drepturile salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, tribunale şi judecătorii, conform Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Prin Ordinul nr. 906/24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost recalculate drepturile salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilate judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 465 RON, cu începere de la 1 ianuarie 2018.

Recurentul-pârât Ministerul Public a susţinut că, urmare a emiterii ordinului în discuţie, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, obiectul acţiunii existând atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond.

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 906/24.05.2018, nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Public la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu îşi mai produc efectele fiind înlocuit de Ordinul nr. 906/24.05.2018, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de către acestea.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Public a Ordinului nr. 906/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin emiterea Ordinului Ministerului Public nr. 906/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanţi, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanţi privind emiterea de către Ministerul Public a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Public la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâţilor de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, i-a obligat să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului Ministerul Public de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de reîncadrare salarială Vor fi menţinute, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 2063 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea ca rămasă fără obiect pe capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de reîncadrare salarială.

Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.