Recalculation of judicial grading allowances: Cumulation of inflation indexation and legal interest for delayed salary payments

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererile înregistrate în dosarele conexate nr. x/2017, respectiv nr. 8892/2/2017, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Călăraşi şi Ministerul Justiţiei, modificarea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1490/C/24.05.2017 în ceea ce le priveşte, în sensul acordării unei indemnizaţii stabilite în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04. 2015, acordării unei indemnizaţiei stabilite în raport de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON începând cu data de 01.12.2015.

Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială solicitată la punctul 1 din acţiune şi venitul efectiv încasat de fiecare reclamantă, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2622 din 6 iunie 2018, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Totodată, a admis în parte acţiunea din dosarele conexate (dosar nr. x/2017, respectiv dosar nr. x/2017), formulată de reclamante, a anulat parţial Ordinul nr. 1490/C/2017, în privinţa acestora, şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamante noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015.

De asemenea, a obligat pârâtul Tribunalul Călăraşi ca, după emiterea ordinului, să achite reclamantelor diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins celelalte pretenţii ale reclamantelor.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut că pretenţiile reclamantelor au fost satisfăcute şi ca urmare acţiunea acestora a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

Prin urmare, a arătat că reclamantele nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul Călăraşi a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, atât timp cât din actele dosarului rezultă că cererea acestora a rămas fară obiect.

Astfel, a arătat că Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, la data de 24.05.2018, iar ulterior, în aplicarea acestuia, a emis Ordinul nr. 90/C/2019 din data de 4 ianuarie 2019.

În aceste condiţii, a apreciat că plata drepturilor băneşti obţinute prin sentinţa atacată este deja recunoscură reclamantelor prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 90/C din 04.01.2019 - în aplicarea dispoziţiilor Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C din 24.05.2018, în care se stipulează că plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea ordinului se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Bucureşti şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale case reglementează finanţele publice.

Cu privire la plata către reclamante a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform hotărârii recurate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă, a susţinut că acestea vor fi plătite conform O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Aşa fiind, a apreciat că acţiunea reclamantelor a rămas fără obiect, întrucât Ministerul Justiţiei a emis pentru reclamante ordine de salarizare cu indemnizaţiile de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea menţionată prin sentinţa civilă atacată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimate-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând modificarea ordinului contestat şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la acordarea unui indemnizaţii stabilite în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04. 2015 şi a unei indemnizaţiei stabilite în raport de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON începând cu data de 01.12.2015, precum şi actualizarea diferenţelor salariale rezultate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea din dosarele conexate, a anulat în parte ordinul atacat şi a obligat Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamante noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015 şi, totodată, a obligat Tribunalul Călăraşi să achite reclamantelor diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurenţilor, care susţin lipsa de obiect a acţiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantelor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reţine că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24.05.2018, ulterior demersului reclamantelor iniţiat la data de 26 octombrie 2017, iar în aplicarea acestuia a fost emis Ordinul nr. 90/C/2019 din data de 4 ianuarie 2019 ulterior pronunţării sentinţei atacate.

Recurentul Ministerul Justiţiei a recunoscut astfel pretenţiile reclamantelor, însă emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, pentru că reclamantele au solicitat prin acţiune şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, iar prin acest ordin s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu şi actualizarea acestor drepturi şi aplicarea dobânzii legale.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută, prima instanţă a reţinut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantelor.

Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, toate criticile recurenţilor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Tribunalul Călăraşi şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2622 din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.