Suspension of tax assessment execution based on uniform application principle violation and imminent irreparable harm

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Roman S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 28.01.2020 şi a Raportului de inspecţie Fiscală nr. F-MC 14 din data de 28.01.2020, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 27.043.978 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar cu accesorii şi TVA de plată suplimentar cu accesorii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 26 din 20 mai 2020, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă,

a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. x/28.01.2020 emise în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.01.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a susţinut că intimata-reclamantă nu a relevat împrejurări de fapt sau de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii celor două acte administrative, ci a invocat veritabile motive de nelegalitate specifice acţiunii în anulare.

Totodată, a solicitat să se constate că argumentele reţinute în motivarea sentinţei cu privire la existenta cazului bine justificat au antamat fondul litigiului, ceea ce nu este posibil în această etapă a procedurii, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului, întrucât cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate a actului administrativ.

Referitor la iminenţa producerii unei pagube a arătat că prima instanţă a interpretat în mod greşit faptul că intimata - reclamantă a făcut dovada că există un prejudiciu material, viitor şi previzbil care să justifice măsura suspendării, în cauză nu s-a probat că o eventuală executare silită a sumei ce formează obiectul actului atacat i-ar crea părţii un astfel de prejudiciu.

Or, riscul executării silite sau imposibilitatea de redresare a societăţii, precum şi siguranţa locurilor de muncă a angajaţilor societăţii nu reprezintă o pagubă iminentă care să justifice măsura suspendării.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunerenr. F-MC 90 din data de 28.01.2020 emisă în baza Raportului de inspecţie Fiscală nr. F-MC 14 din data de 28.01.2020, prin care au fost stabilite, în sarcina societăţii, obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 27.043.978 RON.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine justificat acesta poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cauză, prima instanţă a apreciat că subzistă o aparenţă de nelegalitate a actului atacat, raportat la încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Codul de procedură fiscală privind aplicarea unitară a legislaţiei fiscale de către organele fiscale.

Potrivit raportului de inspecţie fiscală, rezultă că inspecţia fiscală a fost efectuată de către două echipe de inspectori, din care una a analizat anii 2006,2009 şi 2010, iar cea de-a doua anii 2007, 2008 şi 2011, reţinându-se că echipa care a analizat anii 2006,2009 şi 2010 nu a stabilit cheltuieli nejustificate cu materii prime şi materiale-cont 601, în timp ce echipa care a analizat anii 2007, 2008 şi 2011 a stabilit sume foarte mari înregistrate nejustificat în contul 601.

Echipa care a analizat anii 2007,2008 şi 2011, pe baza operaţiunilor contabile înregistrate în contabilitatea sintetică (modul ECO), şi care reprezintă consumurile de materii prime şi materiale, a realizat punctajul corespondenţei sumelor aferente cu cele înregistrate în contabilitatea de gestiune (modul EMA) corespunzător lor .

Rezultă astfel, din cele reţinute de organul fiscal, că societatea utilizează ambele două forme de înregistrare contabilă, însă, cu toate acestea, doar echipa care a analizat anii 2007, 2008 şi 2011 a realizat o corespondenţă între modul ECO şi modul EMA şi a găsit diferenţe între contabilitatea sintetică şi contabilitatea de gestiune, pe care le-a considerat sume înregistrate nejustificat.

Or, ţinând cont că aplicarea unitară a legislaţiei fiscale reprezintă unul dintre principiile generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale, prevăzut de art. 5 din Codul de procedură fiscal, se reţine că aplicarea diferită a legislaţiei fiscale, în plus, realizată chiar faţă de acelaşi contribuabil, reprezintă o împrejurare de natură să creeze un dubiu cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal, ceea ce constituie un caz bine justificat, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că împrejurările amplu şi detaliat descrise în cererea de chemare în judecată şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat, inconsecvenţa organului fiscal determinată de dificultăţile referitoare la aplicarea unitară a legislaţiei fiscale constituind un motiv suficient care să contureze existenţa unui caz bine jusitificat, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, având în vedere cuantumul creanţei stabilite se apreciază că executarea deciziei atacate este de natură să-i producă societăţii intimate o pagubă dificil de reparat ca urmare a lipsirii de o sumă importantă de bani, perturbând funcţionarea acesteia, în sensul că s-ar compromite posibilitatea de redresare şi siguranţa locurilor de muncă a angajaţilor, în condiţiile în care societatea se află şi în procedura reorganizării.

În plus, diminuarea patrimoniului se va produce în baza unui act administrativ în privinţa legalităţii căruia există o îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul dispoziţiilor legale citate, aşa încât şi această condiţie este îndeplinită.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 26 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.