Agricultural fund beneficiary wins reversal: ineligible cash-permit fee cured by later bank transfer, €22,946 penalty annulled and €6,497.50 reimbursed.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâţii: Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, cu sediul în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), cu sediul în Bucureşti, a solicitat:

- anularea parţială a Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii nr. 1097/29.06.2017 emisă de pârâtul Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, în ceea ce priveşte refuzul de plată a sumei de 6.597,50 RON, reprezentând taxa de autorizare a executării construcţiilor, în valoare totală de 12.995 RON, precum şi aplicarea sancţiunii de plată a sumei de 22.946,97 RON;

- admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. C18090/24.07.2017 emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), cu anularea acesteia, înlăturarea sancţiunii de plată a sumei de 22.946,97 RON, precum şi obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 6.497,50 RON, reprezentând taxa de autorizare a executării construcţiilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 51 din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia şi Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta A. a încheiat Contractul de finanţare nr. x/21.01.2014 în scopul obţinerii ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală România, pentru realizarea proiectului "Construire pensiune turistică "A.", cu restaurant cu specific local".

După finalizarea proiectului, aceasta s-a adresat pârâtului Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia cu cererea de plată nr. x - 5 finală, însă beneficiarul a fost notificat cu privire la confirmarea plăţii nr. 1097/29.06.2017, în sensul că i s-a refuzat la plată suma de 6.497,50 RON, reprezentând jumătate din taxa de autorizare a executării construcţiilor, valoarea totală a acesteia fiind de 12.995 RON, aplicându-se în acelaşi timp şi sancţiunea de plată a sumei de 22.946,97 RON, fiind reţinute ca neeligibile şi alte cheltuieli, refuzate la plată, dar necontestate de către reclamantă în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. C18090/24.07.2017, pârâta A.F.I.R. Bucureşti a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva notificării amintite anterior.

A constatat instanţa de fond faptul că plata sumei de 6.497,50 RON a fost efectuată de către reclamantă în numerar, cu chitanţele nr. 0248 şi nr. 0249/14.01.2015 (aşa cum reiese din adeverinţa nr. x/31.01.2017 emisă de Primăria Comunei Mărăcineni), ceea ce contravine prevederilor cuprinse în Anexa V - Instrucţiuni de plată - la contractul de finanţare, prin care sunt interzise plăţile în numerar.

Ulterior, reclamanta a achitat aceeaşi sumă, reprezentând jumătate din taxa de autorizare construcţii, cu OP nr. x/2015, sumă restituită beneficiarului de către M.F.P. în data de 12.08.2015, pe motiv că s-a constatat o încasare dublă, aspect menţionat în adeverinţa Primăriei Mărăcineni nr. 7458/30.06.2017 şi care reiese şi din extrasul de cont ataşat DCP tranşa V, la pagina 121, prin producerea unui document bancar în luna iulie 2015 creându-se în mod artificial condiţiile necesare obţinerii finanţării nerambursabile aferente sumei de 6.497,50 RON.

Deoarece valoarea cheltuielilor neeligibile a depăşit 10% din valoarea eligibilă în mod corect s-a aplicat o sancţiune egală cu valoarea cheltuielilor respinse, în sumă de 22.946,30 RON, conform prevederilor art. 63 din Regulamentul de punere în aplicare (U.E.) nr. 809/2014.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., pentru următoarele motive de casare:

-hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Instanţa a reţinut că neregula care atrage sancţiunea ce i-a fost aplicată recurentei ar consta în încălcarea prevederilor anexei V la Contractul de finanţare, care ar impune ca orice plată să fie efectuată numai prin virament bancar.

In realitate, pagina 1 a anexei V face referire la faptul că dosarul cererii de plată trebuie să conţină "copiile documentelor de plată (sau documente doveditoare cu valoare echivalentă)", fără a impune ca dovada plăţilor să se facă numai cu ordine de plată vizate de bancă. Potrivit anexei V, paginile 4-5 din contractul de finanţare, efectuarea plăţii prin ordin de plată bancar este necesară numai pentru decontarea TVA-ului.

Pe de altă parte, instanţa nu a motivat în ce anume ar consta prejudiciul potenţial care ar fi putut pune în pericol bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, raportat la obiectul plăţii, modalitatea de plată şi destinatarul plăţii.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - Instanţa a încălcat prevederile din Regulamentul CE nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, care sunt reproduse de art. 17, art. 16 alin. (1) par. 4 şi art. 16 alin. (2) din Anexa 1 B - Prevederile financiare la Contractul de finanţare, precum şi prevederile art. 1270 alin. (1) din C. civ. şi a aplicat greşit art. 63 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014.

Instanţa a încălcat art. 17, pe de o parte, prin aceea că a reţinut existenţa unei "nereguli" în înţelesul contractului, deoarece ulterior efectuării plăţii în numerar, dar înainte de emiterea notificării, pretinsa neregularitate a fost remediată, prin aceea că s-a efectuat o a doua plată, prin virament bancar, cu ordinul de plată nr. x/31.07.2015. A dovedit efectuarea acestei plăţi, atât cu ordinul de plată, cât şi cu adeverinţa nr. x/30.06.2017 eliberată de Primăria comunei Mărăcineni.

Considerentul din sentinţă, potrivit căruia a doua plată, efectuată prin virament bancar, nu poate fi luată în considerare pentru că a fost restituită de beneficiar este lipsit de fundament legal, pentru că acesta nu a făcut nicio menţiune referitoare la plata care a fost restituită (prima, efectuată în numerar sau a doua, efectuată prin virament bancar). Această împrejurare rezultă şi din menţiunile făcute în extrasele de cont din data de 31.07.2015 şi 31.08.2015.

Pe de altă parte, deoarece taxa pe care a plătit-o în numerar are ca beneficiar o autoritate publică, iar aceasta a confirmat primirea ei şi a eliberat autorizaţia de construire, nu se poate reţine că este îndeplinită condiţia prejudicierii bugetului Uniunii Europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, neexistând dubiu referitor la realitatea şi legalitatea plăţii.

În al doilea rând, declararea ca neeligibilă pentru rambursare a sumei de 6497,50 a atras depăşirea pragului de 10% cheltuieli neeligibile, care poate determina aplicarea sancţiunii unei plăţi egale cu cuantumul total al cheltuielilor neeligibile.

Aplicarea acestei sancţiuni nu se face însă automat, ci numai dacă plăţile declarate neeligibile au fost efectuate cu vinovăţie, aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 16 alin. 1 paragraful 4 şi art. 16 alin. 2.

Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 paragraful 4 "Totuşi, nu se aplică nici un fel de sancţiune dacă beneficiarul poate demonstra, spre satisfacţia autorităţii competente, că nu este responsabil pentru includerea sumei neeligibile sau dacă autoritatea competentă este convinsă, din alte motive, că beneficiarul în cauză nu este vinovat."

La rândul său, art. 16 alin. 2 dispune:

"în cazul în care Autoritatea Contractantă constată că un beneficiar a făcut în mod deliberat o declaraţie falsă, operaţiunea în cauză se exclude de la acordarea sprijinului FEADR, iar orice sumă deja plătită pentru operaţiunea respectivă se recuperează şi beneficiarul este exclus de la acordarea ajutorului în conformitate cu aceeaşi măsură pe durata anului FEADR în cauză şi a anului următor".

Or, în condiţiile în care neregularitatea plăţii a fost remediată în termen util, nu se poate reţine existenţa unei vinovăţii, cu atât mai mult cu cât, ca regulă generală, efectuarea de plăţi în numerar către autorităţile publice nu sunt interzise de legea română.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă AFIR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A reiterat constatările din Notificare, în sensul neeligibilităţii plăţii de 6497,50 RON, precum şi temeinicia şi legalitatea sancţiunii de 22946.30 RON aplicate recurentei reclamante ca urmare a depăşirii pragului de 10% din valoarea eligibilă a contractului.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, iar ulterior şi concluzii scrise, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi din acţiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Notificarea beneficiarului nr. 1097/29.06.2017 cu privire la confirmarea plăţii şi Decizia nr. C18090/24.07.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative.

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinice şi legale actele administrative contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de reclamanta A..

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile aduse sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acesta nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel, nu constituie nemotivare a hotărârii faptul că instanţa de fond s-a referit la neregula în discuţie astfel cum a fost ea reţinută prin actele administrative contestate, în fapt recurenta fiind nemulţumită de modul în care judecătorul a aplicat prevederile legale şi contractuale la situaţia reţinută prin actele intimaţilor pârâţi.

De asemenea, prima instanţă a motivat (corect în opinia instanţei de recurs) că prejudiciul produs bugetului U.E. sau bugetelor naţionale poate fi efectiv sau potenţial, iar producerea unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi implică sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora, această motivare fiind şi în acord cu jurisprudenţa consolidată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat că inclusiv abaterile fără un impact financiar precis pot să afecteze grav interesele financiare ale Uniunii, încât un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEADR poate să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării.

În acest context, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta a invocat motivul de casare menţionat prin raportare la art. 17, art. 16 alin. (1) par. 4 şi art. 16 alin. (2) din Anexa 1 Prevederi generale Cap. B - Prevederile financiare a Contractului de finanţare (care reproduc prevederi ale Regulamentului CE nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, la art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, precum şi la art. 1270 alin. (1) din C. civ., care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond.

Înalta Curte reţine că prin actele administrative contestate, s-a refuzat rambursarea sumei de 6.497,50 RON (reprezentând jumătate din taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire, considerată neeligibilă din cauza modalităţii de plată) şi s-a reţinut în sarcina recurentei reclamante săvârşirea unei nereguli pentru care s-a stabilit restituirea sumei totale de 22.946,30 RON (echivalentă sumelor considerate neeligibile în cadrul proiectului).

Înalta Curte nu împărtăşeşte considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte neeligibilitatea sumei de 6.497,50 RON.

Într-adevăr, în Anexa V - Instrucţiuni de plată a Contractului de finanţare nr. x din 21.01.2014, s-a menţionat, în privinţa documentelor specifice Măsurii 313, că acestea trebuie să îndeplinească printre altele şi cerinţa ca documentul de plată să confirme că această plată nu s-a efectuat în numerar, cerinţă ce se coroborează cu clauzele cuprinse în art. 5 - Modalitatea de plată din Contractul de finanţare referitoare la fundamentarea cererilor de plată în conformitate cu Anexa V - Instrucţiuni de plată şi la verificarea documentelor justificative prezentate de beneficiar.

Din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond a rezultat că recurenta reclamantă a achitat iniţial în numerar suma reprezentând taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire, ceea ce nu era în acord cu cerinţele impuse prin contract.

Ulterior, la 31.07.2015, recurenta reclamantă a achitat integral suma reprezentând taxă pentru eliberarea autorizaţiei de construire, prin B., cu OP nr. x/2015 .

Contrar apărărilor intimatei - pârâte, în mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă împrejurarea că, la 12.08.2015, Ministerul Finanţelor Publice, prin Primăria Comunei Mărăcineni a restituit recurentei reclamante întreaga sumă pe motiv de "încasare dublă".

Faţă de raţiunea beneficiarului de a proceda la o a doua plată (aceea de a se conforma cerinţelor contractuale), de prezumţia de bună credinţă şi în lipsa unor menţiuni exprese referitoare la care dintre plăţi a fost restituită (nici din extrasul de cont, nici din adeverinţele emise de Primărie, nerezultând o astfel de precizare), Înalta Curte constată rezonabil să se prezume că s-a restituit plata care nu era în conformitate cu instrucţiunile din Anexa V la contract.

În acest sens, reţine că nu poate fi contestat faptul că s-a efectuat o plată valabilă prin virament bancar şi cu titlul arătat (de taxă autorizaţie de construire, care a şi fost eliberată de primărie), fiind înfăţişat documentul justificativ la dosarul cererii de plată, patrimoniul recurentei reclamante fiind şi în prezent diminuat cu suma respectivă în favoarea bugetului Primăriei Mărăcineni.

Prin urmare, pretinsa neregularitate a fost remediată prin efectuarea celei de-a doua plăţi, înainte de analizarea cererii de rambursare, fiind lipsit de orice temei şi contrar principiului bunei credinţe instituit de C. civ. considerentul instanţei de fond în sensul că, prin producerea unui document bancar în luna iulie 2015, s-ar fi creat în mod artificial condiţiile necesare obţinerii finanţării nerambursabile aferente sumei de 6.497,50 RON.

Astfel, nu pot fi ignorate prevederile art. 3 par. 4 din Regulamentul UE nr. 65/2011 ("Cererile de ajutor, cererile de plată şi alte declaraţii pot fi adaptate în orice moment după depunerea acestora în cazuri evidente identificate de autoritatea competentă") şi ale art. 4 din Regulamentul UE nr. 809/2014, conform cărora "Cererile de ajutor, cererile de sprijin, cererile de plată şi oricare dintre documentele justificative furnizate de beneficiar pot fi corectate şi ajustate în orice moment după depunerea lor, în cazul unor erori evidente recunoscute de autoritatea competentă pe baza unei evaluării de ansamblu a cazului respectiv, cu condiţia ca beneficiarul să fi acţionat cu bună credinţă".

Totodată, Înalta Curte constată că, deşi a făcut referire expresă la prevederile regulamentare, legale şi contractuale relevante pentru cauză, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a acestora reţinând neregula constând în depăşirea pragului de 10% al cheltuielilor neeligibile.

Într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, este "neregulă" orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii.

De asemenea, art. 2 pct. 7 din Regulamentul UE nr. 1083/2006 defineşte neregularitatea ca fiind orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar, iar dispoziţiile art. 4 din Regulamentul nr. 2988/1995 prevăd faptul că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia returnării sumelor primite nejustificat.

Având în vedere însă că, în condiţiile recunoaşterii caracterului eligibil al plăţii sumei de 6.497,50 RON, valoarea cheltuielilor neeligibile nu depăşeşte 10% din valoarea eligibilă, Înalta Curte constată ca nelegală aplicarea de către autoritatea intimată şi, respectiv, menţinerea de către instanţa de fond a sancţiunii egale cu valoarea cheltuielilor respinse, în sumă de 22.946,30 RON.

În concluzie, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii reclamantei, ca urmare a rejudecării Notificarea beneficiarului nr. 1097/29.06.2017 şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative care au fost emise cu aplicarea eronată a legii, urmând a fi desfiinţate, astfel:

- Decizia nr. C18090/24.07.2017, integral;

- Notificarea, în ceea ce priveşte caracterul neeligibil al sumei de 6497,50 RON (cu consecinţa obligării la rambursarea acestei sume către recurenta reclamantă, menţinându-se caracterul neeligibil al sumelor necontestate) şi în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii de 22.946,30 RON (întrucât nu mai este îndeplinită premisa depăşirii cu 10% a valorii eligibile).

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamantei, va anula Decizia nr. C18090/24.07.2017 şi, în parte, Notificarea nr. x/29.06.2017, în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii de 22.946,30 RON, obligând totodată pârâţii la rambursarea sumei de 6.497,50 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 51 din 2 aprilie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Admite acţiunea formulată de reclamanta A..

Anulează Decizia nr. C18090/24.07.2017.

Anulează în parte Notificarea nr. x/29.06.2017 în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii de 22.946,30 RON şi obligă pârâţii şi la rambursarea sumei de 6.497,50 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2020.