Suspension of Emergency Services Staffing and Equipment Order Based on Prior Annulment and Imminent Irreparable Economic Damage

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, adoptat la data de 27.06.2019, până la pronunţarea a instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 178 din 12 martie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

În motivarea căii de atac, reclamanta a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţei, susţinând, în esenţă, contrar celor reţinute, că argumentele invocate ar putea să ridice cel puţin îndo­ieli rezonabile asupra legalităţii actului atacat, în condiţiile în care pre­vederile acestuia nu numai că nu sunt legale, dar conduc şi la imposibilitatea operatorilor economici de a se conforma acestor dispoziţii, cu consecinţe ireparabi­le asupra activităţii lor.

Astfel, a invocat lipsa unei analize a impactului acestui act administrativ pe piaţa căreia i se adresează, din care să rezulte dacă există posibilitatea reală ca ordinul atacat să poată fi pus în aplicare, în raport cu resursele disponibile pe piaţa relevantă.

În acest sens, a făcut referire la faptul că nu s-a făcut o evaluare a personalului existent, competent să îndepli­nească funcţiile specifice stabilite de ordinul în litigiu, şi nu s-a făcut o analiză la nivel naţional a numărului agenţilor economici cărora li se aplică prevederile respectivului act şi nici a distribuirii geografice a acestora.

De asemenea, a arătat că nu s-a analizat care este impactul economic prin prisma resurselor ma­teriale care trebuie alocate şi din perspectiva domeniului de activi­tate şi dimensiunii operatorilor economici cărora li se aplică ordinul în litigiu, invocând, totodată, lipsa avizului Cosiliului Concurenţei pentru acest act, care încalcă normele de tehnică legislativă şi conţine prevederi ce adaugă la prevederile unui act normativ superior.

Potrivit recurentei, prin introducerea obligaţiei constituirii serviciilor de urgenţă private pentru ope­ratorii economici supuşi legislaţiei pentru controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase, ordinul contestat reprezintă o suprareglementare concurentă la legislaţia aplicabilă existentă (Legea nr. 59/2016) şi o încălcare a principiul proporţionalităţii, întrucât necesitatea de clarificare a unor prevederi actuale nu trebuie să ducă la suprareglementare.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenta a susţinut că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, având în vedere că ordinul atacat impune luarea unor măsuri excesive, nejustificate şi deosebit de oneroase care vor afecta atât direct întreaga activita­te a operatorilor vizaţi, cât şi indirect, piaţa pe care acţionează aceşti operatori, prin creşteri foarte mari ale preţurilor produselor şi serviciilor.

Paguba iminentă fiind justificată şi de supunerea activităţii agenţilor economici în sfera contravenţionalului, având în vedere imposibilitatea curentă a operatorilor economici de a se conforma prevederilor Ordinului nr. 75/2019, operatorii fiind pasibili de aplicarea sancţiunilor edictate prin acest act admi­nistrativ şî chiar scoaterea acestora de pe piaţă, fiind evident caracterul irepa­rabil al efectelor acestui ordin. În plus, costurile pe care le implică contractarea unul serviciu extern sunt de natură de a lipsi de eficienţă economică această activitate.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu constituie veritabile critici împotriva sentinţei atacate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului nr. 75/27.06.2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar reţine că prin sentinţa nr. 1085 din 4 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta A., a anulat Ordinul nr. 75/2019 şi Adresa nr. x/24.02.2020 emise de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, obligându-l, totodată, la plata sumei de 100 RON, cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat".

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul contestat, ar conduce în mod indubitabil la prejudicierea activităţii recurentei-reclamante, perturbând funcţionarea acesteia, iar această consecinţă fiind cauzată de un act administrativ în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea sa, prejudicierea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, aşa încât se apreciază că este îndeplinită şi această cerinţă.

În aceste condiţii, se constată că hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare al art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu consecinţa reformării sentinţei atacate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va admite cererea de suspendare, dispunând suspendarea actului administrativ atacat în condiţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 178 din 12 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.