Timeliness of preliminary complaint in annulment of government decision assigning railway property to municipal public domain

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Caransebeş, Municipiul Caransebeş prin Primar şi Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 532/2002, anexa 3 nr. crt. 73, pag 130, prin care imobilul înscris în CF x, nr. top. x-C1 provenit din Cf x, nr top. x; 4743/1; 4744/4; 4740/1 a fost evidenţiat în proprietatea publică a Municipiului Caransebeş şi revenirea Ia situaţia anterioară, prin recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., pentru imobilul înscris în cartea funciară.

Ulterior reclamanta şi-a modificat şi precizat acţiunea, arătând că solicită atât anularea parţială a H.G. nr. 532/2002, la poziţia 73 din anexa 3, cât şi anularea tuturor actelor emise anterior şi ulterior acesteia, precum şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, prin înscrierea în CF nr. x Caransebeş (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x Caransebeş) a dreptului de administrare operativă în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A. - Regionala CFR Timişoara, în conformitate cu actul nr. 2101/01.04.1978 emis de Biroul Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Caransebeş.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 270 din 25 octombrie 2018, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare parţială a H.G. nr. 32/2002, la poziţia 73 din anexa 3, pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile, şi, în consecinţă, a respins în întregime acţiunea formulată, modificată şi precizată de reclamantă, având în vedere caracterul accesoriu al celui de-al doilea capăt al cererii, această regulă aplicându-se şi solicitării de anulare a actelor anterioare şi subsecvente aflate în legătură cu actul administrativ astfel atacat, a căror anulare s-a pretins prin modificarea acţiunii, constatându-se de prisos analizarea altor excepţii invocate în apărare de pârâţi.

3, Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat a reluat pe larg situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, apreciind că în mod nelegal a fost respinsă acţiunea ca tardivă, reţinându-se că procedura prealabilă sesizării instanţei trebuia realizată în termenul de 30 de zile.

Or, nerespectarea acestui termen, care nu a fost invocat de autorităţile pârâte, nu a adus vreo vătămare pârâtului Guvernul României.

Totodată, arată că instituţia are calitatea de terţ faţă de actul administrativ individual contestat, cum corect a reţinut şi prima instanţă, însă s-a apreciat eronat cu privire la data de la care ar fi trebuit să ia cunoştinţă de existenţa actului.

Or, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme " momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial", astfel, a arătat că, în calitatea sa de terţ, a luat cunoştinţă de existenţa actului pretins vătămător, mai precis de includerea imobilului în litigiu în anexele la H.G. la data comunicării răspunsului dat de Primăria Municipiului Caransebeş, când a solicitat acordarea autorizaţiei de construcţie, respectiv 18 decembrie 2017.

Prin urmare, reclamanta trebuia şi putea să formuleze plângere prealabilă nu mai târziu de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termen care curge însă de la data când a luat cunoştinţă de actului pretins vătămător, respectiv, de la data de 18 decembrie 2017.

În cauză, rezultă că aceste prevederi legale au fost respectate câtă vreme societatea s-a adresat Guvernului cu o plângere prealabilă înregistrată la data de 05.03.2018, deci fără depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de lege, termen care nu expirase, astfel că excepţia tardivităţii a fost în mod greşit interpretată şi admisă.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.

4. Apărările intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Municipiul Caransebeş prin Primar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că motivele nelegalităţii hotărârii invocate nu au nicio susţinere, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

Totodată, a reiterat excepţiile invocate prin apărările formulate în faţa primei instanţe, respectiv: tardivitatea/inadmisibilitatea cu privire la primul capăt de cerere, necompetenţa materială a primei instanţe cu privire la al doilea capăt de cerere, netimbrarea sau insuficienta timbrare a capătului doi de cerere, inadmisibilitatea cererii de radiere a dreptului de proprietate întabulat în favoarea acestuia şi a cererii de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantei, precum şi a cererii de revendicare, dar şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În prealabil, referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se apreciază că nu poate fi primită, motivele de nelegalitate invocate încadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţiile formulate de intimatul-pârât Municipiul Caransebeş prin Primar se constată că acestea au fost invocate prin apărările formulate în faţa primei instanţe şi reiterate prin întâmpinarea depusă în prezenta cale de atac, exercitată de reclamantă, însă, această parte neatacând soluţia pronunţată asupra acestor excepţii, instanţa de control judiciar nu are temei să procedeze la analizarea/reanalizarea lor, nefiind învestită cu recurs asupra lor.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar este învestită cu o cerere vizând anularea parţială a H.G. nr. 532/2002, poziţia 73 din anexa 3 şi a tuturor actelor emise anterior şi ulterior acesteia, precum şi revenirea la situaţia anterioară.

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de anulare parţială a H.G. nr. 32/2002, la poziţia 73 din anexa 3, pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile, şi, în consecinţă, a respins acţiunea în totalitate acţiunea formulată, modificată şi precizată de reclamantă.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe împrejurarea că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca tardivă, întrucât plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de lege.

În cauză, cererea reclamantei vizează anularea poziţiei 73 din anexa 3 la H.G. nr. 532/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 541 bis din 24.07.2002, prin care imobilul înscris în CF x, nr. top. x-C1 provenit din Cf x, nr. top. x; 4743/1; 4744/4; 4740/1 a fost evidenţiat în proprietatea publică a Municipiului Caransebeş.

Se reţine că Hotărârea de Guvern prin care s-a atestat domeniul public al unei entităţi determinate, respectiv Municipiul Caransebeş, are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual.

Recurenta fiind terţ faţă de Hotărârea de Guvern nr. 532/2002, termenul de formulare a cererii de anulare curge de la data la care aceasta a luat cunoştinţă de actul administrativ, având în vedere că, faţă de aceasta, nu există obligaţia comunicării actului.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 7 alin. (1), (3) şi (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...)

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). (...)

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

Alin. (7) din cuprinsul art. 7 al Legii nr. 554/2004 a fost amendat de Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale, care a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Aşa cum s-a arătat, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia.

Data luării la cunoştinţă este data la care terţul putea şi trebuia, avea posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de actul administrativ.

În interpretarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se reţine, astfel cum rezultă din literatura de specialitate şi practica judiciară, că este obligat să introducă plângere prealabilă şi terţul ce se pretinde vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, în termenul de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) al aceleiaşi legi, care începe însă să curgă de la momentul la care acesta a luat cunoştinţă de existenţa actului, plângerea putând fi promovată şi cu depăşirea acelui termen, în limitele termenului de 6 luni stabilit la art. 7 alin. (7), pentru motive temeinice care l-au împiedicat să respecte termenul instituit cu titlu de regulă, cum corect a sesizat şi prima instanţă.

În cauză, momentul la care recurenta a luat cunoştinţă de existenţa actului vătămător este cel al comunicării adresei nr. x/12.12.2017 a Primăriei Municipiului Caransebeş, dată ce poate fi identificată pe baza rezoluţiei olografe aplicate pe document, prin care s-a dispus înaintarea adresei către şeful oficiului juridic, cu formularea "şef of. juridic. 18.12.2017", cum de altfel susţine şi partea.

Aşadar, termenul de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea plângerii prealabile curge de la momentul când recurenta a luat cunoştinţă de actul atacat, respectiv din data de 18.12.2017, când a primit răspunsul Primăriei Municipiului Caransebeş.

În aceste condiţii, plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă la data de 05.03.2018 este introdusă cu depăşirea termenului legal de 30 de zile în raport cu data la care a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ atacat, respectiv data de 18.12.2017.

Contrar susţinerilor recurentei, nu poate fi avut în vedere termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7) al art. 7 din lege, plângerea prealabilă putând fi formulată în limitele acestui termen, de 6 luni, pentru motive temeinice care au împiedicat partea să respecte termenul instituit cu titlu de regulă, adică cel de 30 de zile.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a susţinut şi dovedit existenţa unor motive temeinice pentru depunerea cu întârziere a plângerii prealabile, aşa încât textul de lege invocat nu este incident.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de intimatul-pârât Municipiul Caransebeş prin Primar.

Respinge recursul formulat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara împotriva sentinţei nr. 270 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.