Motion to annul rejected as inadmissible after failed challenge to ECHR-constrained PFA financing debt decision.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's motion to annul (contestație în anulare) against its own prior Decision no. 434 of 29 January 2020, which had annulled the appellant's appeal (recurs) as void; consequently, the first-instance judgment rejecting the underlying administrative action remains in force. The dispute arose from a challenge by an individually authorized economic operator (PFA) against a decision and minutes issued by the Agency for Rural Investment Financing, which had established budgetary claims and irregularities; the initial court had rejected the claim, and the appeal was later annulled for failure to comply with art. 486(1)(d) and art. 489(2) of the Civil Procedure Code because the grounds invoked did not fit the exhaustive list under art. 488. In rejecting the motion, the Court held that the appellant's allegations—chiefly a claimed breach of the adversarial principle and of the right to a fair trial—did not fall within the narrowly construed "material error" ground under art. 503(2)(2) C. proc. civ., since no factual error confounding essential case data was shown, and the parties had been legally cited and the exception of nullity was debated in a public hearing; the Court emphasized that extraordinary remedies cannot be used as disguised appeals, and final judgments enjoy res judicata protection, citing ECHR case law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ; Motion to annul rejected as inadmissible after failed challenge to ECHR-constrained PFA financing debt decision: 434 of 29 January 2020, which had annulled the appellant's appeal (recurs) as void; consequently, the first-instance judgment rejecting the underlying administrative action remains in force. The dispute arose from a challenge by an individually authorized economic operator (PFA) against a decision and minutes issued by the Agency for Rural Investment Financing, which had established budgetary claims and irregularities; the initial court had rejected the claim, and the appeal was later annulled for failure to comply with art. 486(1)(d) and art. 489(2) of the Civil Procedure Code because the grounds invoked did not fit the exhaustive list under art. 488. In rejecting the motion, the Court held that the appellant's allegations—chiefly a claimed breach of the adversarial principle and of the right to a fair trial—did not fall within the narrowly construed "material error" ground under art. 503(2)(2) C. proc. civ., since no factual error confounding essential case data was shown, and the parties had been legally cited and the exception of nullity was debated in a public hearing; the Court emphasized that extraordinary remedies cannot be used as disguised appeals, and final judgments enjoy res judicata protection, citing ECHR case law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe dispositive rejected the contestation as inadmissible because the claims did not fall within the scope of Article 503 C. proc. civ., the legal basis for the extraordinary appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la 24.06.2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 43979/25.11.2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 06.11.2015 emise de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 167 din 13 martie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta PFA A..
2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta PFA A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
3. Decizia instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 434 din 29 ianuarie 2020, Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu, şi a anulat recursul formulat de recurenta-reclamantă.
A reţinut instanţa de recurs, în condiţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fondul cauzei.
4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 434 din 29 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta-reclamantă PFA A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând casarea deciziei atacate şi, pe fondul recursului, admiterea acestuia.
A susţinut contestatoarea că în mod nelegal, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, fără a-i da posibilitatea de a se apăra, fără a avea cunoştinţă de despre faptul invocării unei astfel de excepţii şi a se putea apăra.
Neprocedând astfel (cu citarea sa), instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii părţilor în procesul civil şi dreptul său la apărare prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Contradictorialitatea îngăduie părţilor să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea dreptului lor în cursul desfăşurării procesului, să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei, în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Judecata nu se poate face decât după legala citare, în cursul procesului toate părţilor sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă. Încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, iar hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea exercitării căii de atac.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil înseamnă şi posibilitatea rezonabilă a oricărei părţi de a expune cauza sa instanţei de judecată, în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului la apărare.
În continuarea alegaţiilor sale, contestatoarea a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precizând că, atâta timp cât nu a fost prezentă şi nu a putut formula apărări, consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care va sesiza CEDO.
A mai invocat art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 7, art. 12, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20 şi art. 148 din Constituţia României.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe art. 503-508 C. proc. civ.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac formulată, pentru considerentele ce urmează.
6.1. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Deşi, în cuprinsul cererii, contestatoarea nu a precizat motivul de drept pe care şi-a întemeiat contestaţia în anulare, indicând, generic, art. 503-508 C. proc. civ., în şedinţă publică a precizat că temeiul de drept al căii de atac ar fi încălcarea principiului contradictorialităţii şi, respectiv, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., referitor la eroare materială.
Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială,
"Art. 503 - (...)
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când:
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
(...)."
6.2. Analizând ipoteza indicată de contestatoare a fi incidentă, Înalta Curte reţine că prin eroare materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
Deci, pentru a putea fi întemeiată o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt care să fie determinante pentru soluţia din recurs, şi nu greşeli de judecată de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Or, în cauză, niciuna dintre susţinerile contestatoarei nu se poate circumscrie noţiunii de eroare materială, în sensul prevăzut de articolul precitat.
Principala critică formulată de contestatoare se referă la încălcarea principiului contradictorialităţii de către instanţa de recurs, care ar fi soluţionat excepţia nulităţii recursului fără a-i da posibilitatea de a se apăra.
Însă, contrar alegaţiilor sale, nu se poate vorbi despre vreo eroare materială în soluţionarea excepţiei nulităţii recursului, ridicată de instanţă din oficiu.
Din perspectiva nerespectării principiului contradictorialităţii (ipoteză care s-ar putea încadra, eventual, în ipoteza contestaţiei în anulare prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., când partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata), Înalta Curte constată că părţile au fost legal citate în faţa instanţei de recurs iar excepţia nulităţii a fost pusă în discuţie în şedinţă publică, în prezenţa intimatei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Faptul că recurenta-reclamantă, legal citată, nu a fost prezentă în şedinţa publică la discutarea excepţiei nulităţii recursului nu are nicio relevanţă în fundamentarea contestaţiei în anulare, acest aspect neputând face obiectul prezentei analize.
6.3. Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte invocarea de către contestatoare a încălcării dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie, este demn de subliniat, că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.
Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reţinut că "(...) instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".
6.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea PFA A. împotriva Deciziei nr. 434 din 29 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.