Revision of final judgment barred: post-judgment traffic charts fail to meet the pre-existing document requirement for the extraordinary remedy

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.06.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi S.C. B. S.R.L.,

i) anularea parţială a actului administrativ intitulat "Program de transport rutier interjudeţean 2013 - 2019" întocmit de pârâta ARR în privinţa dispoziţiilor prin care au fost instituite două coduri de traseu diferite (2335 şi 2337) pentru traseul Iaşi C. S.R.L. - Piatra Neamţ - D. S.R.L.;

ii) obligarea pârâtei ARR să procedeze la stabilirea în cadrul Programului de transport rutier interjudeţean 2013 - 2019 a unui singur cod de traseu pentru traseul Iaşi C. S.R.L. - Piatra Neamţ - D. S.R.L.;

iii) anularea rezultatelor şedinţei electronice de atribuire organizată de CNMSI la data de 28.02.2013 pentru Cursele 1, 4, 5, 6, 8 şi 9 ale Traseului interjudeţean Iaşi C. S.R.L. - Piatra Neamţ - D. S.R.L. (Cod Traseu 2337);

iv) obligarea pârâtelor ARR şi CNMSI să procedeze la atribuirea exclusivă în favoarea S.C. A. S.R.L. a Curselor 1, 5 şi 9 ale Traseului interjudeţean Iaşi - C. S.R.L. - Piatra Neamţ - D. S.R.L. (Cod Traseu 2337) şi, la atribuirea Curselor 4, 6 şi 8 ale aceluiaşi traseu în favoarea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L.;

v) obligarea pârâtei ARR să procedeze la emiterea în favoarea reclamantei a Licenţelor de traseu aferente Curselor l, 4, 5, 6, 8 şi 9 ale Traseului interjudeţean Iaşi C. S.R.L. - Piatra Neamţ - D. S.R.L. (Cod Traseu 2337).

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 182 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes, tardivităţii formulării procedurii prealabile şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor CNMSI (Agenţia pentru Agenda Digitală a României) şi ARR.

A respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 4.960 RON cheltuieli de judecată şi pârâtei ARR suma de 5.323 RON.

Sentinţa Curţii de Apel Iaşi a fost menţinută prin decizia civilă nr. 3111 din 10 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L..

2. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 182 din 21 octombrie 2014, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi motivată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precizând revizuenta, în esenţă, că a luat cunoştinţă de copii ale licenţelor de traseu aferente curselor C1-C11 ale codului de traseu 2337 şi a graficelor de circulaţie ale acestora, acte care erau modificate, începând cu 15.10.2014 (în sensul introducerii staţiei Roman şi Sabaoani şi prescurtării lungimii traseului de la 146 km la 135 km şi 4 staţii), faţă de cele prezentate în faţa instanţei de judecată şi susţinute de pârâte (graficele de circulaţie cu 146 km şi 3 staţii la data de 07.10.2014 la judecarea fondului), atât în ceea ce priveşte numărul de kilometri, cât şi în ceea ce priveşte numărul staţiilor de pe traseu.

3. Hotărârea dată asupra cererii de revizuire, ce face obiectul prezentului recurs

Prin sentinţa civilă nr. 4 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. şi a obligat revizuenta la plata sumei de 3.000 RON către intimata S.C. B. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

4. Recursul formulat împotriva deciziei de soluţionare a cererii de revizuire

Împotriva acestei sentinţe, revizuenta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, admiterea de revizuire şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 182 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată şi motivată.

A susţinut recurenta-revizuentă că în mod greşit a fost soluţionată admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa reţinând că nu ar fi îndeplinită condiţia preexistenţei înscrisului invocat în cererea de revizuire.

Însă, această condiţie este îndeplinită, pentru că sentinţa civilă nr. 182 pronunţată la data de 21 octombrie 2014 nu a avut în vedere înscrisurile noi, reale, prezentate în cererea de revizuire.

Înscrisurile sunt anterioare hotărârii judecătoreşti, au dată anterioară, au fost eliberate la data de 15.10.2014 dar sunt rezultatul unei proceduri declanşate anterior de către intimatele din cauză.

Aşa cum rezultă din Metodologie, ARR a operat în programul de transport 2013-2019 modificările din graficele de circulaţie cu data de eliberare 15.10.2014 (înscrisuri care constituie temeiul revizuirii), însă aceste modificări au intrat în vigoare încă de la data de 15.09.2014, dată identică cu data nulităţii de drept a celor prezentate instanţei de judecată.

Din punct de vedere al admisibilităţii cererii de revizuire este important ca înscrisurile prezentate să aibă forţă probantă, nefiind necesar administrarea de alte probatorii pentru a se face dovada faptului reclamat, recunoaşterea identităţii de traseu.

A mai arătat recurenta-revizuentă, referitor la faptul că instanţa a reţinut că înscrisurile noi trebuie să aibă putere doveditoare asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii şi nu în privinţa unei situaţii noi, cum este cazul în speţă, că acest aspect este parţial adevărat, însă reprezintă exact punctul de vedere al revizuentei în dosarul de fond, unde a solicitat anularea parţială a programului de transport rutier interjudeţean 2013-2019 întocmit de ARR în privinţa dispoziţiilor prin care au fost instituite două coduri de traseu (2335 şi 2337) pentru traseul Iaşi C.-Piatra Neamţ-D. S.R.L. printr-un artificu nelegal, în realitate fiind acelaşi traseu, cu acelaşi număr de kilometri.

A mai precizat recurenta că înscrisurile noi nu au putut fi administrate iniţial, independent de voinţa sa, pentru că doar ARR şi B. S.R.L. aveau acces la aceste documente, care nu au fost şi nu sunt publice, cum în mod eronat a susţinut instanţa de judecată.

Înscrisurile noi existau în momentul judecăţii, însă doar ARR şi B. S.R.L. aveau cunoştinţă de existenţa acestora, iar puterea sa de a demonstra faptul că cele două trasee sunt identice contrar afirmaţiilor pârâtelor a fost rezumată la afirmaţii privind realitatea din trafic. Modificarea graficelor de circulaţie nu a fost determinată de cererea operatorului B., ci de nevoie de a acoperi realitatea juridică statuată în graficele de circulaţie nule (145 km) cu realitatea din teren.

A mai susţinut recurenta-revizuentă, în ceea ce priveşte caracterul înscrisurilor noi, pentru care instanţa a apreciat că nu ar fi determinante asupra soluţiei, că aceste înscrisuri reprezintă o imortanţă deosebită, întrucât dovedesc faptul că cele două trasee sunt unul şi acelaşi, aşa cum a constatat şi expertul desemnat în cauză. Raportul de expertiză a constatat că efectuarea celor două trasee se face de către ambele societăţi pe acelaşi parcurs, parcurgând efectiv 135 km de la staţia de plecare (C. Iaşi) şi până la staţia de sosire (D. Piatra Neamţ), numărul staţiilor de pe parcursul traseelor neinfluenţând numărul de kilometri.

Mai mult, expertul judiciar a demontat faptul că traseul 2337 deservit de B. are în graficul de circulaţie un kilometraj mai mare decât cel efectuat în realitate, ceea ce reprezintă o suprataxare a ceteăţenilor.

Prin hotărârea de fond se statuează, în esenţă, că cele două trasee nu sunt identice, numărul de opriri/staţii fiind un element ce defineşte individualitatea fiecărei curse, iar expertiza în specialitatea transporturi arată o diferenţă foarte mică dintre cele două trasee, ceea ce nu atrage identitatea traseului.

Prin urmare, hotărârea are la bază înscrisuri emise de către ARR, graficele de circulaţie ce nu mai erau apte de a servi ca înscris, deşi în perioada respectivă autoritatea emitentă a susţinut apărări pe grafice de circulaţie care nu mai erau valabile. Înscrisurile sunt determinante în soluţia pronunţată de către instanţă, care a avut în vedere graficele de circulaţie cu un număr de 146 km pentru traseul 2337, faţă de 135 km efectuaţi pe traseul 2335.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimata, în esenţă, că graficele de circulaţie emise la data de 15.10.2014 sunt înscrisuri aferente modificării programului de transport interjudeţean 2013-2019, inexistente la data întocmirii programului de transport 2013-2019, respectiv la data atribuirii curselor, fiind străine de situaţia dedusă judecăţii litigiului finalizat prin sentinţa nr. 182/2014.

De asemenea, prin Decizia nr. 3111 din 10 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., s-a reţinut că expertiza a concluzionat în sensul existenţei unei diferenţe de distanţă între cele două trasee, neputându-se considera că pe cele două trasee este parcursă aceeaşi distanţă, şi că, pentru a beneficia de vechime neîntreruptă pe traseul 2337, recurenta nu a făcut dovada că, anterior datei de 31.12.2012, a deţinut licenţă pentru traseul 2337, nefiind depuse copii ale licenţelor din care să rezulte o vechime pe acest traseu de peste 8 ani.

5.2. Şi intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut intimata că pretenţiile revizuentei A. S.R.L., formulate în Dosarul nr. x/2013, au fost respinse de instanţa de fond şi de instanţa de recurs, considerându-se că întocmirea Programului de transport pe coduri de traseu este legală şi că cele două trasee parcurse de cei doi operatori nu erau identice, fapte intrate sub autoritatea lucrului judecat, care nu pot fi repuse în discuţie pe calea cererii de revizuire.

De asemenea, în soluţionarea cererii de revizuire, instanţa a reţinut temeinic şi legal faptul că înscrisurile la care face trimitere revizuenta sunt înscrisuri ulterioare şi străine de raportul juridic dedus judecăţii, fiind emise la data de 15.10.2014, după reţinerea cauzei în pronunţare.

Înscrisurile respective au fost emise/modificate conform prevederilor legale din data de 15.10.2014, deci nu pot avea în vedere situaţia dedusă judecăţii în anul 2013, care avea în vedere alte grafice de circulaţie.

Conform art. 61 din Ordinul MTI nr. 980/2011, în vigoare la nivelul anului 2018, graficele de circulaţie pot fi modificate în perioada de valabilitate a programului de transport, însă, odată modificat, graful de circulaţie şi licenţa modificată constituie acte administrative noi, care nu existau la data judecării cauzei.

Astfel, modificarea graficelor de execuţie este legală şi este ulterioară situaţiei deduse judecăţii în dosarul nr. x/2013, neexistând la momentul contestării Programului de transport 2013-2019, şi constituie un act administrativ ulterior situaţiei deduse judecăţii, neputând reprezenta un înscris doveditor în accepţiunea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai apreciat intimata că înscrisurile respective nu sunt determinante în pronunţarea unei noi soluţii, având în vedere că distanţele celor două trasee au fost măsurate în cadrul unei expertize de specialitate realizate în teren, prin măsurare directă, în cadrul Dosarului nr. x/2013, acest raport fiind avut în vedere atât de instanţa de fond, cât şi de cea de recurs.

A mai precizat intimata că programul de transport nu priveşte doar traseul în sine, premisă de la care porneşte în mod fals revizuenta, ci are în vedere şi graficele de circulaţie, numărul de autovehicule necesare şi capacitatea de transport minim, aspect avut în vedere şi de Înalta Curte prin decizia de recurs nr. 3111/2016.

5.3. Intimata Autoritatea pentru Digitalizarea României a depus întâmpinare, prin care a precizat că a preluat activitatea în domeniul digital şi a structurilor specializate în domeniu de la Agenţia pentru Agenda Digitală a României, care s-a desfiinţat.

A solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanţa a analizat şi a pronunţat hotărârea în mod corect, reţinând că nu este îndeplinită condiţia preexistenţei înscrisului invocat în susţinerea cererii de revizuire.

6. Decizia instanţei de recurs

Analizând recursul astfel cum a fost formulat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte, în raport cu motivele de casare invocate, cu hotărârea recurată şi cu dispoziţiile legale incidente, urmează a-l respinge, ca nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, rezultând că activitatea instanţei învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Prin urmare, analiza instanţei de recurs învestite cu soluţionarea hotărârii pronunţate asupra unei cereri de revizuire nu poate privi altceva decât legalitatea soluţiei instanţei date asupra cererii de revizuire, în aceleaşi limite trasate de C. proc. civ.

6.1. Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire, întemeiată pe articolul citat, 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., priveşte sentinţa civilă nr. 182 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi prin care acţiunea reclamantei A. S.R.L., care a contestat, în esenţă, Programul de transport interjudeţean 2013-2019 în ceea ce priveşte codurile de traseu 2335 şi 2337, a fost respinsă ca nefondată.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate şi de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii similare.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocate de revizuent,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;".

Din conţinutul acestui text de lege, reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv -descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, înscris care să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul, -imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar -înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.

6.2. Constată Înalta Curte că înscrisurile invocate de către recurenta-revizuentă A. S.R.L., respectiv graficele emise la data de 15.10.2014, nu existau momentul pronunţării sentinţei civile a cărei revizuire se solicită, astfel că nu se încadrează în dispoziţiile enunţate anterior.

Contrar alegaţiilor recurentei, nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reţinerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voinţa părţii, de vreme ce acestea au fost emise ca răspuns la o solicitare a intimatei S.C. B. S.R.L. de modificare a programului de transport interjudeţean în condiţiile art. 61 din Ordinul MTI nr. 980/2011.

La momentul analizei efectuate de instanţa de fond, în raport cu obiectul acţiunii, cu circumstanţele de fapt şi de drept şi cu probatoriul administrat, precum şi la momentul reţinerii cauzei în pronunţare, înscrisurile invocate nu existau, nefiind, încă, emise.

Astfel, motivul primordial pentru care proba cu aceste acte nu ar fi putut fi administrată în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa atacată prin revizuire este că nu existau la momentul pronunţării hotărârii, fiind emise după epuizarea analizei cauzei de către instanţa de fond.

6.3. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerinţă de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conţinutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanţei ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluţii decât cea efectiv pronunţată.

Din această perspectivă, înscrisul invocat de către recurenta-revizuentă, chiar dacă ar fi existat şi ar avea conţinutul precizat de aceasta prin recurs, recunoaşterea identităţii de traseu, nu poate schimba soluţia instanţei de fond, în ceea ce priveşte situaţia analizată.

Astfel, în faţa primei instanţe, în ceea ce priveşte aspectele învederate de recurenta-revizuentă, au fost administrate şi proba cu alte înscrisuri şi proba cu expertiză.

Conform raportului de expertiză, exista o diferenţă de distanţă între cele două trasee, concluziile expertului fiind reţinute şi prin Decizia nr. 3111 din 10 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. formulat împotriva sentinţei de fond.

De asemenea, după cum s-a reţinut prin aceeaşi decizie a instanţei de recurs, la întocmirea programului de transport s-au avut în vedere mai multe elemente, şi nu exclusiv traseul, diferenţierea codificării fiind determinată şi de alte elemente (graficele de circulaţie, numărul autovehiculelor necesare, precum şi capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin sevicii regulate).

În consecinţă, constată Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, că ceea ce se propune de către recurenta-revizuentă nu este o altă situaţie de fapt, relevată de probe noi, determinante, ci reluarea argumentelor formulate în susţinerea acţiunii, în condiţiile suplimentării probatoriului cu înscrisuri care nu existau la data pronunţării hotărârii.

6.4. În fine, Înalta Curte mai reţine, în raport cu toate alegaţiile recurentei-revizuente vizând aspectele de fond şi temeiurile de fapt şi de drept expuse prin cererea de recurs, că acest caz de revizuire nu atribuie instanţei care soluţionează cererea de revizuire (şi, cu atât mai puţin instanţei care soluţionează cererea de recurs împotriva hotărârii date asupra revizurii) competenţa de a analiza pe fond temeinica hotărârilor atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârilor judecătoreşti apreciate a fi netemeinice, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat, de altfel, chiar de recurenta-revizuentă prin memoriul de recurs.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definite şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre, în privinţa sa (Cauza Şerbănescu împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reţinut că "(...) instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX)."

6.5. În raport cu cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., găseşte întemeiată cererea intimatei S.C. B. de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, dovedite cu chitanţa depusă la dosar, reţinând culpa procesuală a recurentei-revizuente.

6.6. Pentru considerentele arătate, reţinând că hotărârea recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.C. B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 4 din 22 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 de RON către intimata S.C. B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.