Inadmissibility of revision against an earlier judgment despite a later contradictory ruling: misapplication of the "contradictory judgments" ground and reversal of the res judicata protection.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 19.07.2018, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul Serviciul Român de Informaţii, revizuirea sentinţei civile nr. 169 din 7 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă la data de 11.07.2007, în raport cu sentinţa civilă nr. 2216 din 24 octombrie 2017 a Tribunalului Neamţ pronunţată în Dosarul nr. x/103.2017, definitivă la data de 18.06.2018 prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Bacău.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 110 din 26 septembrie 2018, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 169 din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurentul-revizuent că toate hotărârile judecătoreşti sunt date în numele legii şi au aceeaşi putere sau tărie, nefiind hotărâri dominante astfel cum reiese din sentinţa recurată.

Astfel, prin sentinţa recurată au fost aplicate greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind analizată şi aplicabilitatea art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care consacră autoritatea de lucru judecat.

De asemenea, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, fiind la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Sentinţa civilă nr. 169 din 7 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este nelegală fiind dată la presiunea pârâtului Serviciul Român de Informaţii.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate şi de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii similare.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentul-revizuent,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotarâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

3.2. Nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului-revizuent, care interpretează trunchiat normele de procedură civilă.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele, ulterior pronunţării unei hotărâri, au dat soluţii contrare acesteia în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Înalta Curte constată că recurentul-revizuent a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunţate în anul 2005 în raport cu o hotărâre pronunţată în cursul anului 2017.

Or, astfel, după cum corect a reţinut prima instanţă, obiect al revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. îl poate forma numai hotărârea ulterioară, care ar fi potrivnică primei hotărâri.

Contrar susţinerilor recurentului, nu se poate vorbi despre "hotărâri dominante".

Ipoteza hotărârilor potrivnice prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop protejarea autorităţii de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătoreşti, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleaşi persoane şi cu privire la aceeaşi pricină, cu încălcarea art. 431 C. proc. civ.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a primei hotărâri judecătoreşti deja definitive, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească pronunţată şi devenită definitivă ulterior, numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 110 din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.