School director's incompatibility ruling upheld for dual party leadership role

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 aprilie 2015, pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/30.03.2015, întocmit de pârâtă şi să se constate că reclamanta nu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20.03.2013.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 284 din 25 iunie 2015, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13 iulie 2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2688 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2688 din 28 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că, la data de 30.05.2013, a fost aleasă în funcţia de Vicepreşedinte al B. a C. şi, în aceeaşi zi, la cererea sa, s-a autosuspendat din această funcţie, în virtutea căreia nu a îndeplinit niciun act material, astfel încât apreciază că nu subzistă o stare de incompatibilitate. Chiar dacă autosuspendarea nu ar fi intervenit în aceeaşi zi, recurenta a susţinut că ar fi avut la dispoziţie un termen de 10 zile pentru a rezolva starea de incompatibilitate care s-ar fi ivit.

Cât priveşte starea de incompatibilitate referitoare la faptul că, la data de 20.03.2013, a fost aleasă în funcţia de Preşedinte al D. din cadrul C., reclamanta a arătat că, similar situaţiei anterior expuse, s-a autosuspendat din această funcţie, astfel încât nu s-a ivit incompatibilitatea.

În mod similar, a arătat reclamanta, s-a întâmplat şi cu privire la funcţia de Vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean din cadrul Consiliului Judeţean al E. a C., în care a fost aleasă la data de 25.09.2012, dată la care s-a şi autosuspendat.

Recurenta-reclamantă a susţinut că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 stabilesc ca interdicţie pentru directorii din unităţile de învăţământ preuniversitar, ocuparea funcţiei de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional, textul de lege nefăcând menţiune referitoare la funcţia de Preşdinte al E. din cadrul C.. Prin urmare, a aprecia că această funcţie este incompatibilă cu cea de director al Colegiului Naţional Ion Maiorescu Girugiu înseamnă a adăuga la lege.

A învederat recurenta că, potrivit dispoziţiilor din Capitolele II, III şi VI pct. 2 din Statutul C., organizaţia de femei a C. nu face parte din organizaţiile teritoriale ale C., ci din structurile interne ale partidului. Incompatibilitatea reglementată de art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 nu vizează funcţii de conducere din structura internă a partidului, ci doar funcţiile de conducere ale partidului la nivel local, judeţean sau naţional, considerente care au fost avute în vedere şi în cuprinsul Ordonanţei emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19.11.2016, în dosarul nr. x/2015.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere Decizia nr. 8/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că "profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen..". Instanţa de fond ar fi trebuit să dea eficienţă dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora destituirea funcţionarului public se dispune dacă a intervenit un motiv de incompatibilitate, iar acesta nu a acţionat pentru încetarea acestei situaţii în termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, or, în speţă, reclamanta s-a autosuspendat din funcţie chiar în ziua în care a fost aleasă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă nu a indicat cazul de casare pe care se întemeiază recursul, criticile dezvoltate se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Motivele de nelegalitate formulate de reclamantă privesc, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora:

"Directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional."

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi recursul formulat de reclamantă se referă la starea de incompatibilitate generată de ocuparea funcţiilor de Vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean din cadrul Consiliului Judeţean al E. a C., Vicepreşedinte al B. a C. şi Preşedinte al D. din cadrul C., prin raportul de evaluare contestat nu s-a reţinut starea de incompatibilitate decât în raport de această din urmă funcţie, în care reclamanta a fost aleasă la data de 20.03.2013. Atât acţiunea în anulare, cât şi sentinţa recurată au ca obiect doar starea de incompatibilitate generată de deţinerea simultană a funcţiei de director al Colegiului Naţional Ion Maiorescu Girugiu şi a celei de Preşedinte al D. din cadrul C., motiv pentru care argumentele din recurs referitoare la celelalte funcţii politice de conducere în care a fost aleasă reclamanta sunt străine de obiectul cauzei.

Un prim set de critici priveşte înţelesul sintagmei funcţiei de "preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional", recurenta-reclamantă apreciind că prin aceasta se înţelege, raportat la Statutul C., doar funcţia de conducere exercitată la nivelul organizaţiilor teritoriale sau la nivel naţional, iar nu şi a celei din cadrul structurilor interne, precum D. a C., în care a fost aleasă reclamanta.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, reţinând că textul de lege anterior citat nu cuprinde distincţiile pe care le susţine reclamanta, ci se raportează la orice funcţie de preşedinte/vicepreşedinte din cadrul organizaţiei politice, conform principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Împrejurarea că partidul politic din care face parte reclamanta a înţeles să adopte o formă de organizare cuprinzând şi structuri aparţinând unor categorii de persoane (femei, tineri, pensionari) nu înseamnă că funcţia de conducere a acestor structuri este exclusă de la interdicţia reglementată de art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011. Intenţia legiuitorului la edictarea normei a fost aceea a preîntâmpina interferenţele dintre funcţia de conducere politică şi funcţia de conducere din învăţământ, or funcţia de preşedinte al E. nu poate fi considerată a se afla în afara sferei politice, ci reprezintă, incontestabil, o funcţie de conducere politică.

De asemenea, trimiterea din textul de lege la funcţiile de conducere ale partidului la nivel local, judeţean sau naţional nu poate fi interpretată ca referindu-se strict la organizaţiile teritoriale reglementate de capitolul III din Statutul C., atât timp cât şi structurile aparţinând unor categorii de persoane, reglementate de capitolul VI din acelaşi statut, sunt înfiinţate tot prin raportare la criteriul teritorial. Astfel, art. 196 din Statut prevede că "Structurile interne ale C. îşi pot constitui organizaţii proprii în cadrul organizaţiilor C. de la toate nivelurile.". Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar funcţia în care a fost aleasă reclamanta, respectiv aceea de Preşedinte al D. constituită la nivelul municipiului Giurgiu.

Nu pot fi avute în vedere nici dispoziţiile ordonanţei de clasare emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19.11.2016, în dosarul nr. x/2015, întrucât acest dosar penal a vizat verificarea indiciilor privind existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar verificarea existenţei stării de incompatibilitate, din perspectivă administrativă, în raport de prevederile textului de lege interdictiv (art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011) revine instanţei de contencios administrativ.

În concluzie, Înalta Curte constată că interdicţia cumulului de funcţii, reglementată de art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, priveşte şi funcţia de preşedinte al E. din cadrul partidului politic, în care reclamanta a fost aleasă în timp ce avea şi calitatea de director al unei unităţi de învăţământ, contextul faptic astfel expus relevând starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta.

În ceea ce priveşte autosuspendarea din funcţia de conducere politică, recurenta-reclamantă a susţinut că aceasta a intervenit în aceeaşi zi în care a fost aleasă şi că nu a realizat vreun act material în exercitarea acestei funcţii.

În prim rând, chiar dacă s-ar considera că, prin autosuspendare, au încetat efectele incompatibilităţii, Înalta Curte reţine că situaţia de incompatibilitate a intervenit şi a operat prin simpla deţinere a cumulului de funcţii, subzistând pe perioada dintre momentul alegerii ca preşedinte al D. şi momentul autosuspendării.

În al doilea rând, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o analiză amplă a efectelor autosuspendării, arătând că această împrejurare nu a fost adusă la cunoştinţa publicului (presă, membri de partid), atât reclamanta, cât şi partidul din care face parte menţinând imaginea publică a acesteia, de preşedinte al D..

Aceste considerente nu au fost criticate în recurs de către reclamantă, care s-a limitat la a susţine inexistenţa unui act material în exercitarea funcţiei. Or, pentru existenţa incidentului de integritate este suficientă deţinerea simultană a funcţiilor incompatibile, conform art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, iar nu întocmirea/emiterea unor acte juridice sau a unor acte materiale cu semnificaţia exercitării efective a funcţiei politice.

Totodată, Înalta Curte constată că, raportat la acţiunile recurentei ulterioare depunerii cererii de autosuspendare şi la omisiunea încunoştinţării publicului despre această împrejurare (astfel cum au fost descrise în ultima pagină a sentinţei recurate şi nu vor mai fi reluate în cuprinsul prezentei decizii), actul suspendării a fost unul formal şi nu poate înlătura situaţia de incompatibilitate ivită prin alegerea reclamantei în funcţia politică de conducere.

Este de subliniat şi că art. 257 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 nu prevede posibilitatea suspendării, într-un anumit termen, din funcţia politică de conducere obţinută în timpul exercitării funcţiei de director/director adjunct al unităţii de învăţământ, pentru a preîntâmpina incompatibilitatea. Totodată, suspendarea reclamantei din funcţia de conducere încredinţată de partidul politic, formulată în temeiul art. 28 şi art. 29 din Statutul C., nu înlătură incidentul de integritate, dreptul la autosuspendare din partid vizând situaţia în care persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul partidului obţine o funcţie publică incompatibilă, iar nu invers.

Referitor la incidenţa soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 8/2017, care a stabilit că "profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen..", instanţa de recurs constată că dezlegările Înaltei Curţi au relevanţă cu privire la calitatea de funcţionari publici a cadrelor didactice din perspectivă penală, raportat la definiţiile pe care C. pen. le cuprinde cu privire la funcţionarii pasibili de răspundere penală în cazul anumitor infracţiuni.

Pe de altă parte, recurenta a invocat această decizie în sprijinul ideii că, încadrându-se în categoria funcţionailor publici, beneficia de un termen de 10 zile pentru a rezolva starea de incompatibilitate, situaţie care a fost tranşată prin depunerea cererii de autosuspendare. Or, Înalta Curte a arătat anterior că autosuspendarea nu produce efectele invocate de reclamantă cu privire la starea de incompatibilitate, astfel încât încadrarea sau nu în categoria funcţionarilor publici nu reprezintă relevanţă în analiza de legalitate a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, nici a raportului de evaluare contestat.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că toate criticile de nelegalitate expuse de reclamantă sunt nefondate şi nu pot conduce la reformarea sentinţei recurate, fiind legală concluzia primei instanţe, de menţinere a raportului de evaluare contestat, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurenta-reclamantă, prin deţinerea simultană a funcţiei de director al Colegiului Naţional Ion Maiorescu Giurgiu şi a celei de Preşedinte al D. din cadrul C..

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2688 din 28 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.