Judicial salary recalculation: retroactive application of constitutional equalization to pre-2016 reference values

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 august 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând:

- anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, Anexa 9, în ceea ce priveşte dispoziţiile de stabilire a drepturilor salariate în favoarea reclamantei şi, drept consecinţă, emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinite în cadrul instanţei;

- stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015;

- stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;

- acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective;

- în subsidiar, stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi acordarea drepturilor salariale cuvenite reclamantei (inclusiv actualizarea şi dobânda legală), în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi de 381,823 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4443 din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală;

(ii) a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu pârâtul Ministerul Justiţiei;

(iii) a anulat în parte Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, cu consecinţa obligării pârâtului la a emite reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel:

- producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON;

- producătoare de efecte juridice începând cu data de perioada 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

(iv) a respins capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4443 din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale şi recalcularea la nivel maxim, în funcţie de actul normativ în vigoare.

A arătat pârâtul că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015 nu prevedeau sintagma "nivel maxim în plată", această sintagmă fiind introdusă prin dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2016, astfel încât, numai de la data de 01.08.2016 se poate pune problema raportării indemnizaţiilor din sistem la "nivelul maxim în plată". Totodată, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit, prin Ordinul Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, ca valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, să fie aplicată de la data de 01.10.2016.

Astfel, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, iar la data de 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1475/C/2017, prin care s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei din prezenta cauză.

A susţinut recurentul-pârât că, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2016, soluţia instanţei de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamantei de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, prin emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 şi, ulterior a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, au fost îndeplinite obligaţiile legale ce-i revin în privinţa stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamantei, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, consecutiv anulării Ordinului MJ nr. 1475/C/24.05.2017, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare individuală în favoarea reclamantei A., prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% de la 01.12.2015, respectiv 445,50 RON.

În ceea ce priveşte Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, Înalta Curte constată că acest act administrativ dispunea ca plata drepturilor salariale cuvenite magistraţilor să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,83 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016. Acest ordin a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017, care a prevăzut o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu aceeaşi dată - 1 octombrie 2016. Prin motivele recursului declarat în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, anterior datei de 01.10.2016, nu pot fi stabilite drepturile salariale cuvenite reclamantei în raport de valorile de referinţă menţionate în cererea de chemare în judecată, susţinând că dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicare unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine, în raport de sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, că într-un alt litigiu au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanta din prezenta cauză are dreptul de a beneficia de indemnizaţia brută de încadrare calculată în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Înalta Curte mai reţine că valoarea de referinţă sectorială a fost majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015.

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referinţă sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017 (precum şi prin Ordinul individual nr. 1475/C/2017) nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit reclamantei, motiv pentru care sentinţa recurată va fi menţinută de instanţa de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4443 din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.