Tax authority appeals dismissed; transport company cleared of repaying over 4.7 million RON in war-veteran transport reimbursements.

Şedinţa publică din data de 8 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Regiunea Iaşi; Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Nord - Est Iaşi, Birou Inspecţie Economico - Financiară Bacău - Vaslui, Compartiment Inspecţie Economico - Financiară Vaslui:

- anularea Deciziei nr. 99/P/08.12.2017, emisă de Ministerul Finanţelor Publice. Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, anularea actului administrativ reprezentat de Dispoziţia obligatorie nr. 2964/11.08.2017, emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice laşi. Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Regiunea Iaşi;

- anularea actului administrativ reprezentat de Raportul de inspecţie economico-financiară nr. ISR_AIF 2963/11.08.2017, încheiat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi. Serviciul de Inspecţie Economico - Financiara Nord - Est Iaşi, Birou Inspecţie Economico - Financiara Bacău - Vaslui. Compartiment Inspecţie Económico - Financiara Vaslui

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa sentinţei nr. 40 din data de 12 martie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă reclamanta S.C. A. S.R.L. Costişa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Regiunea Iaşi - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Nord-Est Iaşi - Birou Inspecţie Economico-Financiară Bacău-Vaslui - Compartiment Inspecţie Economico-Financiară Vaslui, a anulat în parte decizia nr. 99/P/8.12.2017 a Ministerului Finanţelor Publice, Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, şi dispoziţia obligatorie nr. 2964/11.08.2017 a DGRFP Iaşi şi actele aferente - Raportul de inspecţie economico - financiară nr. ISR AIF 2963/11.08.2017), în ce priveşte măsurile 1 şi 2 relative la restituirea sumei de 4.791.895 RON debit principal şi accesorii, cu excepţia sumei de 20.554 RON şi a accesoriilor aferente acesteia - pentru care se menţin obligaţiile instituite prin dispoziţia obligatorie şi a suspendat în parte executarea dispoziţiei obligatorii nr. 2964/11.08.2017 a DGRFP Iaşi, şi a deciziei nr. 99/P/8.12.2017, cu excepţia sumei de 20.554 RON şi accesorii aferente acesteia, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 40 din data de 12 martie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava susţine că argumentele aduse de reclamantă în motivaţia condiţiei cazului bine justificat implică analizarea situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente în verificarea modalităţii de interpretare şi aplicare a legii, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenţei dreptului.

Deşi prima instanţă a motivat că verificarea şi avizarea la decontare a cupoanelor echivalează cu o împrejurare cădită de nelegalitate, apreciază că cele două modalităţi de control au obiective diferite, în cadrul controlului ex-ante verificându-se numai fundamentarea dreptului la decontare.

În subsidiar, arată că nu este îndeplinită nici a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 15 din lege, cea a existenţei unei pagube iminente, având în vedere că actele administrative prezintă o semnificativă dimensiune patrimonială care influenţează în mod firesc situaţia destinatarilor săi, fără ca această împrejurare să constituie per se un motiv de natură a justifica suspendarea.

În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii au criticat sentinţa pentru următoarele considerente:

Instanţa a făcut abstracţie de faptul că Legea nr. 44/1994 conţine dispoziţii exprese ce incumbă obligaţii în sarcina Ministerului Finanţelor Publice sub aspectul decontării călătoriilor efectuate de veteranii de război pentru fiecare tip de călătorie, respectiv auto, cale ferată, fluvial.

Altfel spus, obiectul cauzei nu vizează verificarea limitării numărului de călătorii pe care veteranii de război le pot efectua, ci limita care i-a fost impusă de legiuitor Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte decontarea acestor cheltuieli.

Din interpretarea textelor legale incidente în speţă rezultă că veteranii de război au dreptul la efectuarea a 12 călătorii interne dus-întors pe mijloace de transport auto, însă achitarea (decontarea) de către Ministerul Finanţelor Publice a costurilor de călătorie pe această categorie de transport se face doar la nivelul căilor auto judeţene.

Organul de control nu a interpretat dispoziţiile legale în sensul limitării traseului utilizat de veterani, ci au fost avute în vedere limitele decontării pe fiecare traseu în parte.

În acest sens, art. 23 alin. (2) din Legea nr. 44/1994 şi art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 580/1995 limitează expres decontarea călătoriilor efectuate pe căile auto exclusiv la cele judeţene, comparativ cu cele efectuate pe calea ferată, care pot fi decontate pe orice distanţă în interiorul ţării.

Apreciază că instanţa de fond a realizat o interpretare deficitară a dispoziţiilor Legii nr. 44/1994.

Pe de altă parte, consideră că prima instanţă a concluzionat în mod nelegal că transportatorul este delegat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei din momentul în care instituţia publică cu atribuţiuni de control şi-a exercitat drepturile şi obligaţiile stabilite prin Ordinul nr. 266/2005 şi a avizat documentaţia prezentată de transportator la decontare.

Apreciază că împrejurarea că înscrisurile respective au mai fost analizate de organele prevăzute de lege în cadrul verificărilor ex-ante nu exonerau reclamanta de obligaţia de a deţine documentele justificative privind serviciile de transport efectuate pentru veteranii şi văduvele de război în baza Legii nr. 44/1994 şi de a le prezenta organelor de inspecţie economico-financiară.

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 94/2011 şi art. 20 din Ordinul nr. 266/312/22.02.2005, intimata avea atât obligaţia să deţină documentele justificative privind serviciile de transport efectuate pentru veteranii şi văduvele de război în baza Legii nr. 44/1994, cât şi obligaţia prezentării acestor documente justificative organelor de inspecţie economico-financiară în vederea dovedirii realităţii şi întinderii prestaţiei.

Apreciază că în mod nelegal prima instanţă a concluzionat că operatorului de transport nu i se poate reţine nicio culpă în privinţa deficienţelor datelor înscrise în cupoanele statistice.

Documentul care atestă calitatea de veteran de război este legitimaţia de veteran de război, în care este prevăzut domiciliul persoanei în cauză, iar verificarea acesteia este obligatorie de către transportator.

Conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 44/1994, ale Ordinului nr. 266/312/2005, transportatorii sunt obligaţi să verifice legitimaţiile de călătorie, precum şi modul de completare a cupoanelor.

În consecinţă, au solicitat admiterea recursului.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare plus un set de înscrisuri şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

La data de 10 decembrie 2019 intimata-reclamantă a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 lit. a) alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 23 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 44/1994. De asemenea, a solicitat şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare menţionate în cuprinsul cererii, ce privesc acordarea ajutoarelor de stat.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 lit. a) alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 23 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 44/1994 a fost înregistrată sub nr. x/2017, fiind format un dosar asociat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare şi a recursului.

Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele care vor fi arătate în continuare.

Instanţa de fond a dispus anularea dispoziţiei obligatorii nr. 2964/11.08.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, precum şi a deciziei nr. 99/P/08.12.2017 emisă de Ministerul Finanţelor Publice în soluţionarea contestaţiei administrative îndreptate împotriva dispoziţiei obligatorii.

În ceea ce priveşte suma de 3.091.173 RON, prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora "Veteranii de război şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere".

În opinia instanţei de recurs, prima instanţă a oferit o interpretare corectă textului legal, neregăsindu-se distincţia făcută de organul fiscal, conform căreia, în cazul acelor localităţi rurale, lipsite de staţii CFR, veteranii sunt îndreptăţiţi a folosi mijloacele de transport auto doar până la cea mai apropriată staţie CFR. Această interpretare se regăseşte şi în cuprinsul adresei nr. x/21.06.2016 emisă de Ministerul Transporturilor, respectiv în adresa nr. x/22.07.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice- Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, prin care s-a precizat că "beneficiarii prevederilor Legii nr. 44/1994 au dreptul la călătorie cu mijloacele de transport auto între localitatea de domiciliu şi cea de destinaţie şi în regim interjudeţean".

Recurenţii-pârâţi nu sunt de acord cu argumentul instanţei dedus din interpretarea şi aplicarea art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Recurenţii susţin că aceste dispoziţii trebuie coroborate cu cele ale art. 23 din aceeaşi lege şi că, într-o interpretare corectă a acestor texte, transportul cu bilete gratuite pe mijloacele de transport auto al veteranilor şi văduvelor de război, cu suportarea costurilor călătoriilor de la bugetul de stat poate avea loc numai pe căi de transport auto judeţene.

Potrivit art. 23 alin. (2) din aceeaşi lege, "Călătoria pe calea ferată se efectuează pe bază de legitimaţii de transport tip card puse la dispoziţie de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la cererea asociaţiilor veteranilor de război legal constituite. Achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale şi auto judeţene, pe baza legitimaţiilor de transport tip card, se face de către Ministerul Finanţelor Publice direct Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, iar costul biletelor pe mijloacele de călătorie în comun din municipii şi oraşe se suportă de către consiliile judeţene şi locale."

Înalta Curte constată că textul de lege care are ca obiect de reglementare dreptul veteranilor şi al văduvelor de război la un număr de călătorii gratuite este art. 16 lit. a). Prin cel de-al treilea alineat, este reglementat dreptul beneficiarilor legii, care locuiesc în mediul rural, la 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Aşa cum a reţinut corect instanţa de fond, articolul de lege care instituie dreptul nu cuprinde limitarea pe care o pretind autorităţile recurente-pârâte, potrivit căreia cele 12 călătorii pe căi auto ar putea avea loc numai în interiorul judeţului. Dimpotrivă, art. 16 alin. (3) lit. a) se referă la "călătorii interne", prin aceasta înţelegându-se călătorii în limitele graniţelor statale, sintagma fiind utilizată în acelaşi sens şi în alin. (2) al art. 16 lit. a).

Textul de lege din care se poate deduce o limitare în sensul pretins de recurenţii-pârâţi este art. 23 alin. (2), care se referă expres la călătoriile pe căi auto judeţene. Înalta Curte constată că o astfel de limitare nu poate fi luată în considerare câtă vreme obiectul de reglementare al art. 23 nu este dreptul propriu-zis al beneficiarilor legii de a călători gratuit, ci procedura de acoperire a cheltuielilor determinate de aplicarea acestei facilităţi. Drept urmare, necorelarea celor două dispoziţii nu poate conduce la o interpretare restrictivă a prevederilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Subsecvent art. 23 din Legea nr. 44/1994 operează prevederile art. 1 din H.G. nr. 580/1995 şi cele ale art. 1 şi art. 4 din Instrucţiunile privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, aprobate prin Ordinul comun al ministrului Transporturilor şi ministrului Finanţelor Publice nr. 266/312/2005.

Cum aceste prevederi situate la nivel infra legislativ au legătură cu punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 44/1994, ele nu pot fi avute în vedere ca argumente de ordin legal care să susţină o interpretare a art. 16 lit. a) alin. (3) în sensul pretins de către recurenţii-pârâţi.

Mai mult, prin adresa nr. x/24.02.2017 emisă de Ministerul Transporturilor s-a comunicat, în urma solicitării unui operator de transport auto, că Legea nr. 44/1994 este pusă în aplicare prin Ordinul nr. 266/312/2005 şi prevede ca borderourile să se întocmească separat pentru fiecare asociaţie de veteran de război care a eliberat biletele autorizate şi nu precizează sau nu restricţionează distanţele sau judeţele din care au fost eliberate.

În consecinţă, nu se poate reţine ca întemeiat argumentul conform căruia dispoziţiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 580/1995 prevăd posibilitatea decontării de la bugetul de stat doar a contravalorii cheltuielilor aferente transporturilor auto judeţene, întrucât dreptul veteranilor de război de a efectua călătorii interne cu mijloacele de transport rutier, prevăzut de art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994 nu poate fi limitat de reglementări ale modului de obţinere a acestui drept substantial, printr-un act cu forţă juridică inferioară.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa a concluzionat în mod nelegal că transportatorul este delegat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei din momentul în care D.G.R.F.P. Iaşi prin A.J.F.P. Suceava şi-a exercitat drepturile şi obligaţiile stabilite prin Ordinul nr. 266/2005, instanţa de recurs le apreciază ca neîntemeiate.

Reclamanta a pus la dispoziţia reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor.

Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război, cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate, cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii şi nu s-au constatat erori.

Respectivele note de constatare au fost însoţite de acordarea vizei de control financiar şi aprobarea decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată.

Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea şi întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.

Controlul ce s-a finalizat cu raportul de inspecţie economico-financiară nr. 2963/11.08.2017 şi cu dispoziţia obligatorie nr. 2964/11.08.2017 au avut aceleaşi obiective ca şi cele urmărite prin controlul anterior, respectiv controlul ulterior privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat al statului, respectiv modul de înregistrare în evidenţa contabilă a veniturilor din prestări servicii transport pentru văduvele şi veteranii de război.

Prin nota nr. x/14.01.2016 emisă de D.G.R.F.P. Iaşi s-a constatat că, urmare a inspecţiei economico-financiare efectuate la operatorul economic S.C. A. S.R.L., nu s-au constatat abateri de la prevederile legale care să conducă la dispunerea de măsuri.

În consecinţă, ambele controale efectuate constituie controale ex-post, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011.

De altfel, este corectă concluzia avansată de către prima instanţă, care a reţinut faptul că, împrejurarea că documentele justificative nu au fost păstrate, astfel cum impun dispoziţiile art. 20 din Instrucţiunile privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie emisă în baza Legii nr. 44/1994, aprobate prin Ordinul nr. 266/2005, poate să atragă o eventuală răspundere contravenţională a intimatei-reclamante însă nu poate fi decăzută din dreptul de a încasa contravaloarea prestaţiilor de transport efectuate, prestaţii ce au avut caracter real, fiind confirmate chiar de către D.G.F.P., care le-a avizat fără nicio obiecţiune.

Aceleaşi concluzii se menţin şi în ceea ce priveşte lipsa culpei reclamantei-intimate în ceea ce priveşte deficienţele datelor înscrise în cupoanele statistice.

Atât timp cât intimata a depus lunar documentele respective la D.G.F.P., care le-a avizat corespunzător, este evident faptul că nu i se poate reproşa, ulterior, existenţa unor deficienţe ale datelor înscrise.

Potrivit prevederilor art. 17 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr. 266/2005, ceel 4 exemplare ale borderourilor şi ale situaţiei centralizatoare, însoţite de cupoanele statistice aferente, se vor prezenta de către agenţii economici tranportatori filialelor judeţene ale asociaţiilor veteranilor de război legal constituite, care, după verificare, le vor viza semnând şi aplicând ştampila pe fiecare exemplar.

Acest aspect a fost reţinut şi de organele de inspecţie economico-financiară, în sensul că responsabilitatea privind realitatea datelor înscrise pe cupoanele şi borderourile prezentate la control revine A.N.V.R. - Filiala Suceava care a eliberat cupoanele, respectiv a avizat borderourile şi situaţiile centralizatoare prezentate de administratorul societăţii la D.G.F.P. -A.I.F. Suceava în vederea avizării.

Conform prevederilor art. 135 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, conducătorii auto angajaţi ai operatorilor de transport rutier, care efectuează operaţiuni de trasnport, au obligaţia să permită urcarea în autovehicul numai a persoanelor posesoare de bilete/legitimaţii de călătorie sau a celor care beneficiază de facilităţi la transportul rutier, potrivit legii.

Operatorul de transport rutier, chiar şi în situaţia respectării stricte a instrucţiunilor privind emiterea, verificarea şi decontarea cupoanelor statistice, nu are posibilitatea de a verifica identitatea persoanelor care călătoresc în baza acestor tichete (pentru a verifica dacă beneficiarul biletului este cel care călătoreşte efectiv, dacă numele şi prenumele acestuia este scris corect sau dacă acesta mai este sau nu în viaţă la data prezentării cuponului) şi nici a numerelor legitimaţiilor aparţinând acestor persoane.

În acest sens, dispoziţiile pct. 11 alin. (1) şi (3) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005 prevăd că operatorul de transport nu poate şi nici nu are dreptul să verifice identitatea persoanelor care intenţionează să călătorească în baza biletelor speciale destinate veteranilor de război, posesorul unui astfel de bilet fiind obligat să prezinte casierului (conducătorului auto) doar cele trei părţi ale unui astfel de bilet (cuponul statistic, cupoanele anexă 1 şi 2 şi biletul special propriu-zis), nu şi vreun act de identitate (buletin/carte de identitate sau legitimaţie de veteran/văduvă de război).

Simpla verificare a concordanţei dintre datele înscrise între cele trei părţi ale biletului special de călătorie, în lipsa legitimării pasagerului, nu permite identificarea situaţiilor în care biletul respectiv a fost completat cu un număr greşit de legitimaţie, cu un nume scris incorect sau dacă pasagerul în cauză utilizează un bilet propriu sau unul aparţinând altei persoane. În măsura în care biletele în cauză au fost utilizate de către alte persoane decât cele îndreptăţite sau au fost completate cu nume sau numere de legitimaţii greşite, răspunderea aparţine călătorilor respectivi, potrivit pct. 9 din Instrucţiuni.

Tocmai din cauza imposibilităţii obiective a operatorului de transport rutier de a verifica identitatea pasagerilor utilizatori ai cupoanelor speciale de călătorie şi corectitudinea datelor înscrise în acestea, legiuitorul a prevăzut ca, anterior verificării lunare efectuate de către organele de inspecţie economico-financiară, documentele justificative utilizate pentru decontarea cupoanelor statistice să facă obiectul unei verificări din partea filialelor judeţene ale asociaţiilor veteranilor de război legal constituite, conform pct. 17 alin. (1) şi (2) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005.

În consecinţă, argumentele recurenţilor nu vor reţinute ca întemeiate, prima instanţă pronunţând o hotărâre cu respectarea normelor legale incidente în speţă.

Intimata-reclamantă a formulat cerere de sesizare a CJUE prin care a solicitat adresarea următoarelor întrebări preliminare:

1. Articolul 107 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că ajutoarele de stat incompatibile cu piaţa internă includ şi facilitatea acordată de Statul Român veteranilor de război din mediul rural, de a călători gratuit cu mijloacele de transport feroviar pe întreg teritoriul ţării, iar cu mijloacele de transport rutier (auto) doar pe raza judeţului de domiciliu, facilitate reglementată în legislaţia naţională prin art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată ?

2. Articolul 96 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că interdicţia aplicării de către un stat membru, a unor tarife şi condiţii care includ orice element de sprijin sau de protecţie în beneficiul uneia sau mai multor întreprinderi sau industrii anume, pentru transporturi efectuate în cadrul Uniunii este incidentă şi în cazul facilităţii acordate de Statul Român veteranilor de război din mediul rural de a călători gratuit cu mijloacele de transport feroviar pe teritoriul întregii ţări iar cu mijloacele de transport rutier (auto) doar în limita judeţului în care aceştia domiciliază ?

3. Articolul 106 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că dispoziţiile acestuia impun Statului Român obligaţia de a elimina discriminarea pe care art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, o creează între întreprinderile de transport rutier şi cele de transport feroviar sub aspectul recunoaşterii doar în favoarea acestora din urmă a dreptului de a transporta veteranii de război (beneficiari ai facilităţilor de transport prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată) pe întreg teritoriul ţării în timp ce întreprinderile de transport rutier au dreptul de a transporta aceeaşi categorie de beneficiari doar pe raza teritorială a judeţului în care aceştia domiciliază ?

În susţinerea acestei cererii de sesizare a CJUE, a arătat că întrebările propuse sunt în legătură cu apărările sale faţă de cererea de recurs, apărări prin care a invocat discriminarea care s-ar produce între operatorii economici din sfera transporturilor, în ipoteza interpretării dispoziţiilor art. 16 lit. a) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 44/1994 conform susţinerilor recurenţilor-pârâţi.

În esenţă, a arătat că TFUE, prin art. 107 alin. (2), enumeră trei tipuri de ajutor considerate compatibile cu piaţa comună, printre care ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia însă ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcţie de originea produselor.

Or, în interpretarea legii susţinută de recurenţi, spre deosebire de operatorii de transport feroviar (care sunt îndreptăţiţi să presteze servicii de transport pe întreg teritoriul ţării în favoarea beneficiarilor Legii nr. 44/1994), operatorii de transport rutier ar avea dreptul să îi transporte pe aceşti beneficiari numai dacă locuiesc în mediul rural şi numai între localităţi situate în acelaşi judeţ, doar în acest caz costul serviciului de transport urmând să fie decontat de la bugetul de stat.

Înalta Curte o va respinge, în considerarea argumentelor reţinute anterior în analiza recursului, referitoare la corecta interpretare şi aplicare a prevederilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Astfel, cererea de sesizare a CJUE a fost formulată de către intimata-reclamantă pornind de la interpretarea pe care recurenţii-pârâţi o dau prevederilor Legii nr. 44/1994, în sensul limitării dreptului beneficiarilor legii care locuiesc în mediul rural de a călători gratuit numai pe căi de transport auto judeţene. În acest context, intimata a apreciat că s-ar impune sesizarea CJUE pentru a stabili dacă practica naţională care operează cu o astfel de limitare este conformă cu dispoziţiile art. 107 alin. (2), art. 96 alin. (1) şi art. 106 alin. (1) TFUE.

Cum Înalta Curte nu a îmbrăţişat poziţia recurenţilor-pârâţi referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994, nu se impune adresarea CJUE, pe temeiul a ceea ce intimata-reclamantă consideră o discriminare care ar opera în baza legii naţionale, cu încălcarea prevederilor Tratatului.

Cât priveşte criticile din recurs referitoare la suspendarea executării dispoziţiei obligatorii până la soluţionarea definitivă a litigiului, este evident faptul că, fiind constatat ca nelegal în parte actul administrativ contestat, este dovedit şi cazul bine justificat, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a fost dovedită şi condiţia pagubei iminente, întrucât executarea creanţei poate crea un prejudiciu material previzibil societăţii intimate, o eventuală executare putând conduce la o funcţionare defectuoasă a activităţii şi chiar la intrarea în insolvenţă.

Mai mult, se constată că nici nu se mai impun a fi analizate criticile avansate de recurent, în contextul soluţionării definitive a acţiunii în anulare, prin decizia de faţă, de la pronunţarea căreia încetează efectele suspendării dispuse de instanţa de fond.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus, se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind părţi care au pierdut procesul, se vor obliga recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 4500 RON, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu trei întrebări preliminarii, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei nr. 40 din data de 12 martie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii - pârâţi la plata sumei de 4500 RON cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 septembrie 2020.