License for complementary medicine practice denied due to unregulated professional order under Law 118/2007

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.06.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, obligarea pârâţilor la eliberarea autorizaţiei de liberă practică în specializarea magnetorezonanţă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 442 din 24 octombrie 2019, Tribunalul Botoşani a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi calitatea pârâtului Ministerul Sănătăţii de autoritate publică centrală.

1.2. Soluţia primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 08.11.2019.

Prin sentinţa nr. 110 din 9 decembrie 2019, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani şi a respins acţiunea promovată de reclamantă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta-reclamantă, în esenţă, referitor la pct. 6 al articolului menţionat, că hotărârea este nemotivată, neîndeplinind exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia sa, hotărârea nu respectă principiile privind dreptul părţii de a fi în mod real ascultată şi dreptul la apărare, făcând imposibilă aprecierea de către un observator obiectiv dacă instanţa s-a aplecat cu adevărat asupra motivelor invocate de părţi sau doar a elaborat formal soluţia expusă, întrucât din cuprinsul acesteia nu se desprinde niciun raţionament logico-juridic care să fi condus la soluţia pronunţată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 118/2007.

Pe cât de logic şi clar este textul de lege, pe atât de nejustificate sunt interpretările Ministerului Sănătăţii şi tergiversarea emiterii autorizaţiei solicitate.

Poate practica medicina complementară/alternativă doar dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 118/2007, în baza autorizaţiei de liberă practică eliberată de Ministerul Sănătăţii cu avizul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar (CNPDS), aviz care se acordă la solicitarea pârâtului înainte de a se emite autorizaţia. Astfel, nu înţelege refuzul pârâtului de a elibera autorizaţia de liberă practică sau lipsa de interes în a-i furniza un răspuns la solicitările sale.

A precizat recurenta-reclamantă că, potrivit dispoziţiilor legale, îndeplineşte condiţiile necesare eliberării autorizaţiei de liberă practică în specialitatea magnetorezonanţă, fiind contestat avizul Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, organizaţie căreia pârâtul nu-i recunoaşte autoritatea.

Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 118/2007, acest ordin se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de practician de medicină complementară/alternativă. Niciunde în lege nu se menţionează că ordinul va fi înfiinţat prin lege sau de către Ministerul Sănătăţii, textul legal excluzând ca ordinul să fie de provenienţă guvernamentală.

O altă interpretare eronată a dispoziţiilor legale este cea referitoare la efectuarea unui curs specific acreditat de Ministerul Sănătăţii, raportat la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 118/2007. Însă, din acest text, rezultă că doar practicienii de medicină complementară/alternativă care nu posedă diplomă de medic, medic dentist sau farmacist sau care nu au obţinut autorizaţie de liberă practică în domeniul respectiv au obligaţia de a efectua un curs de pregătire specifică recunoscut de Ministerul Sănătăţii.

Cu toate că este medic dentist şi nu avea obligaţia efectuării cursului, a efectuat un curs specializat în Terapii Naturiste şi un curs cu tema "Testare bioenergetică a sistemelor biologice studiate utilizând sistemele hardware-software Biospect".

A mai arătat recurenta-reclamantă că refuzul sau imposibilitatea eliberării autorizaţiei de liberă practică este culpa evidentă a Ministerului Sănătăţii, care a recunoscut că nu există standarde ocupaţionale aprobate prin reglementările în vigoare pentru tehnicile prevăzute în Anexa la Legea nr. 118/2007, că nu există un ordin al ministrului sănătăţii de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, că nu au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007, astfel că nu a putut fi reglementată legal activitatea practicienilor de medicină complementară/alternativă.

Pârâtul nu a emis normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 118/2007 în termen de un an de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, ulterior fiind abandonat orice demers. Însă, Ministerul Sănătăţii ar fi putut emite cel puţin autorizaţiile pentru absolvenţii de studii universitare în medicină, care nu au nevoie de niciun fel de cursul de specializare.

În mod clar activitatea practicienilor de medicină complementară/alternativă a fost blocată cu bună ştiinţă de Ministerul Sănătăţii, pentru că, în mod cert, dacă a constatat că legea nu poate fi aplicată, ar fi trebuit supusă abrogării sau modificării în primul an de existenţă, fără a lăsa specialiştii din domeniu să efectueze atâtea demersuri în vederea practicării formelor de medinică complementară/alternativă recunoscute internaţional.

A conchis recurenta-reclamantă că Ministerul Sănătăţii nu poate invoca propria culpă în refuzul de a emite autorizaţia de liberă practică. Până la modificarea/completarea Legii nr. 118/2007, aceasta trebuie aplicată în forma aflată în vigoare, fiind o obligaţie clară a ministerului eliberarea autorizaţiei de liberă practică.

Deşi, într-o cauză aflată pe rolul Înaltei Curţi (Decizia civilă nr. 661 din 7 februarie 2015), s-a reţinut că ar fi fost parcursă procedura legală în vederea emiterii normelor de aplicare a Legii nr. 118/2007 de către Ministerul Sănătăţii, nepăsarea ministerului s-a perpetuat, reglementările în domeniu întârziind să apară.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut intimatul, în esenţă, că Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, emitentul avizului prezentat de recurentă, nu este înfiinţat în mod legal, neexistând un ordin al ministrului sănătăţii de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, aşa cum prevede art. 6 alin. (4) din Legea nr. 118/2007.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenta-reclamantă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

4.1. Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Contrar alegaţiilor recurentei, hotărârea instanţei de fond îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea reclamantei este neîntemeiată.

4.2. Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.2.1. Potrivit art. 6 din Legea nr. 118/2007,

"Art. 6. - (1) În vederea exercitării medicinei complementare/alternative, practicianul de medicină complementară/alternativă aderă la Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă.

(2) Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de practician de medicină complementară/alternativă.

(3) Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă se organizează şi funcţionează la nivel teritorial şi naţional.

(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

(5) Autorizaţia de liberă practică a practicienilor de medicină complementară/alternativă se reînnoieşte obligatoriu la interval de 3 ani de către Ministerul Sănătăţii Publice cu avizul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar.".

4.2.2. Deci, în ceea ce priveşte Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, constată Înalta Curte că, prin ordin al ministrului sănătăţii, este aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare al acestei instituţii.

Însă, după cum afirmă chiar recurenta-reclamantă, nu a fost emis vreun ordin al ministrului sănătăţii publice pentru organizarea şi funcţionarea Ordinului menţionat şi nici norme metodologice de către Ministerul Săntătăţii în aplicarea Legii nr. 118/2007, conform art. 12 coroborat cu art. 26 din legea menţionată.

Astfel, avizul prezentat de recurenta-reclamantă, emis de Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă înregistrat în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Buzău, nu îndeplineşte condiţia impusă de lege, pentru că emitentul său nu este instituţia reglementată la art. 6 din Legea nr. 118/2007.

4.2.3. În lipsa cadrului legislativ intern pentru desfăşurarea tehnicilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă conform Legii nr. 118/2007, nici autorităţile publice implicate în această procedură şi nici instanţele de judecată nu se pot substitui legiuitorului, potrivit principiului separaţiei puterilor în stat.

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, al intimatului-pârât Ministerul Sănătăţii de a elibera recurentei-reclamante autorizaţia de liberă practică în specializarea "Magnetorezonanţă".

Instanţa de control judiciar nu poate avea în vedere argumentele recurentei-reclamante referitoare la invocarea propriei culpe de către minister, care nu ar fi depus diligenţe pentru reglementarea situaţiei legale a practicienilor, pentru că aspectele referitoare la obligaţia statului de a emite normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 excedează obiectului prezentei acţiuni, neputând fi analizate în cauză.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 110 din 9 decembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.