IT Specialist Salaries: Validity of Linking Base Pay to Prosecutorial Tenure Grid versus Specialty Seniority

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 14.06.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, anularea Deciziei nr. 33/27.03.2019 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, emiterea unei noi decizii cu recunoaşterea vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului, obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre venitul calculat conform solicitării şi venitul efectiv plătit, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 644 din 22 octombrie 2019, Curtea a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a anulat Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 04/09.05.2019 şi Decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 33/27.03.2019, numai în ceea ce priveşte drepturile salariale ale reclamanţilor.

A obligat pârâtul să emită un nou act administrativ prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamanţilor, începând cu 01.03.2019, prin luarea în considerare a vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului.

A obligat pârâtul să achite reclamanţilor diferenţele dintre sumele încasate cu titlu de drepturi salariale şi sumele rezultate conform prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective.

A respins în rest acţiunea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii.

A susţinut recurentul că salariile de bază ale reclamanţilor au fost stabilite prin raportare la salariul de bază al procurorului din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie (vechime în funcţie de 0-3 ani), diferenţiat numai în raport cu vechimea în muncă. Nu s-a realizat o diferenţiere a salariilor de bază în raport de vechimea în funcţie, fiind luată în calcul o vechime în funcţie de 0-3 ani.

Din coroborarea art. 120 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 şi art. 22 din Anexa V, cap. VIII la Legea nr. 153/2017, se observă că salariile de bază ale specialiştilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se stabilesc numai în condiţiile prevăzute în anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4 şi că numai restul elementelor salariale (sporuri, compensaţii, prime etc.) sunt împrumutate de la categoria profesională din care fac parte, adică de la personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor.

În consecinţă, faptul că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate se diferenţiază în raport cu vechime în funcţia de personal auxiliar devine nerelevant, din moment ce salariile de bază ale specialiştilor se calculează după alte criterii, în baza unei dispoziţii legale speciale, prin raportate la salariile de bază ale procurorilor din cadrul parchetelor cu grad de judecătorie.

Salariile de bază ale procurorilor sunt diferenţiate şi în raport de vechimea în funcţie, dar este vorba de vechimea în funcţia de magistrat.

Ca atare, pentru a beneficia de un salariu de bază mărit, specialiştii din PÎCCJ ar trebui să demonstreze că au şi o anumită vechime în funcţia de magistrat. Cum recurenţii-reclamanţi nu au o astfel de vechime, este evident că nu pot beneficia de salariile de bază superioare generate de vechimea în funcţia de magistrat.

Cu privire la actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, a arătat recurentul-pârât că fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin Legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ministerul Public nu are alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, iar obligarea la plata acestor sume ar reprezenta stabilirea în sarcina sa a unei obligaţii imposibile.

Referitor la dobândă, recurentul a apreciat că dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ci este un sistem de reparaţie ataşat răspunderii contractuale in obligatione. Având în vedere că între reclamanţi şi pârât nu este încheiată nicio convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor existenţei acestui tip de răspundere.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5.1. Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanţilor prin raportare la grila de salarizare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate.

Reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 republicată, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare, beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Conform art. 22 alin. (1) din Secţiunea 6 Cap. VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la Cap. I lit. B), nr. crt. 4.

De asemenea, dispoziţiile art. 17 din Secţiunea 4, Cap. VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 prevăd că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate [...] se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate [...].

Aşadar, prevederile legale sus-menţionate stabilesc că salariile de bază pentru specialiştii IT sunt prevăzute în Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, iar salariul de bază cuprinde şi vechimea în specialitate.

La Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 este prevăzut salariul de bază pentru un procuror cu grad de judecătorie, diferenţiat în raport de vechimea în funcţie de la 0-3 ani, până la peste 20 ani.

Recurentul-pârât, după cum a precizat prin cererea de recurs, a înţeles să aplice grila prevăzută la lit. B), nr. crt. 4, însă nu au ţinut seama de vechimea în specialitate, încadrând personalul format din specialiştii IT la vechime de "0-3 ani".

Recurentul a considerat că prin "vechime în funcţie" se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie şi, întrucât specialiştii IT nu au vechime în funcţia de magistrat, nu pot beneficia de această vechime în funcţie.

Interpretarea textelor legale incidente este greşită şi conduce, în concret, la aplicarea acestora în contradicţie cu scopul normei analizate.

Astfel, salariul de bază al specialiştilor IT este compus, pe lângă alte elemente, şi din vechimea în specialitate.

Interpretând normele legale incidente în sensul inexistenţei unei vechimi în funcţia de procuror şi limitarea încadrării acestora doar la nivelul "0-3 ani", se realizează o restrângere nepermisă a incidenţei normei de trimitere existentă la art. 22 alin. (1), Cap. VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017.

În privinţa specialiştilor, dispoziţiile legale sus-menţionate vorbesc de "vechime în specialitate", astfel că salariul de bază are în vedere întreg Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, în funcţie de acumularea vechimii.

Înalta Curte consideră că interpretarea oferită de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov ar conduce la nevalorificarea vechimii în specialitate, deşi spiritul Legii nr. 153/2017 este în sensul diferenţierii salarizării şi în funcţie de vechime.

De altfel, după cum a reţinut şi prima instanţă, deşi specialiştii IT nu pot accede în funcţia de procuror, totuşi recurentul-pârât i-a încadrat pe intimaţii-reclamanţi la nivelul "0-3 ani", aceştia având numai vechime în specialitatea IT.

5.2. De asemenea, Înalta Curte constată a fi nefondate şi criticile aduse de recurentul-pârât cu privire la admiterea cererii accesorii a reclamanţilor privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În ceea ce priveşte actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale, apreciază instanţa de control judiciar că actualizarea cu indicele de inflaţie în mod corect a fost dispusă de prima instanţă, aceasta având drept finalitate păstrarea drepturilor salariale la valoarea reală din momentul la care ar fi trebuit achitate.

Referitor la actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală, Înalta Curte reţine că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cu care "întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar constată că aceste aspecte au fost analizate în cuprinsul Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Astfel, instanţa de control judiciar, fără a relua considerentele avute în vedere în cursul deciziei, reţine că Înalta Curte - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

5.3. Prin urmare, susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei nr. 644 din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.