RCA coverage ceiling: statutory cap on repair labor rates and unindexed material costs despite private service pricing

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 11520/23.11.2017, prin care i-a fost respinsă la plată suma de 1.012,38 RON.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3799 din 26 septembrie 2018, Curtea a admis acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 11520/23.11.2017 emisă de pârât în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.012,38 RON, cu titlu de despăgubiri.

A menţinut restul dispoziţiilor deciziei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii formulate de reclamant.

A susţinut recurentul că a analizat şi a soluţionat cererea de plată a petentului în sensul admiterii în parte a acesteia ţinând seama de condiţiile de asigurare stabilite prin contractul de asigurare auto obligatorie în baza căruia au fost solicitate despăgubirile, contractul de asigurare necuprinzând condiţii de tarifare, ci condiţii de asigurare.

Prima instanţă, admiţând cererea de chemare în judecată, a considerat în mod eronat faptul că, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 37 şi art. 51 alin. (1), (4) şi (5) din Norma ASF nr. 23/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuie să achite integral contravaloarea reparaţiilor auto aşa cum sunt arătate prin devizul întocmit de unitatea service reparatoare unde reclamantul şi-a reparat maşina, prin comparaţie cu cel practicat de unităţile service de reprezentanţă ale mărcii autoturismului avariat.

De asemenea, motivarea instanţei, în sensul că asigurătorul a procedat la virarea sumei totale de 6.015 RON este eronată, din niciun document existent la dosar nereieşind că asigurătorul B.-în faliment a efectuat o asemenea plată.

A mai susţinut recurentul că nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în cauză Societatea B. S.A.. Nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

FGA, în baza art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Astfel, FGA nu trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenţi, fără să aibă posibilitatea de a cenzura şi de a analiza distinct fiecare dosar în parte. Ţinând cont că despăgubirea are doar un caracter reparator, iar nu de îmbogăţire fără justă cauză, FGA nu este ţinut de preţurile practicate de anumite unităţi service reparatoare.

Având în vedere scopul pentru care a fost constituit, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este obligat să acţioneze ca un profesionist, fiind în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte riscurile diminuării nejustificate a resurselor sale financiare prin acordarea fără o analiză completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi.

FGA nu poate să plătească "pur şi simplu" despăgubiri la preţurile practicate de unităţile de specialitate dacă se observă o diferenţă nejustificată între calculul despăgubirii întocmit de FGA şi calculul efectuat de unitatea reparatoare care a întocmit devizul de reparaţie şi factura fiscală.

FGA nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, astfel că nu i se pot impune tarife şi preţuri practicate de diferite unităţi reparatoare.

Despăgubire ce se poate plăti creditorului de asigurare nu poate depăşi cuantumul despăgubirilor calculate conform prevederilor legale incidente, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, nefiind menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele invocate de recurentă vizează temeinicia sentinţei civile recurate, şi nu nelegalitatea acesteia, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, pentru că reparaţiile avariilor s-au efectuat după aprobarea cuantumului despăgubirilor de către asigurător.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant A. pentru neîncadrarea susţinerilor recurentului în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondată, alegaţiile recurentului putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, după cum se va arăta în continuare.

4.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu este fondat. Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele pârâtului, nu face aplicabil motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii.

De altfel, se constată că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând incidenţa niciuneia dintre ipotezele prevăzute de articol, prin argumentele aduse de recurent pe această cale invocându-se, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi reţinută.

4.3. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material incidente, impunându-se rejudecarea acţiunii şi reanalizarea pricinii.

Constată Înalta Curte că, prin Decizia nr. 11520/23.11.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de petentul A. cu privire la suma de 5.002,62 RON, şi a respins cererea de plată cu privire la suma de 1.012,38 RON.

Suma respinsă la plată a fost compusă din 229,8 RON, indexare materiale vopsitorie 117%, şi din 784,40 RON, diferenţă tarif oră manoperă facturată (100 RON), faţă de tarif ora reprezentanţă (60 RON).

4.3.1. Prima instanţă a admis acţiunea, apreciind, în esenţă, că dispoziţiile art. 51 alin. (4) şi (5) din Norma ASF nr. 23/2014 nu ar fi aplicabile, pentru că s-ar referi la situaţia în care persoana păgubită solicită plata despăgubirilor înainte de efectuarea reparaţiilor, însă în cauză chiar asigurătorul ar fi procedat la virarea sumei totale de 6.015 RON în contul unităţii specializate.

De asemenea, a mai reţinut instanţa că reparaţiile au fost efectuate într-o unitate service specializată, existând devize de calculaţie, iar existenţa unui tarif de manoperă mai mare, practicat de service-ul unde reclamantul a reparat maşina, prin comparaţie cu cel practicat de unităţile service de reprezentanţă nu conduce la concluzia îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantului.

4.3.2. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de plată (29.11.2016),

"Art. 51. - (1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăşi 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(4) În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.

(5) Preţurile practicate de unităţile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât preţurile practicate de către unităţile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora.

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.

(...)."

Prin Decizia ASF nr. 1498/27.07.2016, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 586, din data de 02.08.2016 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii B. S.A., asigurătorul intimatului-reclamant.

În cauză, avizarea dosarului de daună a fost efectuată la data de 01.06.2016, la data de 02.06.2016 întocmindu-se Nota de evaluare a avariilor de către S.C. B. S.A. pentru suma de 3.352 RON.

Calculaţia finală a fost emisă de S.C. C. S.R.L. la data de 22.11.2016, stabilindu-se costul de reparaţie cu TVA la suma de 6.015,00 RON. Cererea de plată a fost formulată de reclamant la data de 29.11.2016.

Or, la data respectivă, asigurătorul intimatului-reclamant, B. S.A., nu mai putea efectua plata, de vreme ce prin Decizia ASF nr. 1498/2016 îi fusese retrasă autorizaţia de funcţionare. De altfel, obiectul prezentului dosar îl reprezintă tocmai plata despăgubirilor efectuate pentru reparaţiile efectuate la autovehiculul intimatului-reclamant.

4.3.3. Deci, în mod eronat prima instanţă a reţinut că asigurătorul ar fi stabilit, ar fi aprobat despăgubirea în cuantumul solicitat şi ar fi virat în contul unităţii specializate suma de 6.015 RON, fără obiecţii, şi că, astfel, nu ar fi incidente dispoziţiile art. 51 alin. (4) şi (5) din Norma ASF nr. 23/2014.

Cererea de plată fiind formulată după efectuarea reparaţiilor de unitatea service reparatoare, Fondul de Garantare a Asiguraţilor avea obligaţia să procedeze la soluţionarea cererii în baza documentelor justificate, ţinând, însă, seama de legislaţia în vigoare.

Contrar aprecierilor instanţei de fond, în cauză este pe deplin aplicabil alin. (5) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de plată, 29.11.2016, care plafona preţul manoperei la preţul practicat de către unităţile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora.

Nu se poate reţine că alin. (5) ar fi fost aplicabil doar în cazul prevăzut la alin. (4) al articolului menţionat (când pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor), de vreme ce a fost redactat ca un alineat separat iar noţiunea de "unitate de specialitate" este menţionată şi în alin. (3), (6), (7) şi (8).

Astfel, recurentul-pârât corect a stabilit prin decizia contestată faptul că preţul manoperei (100 RON/ora) nu putea fi mai mare decât preţul manoperei tarifate de reprezentanţă (60 de RON/ora), apreciind nejustificată suma de 784,40 RON.

4.3.4. În ceea ce priveşte suma de 229,98 RON, indexare materiale vopsitorie 117%, Înalta Curte constată că, din actele dosarului, nu reiese necesitatea pentru unitatea service a efectuării acestei indexări şi temeiul concret al acestei operaţiuni.

Astfel, în preţul lucrării efectuate nu trebuie incluse elemente a căror justificare nu reiese din niciun document relevant, document din care să rezulte motivul pentru care preţul unui material este necesar a fi indexat de prestatorul de servicii cu 117%.

Prin urmare, respingerea parţială a cererii de plată formulate de reclamantul A. de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor prin decizia contestată este legală, impunându-se respingerea acţiunii reclamantului şi menţinerea acesteia.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant A..

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3799 din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.