Guarantee Fund appeal rejected: heirs may pursue moral damages claim for deceased minor through administrative procedure.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.03.2017, A.-reprezentant legal al Minorului B. şi C.-reprezentant legal al minorului B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, modificarea în parte a Deciziei nr. 3761/02.02.2017 emise de pârât, în sensul admiterii cererii de plată astfel cum a fost formulată şi obligării pârâtului la plata sumei de 82.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 55 de zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de D., şi a sumei de 7.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 5 zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de B., cu cheltuieli de judecată.

La data de 03.01.2018, reclamanţii au formulat precizare la acţiune prin care au solicitat, în principal, modificarea în tot a Deciziei nr. 3761/02.02.2017, în sensul admiterii cererii de plată astfel cum a fost formulată şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând daune morale aferente celor 55 de zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de D., şi a sumei de 7.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 5 zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de B., cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, au solicitat modificarea parţială a Deciziei nr. 3761/02.02.2017, în sensul admiterii cererii de plată astfel cum a fost formulată şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 82.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 55 de zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de D., şi a sumei de 7.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 5 zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de B., cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2615 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins în consecinţă cererea de majorare a daunelor morale.

A admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi.

A modificat în parte Decizia nr. 3761/02.02.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii reclamanţilor A. şi C. de acordare a unor daune morale în sumă de 82.500 RON, în calitate de susccesori legali ai minorului D., cu consecinţa obligării pârâtului la soluţionarea pe fond a acestei cereri.

A respins în rest contestaţia.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 30 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă admiterii în parte a contestaţiei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea în tot a acţiunii formulate de reclamanţi, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 3761/02.02.2017 emise în Dosarul de daună nr. 110290, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurentul-pârât a formulat critici privind interpretarea instanţei de fond potrivit căreia în analizarea cererii de plată formulate de intimaţii-reclamanţi în calitate de succesori legali ai minorului D. s-ar fi încălcat drepturile fundamentale reglementate de art. 6 CEDO sau art. 1 din primul protocol adiţional la CEDO.

Plecând de la raţionamentul potrivit căruia legea condiţionează plata creditorului de asigurări de existenţa unei creanţe de asigurare în patrimoniul acestuia, de faptul că dreptul la daune morale este un drept propriu şi personal, se poate concluziona faptul că cererea de plată nu este formulată de către realul creditor de asigurare, dat fiind decesul acestuia.

Interpretarea instanţei, potrivit căreia cererea de plată înaintată FGA nu are un raport juridic distinct de acţiunea civilă din cadrul procesului penal, este eronată, în condiţiile în care creditorul defunct s-a stins înainte de a se putea parcurge faza administrativă reglementată de Legea nr. 213/2015 şi de Norma nr. 16/2015. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că cererea de plată formulată de intimaţii-reclamanţi reprezintă o continuare a acţiunii civile lăsate nesoluţionate prin sentinţa penală nr. 165/2014.

Dreptul de despăgubire este un drept personal şi direct al victimei care a suferit un prejudiciu material, psihic şi/sau afectiv, precum şi a victimelor indirecte (mediate) în cazul survenirii decesului victimei directe ca urmare a accidentului rutier. În cauză, decesul victimei nu a survenit ca urmare a evenimentului rutier, ci din motive distincte, astfel că nu se poate constatat faptul că petenţii-intimaţi ar putea fi consideraţi victimele vreunei încălcări a drepturilor acestora în temeiul art. 6 din Convenţie şi al art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

În raport cu dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi plecând de la ideea că dreptul la despăgubiri morale este un drept intuitu personae ce nu poate fi transmis pe cale succesorală, acest drept nu se putea transmite succesorilor prin continuarea de către aceştia a acţiunii care urmărea chiar realizarea dreptului.

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim. Caracterul personal al prejudiciului rezultă din faptul că dreptul de a pretinde repararea acestuia aparţine numai persoanei care a suferit un prejudiciu injust.

Ori, întrucât minorul D. a decedat în data de 01.08.2014, se concluzionează că reprezentarea legală a încetat şi că cererea de plată înaintată are un raport juridic distinct de cel aferent acţiunii civile din cadrul procesului penal, lăsată nesoluţionată.

Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi pe baza cererii de plată depuse de petenţi, s-a procedat la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a deschis procedura falimentului.

3. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

3.1. Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea reclamanţilor este parţial întemeiată.

Recurentul-pârât a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând în niciun fel în ce ar consta motivarea contradictorie a primei instanţe.

3.2. Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Potrivit art. 1391 C. civ., invocat, de altfel, şi de recurentul-pârât,

"Art. 1391 - (1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.

(5) Dispoziţiile art. 253-256 rămân aplicabile."

Recurentul-pârât susţine, în esenţă, că a respins cererea de plată formulată de intimaţii-reclamanţi, reprezentanţi legali ai defunctului D., fiind lipsită de un fundament juridic, pentru că reprezentaţii unei persoane decedate nu pot formula cereri în numele şi pentru persoana decedată, dreptul la daune morale fiind un drept propriu şi personal.

Concret, Înalta Curte constată că, la data de 05.05.2014, minorul D., prin reprezentanţi legali A. şi C., s-a constituit parte civilă în dosarul penal.

Prin sentinţa penală nr. 165 din 9 decembrie 2014, instanţa penală, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Această sentinţă, în privinţa nesoluţionării acţiunii civile, a devenit definitivă prin decizia penală nr. 266 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea.

Deci, contrar alegaţiilor recurentului, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. citate anterior, acţiunea pentru despăgubiri fiind iniţiată de minorul D. în timpul vieţii, prin reprezentanţii săi legali, în cadrul procesului penal, unde acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată.

Reţine Înalta Curte că, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă,

"(2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile.".

Astfel, în cauză, acţiunea civilă a fost iniţiată de creditorul defunct prin reprezentanţii săi legali (şi nu în numele său) iar parcurgerea fazei administrative reglementate de Legea nr. 213/2015 şi de Norma nr. 16/2015 a ASF reprezintă o continuare a aceleiaşi acţiuni, cererea de plată vizând acelaşi raport juridic cu cel al acţiunii civile din cadrul procesului penal.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite şi în cazul acţiunii civile.

3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2615 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.