Clawback contribution notice upheld; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 10 august 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C."A." S.R.L. în nume propriu dar şi ca reprezentant legal pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, care nu sunt persoane juridice române B., C., D., şi E.. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv - (a) Notificarea nr. x/28.01.2016 prin care au fost comunicate (i) valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV al anului 2015 care este de 12,63%, inclusiv elementele formulei de calcul ale acestuia (indicatorii bazei de impunere) şi (ii) valoarea consumului de medicamente pretins înregistrate în trimestrul IV al anului 2015 suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii;

- Adresa nr. x/2016 ("Răspunsul") prin care CNAS a soluţionat contestaţia formulată împotriva notificării anterior menţionate.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2461 din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C."A." S.R.L., în nume propriu, precum şi în calitate de reprezentant legal al deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţa română de medicamente, C., D., B. şi E.., fiind criticată atât încheierea de amânare a pronunţării, cât şi sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că încheierea şi sentinţa atacate au fost pronunţate cu încălcarea dreptului la apărare şi al dreptului la acces efectiv la justiţie.

Recurenta a arătat că prin încheierea de şedinţă din 13 iunie 2017, instanţa de fond a respins proba cu expertiză contabilă, ce avea drept finalitate verificarea corectitudinii datelor transmise de CNAS prin actul atacat. A susţinut că încheierea respectivă de amânare a pronunţării sentinţei nu a fost comunicată, însă a susţinut că prin respingerea probei solicitate prima instanţă a adus o vătămare gravă dreptului la apărare, precum şi dreptului la un acces la justiţie efectiv.

Recurenta a susţinut că Notificarea emisă de CNAS nu a fost motivată, arătând că i-au fost comunicate valori finale ale consumului individual trimestrial şi procentul p datorat determinate practic unilateral, întrucât nu li s-au transmis informaţii detaliate cu privire la modul în care s-a format această bază de impunere.

Recurenta a susţinut că astfel devine imposibilă verificarea corectitudinii şi legalităţii datelor comunicate de CNAS.

Recurenta a arătat că nu s-a contestat existenţa în sine a instituirii prin lege a obligaţiei de plată a contribuţiei clawback, ci ceea ce se contestă este în esenţă nelegalitatea în care CNAS a procedat la calcularea bazei de impunere, fără a permite în vreun fel posibilitatea de verificare a valorilor calculate şi comunicate.

Recurenta a susţinut includerea în baza de calcul a contribuţiei clawback a unor date de consum eronate, a includerii adaosurilor comerciale ale distribuitorilor şi farmaciilor, precum şi efectul strecurării unor erori în cadrul consumurilor individuale asupra valorii consumului total trimestrial

1.4. Apărările intimatei

Pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a supus controlului judiciar actele administrative emise de pârâtă.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins cererea reclamantei, reţinând faptul că prin notificarea nr. x/28.01.2016 emisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reclamantei i s-a comunicat, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul IV al anului 2015, precum şi faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 12,63%.

Împotriva acestor date reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost soluţionată de către C.N.A.S. prin adresa nr. x/10.03.2016.

Reclamanta a susţinut că notificarea nu este motivată, fiind imposibilă verificarea realităţii datelor indicate în cuprinsul ei, respectiv verificarea medicamentelor/valorilor medicamentelor de referinţă pretins consumate în trimestrul IV 2015.

Instanţa de fond a reţinut că autoritatea pârâtă a respectat întocmai dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente, care include şi T.V.A. suportat din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate."

Având în vedere aceste dispoziţii, instanţa de fond a constatat că, prin notificarea x/28.01.2016, s-a comunicat reclamantei, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul IV al anului 2015, potrivit datelor prezentate în anexa la notificare. Împrejurarea invocată de către reclamantă, în sensul că este imposibilă verificarea realităţii datelor indicate în cuprinsul notificării, prin raportare la comunicările făcute de casele judeţene de asigurări de sănătate, a reţinut instanţa de fond că nu poate conduce la anularea notificării pe motiv că nu ar fi motivată, din moment ce aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale precitate.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală şi îşi însuşeşte considerentele acesteia.

Nu sunt întemeiate criticile potrivit cărora prin respingerea solicitării reclamantei de administrare a probei cu expertiză contabilă ar fi fost încălcat dreptul la apărare, precum şi dreptul la un acces la justiţie efectiv. Înalta Curte are în vedere că administrarea acestei probe nu era utilă în condiţiile în care prin motivele cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă temeri şi îndoieli in abstracto cu privire la corectitudinea consumului de medicamente comunicat, fără ca aceasta să arate, în mod concret şi punctual împrejurările de fapt care au condus-o la concluzia incorectitudinii datelor comunicate. Ca urmare, se constată că susţinerile reclamantei referitoare la lipsa de corectitudine a datelor comunicate nu sunt decât simple aprecieri subiective, care nu au o bază factuală suficientă. Altfel spus, nu poate fi reclamată încălcarea unor principii precum accesul efectiv la justiţie, dreptul la apărare şi la o examinare echitabilă a cauzei, atâta timp cât motivele de nelegalitate invocate au caracterul unor suspiciuni abstracte.

Înalta Curte reţine că la dosar nu există dovezi potrivit cărora notificarea atacată ar conţine alte date decât cele obţinute conform procedurii prevăzute de art. 5 alin. (4)-(6) din O.U.G. nr. 77/2011 şi că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a confirmat în mod constant constituţionalitatea dispoziţiilor legale care reglementează această procedură (a se vedea, spre exemplu, decizia nr. 701/2018), reţinându-se că acestea nu contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi nici prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, este evident că instanţele de judecată nu pot constata încălcarea dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie în cauze în care se contestă în mod generic corectitudinea datelor obţinute de la entităţile prevăzute de art. 5 alin. (4)-(6) din O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, dincolo de împrejurarea inexistenţei unor dispoziţii legale care să stipuleze că, în mod necondiţionat, sarcina probei legalităţii actului administrativ îi revine emitentului acestuia, Înalta Curte reţine că dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 nu prevăd că notificarea prin care este comunicat deţinătorului APP consumul trimestrial de medicamente ar trebui însoţită de documente de contabilitate primară, precum facturile de achiziţie a medicamentelor de către farmacii şi spitale.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentei conform cărora notificarea atacată nu este motivată, în condiţiile în care, în opinia Înaltei Curţi, motivarea actului administrativ nu poate fi face abstracţie de natura actului şi de condiţiile concrete în care acesta a fost emis; notificarea transmisă reclamantei cuprinde elementele la care face referire O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului "p" si valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului in litigiu, conform anexei la notificare. Faptul că notificarea nu cuprinde elemente suplimentare nu poate atrage nelegalitatea actului, cât timp nici legiuitorul nu a prevăzut o atare obligaţie în sarcina CNAS, pârâta comunicând reclamantei toate elementele necesare pentru stabilirea contribuţiei prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la neîndeplinirea de către CNAS a atribuţiei de verificare a îndeplinirii condiţiilor pentru plata contribuţiei clawback, la lipsa oricărei pârghii de control pentru deţinătorul APP şi la imposibilitatea verificării raţionamentului autorităţii sunt susţineri ce au un caracter general şi nu pot determina nelegalitatea actelor atacate, în lipsa indicării unor încălcări concrete ale dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011. Susţinerile menţionate constituie, de fapt, critici ale conţinutului actului normativ menţionat, critici care, în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, nu pot fi examinate de o instanţă judecătorească.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici o încălcare a principiului certitudinii impunerii prin actele atacate, dat fiind că reclamanta putea urmări şi înţelege sarcina fiscală ce îi revine. Aceasta în condiţiile în care consumul de medicamente comunicat prin notificarea atacată se referă chiar la medicamentele pentru care reclamanta a depus lista prevăzută de art. 4 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 77/2011, text legal potrivit căruia deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia.

Înalta Curte constată că această listă este un element de bază în procedura stabilirii contribuţiei trimestriale şi nu o simplă formalitate. În măsura în care este real, caracterul inexact al acestei liste este imputabil exclusiv reclamantei, fiind de principiu că nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine ocrotirea unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Altfel spus, responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparţine deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (APP), în speţă reclamantei, aceasta având interesul depunerii unei declaraţii corespunzătoare realităţii.

Nu poate fi reţinută nici existenţa unor date de consum eronate pe baza discrepanţei dintre datele de consum comunicate de CNAS şi datele raportate de IMS - dincolo de faptul că acestea din urmă nu sunt recunoscute de lege ca producând efecte juridice, se constată că ele privesc valoarea vânzărilor de medicamente, iar nu valoarea superioară a consumului de medicamente. Totodată, Înalta Curte reţine că valoarea consumului înregistrată de CNAS reprezintă, în fapt, consumul decontat din bugetele FNUASS şi Ministerului Sănătăţii, iar la dosar nu există dovezi că reclamanta ar fi contestat sumele ce i-au fost decontate în ceea ce priveşte includerea în acestea a contravalorii unor medicamente pe care nu le vânduse.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante prin care se susţine implicit că un contribuabil clawback poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriilor activităţi ori beneficii în condiţiile în care aceste susţineri contrazic considerentele obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-a constatat constituţionalitatea includerii adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente ce constituie baza de calcul a contribuţiei trimestriale.

Înalta Curte constată că art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 face referire la valoarea consumului de medicamente, în care este inclusă şi valoarea adaosurilor comerciale. De altfel, în decizia nr. 701/2018, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că deţinătorilor APP li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă.

Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte nu poate primi criticile dezvoltate de recurentă şi va respinge recursul formulat ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., C., D., S.C."A." S.R.L. şi E.. împotriva încheierii de şedinţă din 13 iunie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2461 din 20 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 august 2020.