Suspension of executive effect of administrative dismissal for lack of motivation and imminent material damage

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 19.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 510/11.12.2019 emise de Prim - ministru, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 997/11.12.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 510/11.12.2019, emise de pârâtul Prim-ministrul României, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 6 din 7 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acţiunii intimatului-reclamant.

În motivarea recursului susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a constatat că aparenţa de nemotivare a actului contestat este suficientă pentru a se reţine existenţa unui caz bine justificat, acesta reprezentând un element de legalitate a actului, ce urma a fi analizat în cadrul acţiunii în anulare.

Mai arată că motivarea actului administrativ cu caracter individual nu este o condiţie de legalitate consacrată expres de legiuitor, ci o condiţie de formă a acestuia.

Precizează că: intimatul-reclamant a fost numit pe criterii pur politice, printr-un act administrativ ce nu cuprinde niciun fel de motivare, cum, de altfel, a fost numit şi anterior în funcţia de vicepreşedinte al aceleiaşi autorităţi, în considerarea funcţiilor de natură politică deţinute; eliberarea din funcţie a fost realizată în temeiul art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Susţine că, întrucât actul de numire a avut ca temei legal prerogativele acordate de lege prim-ministrului, fără îndeplinirea unei condiţii exprese, şi eliberarea din funcţie trebuie să fie considerată a fi legal emisă în acelaşi temei, elementul determinant constituindu-1 aptitudinile, calităţile sau pregătirea profesională a unei persoane; că art. 6 alin. (2) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 prevede că elaborarea actelor cu caracter individual care au ca obiect exclusiv numiri şi revocări din funcţie nu este condiţionată de existenţa anumitor documente de politici publice aprobate de Parlament sau Guvern.

Astfel, arată că natura juridică a mandatului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se deosebeşte de mandatul altor conducători de autorităţi şi instituţii publice şi, fără prevederea expresă a legiuitorului de încetare înainte de termen în condiţii strict prevăzute de lege, atât numirea cât şi eliberarea sunt prerogativele ce revin în totalitate prim-ministrului, în baza mandatului acordat Guvernului ca urmare a învestirii acestuia prin Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2019 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 4 noiembrie 2019.

În ceea ce priveşte critica vizând nemotivarea actului administrativ, face referire la caracterul mixt, administrativ şi politic, al actului, apreciind că, dat fiind caracterul său în parte politic, se impune o analiză mai reţinută a problemei oportunităţii acestuia şi motivării, lăsând emitentului o marjă de apreciere cel puţin la fel de largă ca aceea de care a dispus la momentul numirii în funcţie, întrucât nici numirea în funcţie nu face referire la o propunere din ministerul de resort sau la îndeplinirea unor cerinţe legate de natura serviciului public şi experienţa profesională.

De asemenea, precizează că funcţia de subsecretar de stat nu face parte din funcţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999.

Astfel, arată că potrivit principiului simetriei în drept, organul care numeşte o persoană într-o funcţie are dreptul de a o elibera din acea funcţie pe aceleaşi considerente avute în vedere la numire.

Consideră că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, întrucât aceasta ar presupune ca prejudiciul să fie greu sau imposibil de recuperat, condiţie ce nu este îndeplinită în cazul de faţă, având în vedere că un prejudiciu pur financiar sau un prejudiciu viitor şi previzibil nu reprezintă un motiv suficient şi concludent pentru a considera că sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea executării.

Totodată, susţine că ambele condiţii de admisibilitate trebuie să existe în mod cumulativ, ceea ce denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Cererile de intervenţie accesorie

5.1. Ministerul Justiţiei a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentului-pârât Prim - Ministrul României, solicitând admiterea cererii de intervenţie, admiterea recursului pârâtului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte interesul în formularea cererii de intervenţie accesorie, arată că art. 1 din O.U.G. nr. 5/2010 prevede că Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei.

5.2. În cauză, a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea intimatului-reclamant A. numitul B., solicitând admiterea cererii de intervenţie şi admiterea acţiunii reclamantului, având în vedere că a fost eliberat din funcţie pentru aceleaşi considerente arbitrare şi abuzive, în baza aceluiaşi Raport de control al Ministerului Justiţiei nr. x/30.10.2019, în condiţiile în care atât intimatul-reclamant, cât şi semnatarul cererii de intervenţie, erau avertizori de integritate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 510/11.12.2019 emise de Prim - ministru şi publicate în Monitorul Oficial al României nr. 997/11.12.2019.

Cu titlu preliminar, se constată că, în şedinţa publică din data de 30 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei şi a respins în principiu cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului, formulată de B..

Pe fond, Înalta Curte reţine că suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor, până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a existenţei unui caz bine justificat, reţinând că din cuprinsul deciziei nr. 510/11.12.2019 nu rezultă motivele de fapt ori de drept pentru care pârâtul a luat măsura eliberării din funcţie a reclamantului, fiind menţionat doar art. 29 din O.U.G. nr. 57/2019, care prevede că deciziile emise de prim-ministru sunt acte administrative.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiţii, având în vedere soluţia pronunţată în acţiunea în anularea actului administrativ ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 388 din data de 9 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României şi s-a anulat Decizia nr. 510/11.12.2019 emisă de pârât.

Pronunţarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestui act, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Susmenţionata sentinţă civilă, care nu este definitivă are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate a actului administrativ atacat, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacat.

În ceea ce priveşte ceea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se observă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reţine că, în speţă, este întrunită şi condiţia pagubei iminente, dată fiind pierderea locului de muncă şi a venitului aferent.

Se constată că prima instanţă a reţinut în mod corect îndeplinirea condiţiei pagubei iminente prin prisma situaţiei familiale a intimatului-reclamant, implicat într-un proces de divorţ, ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, diminuarea veniturilor sale fiind de natură să influenţeze soarta sa şi a copiilor, în condiţiile în care soţia intimatului-reclamant a solicitat autoritate părintească exclusivă şi stabilirea locuinţei minorilor în Franţa.

Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect că paguba cauzată reclamantului prin pierderea locului de muncă şi a venitului nu va putea fi reparată integral prin plata drepturilor restante, din moment ce acesta trebuie să asigure, cu caracter de continuitate, întreţinerea copiilor minori şi plata obligaţiilor contractuale asumate, iar sancţiunile care intervin în caz de neexecutare sunt mult mai energice decât plata unor penalităţi de întârziere.

Chiar în eventualitatea admiterii definitive a acţiunii, neachitarea obligaţiilor de întreţinere a copiilor şi a obligaţiilor contractuale asumate are şi consecinţe ireversibile, cum ar fi declanşarea procedurii de raportare la Biroul de Credit, rezilierea contractului şi declanşarea procedurilor de recuperare a bunului ce face obiectul contractului. De asemenea, neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a copiilor minori se poate răsfrânge în mod negativ asupra relaţiilor familiale dintre reclamant şi copiii săi.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este adevărat că din declaraţiile de avere ale intimatului-reclamant, depuse de către intervenientul Ministerul Justiţiei, reiese că acesta obţine venituri şi din activitatea de lector universitar, precum şi din cea de cedare a folosinţei bunurilor, dar venitul care conferă siguranţă materială pentru îndeplinirea obligaţiilor de întreţinere a copiilor minori şi a obligaţiei contractuale asumate prin contractul de credit auto nr. x/27.10.2017, este cel din desfăşurarea activităţii în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

O asemenea concluzie se impune dat fiind faptul că pentru obţinerea de venituri din activitatea de lector universitar ori din cea de cedare a folosinţei bunurilor nu există garanţia că acestea au caracter de continuitate.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, impunându-se respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Prim - Ministrul României împotriva sentinţei civile nr. 6 din 7 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De asemenea, Înalta Curte va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei, ca o consecinţă a respingerii recursului formulat de partea în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Prim - Ministrul României împotriva sentinţei civile nr. 6 din 7 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.