Default on reasonable resolution deadline justifies litigation costs against guarantor fund despite subsequent debt acknowledgment

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 20.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii cu privire la cererea sa de despăgubire.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.050 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată din recurs.

În motivarea recursului arată că prin întâmpinarea de la fond a precizat că a fost achitată suma de 38.228 RON reclamantei, ataşând Ordinul de plată nr. x/10.04.2017 emis de B., dar, cu toate acestea, prin sentinţa recurată instanţa l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.050 RON, reţinând culpa sa.

Apreciază că sentinţa atacată este nelegală, fiind rezultatul unei greşite aplicări a prevederilor art. 454 C. proc. civ., care statuează că pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Susţine că punerea în întârziere trebuie să fie expresă şi neechivocă şi că reclamanta nu a pus în întârziere pârâtul, aşa încât reţinerea de către instanţa de fond a culpei pârâtului nu are suport legal, învederând faptul că judecătorul fondului a antamat de fapt soluţia pe care ar fi pronunţat-o în cauză.

Pe de altă parte, invocă faptul că prin obligarea sa la soluţionarea cererii unui petent înaintea altora, se încalcă principiul nediscriminării petenţilor, întrucât cererile se soluţionează în ordine cronologică.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată din recurs

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, obligarea acestuia la emiterea unei decizii cu privire la cererea sa de despăgubire, precum şi la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă, admiţând cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.050 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Prin cererea de recurs, recurentul a contestat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care a achitat reclamantei suma de 38.228 RON, prin Ordinul de plată nr. x/10.04.2017 emis de B..

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, intimata-reclamantă s-a adresat instituţiei pârâte cu cererea de plată nr. x la data de 29.02.2016, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor a soluţionat cererea prin Decizia nr. 5335 din data de 18.04.2018, la mai mult de doi ani de la depunerea acesteia.

În raport cu acest aspect, prima instanţă a reţinut în mod corect că, deşi Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen expres de soluţionare a cererilor de despăgubiri, acestea trebuie, totuşi, soluţionate într-un termen rezonabil, care nu a fost respectat de către pârât.

Instanţa de recurs împărtăşeşte această opinie şi apreciază că pârâtul a fost în mod corect obligat la plata cheltuielilor de judecată, acesta fiind în culpă cu privire la termenul de soluţionare a cererii de despăgubiri.

Potrivit art. 454 C. proc. civ.:

"Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile."

Contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că, în speţă, acesta era de drept pus în întârziere prin nesoluţionarea cererii de plată într-un termen rezonabil, în condiţiile în care obligaţia de soluţionare a acestei cereri îi aparţinea.

Prin urmare, criticile aduse sentinţei recurate axate pe faptul că recurentul-pârât nu a fost pus în întârziere, deoarece, în opinia sa, punerea în întârziere trebuie să fie expresă şi neechivocă, sunt nefondate, întrucât prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii de plată, recurentul s-a aflat de drept pus în întârziere, cu consecinţa reţinerii culpei sale procesuale, ca temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.