Clawback contribution calculation: binding effect of constitutional unconstitutionality ruling on VAT inclusion in prior quarterly assessments
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court rejected the appeal of the National House of Health Insurance (CNAS), upholding the appellate decision that partially annulled CNAS notifications regarding the 2012 clawback contribution calculations. The dispute concerned whether Value Added Tax (VAT) should be included in the calculation of the quarterly health insurance contribution ("clawback") for pharmaceutical marketing authorization holders for the first three quarters of 2012. The decisive legal basis was the mandatory application of the Constitutional Court’s Decision No. 39/2013, which declared the statutory provision including VAT in the clawback calculation unconstitutional; the Supreme Court held that this constitutional interpretation was binding in the second procedural cycle pursuant to the earlier cassation decision and Article 501 of the Civil Procedure Code, thereby confirming that the clawback contribution must be calculated excluding VAT despite the notifications predating the constitutional ruling.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 501 C. proc. civ; Clawback contribution calculation: binding effect of constitutional unconstitutionality ruling on VAT inclusion in prior quarterly assessments: Împotriva sentinţei civile nr. 4226 din 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 17.09.2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de reprezentant legal, conform O.U.G. nr. 77/2011, al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţa română de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea următoarelor acte administrative emise de C.N.A.S.: (i) notificarea intitulată "Date clawback T1_2012 şi An_2011" privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) pentru trimestrul I 2012 şi valoarea vânzărilor individuale (Vit) din trimestrul I 2012, în ceea ce priveşte deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., respectiv în partea referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul; (ii) notificarea x/31.07.2012 privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) pentru trimestrul II 2012 şi valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul II 2012, în ceea ce priveşte deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., respectiv în partea referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul; (iii) notificarea x/31.10.2012 privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) pentru trimestrul III 2012 şi valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul III 2012, în ceea ce priveşte deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţa de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., respectiv în partea referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul.
Prin sentinţa civilă nr. 250/28.01.2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea notificării din data de 05.05.2012 intitulată "date claw-back T 1 2012 şi anul 2011", a notificării CNAS nr. DG/1971/31.07.2012, transmisă pe e-mail la data de 02.08.2012, intitulată "Clawback trim. II 2012" şi a notificării nr. x/31.10.2012, transmisă prin email la data de 02.11.2012, intitulată "Clawback T3 2012".
Împotriva aceste sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, calea de atac fiind admisă prin decizia nr. 3162/15.10.2015 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2013*.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4226 din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a anulat în parte notificarea intitulată "Date clawback T1_2012 şi An_2011" privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) din trimestrul I 2012 şi valoarea vânzărilor individuale (Vit) din trimestrul I 2012, în ceea ce priveşte deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., respectiv în partea referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul; a anulat în parte notificarea x/31.07.2012 privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) din trimestrul II 2012 şi valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul II 2012, în ceea ce priveşte deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., respectiv în partea referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul; a anulat în parte notificarea x/31.10.2012 privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) din trimestrul III 2012 şi valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul III 2012, în ceea ce priveşte deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., respectiv în partea referitoare la includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 4226 din 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului arată că hotărârea recurată este nelegală.
În ceea ce priveşte nelegalitatea notificărilor din perspectiva includerii TVA în formula de calcul a contribuţiei clawback, critică cele reţinute de către prima instanţă cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr. 39/05.02.2013 a Curţii Constituţionale, susţinând că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, respectiv de la data publicării acestora în Monitorul Oficial. În speţă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013 s-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 100 din 5 februarie 2013 şi doar de la această dată produce efecte juridice. Apreciază că o interpretare contrară ar echivala cu o aplicare retroactivă, ceea ce este inadmisibil.
Arată că, în consecinţă, pentru trimestrele I - III ale anului 2012, contribuţia trimestrială datorată de fiecare plătitor s-a calculat potrivit art. 31 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011, care produce efecte în forma publicată anterior emiterii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, motiv pentru care a procedat la includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea medicamentelor.
Invocă prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora consumul centralizat de medicamente, înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, include TVA, precum şi O.G. nr. 17/2012, care la art. 7 din Secţiunea a 2-a prevede în mod explicit faptul că începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată. Concluzionează că taxa pe valoare adăugată la stabilirea contribuţiei clawback s-a aplicat exclusiv pentru trimestrele I-III ale anului 2012, iar începând cu trimestrul IV al anului 2012, în urma adoptării O.G. nr. 17/2012, taxa pe valoare adăugată a fost eliminată.
De asemenea, invocă dispoziţiile art. 9 şi art. 14 alin. (1) din Anexa 30 la Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 864/538/2011, apreciind că, prin urmare, consumul de medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate este calculat în baza preţului de referinţă suportat din FNUASS, care include şi TVA. Astfel, datele transmise de CNAS pentru trimestrele I - III ale anului 2012 includ şi TVA, iar stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se realizează de către reclamanta-intimată conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, aceasta fiind singura în măsură să deducă cota de TVA.
Susţine că reclamanta nu a fost prejudiciată şi că aceste prevederi sunt armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
Totodată, învederează că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuţiei trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, respectiv pentru trimestrele I - III ale anului 2012, constituie venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar neefectuarea acestor plăţi ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor.
4. Apărările intimatei-reclamante
Deşi a fost legal citată, intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în calitate de reprezentant legal al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţa română de medicamente B., C., D., E. S.A. şi F., şi în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea notificării intitulate "Date clawback T1_2012 şi An_2011", a notificării x/31.07.2012 şi a notificării x/31.10.2012, emise de C.N.A.S., privind comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale (VTt) şi a valorii vânzărilor individuale (Vit) aferente trimestrelor I-III ale anului 2012.
În recurs se critică aplicarea în cauză a Deciziei nr. 39/05.02.2013 a Curţii Constituţionale, recurenta-pârâtă apreciind că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial, în speţă fiind vorba de taxa clawback aferentă trimestrelor I-III ale anului 2012.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de G. S.A. şi s-a constatat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 31 alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, este neconstituţională.
Instanţa de recurs constată că în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 3162/15.10.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând în considerentele deciziei de casare că dispoziţiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, în baza cărora a fost calculată contribuţia clawback, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale, care are efect direct în cauză, în baza dispoziţiilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative emise în baza dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale. Astfel, prin aceeaşi decizie s-a reţinut să se impunea stabilirea contribuţiei clawback fără a fi inclusă TVA în valoarea medicamentelor, în raport cu decizia Curţii Constituţionale.
Prin urmare, instanţa de recurs constată că acest aspect a fost dezlegat în mod definitiv prin decizia de casare şi nu mai poate face obiectul unei critici într-un al doilea ciclu procesual.
Se impun a fi reţinute şi prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Judecata în fond după casare
(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. (...)
(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."
Prin urmare, instanţa de fond era obligată să respecte dispoziţiile deciziei de casare, care a stabilit că se impune ca, la soluţionarea prezentei cauze, să se ţină cont de Decizia nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că declararea ca neconstituţional a art. 31 alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 nu împietează asupra situaţiei din speţă, în condiţiile în care atât taxa clawback aferentă trimestrelor I-III ale anului 2012, cât şi notificările emise şi atacate în prezenta cauză, sunt anterioare deciziei de mai sus.
Înalta Curte constată că această susţinere vizează de fapt tot inaplicabilitatea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013 şi că nu poate fi avută în vedere ca argument în sprijinul soluţiei de admitere a recursului, câtă vreme există o decizie de casare care a statuat cu caracter definitiv că la soluţionarea cauzei se impun a fi avute în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013 din 5 februarie 2013.
În consecinţă, având în vedere că prin decizia de casare s-a stabilit ca instanţa de fond să soluţioneze cauza ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013 din 5 februarie 2013, iar instanţa de fond, în baza prevederilor art. 501 C. proc. civ., s-a conformat acestei dispoziţii, criticile recurente-pârâte, grefate pe aceleaşi aspecte, nu pot fi primite.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, astfel cum a fost dispuse prin decizia de casare din primul ciclu procesual.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 4226 din 28 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 4226 din 28 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.