Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 40/2021 AI generated

RCA compensation capped by pre-accident vehicle value under ASF Norm 23/2014

Case Number Decizia nr. 40/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and dismissed the claimant’s lawsuit, ultimately ordering the claimant to pay court costs to the respondent. The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the Policyholders' Guarantee Fund, which refused to fully pay for vehicle repair damages following a traffic accident, arguing that the vehicle's market value at the time of the accident was lower than the repair estimate. The decisive legal basis was the correct application of ASF Norm No. 23/2014 rather than CSA Order No. 5/2010, as the relevant liability insurance policy was concluded after the former norm took effect; the Supreme Court ruled that the compensation was legally capped by the vehicle's pre-accident market value as determined by the specialized Audatex system, meaning the claimant was not entitled to recover repair costs exceeding that value.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; RCA compensation capped by pre-accident vehicle value under ASF Norm 23/2014: Prin sentinţa civilă nr. 2988 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi a anulat art. 2 din Decizia nr. 10901/07.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata în favoarea părţii reclamante a sumei de 14.136,34 RON cu titlu de diferenţă despăgubire.

Keywords

AI generated
motor vehicle liability insurance accident insurance fund insurance compensation value guarantee basis of liability policyholder

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor contestaţie împotriva Deciziei nr. 10901/07.11.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, solicitând:

- admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 10901/07.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la plata integrală a sumei de 21.490,34 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculul x avariat în urma producerii accidentului rutier din data de 02.08.2016;

- obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2988 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi a anulat art. 2 din Decizia nr. 10901/07.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata în favoarea părţii reclamante a sumei de 14.136,34 RON cu titlu de diferenţă despăgubire.

A obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a sumei de 2050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. civile nr. 2988 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

S-a arătat prin recurs faptul că instanţa de fond a interpretat greşit legislaţia aferentă reţinând aspectele aplicabile următoarele dispoziţii ale art, 50 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, precizându-se ca, poliţa RCA a fost încheiata la data de 11.03.2016, moment: la care erau aplicabile dispoziţiile Normei 23/2014 privind asigurarea de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule si nu Ordinul CSA nr. 5/2010, cum greşit s-a susţinut in motivarea sentinţei civile nr. 2988/22. O6.2018 a Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, în cadrul procedurii administrative necontencioase, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale cuvenite persoanelor prejudiciate, FGA a avut în vedere prevederile Normei A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Pentru determinarea cuantumului despăgubirii a fost întocmită fişa de evaluare a autovehiculului avariat în sistemul de specialitate Audatex pentru daune auto. Audatex fiind o bază de date acceptată de către toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţie şi care furnizează informaţii uniforme pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

F.G.A. a calculat o valoare reala de piaţă a autoturismului avariat de 7354 RON, ţinând cont de modelul autoturismului, anul de fabricaţie, capacitate cilindrică, numărul de kilometri parcurşi.

Prin urmare, rezultă că, FGA în mod corect a stabilit că valoarea de despăgubire ce se poate acorda din disponibilităţile FGA este de 7354 RON, conform calculului efectuat în sistemul de specialitate Audatex.

Pentru a evita crearea unui mecanism de despăgubire variabil de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor şi de preţurile practicate de flecare service, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare, FGA a recurs la modalitatea de calcul al despăgubirilor prin intermediul sistemului de preţuri Audatex- stabilirea cuantumului despăgubirii într-un sistem de specialitate pentru daune auto fiind prevăzut chiar la art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

Dincolo de legislaţia primară - Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările şi de cea secundară dată de succesiunea de Norme ASF trebuie punctat scopul asigurărilor obligatorii RCA.

Acesta este de a "despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs de vehiculul asigurat".

În concret prejudiciul trebuie să se raporteze întotdeauna la autovehicul, tip, vechime etc.

Este nerealist şi nu poate fi sustenabil să realizeze reparaţii mai mari decât valoarea vehiculului la data producerii accidentului, cum de altfel prevede şi art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 s-ar ajunge, precum în speţa pe această cale să se modernizeze un autovehicul aflat spre sfârşitul perioadei sale de funcţionare, obţinând în concret unul aproape nou.

Că proprietarul poate realiza acest lucru este firesc, dar doar ca o realizare voluptorie, nu în cadrul unei scheme de despăgubire.

Trebuie subliniat acest lucru întucât există şi o limită de despăgubire prevăzută de poliţa de asigurare RCA.

Acest aspect este mai vizibil în cazul poliţelor CASCO unde prima de asigurare variază mult faţă de tipul vehiculului, vechime, etc.

De aceea apar ca fireşti prevederile legislaţiei secundare referitor la cuantumul pagubei şi calculat acesteia.

Că s-a definit dauna totală se defineşte ca fiind situaţia în care cuantumul pagubei definit conform alin. (3) depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului (...)

Se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului" este o chestiune de fapt, procentul nefiind contestat nici în această cauză nici în altele.

Totodată Norma ASF nr. 23/2014 a stabilit că despăgubirile nu pot depăşi:

a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului si nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;

b) cuantumul pagubei diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului si valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia in care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului şi în cazul daunelor parţiale.

În aceste condiţii recurenta a acordat în mod legal despăgubirile în urma evenimentului.

Ca parte căzută în pretenţii reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivul invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se vădeşte a fi întemeiat, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentinţa urmând a respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2988 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul reclamant la plata către recurentul pârât a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.