Judicial suspension of joint and several tax liability: burden of proving bad faith and imminent loss under administrative litigation law.

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice a învestit instanţa cu acţiune având ca obiect suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/1/17.04.2019 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice.

În motivare reclamantul arată că debitul pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare este stabilit prin Decizia de impunere xnr. 105/30.03.2018, atacată în cadrul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 71/2019 din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice şi, în consecinţă:

A suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/1/17.04.2019 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice, până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că temeiul de drept invocat de organul fiscal este art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, condiţii care nu sunt întrunite în speţă, iar decizia nu este motivată sub aspectul îndeplinirii cerinţelor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 în sensul existenţei relei credinţe.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate .

Criticile recursului vizează cazul prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a încălcat disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu a făcut dovada niciunui caz bine justificat şi nici a pagubei iminente pe care acesta ar suferi-o în situaţia în care actul administrativ contestat ar fi menţinut, instanţa de fond dispunând suspendarea acestuia.

A criticat recurenta hotărârea instanţei de fond având în vedere că instanţa a apreciat drept admisibilă cererea de suspendare a reclamantului pe considerentul că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că au fost invocate împrejurări ce ţin de fondul cauzei care susţin netemeinicia emiterii deciziei de angajare a răspunderii, care sunt de natură să creeze în mod evident o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar punerea în executare a acestuia ar crea reclamantului un prejudiciu material previzibil.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanţa trebuia să constate faptul că pentru actul administrativ fiscal s-a îndeplinit procedura de emitere astfel cum este reglementată potrivit OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţile art. 27 şi art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În pofida faptului că demersul procesual al reclamantului, precum şi soluţia instanţei de fond s-au fundamentat pe faptul nedovedirii relei credinţe a acestuia în procedura insolvabilităţii societăţii, instanţa nu a procedat la o verificare a aparenţei legalităţii acestor aspecte.

Conform extrasului ONRC, rezultă că reclamantul are calitatea de asociat şi administrator al societăţii B. S.R.L. de la data de 12.04.2016 şi până la momentul formulării prezentului recurs.

Debitorul insolvabil B. S.R.L. figura la data emiterii deciziei a cărei suspendare o solicită reclamantul, cu obligaţii fiscale în cuantum total de 18.586.908 RON.

Având în vedere nivelul creanţelor fiscale restante înregitrate de debitorul insolvabil, organul fiscal a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită prev. de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, emiţând în acest sens titluri executorii, somaţii de plată şi adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, fără a se materializa în stingerea creanţelor fiscale înregistrate.

A fost verificată situaţia patrimonială a debitului persoanei juridice sub aspectul cuantificării valorii însumate a bunurilor şi veniturilor deţinute prin solicitarea şi consultarea datelor înscrise în situaţiile financiar-contabile anuale şi/sau trimestriale, precum şi din ultima balanţă contabilă încheiată de societatea debitoare, fapt din care rezultă că societatea a depus ultimul bilanţ contabil pentru anul 2017 potrivit căruia societatea figura cu active imobilizate în sumă de 9.471 RON, active circulante în sumă de 244.046 RON, din care stocuri în sumă de 0 RON, creanţe în sumă de 163.957 RON şi casă şi conturi la bănci în sumă de 80.089 RON.

În urma măsurilor de executare silită întreprinse de AJFP Braşov, nu au fost recuperate obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către S.C. B. S.R.L., motiv pentru care a fost declarată starea de insolvabilitate nr. 366256/5.11.2018, comunicată la data de 16.11.2018.

Deşi a înregistrat venituri substanţiale şi disponibilităţi băneşti, recalmanta prin administrator şi/sau asociat, cu rea credinţă, nu a achitat datoriile către bugetul consolidat al statului. Mai mult decât atât, faptele pentru care s-a demarat procedura de angajare a răspunderii solidare privesc şi comportamentul asociatului/administratorului caracterizat prin pasivitate. Neachitarea la scadenţă a creanţelor datorate bugetului general consolidat al statului au dus la acumularea constantă a acestora, iar neplata la timp a atras după sine calcularea de dobânzi şi penalităţi, ceea ce a condus în final la declararea stării de insolvenţă a societăţii.

Mai mult, administratorul debitoarei avea posibilitatea să ceară insolvenţa societăţii în temeiul Legii nr. 85/2006.

Rezultă că în perioada exercitării mandatului de administrator (reclamantul A.) şi asociat, cu rea credinţă, reprezentanţii societăţii nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale atragerii răspunderii solidare a asociatului şi administratorului în legătură cu creanţele bugetare restante ale societăţii B. S.R.L., acestea privesc întrunirea condiţiilor angajării răspunderii solidare a asociaţilor/administratorilor, reglementată de art. 25 alin. (1) lit. b), c), d) din Codul de procedură fiscală.

Aceasta deoarece potrivit art. 66 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 cererea de deschidere a procedurii poate fi formulată doar de către persoanele care reprezintă societatea, legea neprevăzând în mod expres că cererea debitorului persoană juridică trebuie să fie rezultatul hotărârii acţiunii generale a asociaţilor, acţionarilor, membrilor, în funcţie de statutul debitorului.

În ceea ce priveşte condiţia de paguba iminentă, considerentele instanţei de fond sunt doar unele teoretice, fără legătură cu probele administrate în cauză. Motivele invocate de reclamant sunt simple afirmaţii nefiind de natură să dovedească existenţa pagubei iminente.

Instanţa de fond nu a motivat în ce mod i-ar fi încălcat dreptul vătămat, interesul legitim vătămat, cazul bine justificat şi prejudiciul iminent ca şi cerinţe legale pe care le presupune o cerere întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte starea de fapt şi de drept, este evident că nu ne aflăm în situaţia de a fi îndeplinită această condiţie . În cauză nu s-a făcut dovada existenţei acestor condiţii, nefăcându-se dovada existenţei pagubei iminente.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând recursul formulat de pârâtă raportat la hotărârea instanţei de fond şi la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/1/17.04.2019 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actelor administrative, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative.

a). Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Instanţa de fond în pronunţarea soluţiei de admitere a cererii de suspendare a actului administrativ emis de pârâtă a reţinut că aparenţa de nelegalitate invocată de reclamantă vizează împrejurarea că actul administrativ atacat nu indică elementele în baza cărora organul fiscal a concluzionat asupra existenţei elementului relei - credinţe.

Astfel, instanţa de fond a constatat că, în raport de conţinutul actelor contestate şi de motivele invocate de reclamantă este îndeplinită în speţă atât condiţia cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.

Instanţa de fond a mai reţinut că, răspunderea solidară a reclamantului a fost angajată în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală .

Analiza bunei - credinţe sau a relei - credinţe a administratorului societăţii în neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b) şi d) din Codul de procedură fiscală cu consecinţa antrenării răspunderii solidare a acestuia reprezintă o noţiune distinctă de analiza întrunirii în persoana administratorului a celorlalte condiţii prevăzute de textele de lege menţionate.

Reaua - credinţă a administratorului nu poate fi nici prezumată raportat la faptul că acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a societăţii sau raportat la faptul că societatea are datorii scadente la bugetul de stat. Aceasta întrucât, pe de o parte, reaua - credinţă nu se prezumă, ci trebuie dovedită, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală stabilesc în mod cumulativ două condiţii pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv: neîndeplinirea de către administrator a obligaţiei de declarare şi achitare la scadenţă a obligaţiilor fiscale, precum şi, în mod distinct, condiţia relei - credinţe a administratorului,.

Astfel, în aprecierea primei instanţe, reclamantul nu a îndeplinit aceste două condiţii prev. de dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, ceea ce face ca în sarcina acestuia să nu se poată reţine condiţia relei-credinţe.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a reţinut suficiente argumente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta "administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Singurul considerent pe care instanţa de fond înţelege să-l aducă în susţinerea soluţiei de suspendare a actului administrativ, este nedovedirea relei-credinţe a reclamantului în neachitarea creanţelor bugetare stabilite în sarcina sa, (împrejurare ce a generat insolvabilitatea societăţii), considerent care, de fapt nu este fundamentat în fapt, fiind invocate chestiuni pur teoretice nefăcându-se referire la situaţia de fapt şi/sau la specificitatea cauzei prezente.

Or, din tot probatoriul administrat la dosarul cauzei, rezultă exact contrariul constatărilor instanţei de fond .

Înalta Curte constată că debitorul insolvabil B. S.R.L., la data emiterii decizie a cărei suspendare s-a solicitat, figura cu obligaţii fiscale în cuantum total de 18.586.908 RON, fiind constatate următoarele categorii de creanţe, cu scadenţe în data de 20.03.2019, şi 05.09.2019, după cum urmează: impozit venit salarii 2.341 Ron, impozit profit 16.480 Ron, impozit venit microîntreprinderi 9 Ron, CAS asigurări 3.564 Ron, sănătate asigurări 1.803 Ron, contribuţie asiguratorie muncă 173 Ron, taxa acces jocuri noroc 18.058 Ron, impozit venit jocuri noroc 16.381.336 Ron, penalităţi nedeclarate 2.163.144 Ron.

Ca urmare a acestor creanţe bugetare, organul fiscal a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită instituite de Legea nr. .207/2015 prin emiterea de titluri executorii, somaţii de plată, adrese de înfiinţare a popririi, fără însă a se materializa în stingerea creanţelor fiscale înregistrate.

Reaua-credinţă a reclamantului a fost apreciată prin raportare la faptul că evoluţia nivelului obligaţiilor fiscale şi vechimea acestora, demonstrează că administratorul şi asociatul societăţii a acţionat în interes propriu dispunând continuarea unei activităţi care produce prejudicii pentru bugetul de stat, nesolicitând deschiderea procedurii insolvenţei, acţiuni/inacţiuni care de altfel au condus la stabilirea stării de insolvabilitate a societăţii.

De asemenea, faptele pentru care s-a demarat procedura de angajare a răspunderii solidare privesc comportamentul asociatului/administratorului caracterizat prin pasivitate, neachitarea la scadenţă a creanţelor datorate bugetului general consolidat al statului au dus la acumularea constantă a acestora, iar neplata la timp a atras calcularea de dobânzi şi penalităţi, conducând în final la declararea stării de insolvabilitate a societăţii.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, decizia a cărei suspendare se solicită este motivată şi în privinţa relei - credinţe a reclamantului, aceasta fiind dovedită de împrejurarea că reclamantul nu a cerut acordarea facilităţilor legale în vederea stingerii obligaţiilor la bugetul consolidat al statului, deşi a înregistrat venituri, stocuri şi creanţe care conduceau la obţinerea de resurse în scopul arătat anterior şi nici nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Astfel, Înalta Curte constată că nu există suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, emisă de recurenta-pârâtă, prin raportare la unicul considerent reţinut de instanţa de fond, anume lipsa relei-credinţe a reclamantului.

Prin urmare, în analizarea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, asupra actului administrativ a cărui suspendare se solicită, rezultă că nu există indicii vădite care să conducă la aparenţa unei nelegalităţi a acestuia.

b).De asemenea, instanţa de control judiciar constată că nici cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În privinţa celei de a doua condiţii, referitoare la existenţa unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut că într-adevăr, punerea în executare a dispoziţiilor actului de creanţă fiscală atacat îi creează reclamantului un prejudiciu material previzibil, în condiţiile în care se are în vedere recuperarea sumei totale de 18.579.037 RON.

În sensul celor de mai sus prima instanţă a reţinut că măsura stabilită în sarcina reclamantului -intimat constă în stabilirea unor creanţe fiscale de o valoare considerabilă, respectiv 18.579.037 RON, a cărei executare ar crea o afectare previzibilă gravă a patrimoniului reclamantului, care, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei are calitatea de debitor în derularea unui contract de credit pentru achiziţionarea unei locuinţe, respectiv credit pentru nevoi personale.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt astfel cum a fost constatată de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ nu este de natură a crea pagube care pot avea consecinţe grave în patrimoniul reclamantului.

Contrar considerentelor instanţei de fond, Înalta Curte reţine că simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă, fiind necesar ca iminenţa producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.

Argumentarea instanţei în sensul că prin executarea actului administrativ s-ar ajunge la imposibilitatea achitării unui credit pentru achiziţionarea unei locuinţe, nu este de natură a atrage iminenţa unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat.

Într-adevăr din înscrisurile depuse la dosarul instanţei de fond este depus un contract de credit care se află în derulare din anul 2011 cu scadenţă în anul 2032prin programul prima casă, reclamantul A., având calitate de beneficiar, iar C. având calitate de finanţator, însă această împrejurare nu atrage de plano îndeplinirea condiţiei prev. de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 privind paguba iminentă.

În concluzie, în speţă, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii necesare pentru admiterea unei cereri de suspendare a unui act administrativ, ce se desprind din prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în mod greşit a reţinut prima instanţă că este întemeiată cererea reclamantului, motiv pentru care în mod greşit, a fost admisă solicitarea de suspendare a executării actului contestat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 71/2019 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.