Funding denial upheld for EU-project accommodation costs above per-night cap

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.05.2017, reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 84000/04.11.2016 prin care s-a soluţionat contestaţia sa administrativă formulată împotriva Notificării nr. x/05.10.2016 emise de Ministerul Fondurilor Europene prin care au fost respinse la rambursare cheltuieli apreciate neeligibile, anularea parţială a Notificării în limita sumei respinse la rambursare şi obligarea pârâtului la rambursarea cheltuielilor declarate neeligibile.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 87 din 15 ianuarie 2018, Curtea a respins contestaţia formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, ca întemeiată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurentul a susţinut că prima instanţă a apreciat injust că este aplicabil art. 3 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 875/2011, "alte metode identificate şi stabilite prin procedurile autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene", pentru că ar fi fost necesar ca aceste metode şi proceduri stabilite să fie aduse la cunoştinţa MCSI-OIPSI anterior efectuării deplasărilor.

Instanţa de fond nu a sesizat lipsa acestor informări, apreciind că este aplicabil pentru MSCI-OIPSI un regulament intern al MFE, deşi acesta nu a fost comunicat şi nici menţionat prin contractul de finanţare.

De altfel, în motivarea contestaţiei, MCSI-OIPSI a invocat şi faptul că nu i-a fost comunicată sub nicio formă limita de 300 RON/noapte aferentă cheltuielilor de cazare.

Referitor la analiza rezonabilităţii, la care instanţa a făcut trimitere prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 875/2011 şi prin contractul de finanţare, se pune în discuţie caracterul relativ al interpretării rezonabilităţii. Astfel, justificarea instanţei prin invocarea preţurilor afişate pe website-ul prestatorului de servicii nu este edificatoare, avându-se în vedere că la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale s-a transmis oferta de cursuri sub forma pachetului de servicii.

Instanţa de fond a omis cele precizate de Ministerul Fondurilor Europene, că legislaţia naţională nu prevede un plafon maxim de decont în ceea ce priveşte preţul unei camere/noapte, limitând, fără temei legal, preţul maxim pentru cazare care se decontează la 300 RON/noapte.

În cuprinsul contractului de finanţare nu este menţionat un plafon pentru decontarea sumelor aferente cazării şi deplasării, oferta prestatorului de servicii fiind transmisă sub forma pachetului de servicii.

De asemenea, MSCI-OIPSI a solicitat decontarea cheltuielilor cunoscând bugetul aprobat din cadrul proiectului, acesta nefiind depăşit, însă, conform constatărilor instanţei, s-a depăşit un plafon stabilit intern de către MFE, nefiind important faptul că nu a fost comunicat la data semnării contractului de finanţare.

Instanţa de fond în mod injust a considerat că este aplicabil la nivelul MCSI-OIPSI regulamentul intern al MFE referitor la plafonul sumelor de cazare, chiar şi prin coroborarea cu texte de lege forţat interpretate, regulamentul intern nefiind adus la cunoştinţa beneficiarului în mod intenţionat.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a excepţia nulităţii cererii de recurs, apreciind că susţinerile recurentului nu se circumscriu motivelor de casare limitativ prevăzute de lege la art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii recurate.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, constatând că, din punct de vedere formal, susţinerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.2. Însă, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Recurentul-reclamant Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (ulterior, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 90/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, atribuţiile acestuia au fost preluate de Autoritatea pentru Digitalizarea României, citată în cauză în calitate de recurentă) a supus controlului de legalitate Decizia nr. 84000/04.11.2016 prin care i-a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Notificării nr. x/05.10.2016 prin care Ministerul Fondurilor Europene i-a respins la rambursare, cu titlu de cheltuieli cu servicii de cazare şi cursuri interne, suma de 204.427,50 RON, pe motivul nerespectării principiului rezonabilităţii preţurilor, potrivit art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011.

Instanţa de fond a constatat legalitatea actelor contestate, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Răspunzând criticilor recurentului-reclamant formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte nu poate reţine alegaţiile acestuia în sensul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 875/2011 referitoare la realizarea analizei rezonabilităţii valorilor cuprinse în bugetele orientative care vor sta la baza contractelor de finanţare prin aplicarea altor metode identificate şi stabilite prin procedurile autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

Potrivit art. 3 lit. a) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, analiza rezonabilităţii valorilor cuprinse în bugetele orientative care stau la baza contractelor de finanţare este o analiză bazată pe principiul utilizării eficiente a fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice aferente acestora, respectiv al asigurării unui raport corect între rezultatul obţinut şi resursele financiare alocate.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/07.02.2014, "Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze Fişa consolidată de proiect pe propria răspundere, în conformitate cu privederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia comunitară şi naţională".

Conform art. 4 din Contract, cheltuielile sunt eligibile dacă respectă prevederile naţionale privind regulile generale şi specifice de eligibilitate a cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale.

Prin urmare, dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă sunt aplicabile implicit contractelor de finanţare din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale şi ar fi trebuit cunoscute de beneficiarul finanţării.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului privind caracterul relativ al interpretării rezonabilităţii cheltuielilor, în contextul în care au fost reţinute preţurile afişate pe website-ul prestatorului de servicii iar Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale i-a fost transmisă oferta de cursuri sub forma pachetului de servicii, Înalta Curte apreciază că, dimpotrivă, costul final al unei nopţi de cazare ce face parte dintr-un pachet de servicii ar trebui să fie chiar mai scăzut decât preţul maxim pentru o singură noapte de cazare afişat pe site-ul prestatorului de servicii.

Astfel, nu este fondată critica recurentului referitoare la inexistenţa unui plafon maxim în ceea ce priveşte preţul unei camere/noapte şi la limitarea preţului maxim pentru cazare la 300 RON/noapte.

Acest preţ a fost reţinut în urma utilizării unei metode foarte simple, de consultare a preţurilor afişate de prestatorul de servicii, metodă care ar fi trebuit folosită de recurentul-reclamant în demersurile pentru selectarea unei oferte cât mai avantajoase din punct de vedere al costurilor.

Nu prezintă relevanţă susţinerea recurentului-reclamant în sensul că bugetul aprobat în cadrul proiectului nu a fost depăşit, de vreme ce nu a făcut dovada întreprinderii unor diligenţe normale pentru utilizarea fondurilor nerambursabile cu respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor puse la dispoziţia sa prin contractul de finanţare, respectiv al asigurării unui raport corect între rezultatul obţinut şi resursele financiare alocate.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene).

Respinge recursul formulat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor împotriva sentinţei nr. 87 din 15 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.