Moral damages for fatal traffic accident: appeal allowed, administrative decision annulled, and damages increased

Şedinţa publică din data de 27 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat anularea parţială a deciziei nr. 9252/25.09.2017 şi admiterea integrală a cererii de plată a despăgubirilor.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1056 din data de 08.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat, parţial, decizia nr. 9252/25.09.2017, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de la pct. 3 din dispozitivul acestei decizii, a obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 25.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale urmare decesului nepotului său, H. şi a respins în rest acţiunea ca nefondată.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 1056 din data de 08.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanţii A., D., B., C., E., F. şi G., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în procesul de evaluare a daunelor morale (art. 50. Alin. 2 lit. d) din Norma ASF 23/2014, art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 şi art. 16 din Norma ASF 16/2015), precum şi faptul că, fără o argumentaţie clară, s-a considerat, în principiu, că Fondul de Garantare a Asiguraţilor când a dispus evaluarea cuantumului daunelor morale, în mod corect s-a raportat la concluziile cuprinse în Ghidul elaborat de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care face parte din procedura internă de evaluare a daunelor.

Conform dispoziţiilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Ordinul ASF 23/2014, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă instanţa de fond nu a avut în vedere aceste dispoziţii.

Instanţa de fond nu face o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci se mulţumeşte să constate doar că, evaluarea făcută de pârâtă, prin raportare exclusive la concluziile Ghidului, este în principiu obiectivă şi are în vedere dispoziţiile mai sus enunţate deşi aceasta era datoare să verifice faptul că, inclusiv procedura lor internă nu a fost respectată în evaluarea daunelor morale.

În procedura internă, şi anume "Procedura de Soluţionare Amiabilă a Pretenţiilor Pecuniare (morale şi materiale) izvorând din Cazuri de Vătămări Corporale şi Deces", aflată la dosarul cauzei, în capitolul 7:

"Descrierea proceduri de lucru" pct. e - Stabilirea cuantumului despăgubirii se face după cum urmează: Suma cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în cazul vătămării corporale sau a decesului este calculată conform Anexei 1 (aceasta se regăseşte la dosar fond) din cadrul acestei proceduri. Anexa 1 este reprezentată de tabelul FPVS privind costul pe zi de îngrijiri medicale, actualizat cu indicele de creştere a salariului mediu net pe economie conform Institutului naţional de Statistică, la nivelul luni octombrie. În aceste condiţii, cuantumul daunelor morale ar fi trebuit să fie, comparativ cu cel din Ghid, crescut cu un procent de cel puţin 37%.

Pe de o parte, pârâtul nu a respectat nici măcar propria procedura internă, ci a preluat sumele din Ghid dispunând plata despăgubirilor doar în raport de acestea, fără a proceda la o actualizare sau la o evaluare pe speţă, iar pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut în motivare faptul că, procedura internă folosită de către pârât este validată de către asigurătorul I. S.A., fără a exista vreo dovadă la dosar în acest sens.

Referitor la faptul că singurul criteriu avut în vedere de pârâtă la determinarea daunelor morale şi menţinut de către instanţă de fond ca şi criteriu obiectiv a fost "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S), recurenţii-reclamanţi arată că acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor doar în baza acestui Ghid se ignoră dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Or, în anul 2018, se doreşte a se avea în vedere concluziile Ghidului, care fac referire la anii 2009-2010, fără a se proceda la o analiză comparativă şi a jurisprudenţei din anii 2011-2017, care a suferit modificări majore.

Ghidul a fost realizat în colaborare de către CSA, UNSAR şi FPVS, iar autorii ghidului propun un sistem de punctaj pentru calculul despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, sistem care are în vedere inclusiv salariul mediu net pentru anul 2010. Precizăm faptul că, nivelul câştigului salarial mediu net lunar pentru anul 2010 în România era de 1407 RON/lună.

În anul 2017, câştigului salarial mediu net lunar în România a fost de 2464 RON conform Institutului Naţional de Statistică, context în care, solicitarea acordării daunelor în baza acestui Ghid ar fi trebuit făcută având în vederea şi creşterea salariului mediu net pe economie. De remarcat este că, din anul 2010 până în prezent, salariul mediu net a înregistrat o creştere de aproximativ 75%, fapt ce ar fi trebuit să genereze şi o indexare a cuantumului despăgubirilor calculate ca şi medie de către FPVS în mod corespunzător.

Pentru anul 2017 în reglementarea actuală prevăzută de Legea nr. 132/2017, se poate observa o majorare substanţială a limitelor de despăgubire pentru vătămări corporale şi decese, acestea fiind stabilite la "un nivel de 6.070.000 Euro echivalent în RON la cursul al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României".

Cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, se arată că reclamanţii din prezenţa cauză au fost pur şi simplu traumatizaţi după pierderile suferite, iar pentru fiecare dintre reclamanţi vestea morţii total neaşteptate a rudelor, în prima zi a anului a fost percepută foarte greu şi acceptată cu foarte mare dificultate.

Atunci când se va aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamanţii din prezenţa cauză, trebuie avută în vedere, în principal, trauma suferită de către membrii acestei familii care şi-au pierdut o fiinţă dragă şi nu numai.

Prin decesul victimelor în tragicul eveniment rutier, reclamanţilor le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever, reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecţiunea şi sprijinul moral a celui ce le-a fost soţ, respectiv tată, fiu, nepot.

Reclamanta, A., a solicitat daune morale atât ca urmare a decesului fiului său, J., cât şi ca urmare a decesului nepotului său, H.. Aceasta a fost pur şi simplu sfâşiată de durere în momentul în care a aflat că fiul lor a decedat, întregul lor univers fiind spulberat. Reclamanta a fost traumatizată sufleteşte pentru toată viaţa. Un părinte nu poate fi în niciun fel pregătit pentru un asemenea groaznic eveniment, iar durerea reclamantei este de neimaginat aceasta fiind nevoită să îşi înmormânteze fiul. Nu se poate exprima în cuvinte durerea acestei mame, care ajunsă la bătrâneţe nu îşi dorea nimic altceva decât să se bucure de copii şi nepoţi. Aceasta era o mamă fericită, băiatul sau era tatăl a două fetiţe minunate, iar fiica sa, F. mamă a unui băiat şi o fată. Nu îşi dorea nimic altceva decât să îşi crească nepoţii şi să îşi ducă bătrâneţea liniştită. Nimic nu avea să prevadă acest tragic sfârşit al fiului său. Legătura dintre părinte şi copil a fost întreruptă crud, mama fiind nevoită să-şi înmormânteze copilul şi mai mult decât atât să fie parte la durerea nepoţilor, a căror suferinţă se va strădui să o aline.

Reclamantele, B. şi C., au solicitat daune morale ca urmare a decesului tatălui lor, J.. Între cele două fete şi tată există o puternică legătură, legătură ce a fost curmata brusc de acest nefericit eveniment. Reclamantele au pierdut fiinţa cea mai dragă, tatăl, în cel mai cumplit mod - un tragic accident auto. Şocul a fost unul foarte puternic resimţit pentru cele două surori, deoarece în acelaşi tragic accident şi-au pierdut şi mama, rămânând orfane de ambii părinţi. Trauma celor două reclamante este mai mult decât evidentă, acestea necesitând şi ajutor de specialitate pentru a putea face faţă acestei situaţii greu de imaginat. Din raportul de evaluare psihologică, întocmit de către psiholog K., reiese faptul că minora C., în vârstă de 12 ani, "evidenţiază vise urâte, simptome vegetative (tremur) caracteristice stării de anxietate, imagine de sine scăzută, regresie - simptome ale sindromului posttraumatic". "Minora C. este afectată din punct de vedere afectiv-emoţional. De asemenea, se remarcă o regresie comportamentală, dificultăţi de concentrare, iritabilitate, agitaţie, uneori sentimentul de izolare, nesiguranţă, ar putea fi simptome ale sindromului de stres posttraumatic".

Reclamantele, F. şi D., au solicitat daune morale ca urmare a decesului fratelui lor, J.. Adulţi cu o viaţă împlinită, durerea fraţilor este diferită de a celorlalte părţi. Fraţii aveau o legătură de afectivitate puternică greu de explicat persoanelor singure la părinţi. Un sentiment de regret şi eşec în legătură cu dorinţa de a îşi proteja fratele îi va urmări tot restul vieţii lor. Acest tragic eveniment a lăsat urme adânci în sufletul reclamantelor, acestea fund nevoite să îşi înmormânteze fratele.

De asemenea, reclamanţii E. şi F., au solicitat daune morale şi ca urmare a decesului fiului lor, H.. Un părinte nu poate fi în niciun fel pregătit pentru un asemenea eveniment groaznic, iar durerea reclamanţilor este de neimaginat, aceştia fiind nevoiţi să îşi înmormânteze copilul, decedat la vârsta tinereţii. Legătura dintre părinţi şi fiu a fost curmată brusc într-un moment în care fiul începuse deja sa îşi răsplătească părinţii pentru educaţie şi creştere prin ajutor şi recunoştinţa la o vârstă la care bărbaţii ating maxima maturitate fizică şi emoţională.

Reclamanta, F., a necesitat ajutorul unui psiholog, aceasta fiind profund marcată de pierderea fiului, dar şi de pierderea fratelui. Din raportul de evaluare psihologică reiese faptul că dna F. "prezintă încărcătura simptomatică specifica stresului posttraumatic: anxietate, stare de vid afectiv, prag scăzut de toleranţă, raptus afectiv-emoţional, irascibilitate, fatigabilitate". Reclamanta F. după tragedia produsă în sânul acestei familii a luat asupra sa creşterea şi educarea celor două minore, fiicele fratelui său şi pentru a nu le destabiliza şi mai mult din punct de vedere emoţional aceasta s-a mutat împreună cu ele şi mama sa în casa copiilor. Din acel moment nu le-a mai lăsat niciodată singure şi şi-a înăbuşit propria durere, durerea pierderii propriului copil, durerea pierderii fratelui, încercând să fie puternică pentru ele şi mama sa care ajunsese la disperare.

Pentru aspectele învederate şi criticile formulate, solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a contestaţiei formulate de reclamanţi şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum acestea au fost solicitate.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor critică sentinţa primei instanţe doar în ce priveşte admiterea în parte a contestaţiei în sensul anularii parţiale a Deciziei FGA nr. 9252/25.09.2017 şi a obligării la plata sumei de 25.000 RON către reclamanta A., cu titlu de despăgubiri morale urmare a decesului nepotului sau H..

Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtului în ce priveşte inadmisibilitatea petitului de obligare directă a FGA la plata despăgubirilor solicitate, soluţie nelegală raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Cererea formulată de A. în calitate de bunică a fost respinsă prin raportare la dispoziţiile art. 1390 şi 1391 din C. civ., din cuprinsul cărora reiese că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumţie care să confere un drept cert la despăgubire doar în baza legăturii de rudenie, cu atât mai puţin în cazul rudelor de gradul 2. Pe de altă parte, conform procedurii FGA de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, nu există posibilitatea acordării unor despăgubiri băneşti victimelor decedate, în lipsa posibilităţii de administrare a unui probatoriu care să releve eventuala legătură de afecţiune şi intensitatea acesteia.

În principal, apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1390 şi 1391 C. civ., implicit a anulat în parte Decizia FGA nr. 142/2016- act administrativ cu caracter normativ, deşi aceasta nu a fost contestată şi, în subsidiar, în măsura în care instanţa de fond ar fi constatat că trebuie acordate daune morale reclamantei L., soluţia corectă pentru a nu-şi asuma competenţe ce au fost atribuite de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA, ar fi fost anularea în parte a deciziilor contestate şi obligarea FGA la emiterea unei noi decizii cu caracter normativ prin care să aibă în vedere completarea Procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016 în ce priveşte sumele acordate bunicilor pentru decesul nepoţilor, respectiv emiterea unei decizii cu caracter individual prin care să fie analizată cererea formulată de A. raportat la considerentele instanţei şi declaraţiile martorului M., respectiv să fie stabilită o sumă cu titlu de daune morale.

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speţă, această situaţie nu se regăseşte, întrucât FGA nu a analizat fondul dreptului pretins de reclamantă, rezumându-se la a emite decizia de respingere prin prisma împrejurării ca Procedura internă nu prevede posibilitatea acordării de sume cu titlu de daune morale bunicilor pentru decesul nepoţilor, fiind invocate dispoziţiile art. 1390-1391 C. civ.

A proceda altfel şi a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie a FGA, negându-ne posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată, marjele acordării unor astfel de sume trebuind convenite inclusiv cu lichidatorul judiciar al I., căci ulterior efectuării plaţii, FGA se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment, cerere ce urmează a fi respinsă întrucât si lichidatorul foloseşte aceeaşi modalitate de cuantificare a daunelor morale ca şi FGA.

Pe de altă parte, instanţa de fond face aplicarea art. 1391 alin. (2) C. civ., fără a arăta însă de ce nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1390 C. civ. privind persoana îndreptăţită la despăgubire în caz de deces, potrivit cărora: (1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat.

Bunica nu era beneficiar al vreunei obligaţii de întreţinere din partea nepotului, nefiind astfel lipsită de ajutor după decesul acestuia. Pe de altă parte, raportat la prev. 1391 C. civ., instanţa poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor şi colateralilor sau soţului pentru durerea încercată ca urmare a decesului victimei. Însă, din cuprinsul textului normativ, reiese că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumţie care să le confere un drept cert la despăgubire doar în baza legăturii de rudenie, cu atât mai puţin în cazul rudelor de gradul 2.

Pe de alta parte, conform procedurii FGA de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, nu există posibilitatea acordării unor despăgubiri băneşti victimelor decedate, în lipsa posibilităţii de administrare a unui probatoriu care să releve eventuala legătură de afecţiune şi intensitatea acesteia.

Pentru aceste motive, reţinând îndeplinite condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi respingerea în întregime a contestaţiei formulate de reclamanta A., sau, în subsidiar, anularea deciziei în sensul obligării FGA la emiterea unui nou act administrativ în ce o priveşte pe reclamantă, act care să ţină cont de anumite criterii/considerente.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte apreciază că recursul acestora este fondat şi va fi admis, iar recursul formulat de pârât va fi respins, ca nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat anularea parţială a deciziei nr. 9252/25.09.2017 şi admiterea integrală a cererii de plată a despăgubirilor.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat, parţial, decizia nr. 9252/25.09.2017, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de la pct. 3 din dispozitivul acestei decizii, a obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 25.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale urmare decesului nepotului său, H. şi a respins în rest acţiunea ca nefondată.

Cu privire la recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., Înalta Curte constată că printr-o primă critică se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale nu este corectă.

Astfel, deşi prima instanţă a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, potrivit cărora:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România", precum şi faptul că, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, nu a ţinut cont de jurisprudenţa instanţelor naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în sensul de a proceda la o judecată în echitate.

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că şi prima instanţă a reţinut că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamanţilor prin decesul a trei membri ai familiei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani, însă în mod greşit a reţinut că pârâtul ar fi stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale menţionat la pct. 1 din dispozitivul deciziei, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", aprobată prin decizia nr. 142/26.05.2016, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul I. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

De asemenea, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a evidenţiat restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială ale reclamanţilor ca urmare a accidentului produs, însă în mod greşit a apreciat că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri. Totodată, în mod greşit a reţinut că procedura utilizată de pârât nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii şi reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă a situaţiei reale şi a împrejurărilor specifice fiecărui caz.

Astfel, în mod greşit prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că reclamantele B. şi C., au pierdut ambii părinţi în accidentul auto, iar din raportul de evaluare psihologică, întocmit de către psiholog K., reiese faptul că minora C., în vârstă de 12 ani, "evidenţiază vise urâte, simptome vegetative (tremur) caracteristice stării de anxietate, imagine de sine scăzută, regresie - simptome ale sindromului posttraumatic, este afectată din punct de vedere afectiv-emoţional şi se remarcă o regresie comportamentală, dificultăţi de concentrare, iritabilitate, agitaţie, uneori sentimentul de izolare, nesiguranţă, ar putea fi simptome ale sindromului de stres posttraumatic".

Prima instanţă trebuia să ţină cont de suferinţa psihică a reclamantei F. care a necesitat ajutorul unui psiholog după pierderea fiului, dar şi a fratelui său, iar din raportul de evaluare psihologică reiese faptul că "prezintă încărcătura simptomatică specifica stresului posttraumatic: anxietate, stare de vid afectiv, prag scăzut de toleranţă, raptus afectiv-emoţional, irascibilitate, fatigabilitate". Recurenta-reclamantă F. după tragedia produsă a luat asupra sa creşterea şi educarea celor două minore (fiicele fratelui său decedat) şi pentru a nu le destabiliza şi mai mult din punct de vedere emoţional aceasta s-a mutat împreună cu ele şi mama sa în casa copiilor, nu le-a mai lăsat niciodată singure şi şi-a înăbuşit propria durere, durerea pierderii propriului copil, durerea pierderii fratelui, încercând să fie puternică pentru ele şi mama sa care ajunsese la disperare.

În mod greşit prima instanţă nu a avut în vedere cu privire la recurenţii-reclamanţi E. şi F., Înalta Curte constată, de asemenea, că un părinte nu poate fi niciodată pregătit pentru un asemenea eveniment (înmormântarea copilului, decedat la vârsta tinereţii), iar durerea acestora nu a fost estompată.

De asemenea, cu privire la recurenta-reclamantă A. Reclamanta, prima instanţă în mod greşit nu a reţinut că aceasta a fost traumatizată sufleteşte având în vedere că un părinte nu poate trece uşor peste pierderea fiului şi a nepotului său, indiferent de vârsta acestora, iar durerea este de neimaginat.

Or, în contextul faptic, FGA nu se putea raporta la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depăşirea pragurilor stabilite prin Decizia nr. 142/26.05.2016 adoptată de FGA, act normativ cu o forţă juridică inferioară C. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă în discuţie contravine şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Instanţa supremă reţine că dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va avea în vedere aspectele de fapt din care rezultă consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Prin urmare, în ceea ce priveşte prejudiciul moral concretizat într-o suferinţă psihică, ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinţei şi, întrucât prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravităţii suferinţei produse trebuie să se facă ţinând seama de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de situaţia personală a victimei, de personalitatea şi psihologia ei, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât susţinerile şi criticile recurenţilor-reclamanţi sunt întemeiate în raport de motivele invocate şi vor fi admise.

În valorificarea orientărilor jurisprudenţiale Înalta Curte reţine că, faţă de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 01.01.2015 asupra vieţii familiale a recurenţilor-reclamanţi, se vor acorda despăgubiri adecvate ce vin să compenseze prejudiciile morale suferite de aceştia, după cum urmează: pentru A. - mama defunctului J. - suma de 80.625 RON; pentru D. şi F. - surorile defunctului J. câte 36.625 RON; pentru B. şi C. - fiicele defunctului J. - câte 36.625 RON; pentru E. şi F. - părinţii defunctului H. câte 80.625 RON; pentru G. - sora defunctului H. suma de 36.625 RON.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu pot conduce la reformarea sentinţei de fond, deoarece controlul de legalitate instituit prin art. 18 din Legea nr. 554/2004 fiind un control de plină jurisdicţie, implică atât anularea actului vătămător, recunoaşterea dreptului pretins, cât şi repararea pagubei.

Din actele dosarului, aşa cum s-a arătat mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă că între reclamanta A., în calitate de bunică, şi defunctul H., nepotul său a existat legătură de afecţiune, iar pierderea provocată de accidentul rutier a afectat-o foarte mult.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu s-a substituit atribuţiilor pârâtului, ci a exercitat prerogativele conferite de lege, respectiv controlul de legalitate al actului şi repararea prejudiciului provocat prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate în raport de motivele invocate şi vor fi respinse.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamanţi, va casa în parte sentinţa recurată, va anula, în totalitate, Decizia nr. 9252/25.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va admite acţiunea formulată de reclamanţii A., D., B., C., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi cu privire la punctul 1 din Decizia nr. 9252/25.09.2017, conform dispozitivului prezentei decizii, va menţine restul dispoziţiilor şi va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., D., B., C., E., F. şi G. împotriva sentinţei nr. 1056 din 08 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează, în totalitate, Decizia nr. 9252/25.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Admite acţiunea formulată de reclamanţii A., D., B., C., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi cu privire la punctul 1 din Decizia nr. 9252/25.09.2017.

Obligă pârâtul să emită o decizie prin care să stabilească reclamanţilor despăgubiri după cum urmează:

- pentru A. - mama defucntului J. - suma de 80.625 RON;

- pentru D. şi F. - surorile defunctului J. câte 36.625 RON;

- pentru B. şi C. - fiicele defunctului J. - câte 36.625 RON;

- pentru E. şi F. - părinţii defunctului H. câte 80.625 RON;

- pentru G. - sora defunctului H. suma de 36.625 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iulie 2020.