Tax liability of insolvent company administrator annulled for failure to prove bad faith

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF-AJFP Olt-Serviciul Fiscal Orăşenesc Corabia şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Serviciul de Coordonare şi Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. CRR_REG- 2683 din 20.02.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.12.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt - Serviciul Fiscal Orăşenesc Corabia, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea actelor ca netemeinice şi nelegale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 496 din 25 septembrie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF-AJFP Olt-Serviciul Fiscal Orăşenesc Corabia şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Serviciul de Coordonare şi Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că din cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, atât instanţa de fond, cat si organul fiscal, nu a indicat în concret şi nu au dovedit implicarea administratorului în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate, ci s-a rezumat doar la a descrie situaţia de fapt şi de drept numai din punct de vedere teoretic, fără să demonstreze legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilităţii societăţii şi fapta administratorului, astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât prin Decizia nr. 1587 din 27 martie 2014.

În cauză, nu s-a dovedit nici existenţa faptei, nici săvârşirea acesteia, nici vinovăţia (sub forma intenţiei) a persoanei chemate să răspundă.

În altă ordine de idei, recurentul arată că în temeiul art. 71 din Legea 85/2014, Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2016 a admis cererea formulată de debitorul S.C. B. S.R.L. privind deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei. În opinia sa, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, trebuie întrunite mai multe condiţii cumulativ: să existe un raport întocmit de lichidatorul judiciar care să menţioneze în mod explicit persoanele cărora le este imputabilă starea de insolvenţă a debitorului, să existe o cerere din partea lichidatorului adresată judecătorului sindic pentru angajarea răspunderii patrimoniale a persoanei care se face vinovată de starea de insolvenţă a debitorului, să existe un raport de cauzalitate între starea de insolvenţă a debitorului şi folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în interesul unei alte persoane. Pe lângă menţionarea persoanelor responsabile de apariţia insolvenţei debitorului, în raportul lichidatorului judiciar, trebuie să existe un raport de cauzalitate între starea de insolvenţă a debitorului şi folosirea bunurilor persoanei juridice în interes propriu. În cauză, nu a fost înstrăinat nici un bun ce aparţine societăţii B. S.R.L., toate aparţin societăţii.

Se mai susţine că în mod greşit instanţa de fond a considerat că termenii de "insolvenţă" şi "insolvabilitate" sunt identici, şi că prevederile Legii nr. 85/2006 au abrogat implicit textele Codului de Procedură Fiscală referitoare la procedura insolvabilităţii, cele două instituţii juridice fiind distincte.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele pârâte au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 19.12.2016, s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a administratorului A. în solidar cu S.C. B. S.R.L. în vederea realizării creanţelor fiscale stabilite în limita sumei de 1.742.742 1ei din care debite în sumă de 1.297.452 RON, reprezentând obligaţii la Bugetul General Consolidat al Statului şi accesorii în sumă de 445.290 RON calculate ca urmare a neachitării lor la scadenţă.

Prin Decizia nr. CRR_REG - 2683 din 20.02.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 19.12.2016.

Conform art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală:

"pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

În ceea ce priveşte antrenarea răspunderii în baza art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, textul legal cere întrunirea a două condiţii pentru antrenarea răspunderii administratorului societar, respectiv existenţa unor obligaţii fiscale ale debitorului societate comercială şi declararea insolvabilităţii acestui debitor.

În privinţa răspunderii reglementate de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, se impun a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii pentru antrenarea răspunderii: calitatea de administrator, neîndeplinirea de către acesta a obligaţiei legale de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale, această neîndeplinire a obligaţiei să se datoreze relei credinţe.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod greşit organul fiscal a apreciat ca fiind îndeplinite dispoziţiile art. 25 Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care nu sunt întrunite elemente constitutive ale faptei stabilite de către respectivele dispoziţii.

Pentru atragerea răspunderii solidare a recurentului, în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L., organul fiscal era dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea acesteia, precum şi reaua-credinţă a persoanei obligate solidar.

Or, atât în cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, cât şi în cuprinsul hotărârii instanţei de fond, se observă că nu se indică în concret şi nu se dovedeşte implicarea recurentului în ajungerea în stare de insolvabilitate a societăţii.

Reaua-credinţă trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, şi trebuie să existe la momentul producerii faptelor, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumţia de vinovăţie în cazul procedurilor arătate mai sus.

Decizia de antrenare a răspunderii solidare nu este motivată în sensul că nu arată argumentele pertinente şi concludente pentru care s-a apreciat că reclamanta a acţionat cu rea-credinţă în scopul determinat de lege, pentru niciuna dintre cele două situaţii reţinute, folosind doar prezumţii.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, corect a apreciat necesitatea întrunirii dispoziţiilor legale pentru atragerea răspunderii solidare, însă raţionamentul nu a indicat care sunt acţiunile de înstrăinare sau ascundere a bunurilor din patrimoniul societăţii, ce bunuri au fost înstrăinate sau ascunse şi nici elementele care să conducă la concluzia că recurentul a fost de rea-credinţă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în mod greşit starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi, pe cale de consecinţă, va dispune anularea actelor administrative contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 496/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF-AJFP Olt-Serviciul Fiscal Orăşenesc Corabia şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Serviciul de Coordonare şi Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare.

Dispune anularea deciziei nr. CRR_REG- 2683 din 20.02.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.12.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt - Serviciul Fiscal Orăşenesc Corabia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.