Precautionary tax seizure validity: requirement for concrete, objective proof of asset dissipation beyond generic statutory recitals

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Suceava solicitând anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.04.2017precum şi suspendarea efectelor acestei decizii în temeiul art. 15 din Legea 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Iasi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 137 din 10 octombrie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava reprezentată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A-FSV 4402/2017 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a procesului-verbal 1288/2017 invocată de către pârâtă, a respins, ca inadmisibile, cererile reclamantei având ca obiect anularea procesului-verbal 1288/2017, respectiv suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A-FSV 4402/2017 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava, având în vedere neachitarea cauţiunii puse în vedere, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că din analiza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.04.2017reiese că acest aspect a fost motivat corespunzător exigenţelor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. În acest sens a fost expusă starea de fapt care a condus la luarea măsurii, prevederile legale ce stau la baza acesteia, s-au reţinut existenţa unor indicii ale pericolului ca operatorul economic să se sustragă, să îţi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

În mod greşit instanţa a reţinut faptul că nu s-a demonstrat că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul.

Scopul măsurilor asigurătorii este de a indisponibiliza şi conserva bunurile urmăribile ale debitorului pentru a se evita degradarea sau dispariţia lor, sau după caz, diminuarea activului patrimonial ai debitorului.

Este greşită susţinerea instanţei de fond conform căreia luarea măsurilor asigurătorii a fost consecinţa unor simple bănuieli ale organului fiscal.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu a avut la bază "simple bănuieli ale organului fiscal", ci suspiciuni rezonabile privind comiterea unor fapte ilicite ce întră sub incidenţa infracţiunilor de evaziune fiscală.

Din întreaga economie a prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală, inclusiv din împrejurarea că instituirea măsurilor asigurătorii este permisă înainte de emiterea titlului de creanţă, reiese că organul fiscal are o marjă de apreciere în ceea ce priveşte condiţiile concrete care ar putea impune luarea măsurilor în discuţie.

Prin urmare, ori de câte ori organul fiscal constată că există pericolul conform căruia contribuabilul supus controlului să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanţelor are dreptul conferit de lege de a dispune de urgenţă măsuri asigurătorii.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.04.2017a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, fiind motivată prin expunerea situaţiei de fapt cât şi în drept. În acest sens a fost expusă starea de fapt care a condus la luarea măsurii, precum şi prevederile legale ce stau la baza acesteia.

Actul atacat respectă prevederile legale referitoare la fondul litigiului, dispoziţiile procedurale precum şi principiile de conduită fiscală.

Scopul Instituirii măsurii asigurătorii a fost tocmai protejarea dreptului de creanţă al statului, iar după individualizarea creanţei datorate într-un titlu, urmând să se procedeze conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. A FSV 4402/27 aprilie 2017 Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava a instituit măsuri asiguratorii în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. până la concurenţa creanţei estimate de 5.995.246 RON. Măsurile concrete luate au constat în poprirea asiguratorie a sumelor datorate reclamantei de terţi precum şi a disponibilităţilor sale din conturile bancare.

Potrivit art. 213 alin. (2) cod procedură fiscală:

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Înalta Curte constată că instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică doar în ipoteze excepţionale şi doar în cazul în care se identifică cel puţin una din cele două situaţii indicate de legiuitor, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale fie prin ascunderea fie prin risipirea propriului patrimoniu.

Scopul instituirii acestei măsuri este acela de a contracara reaua credinţă a debitorului, decelată chiar din faza incipientă a controlului fiscal, respectiv de a asigura colectarea creanţelor bugetare în contextul unui debitor al cărui comportament vădeşte clar intenţia de sustragere de la executare prin cele două variante indicate de legiuitor.

Revine organului fiscal sarcina de a individualiza, în concret, necesitatea instituirii măsurii, respectiv de a motiva, în acord cu scopul legii, măsura asiguratorie luată.

Astfel fiind, un element esenţial al legalităţii deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii fiscale, este acela al motivării concrete, prin încadrarea stării de fapt individualizate în ipotezele prevăzute de art. 213 alin. (2) din C. proc. civ. fiscală.

Simpla indicare a textului legal în baza căruia s-a luat măsura, în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, evident că nu exonerează organul emitent de obligaţia de a menţiona datele concrete care probează că, la data instituirii măsurilor, există vreuna din ipotezele avute în vedere de legiuitor prin art. 213 alin. (2) din C. proc. civ. fiscală.

Pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) C. proc. civ. fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societăţii, vânzarea activelor societăţii, antecedentele fiscale ale asociaţilor sau administratorilor societăţii.

Prin urmare, pericolul nu poate fi decât extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului altele decât operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, întrucât o interpretare per a contrario ar transforma aceste măsuri asigurătorii în regulă şi nu în situaţii excepţionale, aşa cum însuşi legiuitorul o impune.

Organul fiscal a emis un act nelegal din perspectiva nemotivării, respectiv a neindicării în concret a motivelor pentru care se impune luarea celor două măsuri asiguratorii.

Înalta Curte constată că instanta de fond in mod corect a apreciat că organul fiscal s-a limitat la a redacta la capitolul "motivarea dispunerii măsurii asigurătorii" din cuprinsul deciziei două paragrafe care au însă un conţinut eminamente generic şi care reiau practic textul de lege în baza căruia s-a luat măsura, fără a exista o minimă preocupare pentru indicarea, în concret, a modului în care societatea reclamantă pune în practică "practici conştiente, minuţioase şi create cu bună ştiinţă" prin care se va sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.

Temeinic şi legal s-a retinut că nu s-a individualizat în concret în ce constă presupusa acţiune a reprezentanţilor legali ai societăţii sau practicile minuţioase şi conştiente care ar putea îngreuna executarea silită a obligaţiilor fiscale ce urmează a fi stabilite, cum acţionează debitoarea pentru a zădărnici viitoarea executare silită.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recuesul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava împotriva sentinţei nr. 137/2017 din 10 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.