Insolvent company’s bid to suspend €5m Competition Council fine rejected for lack of imminent damage

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.04.2019, sub nr. x/2019, petenta A. S.A.- în faliment, prin lichidator judiciar B. a solicitat suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 63/20.11.2018, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 11 septembrie 2019, a respins cererea de suspendare formulată de petenta A. S.A. prin lichidator judiciar B., împotriva Deciziei nr. 63/20.11.2018, emisă de intimatul Consiliul Concurenţei şi a dispus restituirea cauţiunii stabilită în sumă de 35.537,03 RON pusă la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantă A. S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că încheierea de respingere a cererii de suspendare a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind existenţa cazului bine justificat, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Încheierea atacată, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în sensul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat apreciind că argumentele nu pot fi circumscrise cazului bine justificat care să poată fi analizate în cadrul cererii de suspendare.

O astfel de abordare prudentă este nelegală, deoarece chiar şi pentru efectuarea unei verificări cât de sumare, instanţa tot trebuie să se aplece asupra unor probe, nefiind ţinută a se pronunţa exclusiv bazat pe aserţiunile părţii reclamante.

În cazul de faţă, nu a existat nicio examinare a motivelor de nelegalitate, oricât de sumară, ci pur şi simplu instanţa a refuzat să le analizeze sub pretextul că sunt similare motivelor de nelegalitate invocate în cadrul acţiunii în anularea deciziei.

În opinia recurentei, raţionamentul instanţei nu este corect. Evident că motivele de nelegalitate sunt similare cu elementele care conduc la reţinerea cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ întrucât obiectul ambelor acţiuni în justiţie este, în fond, acelaşi act administrativ. Diferenţa specifică dintre cele două tipuri de acţiuni prevăzute de Legea nr. 554/2004 constă în faptul că instanţa care judecă cererea de suspendare a executării judecă doar pe baza aparenţei de nelegalitate, dar ea se va pronunţa asupra unor motive care ulterior vor face inclusiv obiectului examenului mai aprofundat specific acţiunii în anulare.

Problema neconcordanţei dintre Ordinul de declanşare a investigaţiei şi Decizia Consiliului o reprezintă faptul că ordinul de declanşare a investigaţiei a fost emis pentru o altă faptă decât aceea pentru care a fost emisă Decizia de Sancţionare.

Această analiză nu ar fi presupus cercetarea fondului cauzei, respectiv dacă a fost comisă sau nu o faptă anticoncurenţială, ci a unui aspect extrinsec acestuia, anume a neconcordanţei dintre Ordinul declanşator şi Decizia Consiliului. Prin Încheierea atacată, Curtea de Apel Bucureşti nici nu a luat în considerare acest motiv de nelegalitate.

Instanţa învestită cu judecarea unei cereri de suspendare trebuie să se aplece spre cercetarea aparenţei de legalitate a procedurilor derulate de către autoritatea emitentă a actului, iar prima condiţie este de a avea un act juridic declanşator valabil. Astfel, în cazul dedus judecăţii, în măsura în care există diferenţe între obiectul Ordinului de declanşare şi fapta sancţionată prin decizie, înseamnă că nu a existat un ordin valabil pentru fapta sancţionată, fapt lesne de verificat de către instanţă prin simpla lecturare a celor două înscrisuri.

Recurenta mai arată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Textul de lege împiedică orice eventuală punere în executare a Deciziei C. civ., care ar fi suspendată de drept. Prin urmare, faţă de A., caracterul executoriu al Deciziei C. civ. este la acest moment, derizoriu, dat fiind că orice eventuală procedură de executare silită va fi suspendată.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti este lipsit de logică şi esenţialmente contrar raţiunii Legii nr. 554/2004. În esenţă, instanţa a reţinut că această condiţie a pagubei iminente presupune "diminuarea patrimoniului în mod nelegal" sugerând că ea nu este îndeplinită cât timp "actul atacat se bucură în continuare de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, ceea ce face ca acesta să fie executoriu" şi deci că "punerea în executare a acestora nu poate produce o pagubă iminentă în sensul legii".

În cazul de faţă, amenda este una considerabilă, iar A. este o societate în faliment. Plata sumei de 22.037.036 RON are consecinţe dezastruoase asupra întregii proceduri de faliment, afectând inclusiv drepturile creditorilor (terţi faţă de Decizia C. civ.) care nu şi-ar mai putea recupera creanţele, nefiind o simplă diminuare a resurselor financiare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul pricinii îl reprezintă suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 63/20.11.2018, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Instanţa constată că nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor.

La o examinare sumară a legalităţii deciziei contestate, pe care o permite soluţionarea cererii de suspendare a executării, nu se identifică indicii de nelegalitate vădită, de natură să justifice suspendarea executării deciziei.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

Instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Înalta Curte apreciază că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat, ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, însăşi critici de nelegalitate ce se regăsesc şi în acţiunea în anulare, critici care vizează legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat şi care ar putea susţine acea acţiune întrucât acestea se referă la greşita interpretare şi aplicare de către autoritatea de concurenţă a prevederilor legale incidente, iar verificarea acestora ar obliga instanţa la o analiză profundă şi amănunţită a interpretărilor date de autoritatea emitentă şi a argumentelor invocate de reclamantă, ceea ce ar fi de natură să atragă ante pronunţarea instanţei cu privire la legalitatea actului administrativ.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. - Societate în faliment împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.