Revocation of gambling license: 30-day tax delinquency met before insolvency suspension

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, sub nr. de dosar x/2016, in data de 08.06.2016, astfel cum a fost completata in data de 07.11.2016 si precizata in data de 18.01.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L., societate in insolventa, a chemat in judecata pe paratul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Anularea deciziei nr. 2922/30.10.2015 si a adresei nr. x/10.11.2015 emise de parat.

2. Anularea adresei nr. x/07.12.2015 emise de parat, in soluţionarea plângerii prealabile.

3. Obligarea paratului la plata despăgubirilor materiale, constând in beneficiul nerealizat pe perioada 30.10.2015-30.11.2016, in cuantum de 19.753.417 RON, precum si a dobânzii legale aferente aceste sume.

Prin acţiunea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, sub nr. de dosar x/2016, in data de 07.11.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate in insolventa, a chemat in judecata pe paratul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Obligarea paratului la plata despăgubirilor materiale, constând in beneficiul nerealizat pe perioada 30.10.2015-30.11.2016, estimat provizoriu la cuantumul de 100.000 RON, precum si a dobânzii legale aferente aceste sume.

Prin încheierea de şedinţa din data de 18.01.2017, instanţa a admis excepţia litispendenţei si a dispus reunirea dosarului x/2016 la dosarul nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1522/27.04.2017 Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea a anulat decizia nr. 2922/30.10.2015 si adresa nr. x/10.11.2015 emise de parat a anulat adresa nr. x/07.12.2015 emisa de parat şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului la plata despăgubirilor materiale, constând in beneficiul nerealizat pe perioada 30.10.2015-30.11.2016 si a dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că, în ceea ce priveşte decizia nr. 2922/30.10.2015 prin care a fost revocată licenţa de organizare a jocurilor de noroc, paratul a invocat doar existenta creanţei fiscale de 80.195.546 RON menţionate in decizia de impunere nr. x/25.06.2015 emisa de ANAF-DGAMC constând in impozit pe profit si taxa jocuri de noroc, fară a face nicio referire la faptul ca reclamanta nu ar fi reîntregit garanţia "pentru acoperirea riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat" (impusa de art. 29, alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009).

Cu privire la datoria de 80.195.546 RON instanţa retine că art. 17 alin. (2), lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, care prevede măsura revocării licenţei în cazul existenţei unor datorii restante nu este altceva decât o reflectare a dispoziţiilor art. 15 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ referitor la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc în cazul în care operatorii economici organizatori înregistrează la data depunerii cererii pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligaţii de plată restante faţă de bugetul general consolidatşi, în consecinţă, vor fi aplicabile şi în acest caz prevederile art. 15, alin. (5) din ordonanţa, potrivit cărora:

"Nu se consideră obligaţii de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):

a) obligaţiile restante pentru care operatorii economici au obţinut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentaţiei;

b) obligaţiile datorate şi neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanţa judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;

c) obligaţiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condiţiile legii, după caz.".

În opinia instanţei de fond reclamanta se afla în situaţiile prevăzute de lit. b) şi c) din articolul menţionat mai sus întrucât, la data emiterii deciziei nr. 2922/30.10.2015, prin încheierea de şedinţa din data de 28.10.2015, pronunţata in dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a deschisese procedura insolventei împotriva reclamantei-debitoare, fiind suspendate toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, conform art. 75, alin. (1), teza I, din Legea nr. 85/2014.

Autoritatea publică era la curent cu demersurile întreprinse de societate pentru declanşarea procedurii insolvenţei.

In ceea ce priveşte adresa nr. x/10.11.2015, prin care paratul a adus la cunoştinţa reclamantei ca, dată fiind revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, cererea nr. x/13.10.2015, prin care reclamanta solicitase emiterea unei noi autorizaţii anuale pentru exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a şedinţei din data de 30.10.2015 a Comitetului de Supraveghere al paratului, instanţa a constatat că, în condiţiile în care revocarea licenţei pentru jocuri de noroc a fost anulată, se impune anularea adresei menţionate mai sus. De altfel, instanţa reţine că cererea de emitere a unei noi licenţe a fost pusă pe ordinea de zi aşa cum rezultă din actele de la dosar dar nu a mai fost analizată pe fond datorită revocării licenţei existente.

Deşi a dispus anularea adresei nr. x/10.11.2015, instanţa nu a dispus si obligarea paratului la soluţionarea cererii nr. x/13.10.2015 şi, cu atât mai puţin, la eliberarea efectiva a autorizaţiei pentru exploatarea jocurilor de noroc pariuri in cota fixa, apreciind că reclamanta nu a formulat o astfel de cerere.

Ca urmare a anularii actelor principale, instanţa a dispus si anularea actului subsecvent constând in adresa nr. x/07.12.2015 emisa de parat in soluţionarea plângerii prealabile.

În ceea ce priveşte prejudiciul material, instanţa de fond a apreciat că acesta ar putea fi o consecinţă a neemiterii unei noi autorizaţii or, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat o cerere în acest sens, nu i se poate admite nici cererea de plată a despăgubirilor. Mai mult, instanţa de fond apreciază că prejudiciul invocat de societate era unul eventual şi că nu au fost indicate criteriile care au fost avute în vedere la calcularea lui.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1522 din 27 aprilie 2017, pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia şi constatarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului său, recurentul pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a apreciat că instanţa de fond a interpretat greşit art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 întrucât, potrivit acestui text de lege, revocarea licenţei putea să intervină imediat după ce obligaţiile de plată datorate bugetului general consolidat al statului nu au fost achitate în termen de cel mult 30 de zile de la data la care acestea au devenit scadente.

Or, în speţă, datoriile stabilite prin decizia de impunere nr. x/25.06.2015 au devenit scadente la data de 05.08.2015 şi nu au fost achitate până la data revocării licenţei, fiind depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Un al doilea motiv de recurs, circumscris aceluiaşi caz de casare, se referă la interpretarea greşită a prevederilor legale referitoare la suspendarea obligaţiilor de plată la buget.

În opinia recurentei art. 75 alin. (1) teza I din legea 85/2014 nu este aplicabil în speţă întrucât nu au existat acţiuni judiciare sau extrajudiciare între părţi şi nici măsuri de executare silită. Mai mult, decizia de impunere nu a fost suspendată, cererea adresată instanţei de judecată fiind respinsă.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, de asemenea, recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă, la rândul său, şi-a întemeiat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la soluţia de respingere a cererii de obligare la soluţionarea cererii de emitere a autorizaţiei anuale şi de obligare a pârâtului la emiterea acestei autorizaţii, pe motiv că nu s-ar fi formulat o astfel de cerere, recurenta afirmă că a contestat adresa x/16.03.2017 prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că cererea sa de emitere a autorizaţiei nu a mai fost pusă pe ordinea de zi şi a aflat doar pe parcursul procesului că această cerere a figurat, în fapt, pe ordinea de zi a şedinţei din data de 30.10.2015 iar la momentul la care a avut această informaţie modificarea acţiunii ar fi fost tardivă.

De asemenea, prezenţa unui astfel de capăt de cerere ar fi fost contrară legii şi lipsită de finalitate juridică întrucât, la data acţiunii, expirase perioada pentru care ar fi trebuit emisă autorizaţia anulă astfel încât emiterea pentru trecut a unui astfel de act nu s-ar mai fi justificat.

În opinia recurentei, cererea de emitere a autorizaţiei nu putea să primească decât o soluţie de validare întrucât documentaţia era completă, documentaţiile incomplete nefiind incluse pe ordinea de zi.

Instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că petitul plângerii prealabile formulate de reclamantă a avut drept conţinut atât admiterea cererii societăţii de soluţionare cât şi emiterea autorizaţiei anulate pentru exploatarea jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă.

În concluzie, recurenta afirmă că instanţa de fond, anulând adresa x/10.11.2015 şi răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/16.03.2017 avea obligaţia să constate existenţa dreptului reclamantei la emiterea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, recurenta reclamantă arată că instanţa de fond, dacă ar fi fost nelămurită cu privire la datele necesare cuantificării prejudiciului ar fi trebuit să solicite îndreptarea acestei probleme în cadrul procedurii de regularizare a cererii. De altfel reclamanta nu ar fi putut răspunde acestei solicitări întrucât era necesară administrarea unei expertize contabile pentru calcularea prejudiciului.

În opinia recurentei, reclamante instanţa de fond a greşit respingând proba cu expertiza contabilă întrucât calcularea prejudiciului material nu era o simplă operaţiune aritmetică.

Cât priveşte faptul că lipsea autorizaţia de exploatare pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016, recurenta reclamantă arată că fundamentul pretenţiilor îl constituia chiar anularea adresei nr. x/13.10.2015 ce avea drept efect repunerea părţilor în situaţia anterioară adică în situaţia în care reclamantei îi fusese deja analizată cererea de obţinere a autorizaţiei anuale fiind înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei din data de 30.10.2015.

În plus, conform art. 8 alin. (1) din legea 554/2004 situaţia premisă a reparării pagubei în contencios administrativ o constituie anularea unui act administrativ, chestiune asupra căreia instanţa de fond s-a pronunţat prin hotărârea recurată.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea recursului, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârât, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând probele administrate în cauză şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul pârât este întemeiat, urmând să fie admis cu consecinţa casării sentinţei şi respingerii acţiunii formulate de reclamantă. Totodată, va fi respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta reclamantă.

Înalta Curte are în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect următoarele:

Reclamanta a deţinut licenţa pentru organizarea jocurilor de noroc seria x emisa de parat, valabila in perioada 01.12.2011-30.11.2016. In baza licenţei de mai sus, reclamantei i-a fost emisa si autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa seria x valabila in perioada 01.11.2014-31.10.2015 .

Prin decizia nr. 2922/30.10.2015 paratul a dispus revocarea licenţei pentru organizarea jocurilor de noroc seria x, in temeiul art. 17, alin. (2), lit. a) si h1 din O.U.G. nr. 77/2009, reţinând ca reclamanta figurează cu obligaţii restante la bugetul general consolidat, cu o întârziere mai mare de 30 de zile, in suma de 80.195.546 RON, invocându-se in acest sens adresa nr. x/11.09.2015 emisa de ANAF-DGAMC, adresa care făcea trimitere la decizia de impunere nr. x/25.06.2015 emisa de ANAF-DGAMC.

Prin aceeaşi decizie, paratul a constatat si încetată valabilitatea autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa seria x, in temeiul art. 12, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 ("In situaţia în care un operator economic nu mai deţine licenţă de organizare a jocurilor de noroc validă, indiferent de motivul care a generat această stare, autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea acestuia îşi pierd valabilitatea cu aceeaşi dată, iar operatorul economic respectiv este obligat la plata taxelor de autorizare aferente, conform prevederilor art. 14.").

Prin adresa nr. x/10.11.2015, paratul a adus la cunoştinţa reclamantei ca, dată fiind revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, cererea nr. x/13.10.2015, prin care reclamanta solicitase emiterea unei noi autorizaţii anuale pentru exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa, nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a şedinţei din data de 30.10.2015 a Comitetului de Supraveghere al paratului .

Reclamanta a formulat plângere prealabila împotriva celor doua acte de mai sus, aceasta fiind însă respinsa de parat prin adresa nr. x/07.12.2015 .

În drept, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte decizia nr. 2922/30.10.2015 prin care paratul a dispus revocarea licenţei pentru organizarea jocurilor de noroc seria x, in temeiul art. 17, alin. (2), lit. a) si h1 din O.U.G. nr. 77/2009, reţinând ca reclamanta figurează cu obligaţii restante la bugetul general consolidat, cu o întârziere mai mare de 30 de zile, in suma de 80.195.546 RON, instanţa de fond a extrapolat în mod greşit reglementarea aferentă emiterii licenţei de exploatare a jocurilor de noroc la procedura revocării acesteia.

Potrivit art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 "(4) Nu se acordă licenţă de organizare a jocurilor de noroc sau autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situaţia în care operatorii economici organizatori:

a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligaţii de plată restante faţă de bugetul general consolidat;"

Potrivit art. 15 alin. (5) din acelaşi act normativ "(5) Nu se consideră obligaţii de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):

a) obligaţiile restante pentru care operatorii economici au obţinut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentaţiei;

b) obligaţiile datorate şi neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanţa judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;

c) obligaţiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condiţiile legii, după caz."

Pe de altă parte, potrivit art. 17 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă "(2) Comitetul poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situaţii: a) neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii;"

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte observă că prevederile art. 17 alin. (2) nu sunt o simplă o reflectare a dispoziţiilor art. 15, alin. (4), lit. a) din acelaşi act normativ, diferenţele dintre cele două prevederi excluzând aplicarea art. 15 alin. (5) de maniera în care a realizat-o instanţa de fond.

Se observă că, în cazul art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, condiţia pentru respingerea cererii de emitere a licenţei se referă la existenţa unor datorii restante iar această condiţie trebuie să fie îndeplinită la data depunerii cererii. În schimb, în cazul art. 17 alin. (2) din acelaşi act normativ condiţia pentru revocarea licenţei se referă nu doar la neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul de stat ci şi la plata acestora cu o întârziere mai mare de 30 de zile iar condiţia nu mai trebuie să fie îndeplinită la o anumită dată (respectiv la data revocării licenţei, aşa cum apreciază instanţa de fond).

În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond a conferit relevanţă faptului că la data de 30.10.2015, când a fost emisă decizia de revocare a licenţei, fusese pronunţată încheierea de şedinţa din data de 28.10.2015, in dosarul nr. x/2015, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a deschisese procedura insolventei în privinţa reclamantei-debitoare. Înalta Curte constată că până la data deschiderii procedurii insolvenţei se împlinise termenul de 30 de zile calculat de la data la care datoria fiscală în valoare de 80.195.546 RON devenise scadentă (respectiv de la data de 05.08.2015).

Aşadar recurenta reclamantă înregistrase, anterior revocării licenţei, întârzieri mai mari de 30 de zile în plata unor datorii scadente. O eventuală suspendare a executării acestor datorii ulterior împlinirii termenului de 30 de zile nu era de natură să înlăture posibilitatea revocării licenţei. De altfel posibilitatea de revocare a licenţei chiar dacă la data actului de revocare titularul nu mai înregistrează datorii restante rezultă din chiar modalitatea de formulare a condiţiei referitoare la plata datoriilor cu o întârziere mai mare de 30 de zile. Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea ca, până la momentul revocării licenţei, datoria să fie achitată dar plata să se fi făcut cu întârziere mai mare de 30 de zile.

În concluzie, în condiţiile în care a existat o întârziere mai mare de 30 de zile în plata datoriilor scadente faţă bugetul de stat este nerelevant dacă ulterior împlinirii acestui termen a intervenit vreunul dintre cazurile menţionate la art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 77/2009 care fac ca datoria să nu mai fie scadentă. Întrucât datoria stabilită prin decizia de impunere nr. x/25.06.2015 era scadentă de la data 05.08.2015 iar o eventuală suspendare a acesteia nu a putut interveni anterior datei de 28.10.2015 erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 pentru revocarea licenţei şi, implicit, pentru încetarea valabilităţii autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa deţinute de recurenta-reclamantă.

În raport de aceste considerente Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a deciziei nr. 2922/30.10.2015 este nelegală, impunându-se admiterea recursului recurentului- pârât şi casarea sentinţei cu consecinţa respingerii acestui capăt de cerere.

Totodată Înalta Curte constată că nu se mai justifică analizarea motivelor de recurs referitoare la greşita interpretare de către instanţa de fond a normelor privind suspendarea obligaţiilor de plată la buget.

În ceea ce priveşte adresa nr. x/10.11.2015, prin care paratul a adus la cunoştinţa reclamantei ca, data fiind revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, cererea nr. x/13.10.2015, prin care reclamanta solicitase emiterea unei noi autorizaţii anuale pentru exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa, nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a şedinţei din data de 30.10.2015 a Comitetului de Supraveghere al paratului, Înalta Curte constată că anularea ei de către instanţa de fond a fost consecinţa anulării deciziei 2922/30.10.2015.

În condiţiile în care se respinge cererea de anulare a deciziei 2922/30.10.2015 se va respinge şi capătul de cerere referitor la anularea adresei nr. x/10.11.2015. Soluţia Comitetului de supraveghere al recurentului pârât de neanalizare, în şedinţa din data de 30.10.2015, a cererii recurentei reclamante de emitere a unei noi autorizaţii pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016 a fost legală şi temeinică în condiţiile în care, la aceeaşi dată, fusese revocată licenţa de organizarea a jocurilor de noroc măsura fiind menţinută de Înalta Curte.

Este nerelevant dacă neanalizarea acestei cereri echivalează cu o nepunere pe ordinea de zi a şedinţei sau cererea s-a aflat pe ordinea de zi dar nu a primit o soluţie pe fond, această chestiune fiind pur formală, relevant fiind faptul că cererea nu putea fi soluţionată favorabil, la momentul şedinţei recurenta reclamantă nemaiîntrunind condiţiile pentru emiterea autorizaţiei.

Faţă de aceste considerente va fi casată sentinţa şi cu privire la adresa nr. x/10.11.2015, Înalta Curte urmând să respingă şi acest capăt de cerere.

Totodată va fi respinsă şi cererea de anulare a adresei x/07.12.2015 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, soluţia organului administrativ fiind legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte recursul recurentei reclamante, se constată că toate argumentele părţii aveau ca premisă caracterul nelegal al deciziei de revocare a licenţei de exploatare a jocurilor de noroc.

În condiţiile în care Înalta Curte admite recursul recurentului pârât şi respinge cererea de anulare a deciziei nr. 2922/30.10.2015 prin care a fost revocată licenţa de exploatare a jocurilor de noroc nu se mai poate pune problema îndreptăţirii recurentei reclamante la emiterea unei noi autorizaţii de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016 şi la plata unor despăgubiri pentru beneficiul nerealizat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate aceste considerente şi în baza prevederilor art. 496 şi 497 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din legea 554/2004 Înalta Curte va admite recursul recurentului pârât, va casa sentinţa şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea ca neîntemeiată. Totodată, Înalta Curte va respinge recursul recurentei reclamante ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, împotriva sentinţei civile nr. 1522 din 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge în tot acţiunea.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. - Filiala Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.