Civil liability claim by state agency for management negligence: cancellation action dismissed for lack of procedural standing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cancelation action filed by the Ministry of Finance, thereby upholding the prior lower court decision that rejected the Ministry's appeal for lack of procedural standing. The dispute concerned a civil delictual liability claim initiated by a financial prosecutor to recover specific amounts from a state-owned enterprise and its management for alleged damages and unpaid VAT and late payment penalties. The Ministry argued that the earlier dismissal of its appeal based on lack of standing constituted a material error, as the original request included an order for the enterprise to transfer funds to the state budget, which should have implicated the Ministry's interest. The court held that the Ministry lacked standing because it was neither a party to the underlying liability nor a prejudiced party, as accounting expertise confirmed no actual loss or fault by the management, rendering the Ministry's appeal inadmissible; the court further ruled that the material error doctrine was inapplicable because the lack of standing had not been raised as a ground for cassation in the previous appellate stage.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ; Civil liability claim by state agency for management negligence: cancellation action dismissed for lack of procedural standing: The dispute concerned a civil delictual liability claim initiated by a financial prosecutor to recover specific amounts from a state-owned enterprise and its management for alleged damages and unpaid VAT and late payment penalties. The Ministry argued that the earlier dismissal of its appeal based on lack of standing constituted a material error, as the original request included an order for the enterprise to transfer funds to the state budget, which should have implicated the Ministry's interest. The court held that the Ministry lacked standing because it was neither a party to the underlying liability nor a prejudiced party, as accounting expertise confirmed no actual loss or fault by the management, rendering the Ministry's appeal inadmissible; the court further ruled that the material error doctrine was inapplicable because the lack of standing had not been raised as a ground for cassation in the previous appellate stage.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis invoked by the appellant for the cancellation action, which the court evaluated and rejected in the dispositive.
Full text
Asupra contestației în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu actul de sesizare nr. 86/9277/D/2000, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Cluj a investit Colegiul jurisdicțional Cluj al Curții de Conturi, solicitând obligarea:
- pârâtului C.I., la plata unor despăgubiri civile în favoarea R.A. M. - Fabrica M. Gherla, în valoare de 185.497.230 lei, reprezentând daune efective și foloase nerealizate aferente;
- R.A. M. - Fabrica M. Gherla să vireze la bugetul de stat, suma de 40.809.390 lei, cu titlu de T.V.A. și 71.885.741 lei, majorări de întârziere aferente, determinate la 10 noiembrie 2000 și datorate în continuare, până la lichidarea debitului;
- pârâtului M.L., la plata unor despăgubiri civile în favoarea aceleiași fabrici, în cuantum de 71.885.741 lei, precum și a foloaselor nerealizate aferente;
Prin sentința civilă nr. 14 din 23 aprilie 2003, Colegiul jurisdicțional Cluj al Curții de Conturi, reînvestit cu soluționarea cauzei, după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a respins actul de sesizare, reținând inexistența prejudiciului pentru care se pretindea pârâtului C.I., să ia măsuri de recuperare.
De asemenea, a dispus revocarea măsurilor asigurătorii luate prin sentința nr. 23 din 29 mai 2001 și anularea proceselor-verbale de sechestru asigurător întocmite de către Administrația Finanțelor Publice Gherla, privind pe pârâții C.I., M.L. și pe R.A. M. - Fabrica M. Gherla.
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 474 din 12 septembrie 2003, a respins recursurile jurisdicționale declarate în cauză de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Cluj și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, împotriva sentinței.
În privința acestei direcții județene, Curtea a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece recurenta nu are calitatea de pârât și nici aceea de parte prejudiciată.
Prin decizia nr. 8080 din 9 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, împotriva ultimei decizii a Curții de Conturi, ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală.
Și această hotărâre irevocabilă a fost atacată de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu contestație în anulare.
Contestatorul a susținut că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizie, este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, în raport cu obiectul cererii, care vizează și obligarea R.A. M. - Fabrica M. Gherla, să vireze la bugetul statului, suma de 40.809.390 lei, cu titlu de T.V.A. și suma de 71.885.741 lei, majorări de întârziere aferente, nu se poate reține lipsa calității sale procesuale.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ.
Contestația în anulare nu este întemeiată.
Cum deja s-a arătat, prin decizia nr. 474 din 12 septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a stabilit că prejudiciul a cărui recuperare a fost cerută de Procurorul financiar, nu privește Ministerul Finanțelor Publice, care, deci, nu are calitate de pârât sau de parte prejudiciată în prezentul litigiu.
Justețea acestei concluzii rezultă indiscutabil, din expertiza contabilă efectuată în cauză, care a demonstrat că la inventarierea patrimoniului nu au fost constatate lipsuri în gestiune.
În condițiile inexistenței culpei directorului C.I. și a contabilului-șef M.L. și a unui prejudiciu real, care să facă obiectul imputării, nu sunt întrunite cerințele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestor doi pârâți.
Pe de altă parte, din dosar rezultă că Ministerul Finanțelor Publice a fost reprezentat, pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj.
Relevantă rămâne, însă, nu modalitatea de reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a organelor Curții de Conturi cu atribuții jurisdicționale, ci împrejurarea că ministerul, nefiind pârât sau parte prejudiciată, nu avea calitatea de a declara recursul.
În lipsa interesului în exercitarea căii legale de atac, în mod corect s-a apreciat de către instanța de judecată, că Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, deși nu avea calitate procesuală.
În sfârșit, prezintă importanță și faptul că printre motivele de casare invocate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în recursul declarat împotriva deciziei nr. 474/2003, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, nu se regăsește și lipsa de calitate a Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru acest motiv este inadmisibilă invocarea unei pretinse greșeli materiale, ca temei pentru retractarea hotărârii judecătorești irevocabile, de respingere a recursului declarat pentru alte considerente, decât cel menționat mai sus.
În consecință, urmează a se respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEL LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 8080 din 9 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.