Regulator’s excess-capacity tariff upheld; appellate court quashed for per-point aggregation of reserved capacity.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul constituite în cadrul ANRE.

1.2. Prin precizările expuse cu ocazia şedinţei publice din data de 14.11.2017, desfăşurate în dosarul nr. x/2017, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar apoi prin cererea precizatoare din data de 20.11.2017, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., introducerea în cauză a SNTGN Transgaz S.A, în calitate de intervenient forţat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2579 din 05.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. şi a anulat Hotărârea nr. 22/31.05.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 2579 din 05.06.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat, la data de 10.08.2018, recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, iar în urma rejudecării litigiului pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată şi menţinerea Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale, ca temeinică şi legală.

Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că, sentinţa recurată este nelegală, întrucât nu respectă cerinţa motivării prevăzută imperativ de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Consideră că instanţa nu a motivat corespunzător sentinţa civilă în speţă, or motivarea hotărârii este un aspect esenţial care trebuie să apară in prima facie, pentru ca oricare dintre părţi să poată înţelege de ce judecătorul fondului a pronunţat o soluţie. Instanţa este obligată să demonstreze în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, de ce a admis susţinerile unei părţi şi de ce Ie-a respins pe ale celeilalte, de ce a găsit întemeiată/neîntemeiată o probă, de ce a aplicat o anumită normă (sau i-a dat o anumită interpretare) etc. Neîndeplinirea acestei obligaţii atrage desfiinţarea hotărârii.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

În speţă, niciun argument adus de ea sau de intervenientul forţat nu a fost reţinut de către instanţa de fond. Mai mult decât atât, în motivarea sentinţei recurate, nu se regăseşte nicio referire la raţiunea care a stat la baza înlăturării susţinerilor sale, invocate în întâmpinare, în susţinerile orale şi în concluziile scrise, iar instanţa de fond s-a rezumat la a judeca întreaga situaţie de fapt enunţând doar art. 13, art. 13A1, art. 14, art. 17, art. 18 şi art. 99 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi realizând în final, în doar 5 paragrafe (jumătate de pagină), o interpretare profund eronată a dispoziţiilor art. 99 din Codul reţelei, respectiv a modului de calcul a tarifului de depăşire a capacităţii rezervate.

Recurenta pârâtă apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect arată că, unica argumentare a instanţei de fond care a stat la baza admiterii cererii de chemare în judecată şi anulării Hotărârii nr. 22/31.05.2017 a fost greşita interpretare a dispoziţiilor cuprinse în art. 99 din Codul Reţelei, respectiv a modului în care SC| calculează tariful de depăşire a capacităţii rezervate, în concret, a noţiunilor de sumă a capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi) - C(UTL) şi sumă a capacităţilor rezervate de UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNŢ (MWh/zi) - C(REZ), reţinându-se că, după cum se observă, tariful pentru depăşirea capacităţii reprezintă diferenţa dintre o componentă fixă şi una variabilă, aceasta din urmă fiind o sumă a capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT.

Această aserţiune este profund eronată, prin raportare la conţinutul art. 99 din Codul Reţelei, care, deşi redat integral de judecătorul fondului, nu a fost înţeles corespunzător.

În concret, potrivit prevederilor art. 99 din Codul reţelei, "Pentru fiecare zi gazieră şi fiecare tip de puncte de intrare/ieşire in/din SNT la care UR a depăşit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depăşire a capacităţii rezervate (TDCR) calculat astfel:

TDCR = RC(f) x fC(UTL) - C(REZ)], unde: RC(f) - componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/h);

C(UTL) - suma capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi);

C(REZ) - suma capacităţilor rezervate de către UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT(MWh/zi):'

Prin urmare, în primul rând, tariful pentru depăşirea capacităţii reprezintă o înmulţire dintre o componentă fixă - RCfJ şi una variabilă - fC(UTL) - C(REZ)], nu o "diferenţă dintre o componentă fixă şi una variabilă", aşa cum reţine inexact instanţa de fond.

În al doilea rând, componenta variabilă (C(UTL) - C(REZ)] reprezintă o diferenţă dintre suma capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT şi suma capacităţilor rezervate de către UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi), nu o "sumă a capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT", aşa cum reţine la fel de inexact instanţa de fond.

Consideră aşadar greşit raţionamentului instanţei de fond, şi anume aceea că, potrivit Codului Reţelei, aceste sume ale capacităţilor utilizate efectiv, respectiv rezervate, se referă la suma capacităţilor, pe fiecare punct de intrare/ieşire în/din SNT, aferente fiecărui contract pe care 1-a încheiat UR: anual, trimestrial, lunar şi zilnic.

În concret, în conformitate cu procedura aplicabilă, utilizatorii de reţea au posibilitatea de a rezerva capacitate pe orizonturi de timp diferite - anual, trimestrial, lunar şi zilnic - în condiţii unitare de acces, respectiv, prin transmiterea solicitărilor de capacitate pentru produsele de capacitate, numai în anumite perioade de timp, clar delimitate. De asemenea, produsele de capacitate sunt oferite secvenţial, respectiv, mai întâi cele anuale, apoi cele trimestriale, cele lunare şi cele zilnice, fapt ce oferă posibilitatea utilizatorilor de reţea de a rezerva capacitate de transport, în conformitate cu necesităţile acestora, determinate pe baza profilelor de consum ale clienţilor din portofoliile proprii, inclusiv a caracterului sezonier al consumului anumitor categorii de clienţi.

În funcţie de tipul de contract de rezervare de capacitate (anual, trimestrial sau lunar), există o tarifare diferită, mai mică pentru contracte pe termen lung şi mai mare cu cât perioada de contract este mai mică, respectiv mai mare pentru iarnă şi mai mică pentru vară.

În Anexa nr. 2 a fiecărui contract se regăseşte "Capacitatea de transport rezervată în punctele de intrare în/ieşire din SNT\ unde sunt înşirate punctele de intrare/ieşire în/din SNT.

Prin urmare, UR poate avea capacitate rezervată pentru un anumit punct de intrare/ieşire în/din SNT pentru un an gazier şi de asemenea, să încheie ulterior, pentru acelaşi punct de intrare/ieşire în/din SNT, un contract de rezervare de capacitate pentru un trimestru, multiplu de trimestre sau lunar. Este evident că într-o atare situaţie, suma capacităţilor rezervate pentru fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT este suma capacităţilor rezervate ne fiecare punct în parte prin contracte anuale, trimestriale sau lunare.

Pentru calculul sumei capacităţilor efectiv utilizate, OTS va măsura pe fiecare tip de intrare/ieşire în/din SNT ce capacitate a utilizat efectiv UR, raportat la capacităţile rezervate.

Dacă suma capacităţilor utilizate este mai mare decât suma capacităţilor rezervate (sume calculate cum am arătat anterior), rezultă că există o depăşire de capacitate Rezervată. Astfel diferenţa dintre suma capacităţilor utilizate şi suma capacităţilor rezervate va fi înmulţită cu componenta fixă RC(f), care este, întotdeauna, în perioada 1 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017, aceea indicată în Anexa 1 a Ordinului ANRE nr. 36/2016, şi anume tariful zilnic, fie pentru vară, fie pentru iarnă, în funcţie de anotimpul în care se înregistrează depăşirea zilnică.

Aşadar, este profund eronată concluzia instanţei de fond conform căreia "cel de-al doilea termen al ecuaţiei nu se poate referi la un singur punct de intrare/ieşire decât în cazul particular în care UR nu are decât un singur punct de intrare şi unul de ieşire. In cazul în care ar fi urmărit calculul tarifului în modul propus depărată ANRE, textul art. 99 ar fi folosit termenii RCf, CUTL şi CREZ prin raportare la fiecare punct, iar nu la fiecare tip deplinele de intrare/ieşire".

Prevederile art. 99 trebuie corelate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, întrucât rezervarea de capacitate, facilitatea de transfer de capacitate şi determinarea respectării şi asigurării nivelului capacităţii rezervate, respectiv aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate sunt operaţiuni care se fac în fiecare dintre punctele descrise la art. 18 alin. (2) din Codul reţelei.

Cu referire la această corelare absolut necesară a art. 99 cu art. 18 alin. (2) din Codul Reţelei, judecătorul de fond conchide astfel: "Curtea nu poate reţine trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul Reţelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate, însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, analizat anterior".

Este evident că, pentru a putea face aplicarea art. 99 din Codul Reţelei, OTS trebuie mai întâi să analizeze fiecare tip de punct, respectiv de intrare sau de ieşire în/din SNT, conform art. 18 alin. (2) din Codul Reţelei, să vadă ce rezervări de capacitate s-au făcut pe acel tip de punct (anual, semestrial sau lunar), să vadă dacă există suplimentări acceptate de capacitate (de azi pentru mâine) sau eventuale transferuri de capacitate rezervată din alt punct în punctul respectiv, să vadă cât din capacitatea totală astfel rezervată a fost efectiv utilizată, iar dacă suma capacităţilor utilizate efectiv este mai mare decât suma capacităţilor rezervate în acel tip de punct de intrare sau de ieşire în/din SNT, să realizeze tarifarea conform formulei din art. 99 din Codul Reţelei, prin înmulţirea acestei diferenţe cu tariful de rezervare de capacitate la nivel zilnic, stabilit de ANRE prin Ordinul nr. 39/2016, în anotimp de vară sau de iarnă, după caz.

Nu se poate menţine ca temeinică şi legală, aşadar, concluzia judecătorului fondului, potrivit căreia tip de puncte de intrare ar însemna totalitatea punctelor de intrare în SNT, respectiv că tip de puncte de ieşire ar însemna totalitatea punctelor de ieşire din SNT, întrucât această interpretare echivalează cu pedepsirea acelor utilizatori de reţea diligenţi, care au uzat atât de facilitatea de transfer de capacitate, cât şi de suplimentarea de capacitate pe fiecare punct, pentru a avea un program de transport cât mai apropiat de realitate. în acelaşi timp, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacităţii rezervate şi tariful depăşirii de capacitate rezervată, o atare interpretare ar însemna motivarea pozitivă a unui comportament pasiv al utilizatorilor de reţea, care nu s-ar baza pe redarea nevoilor lor reale în programul de transport, ci pe anularea diferenţelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată şi capacitatea utilizată pe acelaşi tip de puncte.

Cu referire la hotărâri ale aceleiaşi comisii de dispute, cu exact acelaşi obiect, care se referă şi la alţi utilizatori ai reţelei decât intimata reclamantă din prezenta cauză, înţelege să invoce practic judiciară

3.2. La data de 21.08.2018, împotriva aceleiaşi sentinţe civile nr. 2579 din 05.06.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs şi intervenienta forţată Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., prin care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta intervenientă arată că, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu s-a analizat şi nu s-a precizat care sunt motivele pentru care susţinerile sale au fost respinse.

Astfel, instanţa nu a analizat criticile formulate de către reclamantă împotriva hotărârii Comisiei, analiza sa fiind proprie şi fără justificare, aceasta limitându-se doar la a preciza doar de ce a respins două dintre susţinerile pârâtei şi nu motivele pentru care acţiunea reclamantei a fost admisă, respectiv motivele pentru a admis criticile reclamantei; instanţa a admis cererea reclamantei fără a exista o motivare în ceea ce priveşte admiterea criticilor reclamantei.

Instanţa nu a motivat hotărârea în ceea ce priveşte respingerea apărărilor pe care le-a formulat în calitate de intervenient forţat, acestea nefiind nici măcar analizate de către Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa nu a reţinut şi nici nu a analizat criticile Trangsaz, nu a prezentat niciun motiv pentru care acestea nu au putut fi primite.

Prin motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta intervenientă apreciază că sentinţa atacată este nelegală fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 13, art. 131, art. 17, art. 171, art. 18 alin (2), art. 31, art. 51, art. 80. art. 99 şi art. 101 din Codul reţelei.

Astfel, deşi se admite faptul că există mai multe tipuri de puncte de intrare/ieşire în/din SNT, instanţa în mod eronat a aplicat prevederile articolelor precizate anterior, în continuare recurenta explicitând operaţiunea de calcul conform art. 99 din Codul reţelei.

De asemenea, se arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, apreciind în mod greşit că nu poate reţine trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi să fie stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, amintit anterior", în tipurile de puncte prevăzute la art. 18 alin. (2) din Codul reţelei aplicându-se şi determinarea respectării capacităţii rezervate, nu doar aplicarea tarifelor astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa. Considerentul precizat anterior este eronat atât prin prisma faptului că nu ia în considerare întregul text al art. 18 alin. (2) lit. i), cât şi întregul text al art. 18 alin. (2), cât şi prin prisma faptului că este lipsit de logică a considera că aplicarea tarifelor se face în punctele descrise la art. 18 alin. (2) însă nu trebuie să fie calculate pentru fiecare dintre acestea. Mai exact, din interpretarea instanţei ar rezulta că tarifele luând în calcul nişte tipuri de puncte iar aplicarea tarifelor s-ar face în alte tipuri de puncte, respectiv în punctele prevăzute la art. 18 alin. (2) din Codul reţelei. Ori, art. 99 din Codul reţelei prevede modul de calcul al tarifului aferent depăşirii de capacitate rezervată, tarif care se calculează pentru "fiecare zi gazieră şi pentru fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care UR a depăşit capacitatea rezervată", tarif care se calculează prin înmulţirea componentei fixe cu diferenţa dintre suma capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT şi suma capacităţilor rezervate de către UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT. Tipurile de puncte prevăzute la art. 99 din Codul reţelei nu sunt si nu pot fi altele decât cele prevăzute la art. 18 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Recurenta intervenientă arată că a corelat prevederile art. 99 cu cele ale art. 18 alin. (2) din Codul reţelei şi a calculat depăşirea capacităţii rezervat în fiecare punct descris în norma mai sus citată, cu atât mai mult cu cât art. 99 nu reprezintă o normă specială, derogatorie de la restul normelor cuprinse în Codul reţelei.

Potrivit regulii de interpretare logică, actul normativ trebuie interpretat în sensul aplicării lui şi nu în sensul neaplicarii. în schimb, în interpretarea intimatei-reclamante A. S.A., aplicarea dispoziţiilor art. 51 şi art. 80 din Codul reţelei nu mai are sens. Legiuitorul a oferit posibilitatea utilizatorului de reţea de a-şi transfera capacitatea între puncte de acelaşi tip şi chiar de a o suplimenta în fiecare punct de intrare/ieşire, în limita capacităţii tehnice, astfel încât, pe de o parte, să aibă un program de transport convenit cu Operatorul de Transport şi de Sistem - "OTS" (si obligatoriu pentru acesta) cât mai apropiat de nevoile sale reale şi, pe de altă parte, să nu fie nevoit să suporte contravaloarea tarifului de depăşire a capacităţii rezervate. Interpretarea A. S.A. echivalează cu pedepsirea, de către emitentul actului normativ, a acelor utilizatori de reţea diligenţi, care au uzat atât de facilitatea de transfer de capacitate, cât şi de suplimentarea de capacitate pe fiecare punct, pentru a avea un program de transport cât mai apropiat de realitate.

În acelaşi timp, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacităţii rezervate şi tariful depăşirii de capacitate rezervată, interpretarea A. S.A. ar însemna motivarea pozitivă a unui comportament pasiv al utilizatorilor de reţea, care nu s-ar baza pe redarea nevoilor lor reale în programul de transport, ci pe anularea diferenţelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată şi capacitatea utilizată pe acelaşi tip de puncte, aşa cum interpretează fiecare dintre ei acest tip.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.10.2018, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta - pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi recurenta - intervenientă SNTGN Transgaz S.A. ca nefondate şi menţinerea drept legală a sentinţei nr. 2579/05.06.2018.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 10.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 14.04.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi de intervenienta SNTGN Transgaz S.A sunt fondate, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Întrucât prin cele două recursuri formulate în cauză se aduc aceleaşi critici de nelegalitate sentinţei atacate, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora în raport de susţinerile ambelor părţi.

Un prim motiv de casare invocat de ambele recurente, îl constituie cel subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea arătând că, în esenţă, sentinţa instanţei de fond nu este motivată.

Înalta Curte nu poate achiesa la aceste critici.

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurente, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, aşa cum susţin recurentele, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemulţumirile recurentelor, valorificate, în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurente, constând în încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte îl consideră fondat.

Astfel, prin Hotărârea nr. 22/31.05.2017 adoptată de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare din Domeniul Energiei, contestată de intimata reclamantă, s-a reţinut că modalitatea de calcul a depăşirii capacităţii rezervate în derularea contractelor x/22.09.2016, nr. y/22.09.2016, z/22.09.2016, w/21.12.2016, t/28.10.2016, s/28.10.2016, q/23.11.2016, r/23.11.2016, 36L/28.12.2016, 37L/28.12.2016, 60L/25.01.2017 şi 61L/25.01.2017 a respectat prevederile art. 99 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Problema de drept în prezenta cauză o constituie modul de calcul al tarifului pentru depăşirea capacităţii rezervate, generat de interpretarea dispoziţiilor art. 99 din Codul reţelei, în temeiul cărora S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis facturile refuzate la plată de către reclamanta A. S.A..

Instanţa de fond, în considerentele hotărârii atacate, a reţinut că, tariful de depăşire a capacităţii rezervate, calculată în conformitate cu art. 99 din Codul reţelei, reprezintă diferenţa dintre o componentă fixă şi una variabilă, aceasta din urmă fiind o sumă a capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT, iar cel de-al doilea termen al ecuaţiei nu se poate referi la un singur punct de intrare/ieşire decât în cazul particular în care UR nu are decât un singur punct de intrare şi unul de ieşire.

Instanţa de fond a mai reţinut că, autoritatea pârâtă a interpretat în mod eronat prevederile din Codul reţelei care reglementează modul de calcul al tarifelor pentru depăşirea capacităţii şi nu se poate reţine trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate, însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, analizat anterior.

Înalta Curte constată:

Potrivit art. 99 din Codul reţelei, pentru fiecare zi gaziera şi fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care UR a depăşit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depăşire a capacităţi rezervate (TDCR) calculat astfel:

TDCR = RC{f) x [C(UTL) - C(REZ)], unde:

RC(f) - componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/ri);

C(UTL) - suma capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi);

C(REZ) - suma capacităţilor rezervate de către UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi).

Altfel spus, pentru fiecare zi gazieră si fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care utilizatorul de reţea a depăşit capacitatea rezervată maximă cu mai mult decât limitele intervalului specificat în Tabelul 4, utilizatorul reţelei va plăti un tarif de depăşire a capacităţii rezervate.

Rezervarea de capacitate se face de către UR (utilizatorul de reţea) în punctele de intrare în SNT şi în punctele de ieşire din SNT, în unităţi de energie. Procesul de rezervare de capacitate prevăzut de Codul reţelei are în vedere respectarea principiilor consacrate prin legislaţia europeană în domeniu, în special cele referitoare la accesul transparent şi nediscriminatoriu al potenţialilor UR la serviciul de transport.

Posibilităţile de rezervare permit UR să îşi optimizeze costurile cu acest element component al serviciului de transport şi să îşi ajusteze portofoliile de capacităţi în cursul anului în funcţie de eventualele elemente neprevăzute de către UR la momentul rezervării de capacitate anuală şi trimestrială;

Codul reţelei, în art. 80, prevede posibilitatea UR de a-şi transfera capacitatea rezervată între puncte de acelaşi tip şi chiar de a o suplimenta în fiecare punct de intrare/ieşire, în limita capacităţii tehnice, astfel încât să aibă un program de transport convenit cu OTS (şi obligatoriu pentru acesta) cât mai apropiat de nevoile sale reale şi, pe de altă parte, să nu fie nevoit să suporte contravaloarea tarifului de depăşire a capacităţii rezervate.

De asemenea, conform art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, în toate punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT, indiferent dacă acestea sunt sau nu grupate în puncte virtuale, se aplică următoarele proceduri/operaţiuni prevăzute de Codul reţelei:

a)comunicarea datelor operative zilnice, necesare programării/dispecerizării activităţii de transport al gazelor naturale pentru ziua următoare;

b)măsurarea.

(2) În punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum şi în punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 171 alin. (2) lit. b)-d) se aplică următoarele proceduri/operaţiuni prevăzute de Codul reţelei:

a)rezervarea de capacitate;

b)comunicarea programului de transport;

c)nominalizarea/renominalizarea;

d)corelarea nominalizărilor;

e)alocarea;

f)returnarea voluntară de capacitate;

g)FTC;

h)transferul obligatoriu de capacitate;

i)determinarea respectării şi asigurării nivelului capacităţii rezervate şi plicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate.

(3) În punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 171 alin. (2) lit. a) se efectuează operaţiunea de însumare a alocărilor făcute pe punctele fizice de ieşire ce compun fiecare punct virtual de ieşire spre sisteme de distribuţie în scopul determinării dezechilibrelor zilnice.

Punctele de intrare şi de ieşire în/din SNT sunt definite de art. 13 şi 17 din Codul reţelei.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, verificarea legalităţii aplicării de către recurenta pârâtă ANRE, ca autoritate administrativă competentă, a dispoziţiilor art. 99 din Codul releţei, trebuia făcută coroborat cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din acelaşi act în condiţiile în care, prevederile art. 99 nu precizează care sunt tipurile de puncte în raport de care să se determine respectarea nivelului capacităţii rezervate şi să se aplice tariful aferent depăşirii de capacitate rezervată.

Astfel, art. 18 alin. (2) din Codul reţelei identifică în mod clar şi fără echivoc punctele de intrare/ieşire la nivelul cărora se aplică procedura de determinare a respectării şi asigurării nivelului capacităţii rezervate şi aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate, punctele/fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie fiind în mod explicit menţionate în rândul punctelor de ieşire pentru care se aplică această procedură, fiind luate în considerare, în mod explicit, la nivel individual şi nu la nivel virtual, sau grupat în punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum si în punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 17' alin. (2) lit. b)-d).

În concluzie, prin interpretarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că suma capacităţilor prevăzută în formula de calcul a depăşirii de capacitate rezervată, în mod corect se interpretează ca fiind suma capacităţilor, pe fiecare punct de intrare/ieşire în/din SNT aferente fiecărui contract pe care l-a încheiat UR: anual, trimestrial, lunar şi zilnic şi nu cum în mod eronat, o interpretează instanţa de fond şi intimata reclamantă. Aşadar suma presupune adunarea capacităţii rezervate de către UR în cadrul fiecărui contract (zilnic, lunar, trimestrial şi anual) pe care acesta îl are încheiat cu Transgaz, pe fiecare dintre punctele descrise în art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, si nu o sumă a punctelor, aşa cum eronat a interpretat instanţa de fond, iar Transgaz a adunat capacitatea rezervată de către în cadrul fiecărui tip de contract încheiat cu intimata reclamantă în fiecare dintre punctele descrise în cuprinsul art. 18 alin. (2) în care a rezervat capacitate.

De altfel, dispoziţiile art. 51 şi art. 80 din Codul reţelei prevăd posibilitatea utilizatorului de reţea de a suplimenta capacitatea rezervată şi respectiv, de a solicita operatorului de transport efectuarea unui transfer de capacitate de transport din punctele de intrare/ieşire în/din SNT în care a rezervat capacitatea de transport, în alte puncte de acelaşi tip şi nivel tarifar.

Or, dacă s-ar accepta modul în care instanţa de fond şi intimata reclamantă interpretaează art. 99 din reţea, ar lăsa fără efecte dispoziţiilor art. 51 şi art. 80 din Codul reţelei, întrucât, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacităţii şi tariful depăşirii de capacitate rezervată, utilizatorul de reţea nu ar mai avea interes să solicite realizarea transferului de capacitate de transport între puncte de acelaşi tip, în condiţiile în care ar interveni anularea diferenţelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată şi capacitatea utilizată pe acelaşi tip de puncte (compensarea, aşa cum susţine intimata reclamantă). Legea se interpretează însă în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Pentru toate acestea, Înalta Curte apeciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 99 din Codul reţelei, motivul de nelegalitate a sentinţei atacate invocate de pârâtă şi intervenientă, fiind fondat, intrepretarea dispoziţiilor legale aplicabile fiind corect realizată de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi de intervenienta SNTGN Transgaz S.A, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare, va respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul constituite în cadrul ANRE, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi intervenientul forţat SNTGN Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi de intervenienta SNTGN Transgaz S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2579 din 5 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul constituite în cadrul ANRE, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi intervenientul forţat SNTGN Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021.