Plastic connector housings correctly classified under tariff heading 8547; taxpayer's appeal rejected and CJEU reference refused.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 octombrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regionala Vamala Timisoara, a solicitat:

(i) să se constate nulitatea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329 din data de 29.10.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 29.10.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4762 din data de 06.11.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 06.11.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal, şi, pe cale de consecinţă, (ii) exonerarea societăţii de plata sumei totale de 3.848.050 RON stabilită potrivit deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329 din data de 29.10.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 29.10.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal, reprezentând:

• taxe vamale în valoare de 2.799.345 RON;

• taxa pe valoarea adăugată în valoare de 25.403 RON;

• dobânzi aferente taxelor vamale în valoare de 678.260 RON;

• dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată în valoare de 3.923 RON;

• penalităţi aferente taxelor vamale în valoare de 339.128 RON;

• penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată în valoare de 1.961 RON.

(iii) exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 81.500 RON stabilită potrivit deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4762 din data de 6.11.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 6.11.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal, reprezentând:

• diferenţă penalităţi aferente taxelor vamale în valoare de 79.665 RON;

• diferenţă penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată în valoare de 1.835 RON.

(iv) sa se constate nulitatea Deciziei nr. 308/30.09.2014, emisa de intimata Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala prin Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor;

(v) obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.929.550 RON, reprezentând 3848050 RON obligaţii suplimentare stabilite prin Decizia nr. 4329/29.10.2013 şi 81500 RON obligaţii suplimentare stabilite prin Decizia nr. 4762/6.11.2013, achitate la 31.10.2013 şi respectiv la 13.11.2013, plus dobânda legală la această sumă începând de la data plăţii până la data restituirii efective;

(vi) în subsidiar, în măsura în care din probele administrate va rezulta ca susţinerile reclamantei privind faptul că nu datorează obligaţiile stabilite suplimentar în sarcina sa nu sunt întemeiate, a solicitat obligarea autorităţii vamale la aplicarea dispoziţiilor legale (în particular a articolului 220, alin. (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar) privind neînscrierea în evidenţa contabilă a acestei presupuse datorii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 272 din 22 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regionala Vamala Timisoara.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 272 din 22 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

O primă critică a recurentei este aceea potrivit căreia, hotărârea dată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii şi nepronunţarea de asupra capetelor de cerere vizând anulitatea deciziilor pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329/2013 şi 4672/20143 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 308/2014, rezultând doar faptul că deciziile au fost valorificate la darea sentinţei.

Recurenta consideră că instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile intimatei şi a dat o greşită interpretare situaţiei de fapt, în sensul că produsele importate sunt concepute pentru izolarea conductorilor electrici, deşi, în realitate, sunt concepute pentru a realiza conexiunea electrică a cablurilor electrice; spre deosebire de produsul descris în Regulamentul 277/2013, produsele importate de reclamantă sunt concepute să îndeplinească şi o a treia funcţie (pe lângă cea de izolare electrică şi de fixare), anume aceea de conectare de circuite electrice.

De asemenea, se arată că, instanţa nu a prezentat un argument concret din care să rezulte că reperele importate nu ar fi identice din punct de vedere tarifar cu codul de produs 60983925

Recurenta apreciază că sunt nefondate afirmaţiile că ITO nr. 2010/000753 a fost obţinut pe baza unor elemente incomplete sau incorecte furnizate de reclamantă şi sunt irelevante susţinerile privind necontestarea de către reclamantă a deciziei de anulare a ITO.

Se invocă principiul certitudinii şi al protecţiei aşteptării legitime, conform art. 220 alin. (2) lit. b) din Codul vamal comunitar, recurenta considerând că a fost de bună credinţă la nivelul anului 2010.

Se mai arată că instanţa nu a ţinut cont de opinia expertului cu privire la încadrarea produselor la poziţia tarifară85.38, susţinând eronat că tuburile nu sunt izolatori, deşi acestea se folosesc ca izolatori în procesul de producţie;

Totodată, recurenta invocă greşita înlăturare a declaraţiei martorului, ca neavând putere probatorie deoarece instanţa ar fi putut solicita lămuriri suplimentare din partea martorului, dacă avea îndoieli.

Se arată că la nivel european au existat controverse, diferenţe de interpretare, anterior emiterii Regulamentului 277/2013, aspect care, coroborat cu emiterea ITO, este de natură să susţină buna sa credinţă, existând o eroare comună de interpretare pentru acelaşi tip de produs de către două state membre UE. Arată astfel că, a preluat interpretarea de încadrare în poziţia 85.38 de la o filială a A. din Polonia.

Se mai critică, de asemenea, greşita înlăturare a argumentelor sale privind accesoriile stabilite de organele fiscale, considerând că datoria vamală a luat naştere la momentul deciziei de regularizare şi a achitat la timp toate obligaţiile vamale constatate prin decizie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata arată astfel că, controlul vamal ulterior a avut ca obiect verificarea corectitudini încadrărilor tarifare declarate pentru unele tipuri de marfa importate în perioada 2010-2013, printre care cele declarate:

La data de 02.12.2010, societatea obţine de la Autoritatea Naţionala a Vămilor, Bucureşti, ITO-ul cu nr. 2010/000753, pentru un produs declarat carcasa conector electric din plastic, şi anume reper cod: 60983925, clasificare tarifară NC 8538909999 Alte părţi destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la poziţiile 8535, 8536 sau 8537 şi declară la import toate produsele, repere similare la clasificarea tarifara din NC: 8538909999-Alte părţi destinate exclusiv sau

Încadrarea corectă, stabilită în baza Nomenclaturii tarifare şi statistice şi Tariful vamal comun aprobată prin Reg. CEE 2658/1987, este la NC 8547200000 - piese izolante din material plastic de la poziţia 85.47 - Piese izolante, în întregime din materiale izolante sau conţinând piese simple metalice de asamblare (de exemplu dulii cu filet) încorporate în masă, pentru maşini, aparate sau instalaţii electrice, altele decât izolatorii de la poziţia 85.46; tuburi izolatoare şi piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior, cu taxa vamala 3,7%, întrucât produsele importate de societate sunt în întregime din material izolant şi sunt concepute în scopul izolării şi protejării elementelor terminale ale conductorilor electrici şi nu sunt prevăzute cu contacte electrice.

De altfel după intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 277/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată, a unui produs similar la codul NC 85472000, ca piesă izolantă din material plastic, regulament care are doar rol indicativ şi de ghidare în clasificarea unor produse similare. Autoritatea Naţională a Vămilor, Bucureşti, a anulat ITO-ul cu nr. 2010/000753, prin adresa x/28.03.2013, începând cu data de 12.04.2013. în consecinţa societatea a revenit la prima clasificare, declarând în prezent produsele importate la NC 8547200000.

Societatea însă a extins şi utilizat încadrarea tarifară din ITO obţinută pentru bunul care acoperea doar reperul cu codul 60983925, pentru toate produsele similare şi nu identice, puse în liberă circulaţie în aceasta perioadă, născându-se astfel o datorie vamală.

Referitor la argumentele contestatarei privind cadrul legal aplicabil în perioada 2010-2013, în baza căruia a fost stabilita clasificarea tarifara a produselor, acesta îl constituie Regulamentul CEE 2658/1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, se stabileşte o nomenclatură denumită "Nomenclatură combinată" (NC) bazată pe Convenţia internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (2), denumit "Sistem armonizat" (SA).

Referitor la susţinerea contestatarei că, concluzia organelor de control se bazează în principal pe prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 277/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată, a unui produs similar la codul NC 85472000, se poate constata ca aceasta nu corespunde realităţii aşa cum rezultă din DECIZIA pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 1329/29.10.2013 în baza căruia a fost stabilita clasificarea tarifara a produselor.

De asemenea şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, după apariţia regulamentului (UE) nr. 277/2013, a constatat ca informaţia tarifara privind clasificarea produsului din ITO-ul cu nr. 2010/000753, nu este conforma cu dispoziţiile acestui regulament privind interpretarea Nomenclaturii Combinate, şi în consecinţa anulează ITO-ul emis, prin adresa x/28.03.2013. Daca descrierea produselor ar fi fost conforma cu interpretarea şi aplicarea nomenclaturii combinate a mărfurilor ITO-ul nu ar fi fost anulat, întrucât nu măsurile dispuse prin regulament nu modifică Nomenclatura Combinată a mărfurilor şi nici măcar Notele explicative ale acesteia. În opinia organului de control nu numai ca societatea a detectat eroarea săvârşită de autoritatea vamală, dar a şi determinat o astfel de eroare, prin informaţiile eronate furnizate înscrise în cererea de acordare a ITO, pe motivul că a furnizat o descriere generica a produsului, care sa fie aplicabila tuturor reperelor similare. Dar, din aceasta descriere lipsesc chiar informaţiile absolut necesare unei clasificări corecte, şi anume caracteristicile şi proprietăţile obiective ale bunurilor, astfel cum sunt definite în textul poziţiei din NC şi al notelor de secţiune sau de capitol.

Mai mult societatea este informată de autoritatea vamală că are "posibilitatea de a invoca încă trei luni ITO-ul, cu condiţia de a notifica şi de a pune la dispoziţia autorităţii vamale documente doveditoare în vederea stabilirii îndeplinirii condiţiilor relevante, respectiv daca au fost 'încheiate contracte obligatorii de cumpărare a mărfurilor în cauza."

Societatea nu face o astfel solicitare şi revine la prima clasificare, declarând după data 10.04.2013, produsele importate la NC 8547200000.

Referitor la afirmaţiile contestatarei ca "spre deosebire de produsul descris în Regulamentului (UE) nr. 277/2013, produsele importate de Societate sunt concepute şi destinate să îndeplinească, pe lângă cele două funcţii menţionate în Regulamentului (UE) nr. 277/2013, şi o a doua, cea de funcţie electrică şi anume funcţia de conectare/deconectare de circuite electrice, deoarece sunt astfel concepute încât, împreună cu elementele de contact şi conductorii electrici care se inserează în spaţiile cu care sunt special prevăzute, formează prize respectiv, fişe de curent pentru conectarea cablajelor ce racordează dispozitivele şi aparatele electrice cu care sunt dotate automobilele,"

Societatea face abstracţie de informaţiile furnizate pentru obţinerea ITO-ului cu nr. 2010/000753, şi în care declara ca produsul este o "carcasa de conector electric, confecţionată din material plastic, folosită în producţia cablajelor electrice utilizate pentru autovehicule. Nu este prevăzuta cu contacte electrice sau cabluri. Dimensiuni: 21x26.4x15.8 mm."

În consecinţă se poate constata ca produsele nu sunt "parti de prize/fise de curent pentru conectarea circuitelor electrice. " Daca ar fi "parti de prize/fise de curent pentru conectarea circuitelor electrice. " de ce societatea le-ar fi declarat cu ocazia depunerii declaraţiilor vamale precum şi la rubrica 7 Descrierea mărfurilor din ITO-ul cu nr. 2010/000753, "piese izolante din plastic pentru conector sau carcasa conectori din plastic"?

Este adevărat că organele vamale au avut în principal la baza clasificării, descrierea pusă la dispoziţie şi invocată de societate, dar şi pozele şi schiţele puse la dispoziţie de aceasta, precum şi inspecţia vizuală a produselor la sediul societăţii.

Contestatara se contrazice singură când afirmă că produsele declarate şi descrise ca "piese izolante din plastic pentru conector sau carcasă conectori din plastic" şi care nu sunt prevăzute cu contacte electrice, (conform descrierii din ITO) au funcţie electrică.

Referitor la faptul ca societatea afirmă că a fost obligată ulterior anularii ITO-ului cu nr. 2010/000753, să schimbe clasificarea tarifară pentru toate reperele importate de la poziţia tarifara din NC: 8538 9099, la noua poziţie tarifara din NC:8547 2000, se poate constata de asemenea lipsa de bună credinţă a societăţii deoarece, Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, prin adresa x/28.03.2013, prin care a anulat ITO-ul cu nr. 2010/000753, notifică societatea că dacă doreşte "emiterea unui nou document ITO, care sa precizeze clasificarea tarifară a produsului denumit "carcasa conector electric, poate să completeze şi sa transmită o nouă solicitare de ITO". Societatea nu a solicitat o noua informaţie tarifară declarând după data 10.04.2013, toate produsele importate considerate similare la poziţia tarifara din NC 8547200000, cu taxa vamala erga omnes aferenta de 3.7%.

Referitor la faptul că toate reperele importate de societate în perioada supusă controlului sunt identice din punct de vedere al clasificării tarifare, prin urmare trebuie să fie clasificate la acelaşi cod tarifar chiar dacă societatea a deţinut ITO pentru un singur reper, intimata pârâtă arată că, informaţiile puse la dispoziţie de reprezentatul societăţii la întrebarea organului de control privind motivaţia pentru care au simţit nevoia unui ITO pentru produsele: piese izolante din plastic, pe care până la data de 02.12.2010, societatea le declara corect la NC 8547200000, rezultă că solicitarea unui ITO privind încadrarea acestora la NC 8538 9099, a fost determinată de faptul că o filială a aceleaşi societăţi mamă, care îşi desfăşura activitatea în Polonia încadra produsele la acest din urmă cod tarifar cu o taxa vamală mai mică de 1.7% şi nu 3.7%.

Astfel, societatea nu a dorit să clarifice nici înainte şi nici după apariţia Regulamentului (UE) nr. 277/2013 şi anularea ITO-ului cu nr. 2010/000753, dacă produsele importate se clasifică corect şi anume la NC: 8538909900 - - Alte părţi destinate exclusiv sau în principal aparatelor de ta poziţiile 8535, 8536 sau 8537 cu taxa vamala 1.7, sau la NC 8547200000, cu o taxă vamală mai mare, de 3.7%. În consecinţă nu se poate acorda încrederea legitimă debitorului şi nici protecţia prevăzută de art. 220 alin. (2) lit. (b) din Codul Vamal Comunitar.

Cu privire la accesorii şi momentul de la care sunt datorate, intimata invocă prevederile art. 4 şi 232 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al consiliului din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar precum şi prevederile O.G..92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

5. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

5.1. Prin cererea depusă în şedinţa publică din 4 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

1. Regulamentul UE nr. 277/2013 privind punerea în aplicare al Comisiei Europene privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinata este valid? în special, respectivul regulament este lipsit de validitate deoarece încalcă principiului neretroactivităţii regulamentelor care impun sarcini fiscale?

2. Este lipsit de validitate de plano/în întregime şi incompatibil cu TFUE, Regulamentului UE nr. 277/2013 al Comisiei Europene, pentru că impune retroactiv măsuri privind clasificarea tarifară a mărfurilor menţionate în anexa la regulament, respectiv sarcini fiscale, chiar şi în mod indirect, sau lipsit de validitate/incompatibil doar în măsura în care, prin impunerea încadrării tarifare obligatorii NC 8547, produselor cu specificaţiile menţionate în anexa la rubrica 1 tabel importate în amonte faţă de momentul adoptării Regulamentului, se determină o taxă vamală mai mare decât cea identificată iniţial de către contribuabil, pentru operaţiuni determinate - precum cele supuse controlului?

3. Principiul neretroactivităţii legii - Regulamentelor - se opune unei interpretări precum cea dată de organul vamal care, în cadrul unui control ulterior, preluând argumentele şi descrierea din Tabelul Anexă a Regulamentului UE nr. 277/2013 al Comisiei Europene, le aplică în mod retroactiv operaţiunilor de import din amonte şi anterioare actului normativ, recalificând atât propria încadrare tarifară ITO 2010/000573 cât şi încadrările tarifare ale produselor similare ITO, cu consecinţa fiscală a generării unei datorii vamale suplimentară?

4. În lipsa intervenţiei Comisiei Europene prin Regulamentul UE de aplicare nr. 277/2013:

- care sunt criteriile a căror punere în aplicare permit o corectă clasificare pentru produsele similare ITO 2010/000573 în litigiu - poziţia/clasa 8538 sau poziţia/clasa 8547 impusă de organul vamal, respectiv dacă aptitudinea produsului de a forma prize ori fise de curent pentru conectarea cablajelor ce racordează dispozitivele electrice şi aparatele electrice cu care sunt dotate automobilele este un astfel de criteriu, în caz afirmativ se are în vedere aptitudinea produsului de a forma singur astfel de prize ori fise de curent ori împreună cu elementele de contact inserate şi cu conductorii electrici?

- dacă actul administrativ de încadrare tarifară ITO 2010/000573 emis de organul vamal se păstrează ca fiind corect?

- dacă este corectă încadrarea tarifară la poziţia/clasa 8538 subpoziţia tarifară 8538 90 99 99 realizată de către A. S.R.L., pentru produsele similare ca şi proprietăţi obiective -descriptive, de compoziţie şi funcţionale - sau destinaţie, cu cele din ITO- importate în amonte, sau din contra se validează ca fiind corectă încadrarea tarifară impusă prin actul de control -poziţia/clasa 8547 subpoziţia tarifară 8547200000 (pentru Piesele de plastic: conectori şi carcasa de conectori din plastic)?

4. Anularea în baza unui Regulamentului UE nr. 277/2013 al Comisiei Europene privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinata a unui a unui act administrativ ITO 2010/000573 emis anterior în aceleaşi condiţii obiective legate de proprietăţile descrise ale unui produs şi de încadrare tarifară, trebuie interpretat în sensul ca eroarea de interpretare şi de încadrare tarifară a acestor condiţii, este scuzabila doar pentru administraţie nu şi pentru contribuabil, fără ca aceasta să reprezinte o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii şi a cooperării loiale precum şi a principiilor TFUE?

5. În condiţiile în care potrivit unei jurisprudenţe constante a CJUE notele explicative NC şi S.A. privind interpretarea domeniului de aplicare a diferitelor poziţii tarifare ale NC, nu au forţa juridica obligatorie, aceasta caracteristica se reşaseste şi în ce priveşte Regulamentul de aplicare nr. 277/2013, chiar daca acesta conţine expres prevederea finala "Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.", iar în caz afirmativ:

- o normă de interpretare suficient de detaliată şi caracterizată precum cea în cauză poate fi considerată ca fiind o completare a actului normativ, dar sustrasă de la respectarea principiului neretroactivităţii, iar în caz negativ dacă aceasta se răsfrânge asupra validităţii regulamentului?

- poate fi imputată contribuabilului, care s-a bazat pe o normă insuficient caracterizată, realizarea unei încadrări incorecte a unui produs în speţa carcase conectori plastic cod NC 8538, în contextul în care pentru aplicarea şi impunere corelativ corecta legiuitorul comunitar a fost nevoit să intervină ulterior printr-un alt Regulament nr. 277/2013, cu consecinţa impunerii unei datorii vamale suplimentare, fără ca aceasta să reprezintă o încălcare a principiilor Tratatului şi Regulamentelor în discuţie?

6. Utilizarea unei încadrări tarifare iniţiale pe codul tarifar 8547, impus ulterior (după 3 ani de la ultima astfel de încadrare) şi prin Regulamentul UE nr. 277/2013 al Comisiei Europene, urmată de utilizarea încadrării tarifare 8538 (timp de 3 ani), impusă prin actul administrativ de încadrare tarifară ITO 2010/000573, urmată de revenirea (odată cu intrarea în vigoare a regulamentului), la poziţia tarifară iniţială, prin conformarea la acest nou act normativ, se opune invocării şi accesării beneficiului principiului protecţiei încrederii legitime şi a securităţii juridice?

7. Regulamentele incidente în cauza în special art. 1 şi 6 Regulament CEE 2658/1987, art. 79, 201 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 impun autorităţilor statelor membre o obligaţie de a control faptic a produselor importate în întreprinderea controlată?

8. Pentru a verifica dacă refuzul protecţiei încrederii legitime este justificat, dreptul comunitar, în special articolele mai sus menţionate, cuprinde norme care stabilesc sarcina probei sau aceasta face obiectul dreptului naţional, iar în caz afirmativ care sunt acestea?

9. Un produs de plastic - conector şi carcasa de conector - poate fi încadrat corect tarifar chiar şi cu ignorarea rolului pe care ii are în cadrul ansamblului, în caz negativ, ţinând cont de dublul rol a produsului de plastic în litigiu şi anume de realizare a conectării a doua sau mai multe cabluri conductoare de electricitate şi stabilirea joncţiunii între părţile unui sistem în vederea asigurării funcţionalităţii, respectiv de a proteja/izola circuitul creat de efectele negative ale mediului extern pentru conservarea pe termen lung a funcţionalităţii sistemului, poate fi asimilat aceste ca Alte părţi destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la poziţiile 8535,8536,8537 ce corespunde poziţiei tarifare 8538 sau cu aceea de piesa izolanta din materiale izolante (...) pentru maşini, aparate sau instalaţii electrice altele decât izolatorii de la poziţia 8546 specific poziţiei tarifare 8547 impuse de organul vamal, daca produsul final prezintă aceeaşi compoziţie?

10. Care sunt criteriile a căror punere iu aplicare permit o corecta clasificare pentru produsele tuburi izolatoare din plastic în litigiu în poziţia cod 8546 indicata de subscrisa sau 3917 impusa de organul vamal - respectiv dacă învelişul metalic sau din contra consistenta exclusiva de metal obişnuit ori cea de orice material, daca rezistenta la presiune sau caracterul hidrofug, daca izolarea conductorilor electrici unii fata de alţii sunt un criteriu, şi dacă valoarea mai mare a taxei vamale ar trebui sa fie un criteriu care sa confere preponderenta unei poziţii tarifare în detrimentul alteia, pentru produse identice sau similare (de ex. în caz de paritate de argumente)?

11. Dacă există o contradicţie în ceea ce priveşte încadrarea tarifară astfel cum rezultă din Tariful vamal comun şi cea care rezultă din Notele explicative cu privire la acelaşi produs (piese de plastic: conectori şi carcasa de conectori din plastic si/sau produsele tuburi din plastic), care dintre încadrările tarifare menţionate se aplică în cauză?

În motivare, recurenta reia pasaje din hotărârea instanţei de fond.

5.2. La data de 10 februarie 2021, recurenta-reclamantă a formulat următoarele întrebări suplimentare adresate CJUE:

1. Practica diferita la nivelul organelor vamale privind încadrarea tarifara a produselor- identice sau similare - produsului descris în Regulamentul 277/2013 si/sau a produsului cod reper 60983925 - poate fi calificata ca fiind ..eroare a autorităţilor vamale" - cu privire la emiterea în 02.12.2010 a 1TO 2010/000753 si. deci, obiect al primei cerinţe în acord cu jurisprudenţa CJUE în materie, de natura a fundamenta principiul protecţiei încrederii legitime conform art. 220 alin. (2) lit. b) Regulament CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal? în caz afirmativ, poate aceasta sa fie imputabila contribuabilului pentru ea ar fi putut fi detectabila în condiţii rezonabile -adoptarea însăşi a Regulamentului fiind un argument în acest sens?

2. Se opune art. 220 al 2 lit. b) Regulament CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal. principiului securităţii juridice şi jurisprudenţei CUIE, ignorarea sau considerarea ca nerelevante. cu ocazia verificării acordării beneficiului principiului încrederii legitime, a criteriilor statuate pentru stabilirea încadrării tarifare constând în caracteristicile, proprietăţile obiective, a destinaţiei şi funcţiilor produselor importate, în contextul utilizării aceloraşi criterii la stabilirea identităţii de încadrare tarifara dintre codul reper ITO şi produsele similare importate în aval obiect al impunerii vamale suplimentara?

3. Invalidarea ITO 2010/000753/02.12.2010 - consecinţa a adoptării unui nou Regulament şi a incidenţei art. 2 Regulament 277/2013 raportat la art. 12 al 5 lit. a) fi) (ii) şi al 6 Regulament CEE 2913/92 este identica cu anularea ITO în baza art. 8 Regulament CEE 2913/92 sau cele doua sunt proceduri distincte şi speciale, cu efecte specifice?

4. Încetarea valabilităţii/invalidarea ITO produce efecte de drept ope legis, una ictu - şi ex nunc prin efectul direct şi imediat al adoptării Regulamentului 277/2013 raportat la art. 12 al 5 Regulament CEE 2913/1992 al Consiliului sau este necesara emiterea unui act administrativ vamal/fiscal (decizie) şi permisa retroactivitatea efectelor încetării valabilităţii ITO ex tunc -pana la momentul emiterii ITO? Dispoziţiile comunitare antementionate se opun emiterii de către organele vamale naţionale a unei decizii de anulare şi aplicării efectelor specifice anularii/nulităţii, respectiv echivalării Notificării privind posibilitatea continuării activităţii timp de 3 luni de zile cu o astfel de decizie şi efectele ei?

5. Regulamentul CEE 2913/1992 al Consiliului se opune unei practici a autorităţilor naţionale privind utilizarea notificării - în speţă adresa nr. x/28.03.2013-în cazul invalidării în temeiul art. 12 al 5 şi 6 - notificare specifica revocării/anularii?

În argumentarea acestor întrebări, recurenta se adresează în fapt instanţei de recurs cu critici la adresa modului în care instanţa de fond a considerat că ITO este anulat.

6. Punctul de vedere al intimatei-pârâte ANAF

Intimata-pârâtă ANAF a formulat puncte de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Părţile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părţilor într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susţină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanţa naţională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Instanţa în faţa căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 § din TFUE (fost art. 234 TCE) trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre.

Chiar şi instanţele naţionale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanţa unei cereri pentru întrebare preliminară.

În acest sens, în cauza Cilfit, Curtea de Justiţie a stabilit că dacă o parte susţine că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanţa să fie obligată să considere că se află într-o situaţie prevăzută de art. 234, iar instanţele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeaşi putere de evaluare cu toate instanţele, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării puse.

Tot jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit că instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii.

Astfel, chiar în cauza Da Costa, Curtea de Justiţie a subliniat că "o instanţă naţională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Analizând cererea formulată în speţă, Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a solicitării, recurenta-reclamantă tinde în realitate să obţină o veritabilă decizie de îndrumare în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ceea ce excede competenţei sale.

Astfel cum s-a precizat anterior, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se poate face numai în situaţia în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.

Prin urmare, instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Înalta Curte reţine că, în materie, Curtea de Justiţie a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, iar instanţei naţionale îi revine obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de către instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că cererea formulată de către recurenta-reclamantă nu este o veritabilă cerere de sesizare a C.J.U.E., aceasta urmărind soluţionarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene pentru sesizarea instanţei europene în vedere pronunţării unei hotărâri preliminare.

Astfel, constată Înalta Curte că întrebările vizează modalitatea de valorificare a probelor propuse de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, activitate judiciară ce se circumscrie sferei de competenţă a instanţei naţionale. De altfel, în cuprinsul motivării cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene reclamanta critică constant motivarea hotărârii instanţei de fond, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Regulamentului nr. 2913/92 şi a Regulamentului 277/2013, instanţa de control judiciar trebuind să verifice legalitatea sentinţei recurate cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în raport de circumstanţele factuale reţinute şi de probatoriul administrat în cauză. De altfel, se constată că în speţă nu Regulamentul 277/2013 a stat la baza emterii actelor emise de organele vamale.

De altfel, chiar recurenta-reclamantă susţine în cuprinsul cererii de sesizare că referitor la admisibilitatea în principiu a tuturor mijloacelor de probă pe care dispoziţiile de drept procesual ale statelor membre le admit în proceduri similare celei prevăzute la articolul 243 din Codul vamal, precum şi la competenţa instanţei naţionale să determine dacă normele procedurale relevante ale statului membru vizat, prevăd posibilitatea de a prezenta un mijloc de probă constând în Informaţii Tarifare Obligatorii (ITO) emise pentru aceleaşi mărfuri într-un alt stat membru CJUE s-a pronunat prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunţată în cauza C - 153/10 cu privire la interpretarea articolului 12 alin. (2) şi (5) şi articolul 217 alin. (1) din Regulamentul nr. 2913/92 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, precum şi articolul 11 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 12/97, coroborat cu articolul 243 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cu a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97.

În fine, aminteşte instanţa de control judiciar că Recomandările adresate instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012, prevăd:

"12. Cu toate acestea, o instanţă ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern este obligată să sesizeze Curtea cu o astfel de cerere, cu excepţia cazului în care există deja o jurisprudenţă în materia respectivă (iar în contextul eventual nou nu există nicio îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica în speţă această jurisprudenţă) sau a cazului în care interpretarea corectă care trebuie dată normei de drept în cauză este evidentă.

13. Astfel, o instanţă naţională poate, în special în situaţia în care se consideră suficient de lămurită de jurisprudenţa Curţii, să decidă ea însăşi cu privire la interpretarea corectă a dreptului Uniunii şi cu privire la aplicarea acestuia la situaţia de fapt pe care o constată. Cu toate acestea, o trimitere preliminară se poate dovedi deosebit de utilă atunci când se ridică o nouă problemă de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii sau atunci când jurisprudenţa existentă nu pare a fi aplicabilă unei situaţii de fapt inedite."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se impune sesizarea CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la întrebările formulate de recurenta-reclamantă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi Recomandările adresate instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, recursul declarat în cauză, deşi nu excelează prin rigurozitate, motivele de nelegalitate invocate privesc dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Hotărârea recurată va fi verificată, sub un prim aspect, din perspectiva incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., ce constituie un motiv de casare de ordine publică, respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

O primă critică a recurentei este aceea potrivit căreia, hotărârea dată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii.

Deşi clamează existenţa unor motive contradictorii, recurenta nu arată însă în ce ar consta acestea.

Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. Mai mult, se constată că prin argumentele aduse de recurentă se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Mai critică recurenta nepronunţarea de către instanţa de fond asupra capetelor de cerere vizând anulitatea deciziilor pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329/2013 şi 4672/20143 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 308/2014, rezultând doar faptul că deciziile au fost valorificate la darea sentinţei.

Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a suspus controlului de legalitate a instanţei de contencios decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329 din data de 29.10.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 29.10.2013, decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4762 din data de 06.11.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 06.11.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 308/2014.

În condiţiile în care instanţa de fond a respins integral acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, iar în considerente a analizat succint legalitatea deciziilor de mai sus, nu era nevoie ca prin dispozitiv să respingă, distinct, fiecare capăt de cerere.

Aşa fiind, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, în perioada 26.08.2013 - 23.10.2013, A. S.R.L. a făcut obiectul unui control realizat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Serviciul Supraveghere şi Control Vamal Fiscal, privind verificarea corectitudinii încadrărilor tarifare a anumitor bunuri importate în perioada 2010- 2013, respectiv:

"piese izolante din plastic - conector şi carcasă conectori din plastic" şi "Tuburi izolatoare din plastic".

Societatea a derulat în perioada controlată un număr total de 2178 operaţiuni de import/punere în liberă circulaţie produse "piese izolante din plastic- conector sau carcasă conectori de plastic" pe care le-a încadrat în poziţia tarifară de la NC 8538909900 şi le-a taxat cu 1,7% din valoare.

Până la data de 02.12.2010 societatea a declarat aceste produse la NC 8547200000 "piese izolante din material plastic de la poziţia 85.47 - Piese izolante, în întregime din materiale izolante sau conţinând piese simple metalice de asamblare (de exemplu dulii cu filet) încorporate în masa pentru maşini, aparate sau instalaţii electrice, altele decât izolatorii de la poziţia 85.46, tuburi izolatoare şi piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior" cu taxa vamală de 3,7%.

La data de 02.12.2010 societatea obţine de la ANV Bucureşti ITO 2010/000753 pentru un singur produs declarat carcasă conector electric din plastic, şi anume reper cod 60983925, clasificare tarifară 8538909999 - Alte părţi destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la poziţiile 8538,8536 sau 8537 şi începând cu data de 04.01.2011 societatea declară toate reperele similare importate la clasificarea tarifară din ITO.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, aplicabile sunt în cauză este Regulamentul CEE 2658/1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, care constituie baza legala privind clasificarea tarifara a bunurilor puse în libera circulaţie în Comunitatea Europeana.

Regulamentului (CE) 277/2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată, este un regulament interpretativ, care asigură aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, nu este un regulament normativ, nu stabileşte criterii suplimentare celor deja cunoscute pentru clasificarea la o anumita poziţie tarifară, în consecinţă a modifică o clasificare oficiala a autorităţilor vamale cu privire la clasificarea produselor în cauza. De asemenea, prin acesta nu se adoptă o clasificare tarifară diferită faţă de un alt regulament de clasificare anterior, pe care să o modifice sau să o abroge (cu referire la poziţia tarifară 8547). Acest regulament are doar un rol indicativ şi de ghidare în clasificarea unor produse similare la codul NC 85472000, ca piesă izolantă din material plastic.

La baza emiterii actelor emise de autorităţile vamale şi contestate în cauză, nu a stat Regulamentul 277/2013 ci Regulamentul CEE 2658/1987, contrar susţinerilor recurentei potrivit cărora, anularea ITO a survenit ca urmare a modificării legislaţiei comunitare prin Regulamentul (CE) 277/2013 şi aplicării acestuia retroactiv.

O primă critică se referă la faptul că instanţa de fond a dat o greşită interpretare situaţiei de fapt, în sensul că produsele importate sunt concepute pentru izolarea conductorilor electrici, deşi, în opinia recurentei, sunt concepute pentru a realiza conexiunea electrică a cablurilor electrice; spre deosebire de produsul descris în Regulamentul 277/2013, produsele importate de reclamantă sunt concepute să îndeplinească şi o a treia funcţie (pe lângă cea de izolare electrică şi de fixare), anume aceea de conectare de circuite electrice.

Înalta Curte constată că recurenta însăşi, în informaţiile furnizate pentru obţinerea ITO-ului cu nr. 2010/000753 a declarat că produsul este o "carcasa de conector electric, confecţionată din material plastic, folosită în producţia de electrice sau cabluri. Dimensiuni: 21x26.4x15.8 mm", aşa încât, critica este nefondată.

Deşi recurenta continuă să susţină că încadrarea corectă a bunurilor importante "piese izolante din plastic - conector şi carcasă conectori din plastic", este cea corectă din ITO, se constată că, după anularea acesteia, care nu ar fi avut loc dacă descrierea produselor ar fi fost conformă cu interpretarea şi aplicare nomenclaturii combinate a mărfurilor, nu doar că a revenit la declararea acestor produse la NC 8547200000 "piese izolante din material plastic de la poziţia 85.47, aşa cum a procedat până la obţinerea ITO în 2010, dar nu a contestat în vreun fel anularea, nu a înţeles să beneficieze de cele 3 luni în care mai putea beneficia de ITO sau să solicite un nou ITO.

Aşadar, recurenta achiesează la faptul că mărfurile pe care le-a încadrat în poziţia tarifară 8538909999 au fost greşit încadrate în perioada 2010-2013, revenind, fără a solicita informaţii despre anularea ITO, la vechea încadrare, poziţia 85.47. De altfel, recurenta a solicitat această Interpretare obligatorie Tarifară în 2010 doar pentru faptul că o filială a sa din Polonia obţinuse, la rândul său pentru aceleaşi produse o astfel de ITO, însă este de precizat că reperul pentru care recurenta a obţinut ITO nu a mai fost importat de către aceasta decât o perioadă scurtă după obţinerea acesteia. Deşi consideră irelevant faptul că nu a contestat decizia de anulare a ITO, recurenta, în niciun moment nu arată de ce până în anul 2010 a făcut o încadrare corectă în NC 8547200000 a mărfurilor importate şi nu a încercat, după anularea ITO, să obţină informaţii de natură să lămurească încadrarea tarifară a acestor produse

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, dacă se recunoaşte corecta încadrare tarifară a produsului la poziţia 85.47 înainte de 2010 şi după anul 2013, logic, aceasta este încadrarea corectă şi înainte momentul apariţiei Regulamentului 277/2013, regulament care nu face altceva decât să explice de ce încadrarea la poziţia 85.47 este corectă şi de ce este exclusă poziţia 85.38 în baza reglementărilor existente.

Mai mult, recurenta s-a folosit de ITO şi pentru importul altor mărfuri pe care le-a considerat similare fără a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 12 pct. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, titularul unei astfel de informaţii trebuie sa poată dovedi ca: în materie tarifara: mărfurile declarate corespund din toate punctele de vedere cu ale descrise în informaţii.

Aşa cum se poate constata prin simpla comparare a descrierii din rubrica 7 din ITO-ul cu nr. 2010/000753, produsul reper cod 60983925, este o "carcasa de conector electric, confecţionată din material plastic, folosita în producţia cablajelor electrice utilizate pentru autovehicule. Nu este prevăzută cu contacte_electrice sau cabluri. Dimensiuni: 21x26.4x15.8 mm."

Celelalte produse importate conform descrierii, pozelor şi mostrelor puse la dispoziţie de societate cu ocazia controlului, sunt "componente din plastic, prevăzute cu una sau mai multe cavităţi, special concepute pentru inserarea elementelor de contact ale conductorilor din circuitele electrice din autoturisme. Pot fi prevăzute cu garnituri de etanşeizare, elemente de contact proprii din plastic ce ajuta ia cuplare sau blocare. Împreuna cu elementele de contact inserate şi conductorii, electrici, prizele, respectiv fisele de curent (montate în acestea) realizează conectarea cablajelor ce racordează dispozitivele şi aparatele electrice cu care sunt dotate automobilele."

Dacă produsul reper cod 60983925 acoperit de ITO-ul cu nr. 2010/000753 este prezentat drept o simplă carcasa conector din material plastic, cele descrise şi vizualizate de echipa de control, necontestate de altfel de recurentă, sunt de fapt "componente din plastic, prevăzute cu una sau mai multe cavităţi, special concepute pentru inserarea elementelor de contact ale conductorilor din circuitele electrice din autoturisme, uneori prevăzute cu elemente de contact proprii din plastic ce ajuta la cuplare sau blocare."

Se poate constata din două descrieri că există diferenţe considerabile între produsele acoperite de acestea, singurul element identic fiind destinaţia lor şi anume, producţia de cablaje auto. Clasificarea însă se bazează pe o evaluare de ansamblu a caracteristicilor şi proprietăţilor obiective ale produselor în cauză atât în ceea ce priveşte destinaţia dar şi capacitatea lor de a executa o serie de funcţii, în cazul în speţă, o funcţie electrică.

Conform art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 2913/92, cu excepţia cazurilor menţionate la articolul 217 alin. (1) al doilea şi al treilea paragraf, înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă în cazul în care:… valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţilor vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către debitor, acesta acţionând la rândul lui de bună credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte declaraţia vamală.

Recurenta nu se poate prevala de buna sa credinţă pentru a beneficia de prevederile de mai sus câtă vreme a obţinut ITO în baza unor date incomplete oferite autorităţilor vamale şi a extins aplicabilitatea acestora şi la alte produse.

Informaţiile tarifare obligatorii sunt emise de autorităţile vamale pe baza unor informaţii corecte şi suficiente puse la dispoziţie de cei interesaţi în stabilirea clasificării tarifare corecte a unor produse similare sau identice din punct de vedere al încadrării tarifare.

Cât priveşte înlăturarea de către instanţa de fond a constatărilor expertului judiciar, Înalta Curte constată că potrivit art. 264 C. proc. civ., nicio probă nu are o valoare probatorie de sine stătătoare ci coroborată şi cu alte probe. Instanţa de fond a făcut aprecierea probei în raport de reglementările comunitare aplicabile de imaginile aflate la dosar şi a argumentat pertinent de ce concluziile expertului nu pot fi reţinute, respectiv, motivul pentru care tuburile din material plastic nu sunt tuburi izolatoare, aşa cum susţine recurenta şi expertul, încadrarea lor tarifară corectă fiind cea de la poziţia 3917 2 şi nu cea de la 8546, cum procedase recurenta. Pe de altă parte, în condiţiile în care instanţa de fond a argumentat elocvent şi pe larg în raport de dispoziţiile legale aplicabile dar şi notele explicative de la sistemul armonizat, care tuburi din material plastic sunt consideraţi şi izolatori pentru a putea fi încadrat la poziţia tarifară 8546, este evident că şi declaraţia martorului, angajat al recurentei nu putea avea o valoare probatorie de sine stătătoare.

Cât despre eroarea comună de interpretare pentru acelaşi tip de produs de autorităţi decidente din două state membre UE, eroare pe care recurenta o consideră descoperită de autorităţile vamale române doar după intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 277/2013, Înalta Curte consideră că, aşa cum de altfel, s-a arătat mai sus, eroarea autorităţilor vamale române s-a datorat recurentei care a prezentate date şi informaţii incomplete la obţinerea ITO.

În ceea ce priveşte critica vizând aplicarea accesoriilor de către organele de control, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată şi la fond, a făcut obiectul analizei instanţei care, argumentat, a respins-o. În calea de atac, recurenta nu face decât să reitereze acest motiv de nelegalitate a actelor contestate fără însă să aducă motive concrete de nelegalitate a sentinţei prin prisma modului în care instanţa de fond a interpretat şi făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi Legea nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte consideră recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. nefondat, motiv pentru care, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, el va fi respins. Totodată va fi respinsă şi cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 272 din 22 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021.