Ministry appeal partly upheld; salary arrears claim dismissed for lack of standing, order-issuance claim mooted by supervening order.

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei au solicitat următoarele:

- revocarea Ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministrul Justiţiei, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială;

- obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la următoarele:

1. să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 şi până la 01.12.2015, aflată în plată la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015, potrivit considerentelor sentinţei civile nr. 48/13.01.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, ale sentinţei civile 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2010, precum şi ale altor soluţii deja pronunţate la nivelul ţării;

2. să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care să se adauge 10%, rezultând un total de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) şi până !a 01.10.2016 (data de referinţă a Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin 219/C/2017).

3. să vireze Tribunalului Bucureşti fondurile necesare achitării imediate pentru fiecare reclamant în parte a:

- diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit;

- diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 si până in ianuarie 2017) şi venitul efectiv plătit;

- dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar si până la data plăţii efective;

- sumei reprezentând actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie calculat până la data plăţii.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii este inadmisibilă întrucât reclamanţii nu au urmat în termen legal procedura prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010 cu privire la contestarea ordinelor emise după data de 09.04.2015, de asemenea, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind prescrisă, având în vedere data la care reclamanţii solicită acordarea diferenţelor, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004; în ceea ce priveşte fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii este neîntemeiată.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în ceea de priveşte capătul de cerere privind despăgubirile.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 199 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei faţă de cererea de despăgubire formulată, cerere respinsă ca inadmisibilă; s-au respins excepţiile invocate prin întâmpinare de către Ministerul Justiţiei; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. Şi P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, s-a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, în sensul obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanţilor, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 199 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei şi reclamanţii Q., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, a fost criticată soluţia de admitere a acţiunii, în sensul calculării indemnizaţiei reclamantului în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condiţiile în care nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

S-a susţinut de către recurentul-pârât că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Totodată, s-a arătat că nu sunt admisibile pretenţiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

Astfel, OMJ nr. 4680/C/2016 se raportează la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, această valoare de referinţă fiind folosită de ÎCCJ de la data de 01.10.2016, aşa încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională, lucru care s-a realizat prin emiterea ordinului nr. 219/2017.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizaţiei brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora pentru judecători şi asistenţii judiciari.

Astfel, avându-se în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie, s-a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a OMJ nr. 1490/C/2017 şi emitere a unui nou ordin pentru stabilirea unei indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON anterior datei de 1 octombrie 2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi Q., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate cu privire la modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, faţă de cererea de despăgubire formulată şi, rejudecând respingerea excpţiei şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să vireze de urgenţă Tribunalului Bucureşti fondurile necesare achitării imediate, pentru fiecare reclamant în parte, a diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit; diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 si până in ianuarie 2017) şi venitul efectiv plătit; dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar si până la data plăţii efective; sumei reprezentând actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie calculat până la data plăţii.

Apreciază recurenţii-reclamanţi că, în mod nelegal, s-a reţinut că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă cu privire la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie la sumele datorate şi neachitate.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, iar recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.(...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, obiectul acţiunii existând atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond.

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu îşi mai produc efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 2066/C/2018, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de către acestea.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamante, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamante privind emiterea de către Ministerul Justiţiei a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi, acesta va fi respins ca nefondat în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară, "preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite."

Reclamanţii din prezenta cauză au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, astfel că instituţia care efectuează plata drepturilor salariale către aceştia este Tribunalul Bucureşti, această instituţie având personalitate juridică şi calitate de ordonator de credite.

Prin urmare, pretinderea plăţii unor drepturi salariale nu se poate îndrepta decât împotriva Tribunalul Bucureşti, ca şi subiect pasiv la raportului juridic dedus judecăţii, iar nu împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei.

Potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect şi va respinge recursul formulat de reclamanţi ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Q., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. împotriva sentinţei nr. 199 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 199 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de reîncadrare salarială.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.