Duty of administrative oversight in e-commerce and burden of proof for service provider error-correction mechanisms under Law No. 365/2002

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 308/64 la data de 28.05.2019 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale să îşi exercite atribuţiile administrative în conformitate cu prevederile art. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea şi controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerţului electronic, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere şi să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002, în calitate de furnizor de servicii prin site-ul artmark.ro, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 54.608,38 RON reprezentând penalitate solicitată de către S.C. C. S.R.L. şi la plata căreia reclamantul a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 4083/08.05.2019 a Judecătoriei Braşov (dosar nr. x/2017), cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi B. - Secretar General la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

3. Cererea de recurs:

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei de judecată să oblige pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informatice să-şi exercite atribuţiile administrative în conformitate cu prev. art. 4 pct. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea şi controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerţului electronic, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere şi să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin, în conformitate cu prev. art. 8 din Legea nr. 365/2002, în calitate de furnizor de servicii prin site-ul artmark.ro. Deşi constată că are aceste atribuţii, instanţa de judecată nu face niciun fel de analiză asupra modului în care îşi îndeplineşte, sau mai bune zis, nu îşi îndeplineşte atribuţiile conferite de lege.

În opinia recurentului, prima instanţă a ignorat faptul că nerespectarea prevederilor art. 8 din legea 365/2002, lege cu privire la care au fost sesizate atât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale cât şi Instanţa, duce la nulitatea contractului conform art. 21.

Se mai arată că, instanţa greşit a reţinut că nu există o prevedere legală care să oblige Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în calitate de autoritate de supraveghere şi control să emită un înscris din care să rezulte dacă un terţ supus autorităţii şi controlului său respectă sau nu legea, atunci când a fost sesizată de către un consumator cu privire la nerespectarea legii de către respectul terţ.

Deşi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii informaţionale a fost chemat să verifice asupra respectării Legii 365/2002 de către S.C. C. S.R.L., iar Instanţa a fost chemată să se pronunţe cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere şi control a Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale date de către Legea nr. 365/2002, atât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţională cât şi Instanţa au înţeles, dintr-o interpretare greşită a legii, să se pronunţe în legătură cu cauza din dosarul nr. x/2017, aflat pe rol, în loc să se pronunţe pe cauza pe care aveau atribuţii şi asupra cărora au fost sesizate.

Recurentul apreciază că, în momentul în care Instanţa consideră că atribuţiile de supraveghere şi control sunt îndeplinite de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin invocare neputinţei de a-şi îndeplini atribuţiile, Legea nr. 365/2002 rămâne o formă fără fond şi pierde sensul pentru care a fost creată respectiv cel de a proteja consumatorul, iar acest lucru implică o transpunere defectuoasă a Directivei 2000/31/CE.

Mai mult, în momentul în care Instanţa acceptă că o sesizare către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale nu necesită un răspuns atunci când persoana care face sesizarea este direct afectată şi se încalcă spiritul şi litera Constituţiei.

Se concluzionează că solicitarea sa, în calitate de consumator şi persoană vătămată, către pârât este de a i se comunica dacă S.C. C. S.R.L. în calitate de furnizor prin intermediul artmark.ro şi-a îndeplinit obligaţiile ce decurg din Legea nr. 365/2002. Ori, răspunsul acestui pârât, prin intermediul pârâtului 2, este în sensul că nu îşi poate îndeplini atribuţiile de supraveghere şi control ce decurg din art. 4 pct. 56 din H.G. nr. 36/2017, iar Instanţa a fost chemată să se pronunţe întocmai asupra acestui aspect, dar nu l-a analizat.

4. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi B. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe cale de excepţie a fost invocată excepţia nulităţii recursului, întrucât nu cuprinde motivele de casare şi dezvoltarea lor. Susţine că recurentul nu a indicat în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond.

În continuare intimatul susţine că nu a avut nicio implicare în licitaţia în urma căreia a fost desemnat câştigătorul lotului x - Nicolae Tonitza, Copil din Făgăraş, ministerul a răspuns în termenele legale tuturor solicitărilor reclamantului din prezenta cauză.

Mai mult, pentru a ajuta la lămurirea situaţiei - în limitele competenţelor legale - prin adresa cu nr. 2090 MCSI a solicitat şi sprijinul Poliţiei Române - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Prin adresa cu nr. x/22.05.2019, Inspectoratul General al Poliţiei Române a răspuns MCSI următoarele: "în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aspectele semnalate fac obiectul dosarului civil nr. x/2017, instrumentat pe rolul Judecătoriei Braşov. Totodată facem precizarea că părţile implicate nu au depus plângere penală în legătură cu aspectele prezentate fapt pentru care la nivelul unităţii noastre se va proceda la clasarea lucrării".

Cu privire la obligarea MCSI la exercitarea atribuţiilor administrative în conformitate cu prevederile art. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea şi controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerţului electronic, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere şi să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002, în calitate de furnizor de servicii prin site-ul artmark.ro face următoarele precizări:

Prin adresa cu nr. x/21.02.2019, MCSI i-a comunicat reclamantului (răspunzând la petiţia acestuia cu nr. 154/23.01.2019) faptul că susţinerile acestuia, sub aspectul nerespectării prevederilor art. 8 din Legea nr. 365/2002, nu au fundament: "Astfel, la punctul 7 al Regulamentului de licitare al S.C. C. S.R.L. cu care aţi fost de acord la momentul înregistrării pe site-ul casei de licitaţii se menţionează următorul fapt: formularul de înregistrare a participantului la licitaţie se completează înainte de licitaţie (în cazul participării online), în timpul licitaţiei sau imediat după licitaţie în sala de licitaţie, înregistrarea semnifică acceptarea necondiţionată a termenilor si condiţiilor regulamentului de licitare".

De asemenea, reclamantul recurent a fost informat de faptul că instituţia intimatului, conform H.G. nr. 36/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, nu are competenţa de a accesa datele stocate în sistemul informatic al S.C. C. S.R.L., respectiv al tabletei folosite de petent, pentru a fi făcută o verificare atât a susţinerilor domniei sale, cât şi a societăţii care a organizat licitaţia.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Excepţia nulităţii recursului invocată de intimat va fi respinsă, având în vedere împrejurarea că motivele de recurs formulate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Este adevărat că recurentul nu a detaliat în mod explicit acest motiv de casare, însă a indicat faptul că hotărârea pe care o atacă este dată cu aplicarea greşită a legii, iar relatările din memoriul de recurs fac posibilă încadrarea acestora în cazul de casare menţionat mai sus.

Obiectul acţiunii judiciare l-a constituit solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale să îşi exercite atribuţiile administrative în conformitate cu prevederile art. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea şi controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerţului electronic, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere şi să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002.

Ca situaţie de fapt, prima instanţă a reţinut corect împrejurările cauzei, în sensul că prin sesizarea din data de 22 iunie 2017, adresată Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a solicitat autorităţii respective să constate că S.C. C. S.R.L. nu respectă prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic. Prin adresa nr. x/21.07.2017 ANCOM i-a comunicat că atribuţiile privind supravegherea şi controlul prevederilor legate de comerţul electronic au fost preluate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi au redirecţionat sesizarea acestei instituţii.

Reclamantul a luat legătura cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi i s-a confirmat primirea sesizării şi înregistrarea ei cu numărul 2393/24.07.2017, iar ulterior, neprimind niciun răspuns, a trimis Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale solicitarea înregistrată ca CIPP 1414 din 02.10.2017 în care a cerut detalii despre stadiul de soluţionare a sesizării sale, iar la data de 25.10.2017 a primit din partea acestuia adresa nr. x prin care i se comunica faptul că s-a solicitat în două rânduri S.C.

C. S.R.L. să transmită toate înregistrările platformei de licitare care se referă la sesizarea sa, iar aceştia nu au răspuns şi i s-a solicitat să pună la dispoziţia Ministerului printscreen-uri pentru a se putea verifica dacă sunt respectate prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002. La data de 01.11.2017 reclamantul a trimis prin e-mail printscreen-urile şi i-a solicitat pârâtului să constate că nu s-a făcut dovada existenţei unui mecanism care să permită constatarea erorilor anterior trimiterii sau acceptării ofertei şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale în materie.

Dat fiind că nu a primit niciun răspuns, la data de 04.01.2018 a revenit cu aceeaşi solicitare, prin e-mail, la care nu a primit răspuns şi, urmare a unei discuţii telefonice cu doamna D., a trimis aceeaşi solicitare din nou la data de 23.04.2018. Prin adresa nr. x/02.05.2018 pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale i-a comunicat că, fiind vorba de o speţă foarte complexă, documentele legate de problematica prezentată au fost înaintate Poliţiei Române, Serviciul Combatere Criminalitate Informatică cu adresa nr. x/02.05.2018.

Această solicitare a fost clasată întrucât părţile implicate nu au formulat plângere penală, iar speţa face obiectul cauzei civile nr. 6962/299/2017, instrumentat pe rolul Judecătoriei Braşov, aşa cum rezultă din adresa x/22.05.2019 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române. La data de 21.02.2019, cu adresa nr. x/21.02.2019, pârâtul, prin domnul B., i-a comunicat că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 36/2017, nu are competenţa de a accesa datele stocate în sistemul informatic al S.C. C. S.R.L. şi ale sistemului său referitoare la licitaţie pentru a verifica veridicitatea informaţiilor.

Deşi a stabilit corect situaţia de fapt, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material incidente. Astfel, problema de drept care se pune în prezenta cauză este dacă pârâtul a soluţionat sesizarea transmisă de recurentul reclamant, în raport de competenţele sale legale.

Este de necontestat că Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale îi revine atribuţia de supraveghere şi control al respectării prevederilor legale din domeniul comerţului electronic, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic.

S-a statuat că în cauză nu există un refuz de soluţionare cerere de vreme ce autoritatea de supraveghere a răspuns solicitantului şi chiar a înaintat o sesizare Poliţiei Române - Serviciul Combatere Criminalitate Informatică în privinţa modalităţii de desfăşurare a licitaţiei de bunuri culturale mobile din data de 09.05.2017.

Pentru a verifica îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere şi control în sarcina pârâtului, Înalta Curte va porni analiza de la textele de lege incidente în cauză, invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată şi care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor.

Art. 8 din Legea 36/2002:

(1) Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziţie destinatarului, înainte ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, cel puţin următoarele informaţii, care trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc şi într-un limbaj accesibil: c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziţie destinatarului pentru identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;

(2) Furnizorul de servicii are obligaţia să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace şi accesibil, care să permită identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia.

art. 17 din Legea 36/2002:

(1): Autoritatea de reglementare în comunicaţii şi tehnologia informaţiei, denumită în continuare Autoritatea, este competentă să supravegheze şi să controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 22.

(5) În exercitarea atribuţiilor de investigare personalul de control împuternicit în acest scop al Autorităţii sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate solicita furnizorilor de servicii informaţiile care îi sunt necesare, menţionând baza legală şi scopul solicitării, şi poate stabili termene până la care aceste informaţii să îi fie furnizate, sub sancţiunea prevăzută de prezenta lege.

(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigaţii, în condiţiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.

(7) Personalul de control împuternicit în acest scop al Autorităţii sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate să solicite declaraţii sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii, să sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe, eliberând persoanei supuse investigaţiei copii de pe originale, ori să obţină copii, lăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat să facă inspecţii inopinate, al căror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, şi să primească, la convocare sau la faţa locului, informaţii şi justificări.

Art. 22 din Legea 36/2002: Constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON fapta furnizorului de servicii care: h) nu furnizează informaţiile solicitate potrivit art. 17 alin. (3) sau (5), ori nu furnizează toate aceste informaţii, sau furnizează informaţii inexacte.

Art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 36/2017:

pct. 39: comunicarea cu celelalte structuri ale administraţiei publice, cu societatea civilă, precum şi cu furnizorii de produse şi servicii în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, securităţii cibernetice, tehnologiei informaţiei, interoperabilităţii sistemelor informatice ale instituţiilor publice şi al societăţii informaţionale;

pct. 52: urmărirea şi controlul aplicării prevederilor cuprinse în actele normative în vigoare, în acordurile internaţionale din domeniul său de activitate, luând măsuri pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea nerespectării acestor prevederi, potrivit competenţei sale;

pct. 56: supravegherea şi controlul respectării prevederilor legale din domeniul comerţului electronic, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu modificările ulterioare.

Din examinarea acestor dispoziţii legale, rezultă fără echivoc că pârâtul, în calitate de autoritate de supraveghere şi control are la dispoziţie mijloace legale pentru a verifica îndeplinirea obligaţiilor legale ce le revine furnizorilor de servicii în legătură cu prevederile art. 8 din lege citate mai sus.

În acest sens, în dezacord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că autorităţii i s-au pus la dispoziţie mijloace legale pentru a intra în posesia documentelor necesare controlului, legiuitorul stabilind că refuzul furnizorului de a acorda acces la baza de date se sancţionează potrivit prevederilor actului normativ citat, constituind contravenţie.

Aşadar, aprecierea instanţei de fond că autoritatea şi-a îndeplinit atribuţiile legale doar prin măsura solicitării unor documente, iar apoi constatând că acestea nu i-au fost puse la dispoziţie, s-a considerat derobată de orice răspundere, nu poate fi confirmată de instanţa de control judiciar. Nici împrejurarea că a fost formulată o sesizare penală nu poate substitui îndeplinirea atribuţiilor sale specifice aşa cum au fost redate mai sus, cu atât mai mult cu cât petentului nu i se poate reproşa că nu a ales calea plângerii penale, de vreme ce acesta a ales procedura prevăzută de Legea 365/2002, iar sesizarea sa nu a fost, în fapt, soluţionată.

Se observă că, deşi ulterior constatării refuzului nejustificat al furnizorului de servicii de a pune la dispoziţie documente care să permită verificarea îndeplinirii obligaţiei legale prev. de art. 8, autoritatea nu a luat nicio măsură şi nu a impus nicio sancţiune împotriva acestuia, totuşi, din adresa aflată la dosar fond rezultă că au fost solicitate recurentului reclamant documente constând în printscreen-uri, care să permită acesteia verificările asumate.

Recurentul a pus la dispoziţia pârâtului regulamentul licitaţiei şi prezentarea platformei de licitaţie, însă a învederat faptul că nu are la dispoziţie printscreen-uri de la momentul licitaţiei, aceste date aflându-se în posesia furnizorului de servicii .

Această lipsă nu trebuia însă sancţionată de autoritate cu refuzul de verificare a aspectelor semnalate, în condiţiile în care potrivit art. 30 din Legea 365/2002:

"în cazul oricărui litigiu privind furnizarea unui serviciu al societăţii informaţionale, declanşat între furnizorul serviciului respectiv şi un destinatar al acestui serviciu, sarcina probei îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 5, 6, 8 şi 9 revine furnizorului de servicii dacă destinatarul are calitatea de consumator."

În acest context factual, atitudinea autorităţii care a solicitat documentele şi apoi a constatat că furnizorul nu i le pune la dispoziţie, fără a mai continua demersurile legale şi lăsând practic nesoluţionată solicitarea petentului de verificare a îndeplinirii prevederilor art. 8 din lege, poate fi asimilată unui refuz de soluţionare în temeiul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004:

"refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane."

Din această perspectivă, nu poate fi primită aserţiunea primei instanţe care face referire la pct. 7 teza finală din Regulamentul de licitare publicat pe site-ul C. S.R.L., întrucât acceptarea termenilor şi condiţiilor licitaţiei nu scuteşte furnizorul de servicii de proba îndeplinirii obligaţiilor sale legale prevăzute de art. 8, aşa cum au fost redate mai sus.

Mai mult, nici afirmaţia potrivit căreia informaţiile puse la dispoziţia destinatarului de către furnizorul de servicii vizează procedeele care să permită identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia, iar nu erorile survenite cu ocazia introducerii datelor după momentul trimiterii ofertei şi acceptării acesteia de către destinatar, nu poate confirma soluţia adoptată de prima instanţă.

Se observă că în alin. (2) al art. 8 legiuitorul a statuat obligaţia furnizorului de a oferi destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace şi accesibil, care să permită identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia".

Totodată, legiuitorul a stabilit la art. 9 alin. (4) din acelaşi act normativ că:

"Oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile prevăzute la alin. (3), se consideră primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.

Or, este de necontestat în cauză că destinatarul tocmai acest lucru îl contestă şi anume acceptarea ofertei, susţinând în mod explicit în raport cu furnizorul de servicii, cât şi cu autoritatea de supraveghere şi control că acceptarea ofertei de contractare este rezultatul unei erori informatice şi nu a voinţei sale liber exprimate. Iar tocmai acest aspect era chemată autoritatea să îl dezlege, fiind evident că solicitarea formulată de recurentul reclamant a rămas fără nicio rezolvare legală.

Toate impedimentele invocate de pârât, cum ar fi lipsa accesului la baza de date, lipsa documentelor puse la dispoziţie de către furnizor, pot fi surmontate prin proceduri puse la dispoziţia autorităţii de control, nefiindu-i permis acesteia să lase nesoluţionată o solicitare legală prin declararea neputinţei de a documenta şi proba chestiunea supusă atenţiei sale.

Este cert că recurentului reclamant i-a fost cauzată o vătămare, cel puţin sub aspectul faptului că, prin constatarea încălcării art. 8 din lege, contractul electronic încheiat cu furnizorul de servicii reclamant este anulabil, în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea 365/2002.

În consecinţă, se constată că, raportat la toate considerentele de mai sus, există un refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a-şi îndeplini atribuţiile legale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că petitul 1) al cererii de chemare în judecată este fondat.

În acest context, va fi admis recursul declarat şi în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea 554/2002 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va fi casată hotărârea recurată în parte, urmând a fi obligat intimatul pârât să soluţioneze solicitarea recurentului reclamant în sensul de a stabili dacă S.C. C. şi-a îndeplinit obligaţiile legale potrivit art. 8 din Legea 365/2002 cu ocazia licitaţiei electronice din data de 9 mai 2017.

În ce priveşte celelalte capete de cerere formulate, se constată că acestea au fost just respinse, urmând a fi menţinută soluţia instanţei de fond pe aceste aspecte.

Astfel, se observă că nu poate fi obligat pârâtul să emită un înscris din care să rezulte dacă societatea C. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002, acest aspect urmând a face obiectul soluţionării investigaţiei, conform celor de mai sus.

Pe de altă parte, nici solicitarea referitoare la obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 54.608,38 RON reprezentând penalitate pe care reclamantul a fost obligat să o plătească societăţii C. S.R.L. prin sentinţa civilă nr. 4083/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Braşov, nu poate fi primită la acest moment procedural, în lipsa unor concluzii care să statueze asupra responsabilităţilor legale cercetate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune admiterea recursului ca nefondat, cu consecinţa casării parţiale a hotărârii instanţei de fond, în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Ministerul Comunicaţiilor şi B..

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, iar în rejudecare admite în parte acţiunea.

Obligă pârâtul să soluţioneze sesizarea formulată de reclamant în sensul de a verifica dacă S.C. C. şi-a îndeplinit obligaţiile legale potrivit art. 8 din Legea nr. 365/2002 cu ocazia licitaţiei electronice din data de 9 mai 2017.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.