Suspension of accessory tax contestation based on dependency of accessory debts on principal debt resolution
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer's appeal as meritless regarding the challenge to the suspension of its administrative contestation and as time-barred regarding the refusal to suspend the execution of the tax assessment, thereby upholding the first-instance decision that rejected the taxpayer's claims. The dispute arose from the taxpayer's attempt to annul a decision by the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) that suspended the resolution of its contestation against an accessory tax assessment totaling approximately 4 million RON, arguing that the suspension, purportedly due to a pending criminal case, was unlawful and hindered its insolvency proceedings. The court ruled that the ANAF correctly applied the legal principle of *accessorium sequitur principale* under Article 277(1)(b) of Law no. 207/2015, as the legality of the accessory debts (interest and late-payment penalties) intrinsically depends on the resolution of the principal debt, which was the subject of a separate pending judicial proceeding; consequently, the suspension was legally justified. Additionally, the court found the appeal concerning the refusal to suspend execution inadmissible because it was filed on day 36 after the judgment was served, violating the specific 5-day appeal deadline established by Article 14(4) of Law no. 554/2004 for such decisions, leading to the loss of the right to appeal under Article 496(1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 485 din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ, art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; Suspension of accessory tax contestation based on dependency of accessory debts on principal debt resolution: Recurenta apreciază că este îndeplinită condiţia privind existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016 ce face obiectul prezentei cauze, emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara a fost calculată în sarcina societăţii suma de 4.008.174 RON constând 2.310.776 RON accesorii aferente impozitului pe profit şi 1.697.398 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente Taxei pe valoare adăugată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.10.2017, sub număr unic de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituita la Nivelul Regiunii Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: anularea parţială a Deciziei nr. 126/20.04.2017, cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016, constatarea că fiind netemeinică şi nelegală cauza de suspendare invocată de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în decizia nr. 126/20.04.2017; obligarea instituţiei pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile de plată accesorii; suspendarea efectelor Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016; obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.
La termenul de judecată din data de 15.01.2018, reclamanta a formulat o precizare prin care a solicitat să se dispună anularea parţială a Deciziei nr. 126/20.04.2017, emisă de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei, să se constate că fiind netemeinică şi nelegală cauza de suspendare invocată de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, să se dispună obligarea instituţiei pârâte la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile art. 278 din Codul de procedura fiscală, să se dispună suspendarea efectelor ce le produce Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea efectelor Deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/15.11.2016.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 7062/15.11.2016 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emisă de pârâta menţionată, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având ca obiect anularea Deciziei nr. 126/20.04.2017, emisă de pârâtă, şi obligaţie de a face.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta societatea A. formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a executării Deciziei nr. 7062 din 15.11.2016 şi în ceea ce priveşte soliţia de anulare a Deciziei nr. 126 din 20.04.2017.
Recurenta apreciază că este îndeplinită condiţia privind existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016 ce face obiectul prezentei cauze, emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara a fost calculată în sarcina societăţii suma de 4.008.174 RON constând 2.310.776 RON accesorii aferente impozitului pe profit şi 1.697.398 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente Taxei pe valoare adăugată.
Precizează recurenta că având în vedere cuantumul ridicat al debitului, o eventuală executare silită ar afecta în mod substanţial activitatea economică a societăţii, cauzând pierderi importante, ceea ce va conduce ca în final societatea să ajungă în incapacitatea definitivă de plată.
Concluzionează recurenta că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin recursul formulat de societatea recurentă în ceea ce priveşte soluţia de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017, se solicit admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea parţială a Deciziei nr. 126/20.04.2017, privind soluţionarea contestaţiei formulate de A. S.R.L., împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 15.11.2016, emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii pentru suma de 4.008.174 RON.
Susţine recurenta că societatea se află în procedura de insolvenţă, intimate-pârâtă fiind înscrisă, în tabelul preliminar al creanţelor cu o creanţă bugetară într-un cuantum semnificativ. În opinia recurentei, întrucât pârâta a suspendat soluţionarea contestaţiei, lăsând nesoluţionată situaţia litigioasă privind realitatea creanţei DGRFP Timişoara, societatea se află în imposibilitate de a putea contesta veridicitatea sumelor înscrise în tabelul de creanţe, fapt cee ace afectează în mod evident atât intenţiile societăţii de reorganizare, dar şi configuraţia creditorilor societăţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul formulat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinţei nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a executării Deciziei nr. 7062/15.11.2016 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, este tardiv.
Conform art. 485 din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
În speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora hotărârea prin care se pronunţă suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 8 februarie 2018, condiţii în care ultima zi în care putea fi declarat recursul era 14 februarie 2018, iar recursul a fost declarat la data de 16 februarie 2018, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile.
Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Având în vedere aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, se constată că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în cauză nerespectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atrăgând aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi respins ca tardiv formulat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de societate referitor la soluţia de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017, se constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente.
În cauza de faţă, recurenta-reclamantă reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva Deciziei nr. 7062/15.11.2016, iar prin Decizia nr. 126/20.04.2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de A. S.R.L. pentru cea mai mare parte din accesorii şi a desfiinţat actul de calcul accesorii pentru suma de 105.303 RON, ce urma a fi recalculată.
Prin cererea introductivă de instanţă şi prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că a atacat parţial decizia de soluţionare a contestaţiei, respectiv doar în ceea ce priveşte decizia de a suspenda contestaţia administrativă.
Recurenta-reclamantă susţine că suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de calcul accesorii s-a dispus de organul fiscal în considerarea existenţei unui dosar penal care vizează debitul principal.
Or, aşa cum corect s-a reţinut, suspendarea s-a dispus în baza principiului accesorium sequitur principale. În mod judicios, organul fiscal de soluţionare a contestaţiei a reţinut că nu se poate pronunţa asupra legalităţii accesoriilor decât după ce va analiza legalitatea debitului principal. Într-adevăr, în cadrul Deciziei nr. 126/20.04.2017 se face referire la existenţa unui dosar penal, însă această referire este făcută în contextul stabilirii stadiului în care se află cealaltă contestaţie, care vizează debitul principal şi care face obiectul dosurului nr. 1187/59/2017, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.
Aşadar, suspendarea soluţionării contestaţiei a fost dispusă în temeiul dispoziţiilor legale prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 (soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi), iar nu pe dispoziţiile enunţate la lit. a). a aceluiaşi articol, cum în mod eronat susţine recurenta-reclamantă.
Având în vedere dispoziţiile anterior menţionate, instanţa de control judiciar constată că în cauză s-a realizat o corectă aplicare a principiului accesorium sequitur principale, întrucât soarta debitelor accesorii depinde de cea a debiteloPr principale, dat fiind că accesoriile sunt calculate exclusiv în considerarea neefectuării în termen a plăţilor taxelor şi impozitelor.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă în ceea ce priveşte soluţia de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul formulat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinţei nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017.
Respinge ca tardiv recursul formulat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinţei nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a executării Deciziei nr. 7062/15.11.2016 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.