Suspension of administrative revocation of security license contingent on finality of underlying contravention report

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 17.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) prin Direcţia Ordine Publică, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi B. a solicitat că prin hotărârea pe care instanţa o va pronunţa să dispună:

a) anularea Dispoziţiei nr. x din 24.10. 2018 emisă de Directorul Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române;

b) suspendarea executării Dispoziţiei nr. x/24.10.2018 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;

c) obligarea pârâţilor la plata, în solidar, de daune morale şi despăgubiri a căror valoare se va preciza până la primul termen de judecată.

d) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta susţine că actul administrativ contestat a fost emis de Directorul Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R. care şi-a întemeiat decizia pe Referatul nr. x/24.10.2018 şi pe documentaţia elaborată şi întocmită de B., înaintată I.G.P.R.-ului cu adresa nr. x/15.10.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 339/07.03.2019, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de către pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

A declinat în favoarea Curţii de Apel Cluj competenţa de soluţionare a cererii formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi B..

Prin încheierea din 29 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a executării dispoziţiei nr. x/24.10.2018 a directorului Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi B..

A dispus suspendarea executării dispoziţiei nr. x/24.10.2018 a directorului Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A dispus repunerea cauzei pe rol cu privire la restul capetelor de cerere.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 29 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal recurate a formulat recurs Inspectoratul General al Poliţiei Române, criticând-o pentru nelegalitate . A invocat cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că între procesul-verbal de contravenţie nr. x/23.10.2018 şi Dispoziţia nr. x/24.10.2018 există o relaţie de interdepenedenţă. În concret însă, Dispoziţia nr. x/24.10.2018 este un act de sine stătător, astfel încât efectul suspendării executării prin formularea plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie indicat nu se extinde şi asupra Dispoziţiei, care este un act independent.

A mai arătat recurentul că nu sunt îndeplinite cele două condiţii prev. de art. 14 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. t) şi art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta nu a făcut dovada, cel puţin aparent, de lezare a unui drept subiectiv, care în cazul executării actului ar produce efecte iremediabile.

De asemenea, a susţinut recurentul că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat motivat de faptul că plângerea contravenţională suspendă executarea, fără însă ca această suspendare a executării procesului-verbal să aibă vreun efect asupra Dispoziţiei nr. x/24.10.2018 de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P din 17.11.2015 şi fără ca această suspendare să conducă la o îndoială puternică evidentă asupra prezumţiei de legalitate a Dispoziţiei.

Dispoziţia nr. x/24.10.2018 de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 are ca temei art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, lege care prevede în mod expres cazurile de anulare a licenţei de funcţionare, respectiv la săvârşirea uneia dintre contravenţiile menţionate, în speţă contravenţia prev. de art. 58 lit. l).

De asemenea, a susţinut recurentul că trebuie să se ia act că procesul-verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie. Or, atâta vreme cât procesul-verbal nu a fost anulat, arată recurentul că măsura luată este temeinică şi legală, neexistând niciun caz care să justifice suspendarea.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, respectiv existenţa unei pagube iminente, a susţinut recurentul că se impune aprecierea condiţiei dintr-o dublă perspectivă, anume paguba trebuie să fie certă, actuală şi exigibilă, iar caracterul acesteia trebuie să fie iminent .

A arătat recurentul că reclamanta nu a făcut nicio precizare cu privire la certitudinea şi întinderea pagubei, descriind-o doar sumar.

În ceea ce priveşte caracterul iminent, recurentul a arătat că recomandarea nr. R(89) 8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, suspendarea măsurii anulării impune cerinţa ca executarea actului administrativ să fie de natură să producă pagube grave, dificil de reparat, pe când în cazul de faţă nu se mai poate pune problema unei astfel de situaţii, întrucât potrivit art. 60 alin. (6) din Legea nr. 333/2003, măsura anulării licenţei de funcţionare poate fi atacată în justiţie, potrivit legii de către societatea sancţionată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti nu se aplică prevederile referitoare la rezilierea contractelor cu beneficiarii.

Astfel, a apreciat recurentul că nu este îndeplinită nici condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului în sensul respingerii cererii de suspendare a efectelor Dispoziţiei nr. x/24.10.2018, ca neîntemeiate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului ca fiind nemotivat şi a solicitat constatarea nulităţii lui. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înainte de a se pronunţa pe fondul recursului, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., se va pronunţa pe excepţiile invocate de pârâtă.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că cererea de recurs cuprinde menţiunile prevăzute de art. 486 C. proc. civ., motivul de recurs se circumscrie criticilor de casare invocate, astfel încât nu există motive care să atragă nulitatea, excepţia invocată de intimată fiind neîntemeiată.

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei şi la soluţia sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, instanţa de fond făcând, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării dispoziţiei nr. x/24.10.2018 a directorului Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actelor administrative, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative.

a). Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut suficiente argumente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Referitor la cazul bine justificat, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului în sensul că au fost interpretate eronat dispoziţiile legale ale art. 14 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. t) şi art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a reţinut corect că între procesul-verbal de contravenţie nr. x/23.10.2018 şi Dispoziţia nr. x/24.10.2018 există o relaţie de interdependenţă.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului potrivit căreia Dispoziţia nr. x/24.10.2018 este un act de sine stătător, astfel încât efectul suspendării executării prin formularea plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie indicat nu se extinde şi asupra Dispoziţiei, care este un act independent.

Prin referatul nr. x din 24.10.2018, Inspectoratul General al Poliţiei Române a propus anularea licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 deţinută de societatea A. S.R.L..

Prin Dispoziţia nr. x/24.10.2018 a directorului Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, s-a anulat licenţa de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 deţinută de societatea A. S.R.L. .

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. x încheiat la data de 23.10.2018, I.P.J. Maramureş - Serviciul de Ordine Publică a dispus sancţionarea contravenţională a persoanei juridice A. S.R.L. conform art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 333/2003, "constituie contravenţii la prezenta lege următoarele fapte:l) executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie".

Potrivit art. 59 din Legea nr. 333/2003 "(1) Contravenţiile prevăzute la art. 58 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 5.000 RON la 10.000 RON, contravenţiile prevăzute la lit. g)-m)".

Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 "Licenţa de funcţionare se anulează în următoarele cazuri:a) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 58 lit. i) -k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societăţii care are ca obiect de activitate paza şi/sau protecţia, precum şi a contravenţiilor prevăzute la art. 58 lit. l) şi m);"

Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 "anularea licenţei de funcţionare se dispune de către Inspectoratul General al Poliţiei Române sau, după caz, de către instanţa de judecată şi se comunică oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea specializată de pază şi protecţie, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenţie sau a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie."

La data de 12 noiembrie 2018 (f 23-25 dosar fond), reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Baia Mare împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x încheiat la data de 23.10.2018.

Din concluziile scrise formulate de intimata-reclamantă în faţa instanţei de control judiciar, rezultă că plângerea reclamantei împotriva procesului-verbal de contravenţie a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. x/2018 având termen de judecată la data de 04.02.2020.

Analizând dispoziţiile Legii nr. 333/2003 arătate Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziţia de anulare a licenţei a fost emisă la data de 24.10.2018, înainte de soluţionarea definitivă a procesului-verbal de contravenţie şi există îndoiala cu privire la legalitatea ei.

Prin urmare dispoziţia de anulare a licenţei prev. de art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 intervine doar în situaţia în care procesul-verbal de contravenţie a rămas definitiv şi nu doar prin simpla aplicare a sancţiunii prevăzute în acest act.

Or, atâta vreme cât actul constatator al contravenţiei, respectiv procesul-verbal nr. x încheiat la data de 23.10.2018, nu este definitiv, de acest aspect depinzând anularea licenţei de funcţionare, tocmai această împrejurare atrage incertitudinea legalităţii dispoziţiei de anulare a licenţei.

Astfel, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei fiind încă pe rolul Judecătoriei Baia Mare cu termen de judecată la data de 04.02.2020, efectele acestuia fiind suspendate, cu atât mai mult operează un caz bine justificat de suspendare a actului administrativ contestat în cauza prezentă.

Prin urmare, atâta timp cât anularea licenţei de funcţionare este consecinţa încheierii procesului-verbal de contravenţie rezultă că actul secundar urmează situaţia juridică a actului principal, astfel încât sancţiunea nu poate fi pusă în executare atâta timp cât actul care a stat la baza aplicării sancţiunii este suspendat şi nu produce niciun efect în prezent.

Prin urmare, în analizarea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, asupra actului administrativ a cărui suspendare se solicită, rezultă că există indicii vădite care să conducă la aparenţa unei nelegalităţi a acestuia.

b).De asemenea, instanţa de control judiciar constată că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt astfel cum a fost constatată de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube care pot avea consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

Reclamanta a justificat iminenţa producerii unei pagube determinate de lipsa de venituri prin limitarea accesului la procedurile de achiziţii (publice sau private) de contractare de servicii de pază, situaţie intervenită şi prin intenţia unor parteneri actuali ai reclamantei de încetare a relaţiilor contractuale de pază indicând ca motiv înscrierea reclamantei pe site-ul IGPR în lista societăţilor de pază cu licenţa de funcţionare anulată, respectiv adresa emisă de C. cu nr. 01/15.02.2019 fiind ataşat şi contractul de prestări servicii (f 59, 63-64).

Situaţia similară rezultă şi din adresa nrx/12.02.2019 emisă de S.C. D. S.R.L., depunând în acest sens şi contractul de prestări servicii nr. x/01.12.2018 (f 57-58 ds fond).

De asemenea, situaţia este asemănătoare şi în ceea ce priveşte societatea AMI S.A. prin care se precizează că nu poate încheia niciun contract de pază umană, în valoare de 15.000 RON/lună la sediul acestei societăţi, întrucât din consultarea site -ului Poliţiei Române rezultă că reclamantei i-a fost anulată licenţa de pază astfel încât reclamanta nu poate presta servici de pază în condiţii legale (f 56 ds fond).

În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs nu poate primi critica recurentului în sensul că paguba nu este certă, actuală, exigibilă, atâta timp cât din înscrisurile probatorii evidenţiate rezultă contrariul susţinerilor recurentei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române reprezentat prin Direcţia Juridică împotriva încheierii din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.